ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6586/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Judecătoria Timișoara la 24 ianuarie 2006, reclamanta P. (C.) O.S. Timișoara Cetate a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Industriilor și Comerțului, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, S.C. T. SA Timișoara prin lichidator S.C. M.R. S.R.L. Timișoara, M.M. și S.C. I. S.R.L. Timișoara, solicitând să se constate nulitatea absolută parțială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate din 9 septembrie 1993 și a anexelor acestuia, eliberate de Ministerul Industriilor și Comerțului în favoarea S.C. T. S.A. Timișoara pentru terenul în suprafață de 2186 mp, din totalul de 13.566 mp, din CF Timișoara.

De asemenea, a solicitat să se constate nulitatea absolută a tuturor actelor de privatizare în baza cărora imobilul construcție din Timișoara, evidențiat în CF Timișoara, nr. top. X, cunoscut sub numele "C.M." sau "C.a." a trecut în proprietatea pârâtei S.C. T. S.A. Timișoara. Reclamanta a solicitat și constatarea nulității absolute a actelor subsecvente de înstrăinare a imobilului, încheiate între pârâții S.C. T. S.A. Timișoara, M.M. și S.C. I. S.R.L. Timișoara. Ulterior reclamanta a renunțat la judecată în contradictoriu cu pârâții S.C. T. S.A. Timișoara, prin lichidator S.C. M.R. S.R.L. Timișoara, Ministerul Economiei și Comerțului, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului București și Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților.

De asemenea, a renunțat la judecata capătului de cerere privind constatarea nulității absolute parțiale a certificatului de atestare a dreptului de proprietate al pârâtei S.C. T. S.A. Timișoara, emis de Ministerul Industriilor pentru terenul de 2186 mp din CF Timișoara. Reclamanta a arătat că această cerere a fost soluționată prin Sentința civilă nr. 400 din 12 noiembrie 2003 a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ, irevocabilă prin Decizia civilă nr. 894 din 15 martie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, operând în această privință autoritatea de lucru judecat. Pe de altă parte, alături de pârâții M.M.

și S.C. I. S.R.L. Timișoara, reclamanta a chemat în judecată și pe pârâții Municipiul Timișoara prin Primar și Consiliul Local Timișoara. De asemenea, renunțând la primul capăt de cerere, reclamanta a precizat și completat obiectul acțiunii, în sensul că a solicitat constatarea preluării abuzive în 1968 de către Statul Român, cu titlu de succesiune vacantă, a imobilului înscris în CF Timișoara, nr. top. X și restituirea acestuia în natură. A solicitat să se constate nulitatea absolută a tuturor actelor de privatizare asupra imobilului în litigiu, emise în favoarea pârâtei S.C. T. S.A., precum și nulitatea absolută a actelor subsecvente de vânzare-cumpărare către pârâtul M.M. și apoi către pârâta S.C.

I. S.R.L. Timișoara. Cererea reclamantei a fost motivată în drept pe dispozițiile O.U.G. nr. 94/2000, modificată și completată prin Legea nr. 247/2005, art. 44 din Constituție, art. 721 - 724 și 1209 C. civ., art. 34 și 36 din Decretul-Lege nr. 115/1938 și art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Prin precizările ulterioare, a adăugat în susținerea acțiunii și art. 480, 481 și 482 C. civ., art. 1 și 3 din Decretul nr. 31/1954, art. 1 din O.U.G. nr. 13/1998, art. 6 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 223/1998 și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că Fundația M.S. a luat naștere ca urmare a testamentului întocmit de P.S., născută M., la 29 iunie 1948 prin care i-a fost testat imobilul situat în Municipiul Timișoara, respectiv construcția cunoscută drept "C.a.", imobil compus din două etaje și teren în suprafață de 2.186 mp.

S-a susținut că fundația a funcționat potrivit Statutului și Instrucțiunilor pentru administrarea fundației aprobate de G.P.I.R.B.S. din 23 decembrie 1860, iar P. (C.) O.S. Timișoara Cetate are calitate de administrator, fără a fi însă intabulată în cartea funciară. S-a precizat că F.M.S. apare în CF Timișoara nr. top. X ca "posesor la localizare", ceea ce dovedește că, la data înființării cărților funciare, aceasta exista și a acționat neîntrerupt până în 1967 - 1968, conform scopului avut la înființare. Reclamanta a mai arătat că la 12 decembrie 1968, Statul Român, în mod abuziv, și-a intabulat dreptul de proprietate cu titlul de succesiune vacantă, cu încălcarea dispozițiilor art. 480 C. civ., ale art. 724 - 727 C. civ.

și ale Legii nr. 21/1924, întrucât patrimoniul unei persoane juridice care își desfășoară activitatea în baza unui statut legal, nu poate forma obiect al unei succesiuni vacante. S-a învederat că Statul Român, prin O.U.G. nr. 13 din 7 iulie 1998, cât și prin O.U.G. nr. 94 din 29 iunie 2000 a recunoscut, cu efect retroactiv, preluarea abuzivă în timpul regimului comunist a imobilului evidențiat în CF Timișoara, nr. top. X, cunoscut sub numele "C.M.". S-a susținut că, fiind înscris în lista specială a monumentelor, ansamblurilor și șirurilor istorice din România, la poziția X și declarat monument istoric încă din perioada interbelică, statut pe care îl are și în prezent, imobilul în litigiu nu putea fi inclus în proprietatea S.C.

T. S.A. Timișoara și vândut ulterior către M.M. și S.C. I. S.R.L. Pârâta S.C. I. S.R.L. a formulat cerere reconvențională în contradictoriu cu reclamanta F.M.S., reprezentată de P. (C.) O.S. Timișoara Cetate și a solicitat să se constate nulitate absolută a testamentului din 29 iunie 1849 pentru lipsa capacității de folosință a testatoarei, întrucât testamentul invocat de reclamantă este întocmit ulterior decesului acesteia. Prin Sentința civilă nr. 3287 din 25 noiembrie 2010, Tribunalul Timiș a luat act de renunțarea reclamantei la judecată în contradictoriu cu pârâții S.C. T. S.A. Timișoara, Ministerul Economiei și Comerțului, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului și Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților.

S-a luat act de renunțarea reclamantei la soluționarea capătului de cerere având ca obiect constatarea nulității absolute parțiale a certificatului de atestare a dreptului de proprietate din 9 septembrie 1993, eliberat de Ministerul Industriilor, în favoarea S.C. T. S.A. Timișoara și a anexelor 2, 4 și 5 la acest certificat, respectiv anularea certificatului de proprietate asupra terenului în suprafață de 2186 mp, înscris în CF Timișoara. S-a admis excepția lipsei capacității de folosință a reclamantei, invocată de pârâta S.C. I. S.R.L. Timișoara. S-a respins acțiunea reclamantei având ca obiect constatarea nulității actelor de privatizare și a actelor de înstrăinare subsecvente, constatarea preluării abuzive a imobilului de către Statul Român și revendicarea imobiliară.

S-a disjuns cererea reconvențională formulată de pârâta S.C. I. S.R.L., având ca obiect constatarea nulității testamentului. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut, în esență, că reprezentanta reclamantei nu a făcut dovada faptului că aceasta din urmă îndeplinește condițiile cerute succesiv de Legea nr. 21/1924 și O.G. nr. 26/2000 pentru existența sa valabilă. S-a apreciat că nu pot fi luate în considerare cele două hotărâri judecătorești invocate de reclamantă în dovedirea capacității de folosință a F.M.S., care nu au dezlegat problema de drept în discuție. Astfel, s-a reținut că prin Decizia nr. 894 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a reținut că fundația nu a fost dizolvată niciodată, invocându-se ca argument puterea de lucru judecat a Deciziei civile nr. 11/1996 a Curții de Apel Timișoara care a apreciat că fundația se poate reorganiza potrivit legilor actuale și că Biserica O.S.

are calitate procesuală, deoarece dacă fundația s-ar fi dizolvat ar fi moștenit-o. Prin considerentele sentinței s-a constatat că lipsa capacității de folosință a fundației este recunoscută de P. O.S. Timișoara Cetate și prin cererea înregistrată la Comisia Specială de retrocedare a bunurilor care au aparținut cultelor religioase din România, în 3 martie 2003, ca și prin cererea din 25 ianuarie 2006, înregistrată la aceeași comisie, prin care a solicitat retrocedarea imobilului în nume propriu, iar nu ca reprezentantă a F.M.S. S-a reținut că, potrivit art. 17 alin. (3) și art. 12 alin. (2) din O.G. nr. 26/2000, în relațiile cu terții dovada personalității juridice a fundației se face cu certificatul de înscriere, ori P. nu a făcut o astfel de dovadă.

