ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4165/2013

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4165/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Deliberând, în condițiile art. 256 C.

proc. civ., asupra contestației în anulare de față, constată următoarele:

Prin

acțiunea înregistrată la data de 24 ianuarie 2006,

reclamanta Parohia (Comunitatea) ortodoxă

sârbă Timișoara cetate a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Industriilor și

Comerțului, A.V.A.S., SC T. SA Timișoara, prin lichidator SC M.R. SRL Timișoara,

M.M. și SC I. SRL Timișoara, solicitând să se constate nulitatea absolută parțială

a certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria M. Of. 3 nr. 459 din

9 septembrie 1993 și a anexelor acestuia, eliberate de Ministerul Industriilor și

Comerțului în favoarea SC T. SA Timișoara pentru terenul în suprafață de 2186 m.p.,

din totalul de 13566 m.p., din CF nr. C1. Timișoara, nr. T1.

De asemenea, a solicitat să se constate

nulitatea absolută a tuturor actelor de privatizare în baza cărora imobilul construcție

din Timișoara, str. V.V.M. (fostă Str. P.) evidențiat în CF nr. C1. Timișoara,

nr. T1., cunoscut sub numele „C.M." sau „C.A." a trecut în proprietatea

pârâtei SC T. SA Timișoara.

Reclamanta a solicitat și constatarea nulității

absolute a actelor subsecvente de înstrăinare a imobilului, încheiate între pârâții

SC T. SA Timișoara, M.M. și SC I. SRL Timișoara.

Renunțând la primul capăt de cerere, reclamanta

a precizat și completat obiectul acțiunii, în sensul că a solicitat constatarea

preluării abuzive în 1968 de către Statul Român, cu titlu de succesiune vacantă,

a imobilului înscris în CF nr. C1. Timișoara, nr. T1. și restituirea acestuia în

natură.

A solicitat să se constate nulitatea absolută

a tuturor actelor de privatizare asupra imobilului în litigiu, emise în favoarea

pârâtei SC T. SA, precum și nulitatea absolută a actelor subsecvente de vânzare

- cumpărare către pârâtul M.M. și apoi către pârâta SC I. SRL Timișoara.

Prin sentința civilă nr. 3287 din 25 noiembrie

2010, Tribunalul Timiș

a luat

act de renunțarea reclamantei la judecată în contradictoriu cu pârâții SC T. SA

Timișoara, Ministerul Economiei și Comerțului, A.V.A.S. și A.N.R.P.

S-a luat act de renunțarea reclamantei

la soluționarea capătului de cerere având ca obiect constatarea nulității absolute

parțiale a certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria M. Of. 3

nr. 459 din 9 septembrie 1993, eliberat de Ministerul Industriilor, în favoarea

SC T. SA Timișoara și a anexelor 2, 4 și 5 la acest certificat, respectiv anularea

certificatului de proprietate asupra terenului în suprafață de 2.186 m.p., înscris

în CF nr. 61 Timișoara, nr. T1.

S-a admis excepția lipsei capacității de

folosință a reclamantei, invocată de pârâta SC I. SRL Timișoara.

S-a respins acțiunea reclamantei având

ca obiect constatarea nulității actelor de privatizare și a actelor de înstrăinare

subsecvente, constatarea preluării abuzive a imobilului de către Statul Român și

revendicarea imobiliară.

S-a disjuns cererea reconvențională formulată

de pârâta SC I. SRL, având ca obiect constatarea nulității testamentului.

Prin decizia nr. 1071/A din 2 noiembrie

2011, Curtea de Apel Timișoara,

secția

I civilă, a admis apelul declarat de reclamantă, a anulat în parte sentința apelată

și a trimis cauza la Tribunalul Timiș pentru rejudecarea acțiunii principale, astfel

cum a fost precizată.

S-au menținut celelalte dispoziții ale

sentinței apelate.

