ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2087/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

La data de 30 iulie 2003,

reclamantul T.N. a formulat contestație la executare împotriva somației nr. 16645

din 21 iulie 2003 și a adresei nr. 16642 din 21 iulie 2003, emise de pârâta

Administrația Finanțelor Publice Fetești, acte de executare emise în baza

ordinului de executare nr. 22 din 8 noiembrie 1999, al Colegiului jurisdicțional

Ialomița, cu referire la sentința nr. 28 din 5 mai 1999, pronunțată de acest

colegiu jurisdicțional.

În motivarea cererii sale,

contestatorul a invocat motive vizând exclusiv legalitatea și temeinicia

titlului executoriu în baza căruia s-a pornit executarea, respectiv a sentinței

nr. 28/1999, a Colegiului jurisdicțional Ialomița, prin care s-a reținut în

sarcina Asociației C. Bordușani (al cărui reprezentant fusese contestatorul),

un debit la bugetul statului, reprezentând subvenție încasată necuvenit și

dobânzi bancare.

Prin sentința nr. 52 din 21

octombrie 2003, Colegiul jurisdicțional Ialomița, în baza art. 130 din Legea nr.

94/1992, republicată, modificată și completată, coroborat cu art. 35 alin. (5)

al Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr. 146/1997, a anulat

contestația la executare formulată împotriva ordinului de executare nr. 22/1999,

ca netimbrată.

Împotriva sentinței a

declarat recurs, contestatorul T.N., criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie și susținând că cererea sa este scutită de taxă de timbru,

întrucât prevederile Legii nr. 146/1997, privind aceste taxe, se referă doar la

cele datorate pentru serviciile prestate de instanțele judecătorești, fără a fi

avute în vedere și instanțele Curții de Conturi.

Curtea de Apel București, secția

de contencios administrativ, căreia i s-a transmis, spre soluționare, recursul,

a calificat acest recurs, ca pe o contestație formulată, atât împotriva

somației la plată comunicată de pârâta Administrația Finanțelor Publice

Fetești, emisă în baza Ordinului de executare nr. 22/1999 al Camerei de Conturi

Ialomița, cât și a sentinței acesteia, privind timbrarea contestației potrivit

legii.

Instanța a considerat că în

raport cu dispozițiile Legii nr. 92/1994, modificată și completată prin Legea nr.

77/2002 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi, coroborate cu

cele ale art. 17 din Legea nr. 146/1997 și ale art. 1 alin. (2) din O.G. nr. 32/1995,

contestația la executare este scutită de timbru, reținând că, în același sens,

s-au pronunțat în mod constant instanțele Curții de Conturi.

În ceea ce privește fondul

contestației la executare, în temeiul art. 399 alin. (1) C. proc. civ.,

instanța a reținut că, în speță, contestatorul putea invoca pe această cale

vicii ale titlului executoriu care nu este emis de o instanță judecătorească.

A mai reținut că acesta nu poate fi

obligat la plata sumelor pentru care s-a pornit executarea, întrucât nu există

nici un titlu executoriu emis pe numele contestatorului, persoana debitoare

fiind SC C.C. SRL Bordușani. Nu are relevanță faptul că acesta a fost

administratorul acestei societăți.

În considerarea acestor

motive, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, prin

sentința civilă nr. 340 din 18 februarie 2004, a admis contestația la executare

și a anulat dispoziția nr. 16645 din 21 iulie 2003, emisă de pârâtă.

Sentința a fost atacată cu

recurs de către pârâta Administrația Finanțelor Publice Fetești, care a

susținut, în esență, legalitatea formelor de executare contestate, în raport cu

prevederile art. 18 alin. (1) și (2) C. proc. fisc. și cu împrejurarea că

aceste acte s-au emis pe numele contestatorului, și nu pe cel al SC C.C. SRL

Bordușani sau al Asociației C. Bordușani, al căror reprezentant a fost.

Recursul se va admite, în

sensul și în considerarea celor ce vor fi expuse în continuare.

În conformitate cu

dispozițiile art. 29 alin. (3) C. proc. civ., „În situațiile în care, potrivit

dispozițiilor prezentului cod sau ale legii speciale, încheierile sau alte

hotărâri pronunțate de instanțele judecătorești sunt supuse numai recursului,

judecarea acestei căi de atac este de competența instanței imediat superioare

celei care a pronunțat hotărârea în cauză, sau după caz, de competența

instanței expres prevăzută de lege”.

Potrivit prevederilor art. 2

alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 117/2003, dosarele aflate pe rolul colegiilor

jurisdicționale de pe lângă Camerele de Conturi, sunt preluate de tribunale,

fiind, deci, echivalate din punct de vedere al competenței materiale, cu

instanțele de acest grad.

Din coroborarea celor două

texte normative, rezultă că după intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 117/2003,

hotărârile pronunțate de Colegiile jurisdicționale sunt susceptibile numai de

recurs, nemaiexistând calea recursului jurisdicțional, în condițiile în care

Curtea de Conturi nu mai are activitate jurisdicțională. Reiese, totodată, că

recursurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate de aceste colegii

jurisdicționale (a căror activitate a fost preluată de tribunale), sunt de

competența curților de apel, ca instanță imediat superioară.

În considerarea celor

expuse, se impune concluzia că, deși Curtea de Apel București a analizat

recursul lui T.N., ca pe o veritabilă contestație, în realitate, totuși,

aceasta era învestită și competentă să soluționeze recursul.

Practic, instanța a

calificat greșit cererea cu care a fost învestită, considerând eronat că recursul

formulat ar fi o simplă acțiune (contestație). Aceasta se explică și prin

faptul că instanța și-a intitulat hotărârea „sentință”, pe care a pronunțat-o

„cu recurs”.

Având în vedere această

situație și în considerarea prevederilor art. 313 și art. 315 alin. (1) C.

proc. civ., Curtea va admite prezentul recurs, va casa sentința atacată și va

trimite dosarul, spre rejudecare, la aceeași instanță, care urmează să

soluționeze recursul declarat de T.N., în compunerea legală pentru soluționarea

acestei căi de atac.

Cu ocazia rejudecării,

instanța va avea în vedere și existența unei eventuale identități între

prezenta cauză și cea care a format obiectul dosarului nr. 9/2003, al

Colegiului jurisdicțional Ialomița, în legătură cu care s-a pronunțat și

decizia nr. 400/2003, a secției jurisdicționale a Curții de Conturi.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

pârâta Administrația Finanțelor Publice Fetești împotriva sentinței civile nr. 340

din 18 februarie 2004, a Curții de Apel București, secția de contencios

administrativ.

Casează sentința atacată și

trimite cauza, spre rejudecare, la aceeași instanță.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 29 martie 2005.