Împotriva sentinței menționate a declarat apel reclamanta, criticând-o ca nelegală și netemeinică pentru ignorarea probelor administrate și a puterii de lucru judecat a hotărârilor judecătorești, care fac dovada personalității juridice a fundației. Reclamanta a criticat și faptul că prima instanță a disjuns cererea reconvențională a pârâtei S.C. I. S.R.L., întrucât atât în acțiunea principală, cât și în cererea reconvențională se pune în discuție testamentul autentic al numitei P.M.S., ulterior căruia s-a înființat fundația. Prin Decizia civilă nr. 1071/A din 2 noiembrie 2011, Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, a admis apelul declarat de reclamantă, a anulat în parte sentința apelată și a trimis cauza la Tribunalul Timiș pentru rejudecarea acțiunii principale, astfel cum a fost precizată.

S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate. Prin considerentele deciziei menționate, instanța de apel a reținut că, în mod eronat, prima instanță nu a ținut seama de efectul pozitiv al puterii de lucru judecat în privința chestiunilor juridice tranșate irevocabil prin hotărârile judecătorești invocate. Astfel, s-a avut în vedere că, prin Decizia civilă nr. 11/COM din 16 ianuarie 1996 a Curții de Apel Timișoara au fost înlăturate excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei F.M.S. și a lipsei calității de reprezentantă a F.B.O.S. Timișoara Cetate, căreia i s-a recunoscut legitimarea procesuală activă de a recurge la justiție pentru redobândirea patrimoniului fundației și implicit pentru reconstituirea acestuia.

S-a reținut, totodată, că potrivit considerentelor Sentinței nr. 400 din 12 noiembrie 2003, pronunțate în dosarul având ca obiect acțiunea în contencios administrativ pentru anularea parțială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului din 9 septembrie 1993, acțiune formulată de reclamanta F.M.S. prin B.O.S. Timișoara Cetate, C.B.S.O. Timișoara Cetate are calitatea de administrator, necontestată de organele administrației de stat. S-a constatat astfel, că fundația a fost intabulată ca proprietară a imobilului și este înregistrată în Registrul pentru fundațiile recunoscute ca persoane juridice din 22 noiembrie 1939, continuându-și activitatea conform Statutului și actului de înființare până în anul 1968, când imobilul a fost preluat de stat și, ca urmare, a încetat să-și desfășoare activitatea independent de voința sa, fără a fi desființată și lichidată.

S-a apreciat că, atâta vreme cât, cu putere de lucru judecat, i s-a recunoscut P.O.S. Timișoara Cetate legitimarea procesuală activă de a recurge la justiție pentru reconstituirea patrimoniului F.M.S., nu se poate ca într-un alt litigiu să se rețină contrariul, respectiv că fundația nu mai este în ființă și că, neavând capacitate de folosință, nu poate sta ca parte în proces. Împotriva deciziei menționate au declarat recurs, în termenul legal, pârâții S.C. I. S.R.L., M.M. și reclamanta Primăria O.S. Timișoara Cetate. Prin recursul său, pârât S.C. I. S.R.L. a criticat decizia atacată ca nelegală pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

susținând că în mod eronat s-a reținut în speță efectul pozitiv al puterii de lucru judecat al Deciziei nr. 11 COM din 16 ianuarie 1996 a Curții de Apel Timișoara, care a soluționat o acțiune întemeiată pe o altă cauză juridică decât cea în raport de care trebuie analizată excepția lipsei capacității procesuale, în cadrul legislativ existent la nivelul anului 1996, când era încă în vigoare Legea nr. 21/1924 privind asociațiile și fundațiile. S-a susținut că aceeași situație se regăsește și în privința celei de-a doua hotărâri judecătorești invocate de intimata F.M.S., respectiv Sentința nr. 400/2003 a Curții de Apel Alba Iulia, care a analizat problema calității de administrator a fundației prin raportul la instrucțiunile pentru administrarea acesteia aprobate de fostul G.P.I.R.B.S.

din 23 decembrie 1860 și, respectiv, prin referirea la dispozițiile O.U.G. nr. 13/1998 privind restituirea unor bunuri imobile ce au aparținut comunităților cetățenilor aparținând minorităților naționale din România. S-a învederat că acest ultim act normativ a fost declarat neconstituțional tocmai în privința dispoziției de restituire a imobilului ce face obiectul litigiului (Anexa la O.U.G. nr. 13/1998), prin Decizia Curții Constituționale nr. 923/2009. Prin urmare, s-a susținut că, în drept, se pune o chestiune juridică nouă, ce implică o analiză distinctă și, prin urmare, perfect susceptibilă să primească o dezlegare proprie. Cea de-a doua critică formulată prin motivele de recurs a vizat nepronunțarea instanței de apel asupra unor apărări și înscrisuri esențiale pentru soluționarea cauzei și nelegalitatea deciziei recurate pentru încălcarea dispozițiilor O.G.

nr. 26/2000 privind asociațiile și fundațiile. În acest context, s-a susținut că aplicabilitatea regimului juridic al O.G. nr. 26/2000 F.M.S. presupunea în concret stabilirea și înregistrarea organelor de conducere stabilite de acest act normativ (consiliu director și cenzori), depunerea de bilanțuri anuale, etc., aceste dovezi nefiind făcute. Prin recursul său, pârâtul M.M. a criticat decizia instanței de apel pentru motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susținând că nu se putea constata existența juridică și capacitatea de folosință a F.M.S. pe temeiul considerentelor Deciziei civile nr. 11 COM din 16 ianuarie 1996 a Curții de Apel Timișoara și a Sentinței civile nr. 400/2003 a Curții de Apel Alba Iulia, aceste hotărâri putând fi invocate drept temei al reînregistrării vechii fundații în condițiile noii reglementări, dar neputând înlocui actul prevăzut de legea în vigoare (art. 12 alin. (12) din O.G.

nr. 26/2000), respectiv certificatul de înscriere, ca dovadă a personalității juridice a unei fundații. S-a invocat faptul că personalitatea juridică a F.M.S. a încetat în anul 1968, conform dispozițiilor art. 81 pct. 1 lit. b) și c) din Legea nr. 21/1924, fără radiere și fără nicio altă formalitate, iar această situație de drept putea fi constatată oricând pe cale judecătorească. S-a criticat, totodată, decizia recurată ca nelegală, având în vedere că nu s-a reținut că acțiunea a fost formulată de P.O.S. Timișoara Cetate, fără ca aceasta să aibă calitatea de reprezentant legal sau convențional al reclamantei. Prin motivele sale de recurs, reclamanta P.O.S. Timișoara Cetate, în calitate de reprezentant legal al F.M.S.

a criticat decizia recurată pentru greșita disjungere a cererii reconvenționale, susținând că se impunea soluționarea unitară a acesteia și a cererii principale, față de împrejurarea că era necesară administrarea unor probe comune, în vederea corectei stabiliri a situației de fapt. În subsidiar, s-a solicitat să se modifice în parte decizia recurată în sensul de a nu se dispune trimiterea cauzei la Tribunalul Timiș, urmare a anulării Sentinței nr. 3287 din 25 noiembrie 2010 pronunțate de acesta, ci de a se evoca fondul pricinii de către instanța de apel, conform dispozițiilor art. 297 pct. 1 C. proc. civ. cum au fost modificate prin Legea nr. 202/2010. Examinând criticile invocate de pârâta recurentă S.C.

I. S.R.L., raportat la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat pentru considerentele ce succed: Instanța de apel a reținut în mod legal că, deși în cauză nu operează excepția autorității de lucru judecat în raport cu cele două hotărâri judecătorești invocate de reclamantă, întrucât nu există identitatea de obiect, cauză și părți cerută de art. 1201 C. civ., nu se poate ignora efectul pozitiv al puterii de lucru judecat în privința chestiunilor dezlegate irevocabil în acele procese, chiar și pe cale incidentală. Astfel, în cauza având ca obiect valabilitatea titlului Statului Român asupra imobilului înscris în CF Timișoara, prin Decizia civilă nr. 11/COM din 16 ianuarie 1996, Curtea de Apel Timișoara, deși a respins recursul F.M.S.

și a menținut soluția instanței de apel, în sensul respingerii acțiunii, a modificat parțial considerentele hotărârii instanței de apel și a înlăturat afirmația că B.O.S. Timișoara Cetate nu are calitate procesuală activă să introducă acțiune în justiție pentru redobândirea patrimoniului F.M.S. S-a reținut, totodată, că aceasta a încetat să-și mai desfășoare activitatea din motive independente de voința sa și a organelor de conducere. S-a considerat că și dacă fundația s-ar fi dizolvat potrivit legii, succesorul ei ar fi fost tot B.O.S., deoarece în sprijinirea misiunii de asistență socială a acestei biserici a fost constituită fundația. Nu numai dispozitivul care cuprinde soluția are putere de lucru judecat, ci și considerentele hotărârii, în măsura în care explică dispozitivul și se reflectă în el.

Doctrina și practica judiciară au statuat constant că, independent de efectele substanțiale ale judecății, efectul pozitiv al lucrului judecat asigură imuabilitatea și permanența constatărilor jurisdicționale anterioare. Din Decizia nr. 11/COM din 16 ianuarie 1996 a Curții de Apel Timișoara rezultă cu evidență că au fost înlăturate excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei F.M.S. și excepția lipsei calității de reprezentant a B.O.S. Timișoara Cetate, căreia i s-a recunoscut legitimarea procesuală activă de a recurge la justiție pentru redobândirea patrimoniului fundației. Dezlegarea dată acestei probleme de drept a fost confirmată încă o dată prin Sentința civilă nr. 400 din 12 noiembrie 2003, pronunțată în Dosarul nr. 4344/2003, având ca obiect acțiunea în contencios administrativ a reclamantei F.M.S., prin B.O.S.

Timișoara Cetate, pentru anularea parțială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor din 9 septembrie 1993. Astfel, Curtea de Apel Alba Iulia anulând certificatul de proprietate pentru terenul de 2186 mp din CF Timișoara, a reținut la rândul său puterea de lucru judecat a Deciziei civile nr. 11 din 16 ianuarie 1996 a Curții de Apel Timișoara în ceea ce privește calitatea procesuală activă a reclamantei F.M.S., constituită ca urmare a testamentului lăsat de P.S., născută M. și care a funcționat conform Statutului și Instrucțiunilor de administrare, aprobate de fostul G.P.I.R.B.S.

din 23 decembrie 1860. Curtea de Apel Alba Iulia a reținut, totodată, că fundația a fost întabulată ca proprietară a imobilului în litigiu și este înregistrată în registrul pentru fundațiile recunoscute ca persoane juridice din 22 noiembrie 1939, astfel că și după intrarea în vigoare a Legii nr. 21/1924 și-a continuat activitatea conform statutului și actului de înființare, până la preluarea de către stat, în anul 1968, când a încetat să-și desfășoare activitatea din motive independente de voința sa, fără a fi desființată și lichidată. În consecință, atâta timp cât s-a recunoscut P.O.S. Timișoara Cetate legitimarea procesuală activă de a recurge la justiție pentru reconstituirea patrimoniului fundației, nu se poate ca într-un litigiu ulterior să se rețină contrariul, respectiv lipsa capacității de folosință a acesteia.

Critica formulată de recurenta S.C. I. S.R.L. prin cel de-al doilea motiv de recurs referitoare la nepronunțarea instanței de apel asupra unor apărări și înscrisuri depuse la dosar, esențiale la soluționarea cauzei nu va fi examinată, având în vedere că nu se circumscrie motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., ci motivului prevăzut de art. 304 pct. 10 C. proc. civ., abrogat prin Legea nr. 219/2005 de aprobare a O.U.G. nr. 138/2000. Pentru aceleași considerente, expuse în analiza recursului declarat de S.C. I. S.R.L. va fi respins și recursul declarat de recurentul M.M., recurs ce cuprinde critici similare. În plus, referitor la critica privind lipsa calității de reprezentant a P.O.S., Timișoara Cetate, Curtea va constata că nu a fost contestată calitatea de administrator a C.B.S.O.

Timișoara Cetate, recunoscută ca atare de autoritățile statului. Astfel, prin O.U.G. nr. 13/1998, privind restituirea unor bunuri imobile care au aparținut comunităților cetățenilor aparținând minorităților naționale din România în Anexa 8, s-a menționat "C.M. a F.M.S.", cu titular actual al dreptului de proprietate contestat, M.M., iar ca solicitant al imobilul a fost nominalizată Comunitatea Sârbilor din România. Într-adevăr, prin Decizia nr. 923 din 23 iunie 2009 a Curții Constituționale, publicată în M.Of. al României, Partea I, nr. 520/29.07.2009, s-a admis în parte excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor O.U.G. nr. 13/1998 constatându-se neconstituționalitatea prevederilor ordonanței referitoare la imobilul din Timișoara, județul Timiș, care prevedeau restituirea C.M.

către fostul proprietar, însă pentru alte considerente decât cele vizând capacitatea fundației, considerente referitoare la fondul dreptului, respectiv la împrejurarea că imobilul a fost înstrăinat către S.C. I. S.R.L. din Timișoara, constituind proprietate privată și beneficiind de protecție, conform art. 44 și art. 136 alin. (5) din Constituție. Referitor la recursul declarat de reclamantă, Curtea va constata că niciuna dintre criticile invocate nu este fondată. Astfel, s-a invocat, într-o primă critică, greșita disjungere a cererii reconvenționale, respectiv greșita aplicare a art. 120 C. proc. civ. Instanța de apel a apreciat corect că măsura disjungerii dispusă de prima instanță este legală, având în vedere dispozițiile alin. (2) al art. 120 C. proc.

civ., în condițiile în care a apreciat că numai cererea principală era în stare de judecată, pe excepție, putând fi soluționată independent de cererea reconvențională. Pe de altă parte, se va reține că aprecierea asupra oportunității disjungerii pentru o mai bună administrare a justiției din perspectiva soluțiilor posibil a fi pronunțate în căile de atac, nu poate face obiectul controlului de legalitate în baza motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Nici cea de-a doua solicitare formulată de reclamanta revizuentă nu poate fi primită. În legătură cu soluția de trimitere a cauzei spre rejudecare, consecutivă admiterii apelului și anulării sentinței primei instanțe, Legea nr. 202/2010 a adus modificări art. 297 C. proc.

civ., consacrând regula reținerii cauzei spre rejudecare, trimiterea fiind excepția de la această regulă. Astfel trimiterea cauzei la prima instanță se poate dispune când judecata s-a făcut fără cercetarea fondului, cum este cazul în speță, iar trimiterea se solicită expres, fie de către apelant, în cererea de apel, fie de către intimat, prin întâmpinare. Dispozițiile art. 297 alin. (1) C. proc. civ., astfel cum au fost modificate se aplică însă numai proceselor începute după intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010 publicată în M.Of. 714/26.10.2010, astfel cum rezultă din art. XXII alin. (2) al acestui act normativ. Or, având în vedere data introducerii acțiunii reclamantei, 24 ianuarie 2006, dispozițiile art. 297 C. proc.

civ. în forma modificată sunt inaplicabile. Pentru toate aceste considerente, Curtea, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge toate recursurile ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat recursul declarat de reclamanta F.M.S. reprezentată de P.O.S. Timișoara Cetate și recursurile declarate de pârâții M.M. și S.C. I. S.R.L. împotriva Deciziei nr. 1071/A din 2 noiembrie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă, ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 octombrie 2012. Procesat de GGC - CL