Prin considerentele deciziei menționate,

instanța de apel a reținut că, în mod eronat, prima instanță nu a ținut seama de

efectul pozitiv al puterii de lucru judecat în privința chestiunilor juridice tranșate

irevocabil prin hotărâri judecătorești. Astfel, s-a avut în vedere că, prin decizia

civilă nr. 11/COM din 16 ianuarie 1996 a Curții de Apel Timișoara au fost înlăturate

excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei Fundația M.S. și a lipsei

calității de reprezentantă a fundației a Bisericii ortodoxe sârbe Timișoara cetate,

căreia i s-a recunoscut legitimarea procesuală activă de a recurge la justiție pentru

redobândirea patrimoniului fundației și implicit pentru reconstituirea acestuia.

S-a reținut, totodată, că potrivit considerentelor

sentinței nr. 400 din 12 noiembrie 2003, pronunțate în dosarul având ca obiect acțiunea

în contencios administrativ pentru anularea parțială a certificatului de atestare

a dreptului de proprietate asupra terenului seria M. Of. 3 nr. 0459 din 9 septembrie

1993, acțiune formulată de reclamanta Fundația M.S. prin Biserica ortodoxă sârbă

Timișoara cetate, Comunitatea bisericească sârbă ortodoxă Timișoara cetate are calitatea

de administrator, necontestată de organele administrației de stat.

S-a constatat astfel, că fundația a fost

întabulată ca proprietară a imobilului și este înregistrată în Registrul pentru

fundațiile recunoscute ca persoane juridice nr. J1. din 22 noiembrie 1939, continuându-și

activitatea conform statutului și actului de înființare până în anul 1968, când

imobilul a fost preluat de stat și, ca urmare, a încetat să-și desfășoare activitatea

independent de voința sa, fără a fi desființată și lichidată.

S-a apreciat că, atâta vreme cât, cu putere

de lucru judecat, i s-a recunoscut Parohiei ortodoxe sârbe Timișoara cetate legitimarea

procesuală activă de a recurge la justiție pentru reconstituirea patrimoniului Fundației

M.S., nu se poate ca într-un alt litigiu să se rețină contrariul, respectiv că fundația

nu mai este în ființă și că, neavând capacitate de folosință, nu poate sta ca parte

în proces.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs

reclamanta Fundația „M.S."

reprezentată de Parohia ortodoxă sârbă Timișoara cetate și pârâții M.M. și SC

I. SRL.

Prin recursul său, pârâta SC I. SRL a criticat

decizia atacată ca nelegală pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., susținând că, în mod eronat, s-a reținut în speță efectul pozitiv al puterii

de lucru judecat al deciziei nr. 11/COM din 16 ianuarie 1996 a Curții de Apel Timișoara,

care a soluționat o acțiune întemeiată pe o altă cauză juridică decât cea în raport

de care trebuie analizată excepția lipsei capacității procesuale, în cadrul legislativ

existent la nivelul anului 1996, când era încă în vigoare Legea nr. 21/1924 privind

asociațiile și fundațiile.

S-a susținut că aceeași situație se regăsește

și în privința celei de-a doua hotărâri judecătorești invocate de intimata Fundația

M.S., respectiv sentința nr. 400/2003 a Curții de Apel Alba lulia, care a analizat

problema calității de administrator a fundației prin raportul la instrucțiunile

pentru administrarea acesteia aprobate de fostul Guvernământ Provincial Imperial

Regional al Banatului Sârbesc din 23 decembrie 1860 și, respectiv, prin referirea

la dispozițiile O.U.G. nr. 13/1998 privind restituirea unor bunuri imobile ce au

aparținut comunităților cetățenilor aparținând minorităților naționale din România.

S-a învederat că acest ultim act normativ

a fost declarat neconstituțional tocmai în privința dispoziției de restituire a

imobilului ce face obiectul litigiului (poz. 8 din anexa la O.U.G. nr. 13/1998),

prin decizia Curții Constituționale nr. 923/2009.

Prin urmare, s-a susținut că, în drept,

se pune o chestiune juridică nouă, ce implică o analiză distinctă și, astfel, perfect

susceptibilă să primească o dezlegare proprie.

Cea de-a doua critică formulată prin motivele

de recurs a vizat nepronunțarea instanței de apel asupra unor apărări și înscrisuri

esențiale pentru soluționarea cauzei și nelegalitatea deciziei recurate pentru încălcarea

dispozițiilor O.G. nr. 26/2000 privind asociațiile și fundațiile.

În acest context, s-a susținut că aplicabilitatea

regimului juridic al O.G. nr. 26/2000 Fundației M.S. presupunea în concret stabilirea

și înregistrarea organelor de conducere stabilite de acest act normativ (consiliu

director și cenzori), depunerea de bilanțuri anuale, etc, aceste dovezi nefiind

făcute.

Prin decizia nr. 6586 din 30 octombrie

2012, Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția I civilă, a respins, ca nefondate, recursurile declarate

de reclamanta Fundația „M.S." reprezentată de Parohia ortodoxă sârbă Timișoara

cetate și de pârâții M.M. și SC I. SRL împotriva deciziei Curții de Apel Timișoara.

Pentru a hotărî astfel, instanța de recurs

a reținut cu privire la criticile invocate de pârâta SC I. SRL:

Instanța de apel a reținut în mod legal

că, deși în cauză nu operează excepția autorității de lucru judecat în raport cu

cele două hotărâri judecătorești invocate de reclamantă, întrucât nu există identitatea

de obiect, cauză și părți cerută de art. 1201 C. civ., nu se poate ignora efectul

pozitiv al puterii de lucru judecat în privința chestiunilor dezlegate irevocabil

în acele procese, chiar și pe cale incidentală.

Astfel, în cauza având ca obiect valabilitatea

titlului Statului Român asupra imobilului înscris în CF nr. 61 Timișoara, prin decizia

civilă nr. 11/COM din 16 ianuarie 1996, Curtea de Apel Timișoara, deși a respins

recursul Fundației M.S. și a menținut soluția instanței de apel, în sensul respingerii

acțiunii, a modificat parțial considerentele hotărârii instanței de apel și a înlăturat

afirmația că Biserica ortodoxă sârbă Timișoara cetate nu are calitate procesuală

activă să introducă acțiune în justiție pentru redobândirea patrimoniului Fundației

M.S. S-a reținut, totodată, că aceasta a încetat să-și mai desfășoare activitatea

din motive independente de voința sa și a organelor de conducere. S-a considerat

că, și dacă fundația s-ar fi dizolvat potrivit legii, succesorul ei ar fi fost tot

Biserica Ortodoxă Sârbă, deoarece în sprijinirea misiunii de asistență socială a

acestei biserici a fost constituită fundația.

Nu numai dispozitivul care cuprinde soluția

are putere de lucru judecat, ci și considerentele hotărârii, în măsura în care explică

dispozitivul și se reflectă în el.

Doctrina și practica judiciară au statuat

constant că, independent de efectele substanțiale ale judecății, efectul pozitiv

al lucrului judecat asigură imuabilitatea și permanența constatărilor jurisdicționale

anterioare.

Din decizia nr. 11/COM din 16 ianuarie

1996 a Curții de Apel Timișoara rezultă cu evidență că au fost înlăturate excepția

lipsei calității procesuale active a reclamantei Fundația M.S. și excepția lipsei

calității de reprezentant a Bisericii ortodoxe sârbe Timișoara cetate, căreia i

s-a recunoscut legitimarea procesuală activă de a recurge la justiție pentru redobândirea

patrimoniului fundației.

Dezlegarea dată acestei probleme de drept

a fost confirmată încă o dată prin sentința civilă nr. 400 din 12 noiembrie 2003,

pronunțată în Dosarul nr. 4344/2003, având ca obiect acțiunea în contencios administrativ

a reclamantei Fundația M.S., prin Biserica ortodoxă sârbă Timișoara cetate, pentru

anularea parțială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra

terenurilor seria M. Of. 3 nr. 459 din 9 septembrie 1993.

Astfel, Curtea de Apel Alba Iulia, anulând

certificatul de proprietate pentru terenul de 2.186 m.p. din CF nr. 61 Timișoara,

a reținut la rândul sau puterea de lucru judecat a deciziei civile nr. ll din 16

ianuarie 1996 a Curții de Apel Timișoara în ceea ce privește calitatea procesuală

activă a reclamantei Fundația M.S., constituită ca urmare a testamentului lăsat

de P.S., născută M. și care a funcționat conform statutului și instrucțiunilor de

administrare, aprobate de fostul Guvernământ Provincial Imperial Regional al Banatului

Sârbesc din 23 decembrie 1860.

Curtea de Apel Alba Iulia a reținut, totodată,

că fundația a fost întabulată ca proprietară a imobilului în litigiu și este înregistrată

în registrul pentru fundațiile recunoscute ca persoane juridice nr. J1. din 22 noiembrie

1939, astfel că și după intrarea în vigoare a Legii nr. 21/1924 și-a continuat activitatea

conform statutului și actului de înființare, până la preluarea de către stat, în

anul 1968, când a încetat să-și desfășoare activitatea din motive independente de

voința sa, fără a fi desființată și lichidată.

În consecință, atâta timp cât s-a recunoscut

Parohiei ortodoxe sârbe Timișoara cetate legitimarea procesuală activă de a recurge

la justiție pentru reconstituirea patrimoniului fundației, nu se poate ca într-un

litigiu ulterior să se rețină contrariul, respectiv lipsa capacității de folosință

a acesteia.

Critica formulată de recurenta SC I.

SRL prin cel de-al doilea motiv de recurs referitoare la nepronunțarea instanței

de apel asupra unor apărări și înscrisuri depuse la dosar, esențiale la soluționarea

cauzei nu va fi examinată, având în vedere că nu se circumscrie motivului de nelegalitate

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., ci motivului prevăzut de art. 304

pct. 10 C. proc. civ., abrogat prin Legea nr. 219/2005 de aprobare a O.U.G. nr.

138/2000.

Pentru aceleași considerente, expuse în

analiza recursului declarat de SC I. SRL a fost respins și recursul declarat de

recurentul M.M., recurs ce cuprinde critici similare.

În plus, referitor la critica privind lipsa

calității de reprezentant a Parohiei ortodoxe sârbe, Timișoara cetate, instanța

de recurs a constatat că nu a fost contestată calitatea de administrator a Comunității

bisericești sârbe ortodoxe Timișoara cetate, recunoscută ca atare de autoritățile

statului.

Astfel, prin O.U.G. nr. 13/1998, privind

restituirea unor bunuri imobile care au aparținut comunităților cetățenilor aparținând

minorităților naționale din România în anexa 8, s-a menționat „C.M. a Fundației

M.S.", cu titular actual al dreptului de proprietate contestat, M.M., iar ca

solicitant al imobilul a fost nominalizată Comunitatea sârbilor din România.

Într-adevăr, prin decizia nr. 923 din 23

iunie 2009 a Curții Constituționale, publicată în M. Of. al României Partea I

nr. 520 din 29 iulie 2009, s-a admis în parte excepția de neconstituționalitate

a dispozițiilor O.U.G. nr. 13/1998, constatându-se neconstituționalitatea prevederilor

ordonanței referitoare la imobilul din Timișoara, Str. V.M., județul Timiș, care

prevedeau restituirea Casei M. către fostul proprietar, însă pentru alte considerente

decât cele privind capacitatea fundației, considerente referitoare la fondul dreptului,

respectiv la împrejurarea că imobilul a fost înstrăinat către SC I. SRL din Timișoara,

constituind proprietate privată și beneficiind de protecție, conform art. 44 și

art. 136 alin. (5) din Constituție.

Referitor la recursul declarat de reclamantă,

Înalta Curte a constatat că niciuna dintre criticile invocate nu este fondată.

Astfel, s-a invocat, într-o primă critică,

greșita disjungere a cererii reconvenționale, respectiv greșita aplicare a art.

