Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 22.06.2010
respins

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3909/2010

HOTĂRÂRE
22.06.2010
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3909/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de față, a reținut următoarele: 1.. Hotărârea instanței de apel Prin decizia nr. 2613 din 23 noiembrie 2004, Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta SC M.C.H. SA Timișoara împotriva sentinței civile nr. 789/PI din 29 iunie 2004 pronunțată de Tribunalul Timiș. Pentru a decide astfel instanța a reținut că tribunalul a soluționat corect excepția autorității de lucru judecat deoarece prin acțiunea înregistrată la 28 iunie 1994 la Judecătoria Timișoara reclamanta SC M.C.H. SA Timișoara a solicitat în contradictoriu cu pârâții K.M., M.K., K.N. și K.I. să se constate dreptul său de proprietate asupra terenurilor care formează obiectul prezentei acțiuni.

Prin repetate modificări ale acțiunii, obiectul acesteia a fost formulat în sensul de a se recunoaște reclamantei un drept de superficie cu privire la aceleași terenuri. Acțiunea a fost respinsă prin sentința civilă nr. 1425 din 1 februarie 2002 a Judecătoriei Timișoara. Î n cadrul procesual al litigiului a intervenit pârâta D.M. care a arătat ca împreună cu S.E., L.A. și O.T. a dobândit prin moștenire dreptul de proprietate asupra imobilelor la care face referire reclamanta. De asemenea, s-a făcut cerere reconvențională având ca obiect revendicarea dreptului de proprietate asupra terenurilor prin solicitarea ca reclamanta să lase în deplină proprietate și posesie acele terenuri moștenitorilor proprietarilor tabulari.

Prin hotărârile arătate, cererea reconvențională a fost admisă, reclamanta fiind obligată să lase în deplină proprietate și posesie terenurile înscrise în C.F. 589, 615 și 646 Freidorf. Susținerea reclamantei, potrivit căreia în acțiunea ce face obiectul dosarului nr. 876/2004, cauza este diferită de cea anterioară deoarece se pune în discuție valabilitatea titlului în baza căruia s-a înscris în C.F. dreptul de proprietate asupra terenurilor în favoarea pârâtelor persoane fizice nu poate fi primită, corect reținând prima instanță că o atare împrejurare nu poate schimba cauza acțiunii ci dimpotrivă, se analizează ca un petit distinct al acesteia, rezultând astfel că alăturat acțiunii în constatare s-a promovat și o acțiune în rectificare de carte funciară întemeiată pe nevalabilitatea titlului ce a stat la baza intabulării dreptului real în favoarea pârâtelor.

2. Recursul 2.1. Motive Reclamanta a declarat recurs, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., criticile vizând următoarele aspecte: Instanța de apel a reținut în mod greșit că în cauză există autoritate de lucru judecat întrucât există doar identitate de părți și de obiect, nu și identitate de cauză. Î n dosarul nr. 13128/1999 al Judecătoriei Timișoara pârâților le-a fost admisă cererea reconvențională prin care au cerut să li se lase în deplină proprietate și posesie imobilul care formează și obiectul prezentului litigiu, întemeiat în drept pe faptul că sunt moștenitorii proprietarilor tabulari, fiind intabulați ca atare în cartea funciară, fără să se pună însă în discuție valabilitatea titlurilor tabulare.

In litigiul anterior s-a discutat doar problema dreptului de superficie asupra construcțiilor care se află pe aceste terenuri, construcții ridicate de Statul Român în anul 1984, și care nu sunt evidențiate în cartea funciară. In prezentul litigiu s-a pus în discuție valabilitatea titlurilor tabulare. 2.2. Analiza făcută de instanța de recurs Recursul nu este întemeiat și va fi respins pentru următoarele considerente: Cauza cererii de chemare în judecată, în raport de care se apreciază existența autorității de lucru judecat, o constituie temeiul juridic al cererii, fundamentul raportului juridic litigios.

Atât în prezentul litigiu, cât și în cel care a format obiectul dosarului nr. 13128/1999 al Judecătoriei Timișoara, temeiul juridic l-a constituit preluarea de către stat a imobilului în legătură cu care s-a declanșat diferendul - naționalizarea în temeiul Legii nr. 119/1948 - respectiv, modul în care imobilul a intrat în patrimoniul actualei SC Z. SRL în temeiul art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990. Î n aceste condiții, instanțele de fond au constatat în mod temeinic identitatea de cauză - singurul aspect dedus analizei în recurs - astfel încât criticile formulate nu întrunesc cerințele art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Î n temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul va fi respins ca nefondat cu consecința rămânerii irevocabile a hotărârii atacate.

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul formulat de reclamanta SC Z. SRL împotriva deciziei nr. 2613 din 23 noiembrie 2004 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 iunie 2010.

§ Citări

Rețeaua de citări a acestei cauze

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2011-05-18
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4167/2011
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin decizia nr. 2613 din 23 noiembrie 2004, Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta SC M. SA Timișoara împotriva sentinței civile nr. 789/PI
ÎCCJ 2012-10-30
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6586/2012
pentru lipsa capacității de folosință a testatoarei, întrucât testamentul invocat de reclamantă este întocmit ulterior decesului acesteia. Prin Sentința civilă nr. 3287 din 25 noiembrie 2010, Tribunalul Timiș a luat act de renunțarea reclam
ÎCCJ 2005-05-17
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3124/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 24 septembrie 2002, reclamanta SC S.C. SRL Timișoara a solicitat anularea certificatului de atestare a dreptului de propriet
ÎCCJ 2009-03-30
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4158/2009
inare, cu consecința împiedicării sale de a obține restituirea în natură a imobilului, în procedura administrativă care este suspendată. Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, prin decizia nr. 11 din 20 ianuarie 2004 a respins apelul recl
ÎCCJ 2010-10-07
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5059/2010
.S., pe care a obligat-o să se pronunțe prin decizie sau dispoziție motivată asupra notificării nr. 2190/2001, având ca obiect acordarea de măsuri reparatorii pentru terenul în suprafață de 3032 mp. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținu
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă