ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2613/2004

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 76 din 3

februarie 2004 a Tribunalului Cluj s-a dispus condamnarea inculpatului S.C.,

pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută și pedepsită de art. 211

alin. (1), alin. (2) lit. c) și alin. (2

1

) lit. b) C. pen., la

pedeapsa de 7 ani închisoare.

În temeiul art. 350 C. proc. pen.,

s-a menținut starea de arest a inculpatului, iar în temeiul art. 88 C. pen.,

s-a dedus din pedeapsă durata reținerii și arestului preventiv cu începere de

la data de 5 noiembrie 2003 la zi.

S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64

C. pen.

În temeiul art. 14 C. proc. pen.,

art. 998 C. civ., a fost obligat inculpatul la despăgubiri civile în sumă de

6.500.000 lei către G.N. din com. Coarnele Caprei, jud. Iași.

În temeiul art. 191 C. proc. pen., a

fost obligat inculpatul la 3.500.000 lei cheltuieli judiciare statului, din

care câte 400.000 lei reprezintă onorariul apărătorului din oficiu în faza de

urmărire penală și în faza de judecată ce se va achita din fondul Ministerului

Justiției.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța de fond a reținut că partea vătămată G.N. a lucrat ca cioban în

perioada mai – octombrie la martorul B.A. care la plecare l-a plătit pentru

serviciul făcut cu 5.300.000 lei, respectiv 100 Euro și diferența în lei până

la suma respectivă.

Din cei 100 Euro partea vătămată a

schimbat 50 Euro la o casă de schimb valutar înainte de a urca în trenul

accelerat unde avea bilet în vagonul nr. 8, loc 81, vagon în care s-a urcat și

inculpatul urmat la scurt timp de martora F.M. care a intrat în același

compartiment cu cei doi.

Înainte de plecarea trenului din

gara Timișoara, în jurul orelor 14,50, inculpatul S.C. a rugat pe partea

vătămată să aibă grijă de geanta lui până coboară în stație să cumpere cafea,

Inculpatul s-a reîntors cu două pahare de plastic în care avea cafea și sub

pretextul că i-a supravegheat geanta a oferit un pahar cu cafea părții

vătămate, în cafeaua oferită punând câteva pastile de diazepam, pentru a o

adormi pe partea vătămată și a-i putea sustrage banii. În paharele din care au

băut cafea, inculpatul a pus dintr-o sticlă pe care o avea asupra sa Palincă de

Bihor servind-o și pe partea vătămată care, la rândul ei, l-a servit pe

inculpat cu cognac și cu mâncare.

După ce au consumat băuturi

alcoolice și au mâncat, partea vătămată G.N. a adormit ca urmare a pastilelor

de diazepam administrate de inculpat, partea vătămată trezindu-se în apropiere

de stația Alba Iulia, moment în care sub pretextul că vrea să se întindă pe o

banchetă să doarmă, inculpatul și-a luat scurta și geaca și a părăsit compartimentul.

Imediat după ce inculpatul a ieșit din compartimentul în care a călătorit până

la Alba Iulia cu martora F.M. și partea vătămată G.N., acesta din urmă și-a

verificat banii pe care-i avea asupra sa, constatând că i-au fost sustrași toți

banii în lei și cei 50 de Euro, în total suma de 6.500.000 lei, sumă cu care

partea vătămată s-a constituit parte civilă.

Imediat după ce a constatat că i-au

fost sustrași banii, partea vătămată a pornit în căutarea inculpatului,

anunțându-l și pe șeful de tren, martorul I.A. despre sustragerea banilor.

Văzând că este căutat, inculpatul

S.C. a ieșit pe scara vagonului, ținându-se de ușa vagonului, spre exterior și

la o restricție de viteză a trenului a sărit din tren în apropiere de stația

C.F.R. Câmpia Turzii. Partea vătămată și-a dat seama că inculpatul a sustras

banii mai ales că martora F.M. i-a relatat că din Timișoara și până la Alba

Iulia, când a constatat sustragerea, în compartimentul respectiv nu a intrat o

altă persoană, că inculpatul a cerut martorei F.M. să nu aprindă lumina în

compartiment și că această martoră a văzut că inculpatul și-a pus scurta peste

scurta părții vătămate, că a căutat în buzunare, însă martora F.M. a crezut că

inculpatul caută în buzunarele de la scurta sa. Până la stația din Cluj Napoca,

inculpatul nu a fost depistat, astfel că în această stație, partea vătămată a

coborât anunțând organele de poliție despre faptă. Partea vătămată mai avea

asupra sa o sticlă cu Cola și una cu apă minerală, sticle de pe care au fost

luate amprentele stabilindu-se că amprentele aparțin inculpatului S.C.,

inculpat care a fost identificat cu ușurință de către partea vătămată G.N.

Părții vătămate i-au fost prelevate

probe de sânge și urină, iar în urma analizei toxicologiei s-a constatat

prezența unor elemente specifice medicamentelor din clasa benzodiazepinei și

fenotiazinei, ambele din categoria somniferelor, precum și a alcoolemiei de

1,05 gr %o. S-a concluzionat că asocierea medicamentelor respective cu alcoolul

au provocat somnul profund al părții vătămate, în condițiile în care acesta a

declarat că nu a folosit medicamente nici în ziua respectivă și nici în urmă cu

câteva zile sau luni.