120 C. proc. civ.

Instanța de apel a apreciat corect că măsura

disjungerii dispusă de prima instanță este legală, având în vedere dispozițiile

alin. (2) al art. 120 C. proc. civ., în condițiile în care a apreciat că numai cererea

principală era în stare de judecată, pe excepție, putând fi soluționată independent

de cererea reconvențională.

Pe de altă parte, s-a reținut că aprecierea

asupra oportunității disjungerii pentru o mai bună administrare a justiției din

perspectiva soluțiilor posibil a fi pronunțate în căile de atac, nu poate face obiectul

controlului de legalitate în baza motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct.

9 C. proc. civ.

Nici cea de-a doua solicitare formulată

de reclamanta revizuentă nu a fost primită.

În legătură cu soluția de trimitere a cauzei

spre rejudecare, consecutivă admiterii apelului și anulării sentinței primei instanțe,

Legea nr. 202/2010 a adus modificări art. 297 C. proc. civ., consacrând regula reținerii

cauzei spre rejudecare, trimiterea fiind excepția de la această regulă.

Astfel, trimiterea cauzei la prima instanță

se poate dispune când judecata s-a făcut fără cercetarea fondului, cum este cazul

în speță, iar trimiterea se solicită expres, fie de către apelant, în cererea de

apel, fie de către intimat, prin întâmpinare.

Dispozițiile art. 297 alin. (1) C.

proc. civ., astfel cum au fost modificate se aplică însă numai proceselor începute

după intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010 publicată în M.Of. 714 din 26 octombrie

2010, astfel cum rezultă din art. XXII alin. (2) al acestui act normativ.

Or, având în vedere data introducerii acțiunii

reclamantei, 24 ianuarie 2006, dispozițiile art. 297 C. proc. civ. în forma modificată

sunt inaplicabile.

Pentru toate aceste considerente, instanța

de recurs, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., a respins toate recursurile,

ca nefondate.

Împotriva acestei decizii, SC I. SRL a

formulat contestație în anulare,

în

temeiul dispozițiilor art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. și a solicitat

anularea deciziei atacate, rejudecarea recursului formulat de pârâta SC I. SRL împotriva

deciziei nr. 1071/A din 2 noiembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara,

iar în rejudecare, admiterea recursului.

În motivare, contestatoarea a criticat

decizia instanței de recurs pentru nepronunțarea asupra motivului de recurs vizând

nelegalitatea deciziei Curții de Apel Timișoara pentru nesocotirea prevederilor

O.G. nr. 26/2000 privind asociațiile și fundațiile.

În pofida faptului că în partea dedicată

indicării motivelor invocate de SC I. SRL în susținerea recursului, instanța de

recurs a reținut în mod just incidența a două motive distincte de recurs, atunci

când examinează motivele de recurs, aceasta îl cercetează numai pe primul dintre

acestea, respectiv motivul referitor la „nepronunțarea instanței de apel asupra

unor apărări și înscrisuri depuse la dosar, esențiale la soluționarea cauzei."

Distinct, pârâta-recurentă SC I. SRL a

invocat prin intermediul motivelor de recurs și nelegalitatea deciziei Curții de

Apel Timișoara prin prisma unor prevederi ale O.G. nr. 26/2000.

Acest motiv de recurs nu a primit o dezlegare

din partea instanței de recurs, deși acesta a fost dezvoltat pe larg. Mai mult,

nici din analiza globală a considerentelor deciziei nu rezultă că instanța de recurs

ar fi tratat, în mod efectiv acest motiv de recurs, deși cuprinde aspecte asupra

cărora instanța de recurs putea și trebuia să se pronunțe.

Instanța de recurs a omis să cerceteze

un veritabil motiv de recurs de sine-stătător, iar nu un simplu argument care să

se subsumeze unui motiv de recurs, care se încadra în prevederile art. 304 pct.

9 C. proc. civ. Motivul asupra căreia instanța de recurs nu s-a pronunțat este unul

care vizează nelegalitatea, iar nu netemeinicia, astfel că nu s-ar putea subsuma

statuării instanței de recurs prin care s-a reținut că nepronunțarea instanței de

apel asupra unor mijloace de apărare se încadrează în art. 304 pct. 10 C. proc.

civ. - abrogat, fiind respinsă această critică.

Motivul de recurs asupra căruia instanța

nu s-a pronunțat viza, în esență, două aspecte: lipsa capacității actuale de folosință

a fundației pentru lipsa certificatului de înscriere în Registrul asociațiilor și

fundațiilor; lipsa personalității juridice a fundației, ce rezultă din neîndeplinirea

condițiilor de regularizare.

În considerarea celor prezentate, contestatoarea

SC I. SRL este îndreptățită să obțină o dezlegare și cu privire la motivul nesoluționat

de instanța de recurs, motiv pentru care se impune o suplimentare a considerentelor

hotărârii instanței supreme, în sensul analizării motivului de recurs asupra căruia

aceasta nu s-a pronunțat și reevaluarea soluției recursului prin prisma dezlegării

ce va fi dată acestui motiv.

La termenul de judecată din 1 octombrie

2013,

Înalta Curte a pus în

discuția părților excepția inadmisibilității contestației în anulare, invocată de

intimații Fundația M.S., municipiul Timișoara, prin primar și Consiliul Local Timișoara,

prin primar, pe care o va respinge întrucât, verificând regularitatea sesizării,

instanța reține că demersul judiciar este admisibil în condițiile în care motivul

invocat este reglementat de art. 318 C. proc. civ., urmând ca acesta să fie analizat

pe fond.

Contestația în anulare urmează a fi respinsă,

ca nefondată, pentru următoarele considerente:

Pe aspectul criticat de contestatoare,

Înalta Curte a reținut că, prin decizia nr. 11/COM din 16 ianuarie 1996 a Curții

de Apel Timișoara au fost înlăturate excepția lipsei calității procesuale active

a reclamantei Fundația M.S. și excepția lipsei calității de reprezentant a Bisericii

ortodoxe sârbe Timișoara cetate, căreia i s-a recunoscut legitimarea procesuală

activă de a recurge la justiție pentru redobândirea patrimoniului fundației.

Dezlegarea dată acestei probleme de drept

a fost confirmată încă o dată prin sentința civilă nr. 400 din 12 noiembrie 2003.

Astfel, Curtea de Apel Alba Iulia a reținut la rândul său, puterea de lucru judecat

a deciziei civile nr. 11 din 16 ianuarie 1996 a Curții de Apel Timișoara, în ceea

ce privește calitatea procesuală activă a reclamantei Fundația M.S., constituită

ca urmare a testamentului lăsat de P.S., născută M. și care a funcționat conform

statutului și instrucțiunilor de administrare, aprobate de fostul Guvernământ Provincial

Imperial Regional al Banatului Sârbesc din 23 decembrie 1860.

Curtea de Apel Alba Iulia a reținut, totodată,

că fundația a fost întabulată ca proprietară a imobilului în litigiu și este înregistrată

în registrul pentru fundațiile recunoscute ca persoane juridice nr. J1. din 22 noiembrie

1939, astfel că și după intrarea în vigoare a Legii nr. 21/1924 și-a continuat activitatea

conform statutului și actului de înființare, până la preluarea de către stat, în

anul 1968, când a încetat să-și desfășoare activitatea din motive independente de

voința sa, fără a fi desființată și lichidată.

În consecință, atâta timp cât s-a recunoscut

Parohiei ortodoxe sârbe Timișoara cetate legitimarea procesuală activă de a recurge

la justiție pentru reconstituirea patrimoniului fundației, nu se poate ca, într-un

litigiu ulterior, să se rețină contrariul, respectiv lipsa capacității de folosință

a acesteia.