Sub aspectul încadrării juridice a

faptei instanța de fond a reținut că întrunește elementele constitutive ale

infracțiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (1) și (2) lit. c) și

alin. (2

1

) lit. b) C. pen., infracțiune pentru care i-a aplicat

pedeapsa de 7 ani închisoare.

Împotriva sentinței primei instanțe

a declarat apel inculpatul care a solicitat casarea hotărârii și schimbarea

încadrării juridice din infracțiunea de tâlhărie în cea de furt calificat,

susținând că nu a exercitat violențe asupra părții vătămate și nu a pus

medicamente în băutura acestuia pentru a-i provoca starea de somnolență.

În subsidiar a solicitat reducerea

pedepsei ca efect al reținerii circumstanțelor atenuante.

Curtea de Apel Cluj a respins, ca

nefondat, apelul declarat de inculpat, constatând că instanța de fond a reținut

o stare de fapt conformă cu realitatea, iar încadrarea juridică se circumscrie

elementelor constitutive ale infracțiunii de tâlhărie.

S-a motivat că în accepțiunea art.

211 alin. (1) teza II C. pen., acțiunea adiacentă ce intră în compunerea

laturii obiective este realizată și atunci când furtul este săvârșit prin

punerea persoanei vătămate în stare de inconștiență, astfel cum s-a întâmplat

în cauză.

În ce privește individualizarea

pedepsei aplicate inculpatului, s-a apreciat că instanța de fond a avut în

vedere toate criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., iar pedeapsa de

7 ani închisoare orientată spre minimul special a fost just dozată astfel că nu

s-a impus reducerea ei.

Inculpatul a declarat recurs

împotriva deciziei instanței de apel, pe care a criticat-o pentru nelegalitate

și netemeinicie și a reiterat motivele invocate în apel, respectiv greșita sa

condamnare pentru infracțiunea de tâlhărie, în opinia sa făcându-se vinovat

doar de infracțiunea de furt calificat și greșita individualizare a pedepsei,

pe care o consideră exagerată.

Recursul nu este întemeiat.

În sensul art. 211 alin. (1) teza II

C. pen., latura obiectivă a infracțiunii de tâlhărie este realizată și atunci

când furtul este săvârșit prin punerea persoanei vătămate în stare de

inconștiență, stare ce impune ca în activitatea infracțională inculpatul să

folosească narcotice sau alte substanțe apte a provoca cvasiparalizarea

energiei fizice și întunecarea facultăților psihice.

Ca urmare persoana vătămată nu mai

este stăpână pe mișcările sale și își pierde total capacitatea de înțelegere și

de a-și exprima voința fiind pusă într-o stare de inconștiență.

În speță s-a constatat în urma

analizei toxicologice a părții vătămate prezența medicamentelor din categoria

somniferelor care în combinație cu alcool consumat i-au provocat o stare de

somn profund.

Așa fiind, atâta timp cât în cauză

s-a dovedit că partea vătămată nu a cunoscut introducerea medicamentului

respectiv în cafeaua care i-a fost oferită de inculpat și chiar dacă a acceptat

ulterior consumarea voluntară a unor băuturi alcoolice este realizată latura

obiectivă a infracțiunii de tâlhărie, astfel încât încadrarea juridică

stabilită de instanțe este corectă.

Ca urmare, critica recurentului

privind încadrarea juridică a faptei nu poate fi primită ca dealtfel nici cea

referitoare la individualizarea pedepsei care își are temeiul în dispozițiile

art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., întrucât inculpatului i s-a aplicat

o pedeapsă situată spre minim, iar din actele dosarului nu rezultă împrejurări

care să justifice reducerea acesteia.

Cât privește cererea subsidiară a

recurentului de a se trimite cauza spre rejudecare la prima instanță pentru

audierea martorei F.M. este de observat că deși instanța de fond a depus toate

diligențele pentru a o audia nemijlocit, martora nu s-a putut prezenta în

instanță datorită stării grave de sănătate, astfel că s-a procedat conform

dispozițiilor art. 327 alin. (3) C. proc. pen. Dealtfel în scrisoarea trimisă

instanței, martora a declarat că înțelege să-și mențină declarațiile date

inițial.

Așa fiind, o reluare a judecății nu

se justifică atâta timp cât dispozițiile legale au fost respectate, și nu

există aspecte esențiale care să nu fi fost lămurite, astfel încât cererea

inculpatului nu este întemeiată.

Examinând cauza și din oficiu,

Curtea constată că nu există nici un motiv de casare care să poată fi luat în

considerare din oficiu în condițiile art. 385

9

alin. (3) C. proc.

pen.

Așa fiind, recursul va fi respins ca

nefondat conform art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Se va deduce la zi arestarea

preventivă conform art. 88 C. pen.

Văzând și dispozițiile art. 192

alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul S.C. împotriva deciziei penale nr. 83 din 10 martie 2004

a Curții de Apel Cluj.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului, timpul arestării preventive de la 5 noiembrie 2003 la 13 mai

2004.

Obligă pe recurent să plătească

statului suma de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 400.000

lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi

13 mai 2004.