Astfel, instanța de recurs a confirmat

raționamentul instanței de apel, potrivit căruia s-a statuat cu putere de lucru

judecat și nu se poate reține contrariul într-un alt proces, legitimarea procesuală

activă a Parohiei ortodoxe sârbe Timișoara cetate de a recurge la justiție pentru

reconstituirea patrimoniului Fundația M.S. și implicit, pentru reînființarea fundației,

căreia, de asemenea, i s-a recunoscut calitatea procesuală activă și capacitatea

de folosință, potrivit căreia poate sta ca parte în proces.

Drept urmare, Înalta Curte a analizat motivul

de recurs prin care pârâta SC I. SRL a criticat greșita constatare de către instanța

de apel a existenței juridice și capacității de folosință a Fundației M.S. și a

răspuns acestor apărări, dezvoltând argumentele anterior redate.

Or, potrivit art. 318 alin. (1) teza a

II-a C. proc. civ., hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate cu contestație

în anulare când instanța a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de

modificare sau casare.

În speță, față de cele reținute, rezultă

așadar, că instanța de recurs a răspuns argumentelor recurentei SC I. SRL pe aspectul

contestat privind lipsa capacității de folosință și lipsa calității procesuale active

a Fundației M.S. Înalta Curte a dezlegat juridic chestiunea litigioasă cu care a

fost învestită, expunerea de motive a deciziei fiind chiar dovada acestui fapt.

În ceea ce privește aplicabilitatea dispozițiilor

O.G. nr. 26/2000, recurenta-pârâtă a invocat acest act normativ în susținerea apărărilor

potrivit cărora Fundația M.S. nu are capacitate de folosință, personalitate juridică

și implicit, nu are calitate procesuală activă.

Insă, neanalizarea în mod expres de către

instanța de recurs a incidenței prevederilor O.G. nr. 26/2000 nu are nicio relevanță

juridică și nu poate prefigura pronunțarea unei alte soluții în cauza dedusă judecății.

În acest sens, Înalta Curte a reținut puterea

de lucru judecat asupra chestiunilor ce privesc capacitatea de folosință și calitatea

procesuală activă a Fundației M.S., precum și calitatea procesuală activă și calitatea

de reprezentant al fundației pentru Biserica ortodoxă sârbă Timișoara cetate. Instanța

de recurs a arătat că fundația a fost înregistrată în registrul pentru fundațiile

recunoscute ca persoane juridice nr. J1. din 22 noiembrie 1939, astfel că și după

intrarea în vigoare a Legii nr. 21/1924 și-a continuat activitatea conform statutului

și actului de înființare, până la preluarea de către stat, în anul 1968, când a

încetat să-și desfășoare activitatea din motive independente de voința sa, fără

a fi desființată și lichidată. Pentru aceste motive s-a arătat că nu se poate ca,

într-un litigiu ulterior, să se rețină lipsa capacității de folosință a acestei

fundații.

În consecință, atâta timp cât instanța

de recurs a reținut că s-a statuat cu putere de lucru judecat referitor la existența

Fundației M.S. în baza vechii reglementări, respectiv Legea nr. 21/1924, nu s-ar

fi putut reține lipsa capacității de folosință a fundației în temeiul noii reglementări

invocate, respectiv O.G. nr. 26/2000.

Ca urmare, chestiunea litigioasă invocată

de contestatoarea SC I. SRL a fost analizată și a fost tranșată de către instanța

de recurs, așa încât susținerile contestatoarei pe acest aspect nu se subsumează

cerințelor art. 318 alin. (1) teza a Il-a C. proc. civ., contestația în anulare

dedusă judecății urmând a fi respinsă, ca nefondată.

Intimata Fundația M.S. a solicitat, prin

întâmpinarea depusă la dosar, cât și prin apărătorul ales prezent la termenul de

judecată din 1 octombrie 2013, plata cheltuielilor de judecată, însă nu a depus

la dosar înscrisuri doveditoare ale cheltuielilor efectuate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația în

anulare formulată de contestatoarea SC I. SRL împotriva deciziei nr. 6586 din data

de 30 octombrie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, pronunțată

în Dosarul nr. 6019/30/2010.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 1 octombrie 2013.