ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4165/2013

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra contestației în anulare de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 24 ianuarie 2006, reclamanta Parohia (Comunitatea) ortodoxă sârbă Timișoara cetate a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Industriilor și Comerțului, A.V.A.S., SC T. SA Timișoara, prin lichidator SC M.R. SRL Timișoara, M.M. și SC I. SRL Timișoara, solicitând să se constate nulitatea absolută parțială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria M. Of. 3 nr. 459 din 9 septembrie 1993 și a anexelor acestuia, eliberate de Ministerul Industriilor și Comerțului în favoarea SC T. SA Timișoara pentru terenul în suprafață de 2186 m.p., din totalul de 13566 m.p., din CF nr. C1.

Timișoara, nr. T1. De asemenea, a solicitat să se constate nulitatea absolută a tuturor actelor de privatizare în baza cărora imobilul construcție din Timișoara, str. V.V.M. (fostă Str. P.) evidențiat în CF nr. C1. Timișoara, nr. T1., cunoscut sub numele „C.M." sau „C.A." a trecut în proprietatea pârâtei SC T. SA Timișoara. Reclamanta a solicitat și constatarea nulității absolute a actelor subsecvente de înstrăinare a imobilului, încheiate între pârâții SC T. SA Timișoara, M.M. și SC I. SRL Timișoara. Renunțând la primul capăt de cerere, reclamanta a precizat și completat obiectul acțiunii, în sensul că a solicitat constatarea preluării abuzive în 1968 de către Statul Român, cu titlu de succesiune vacantă, a imobilului înscris în CF nr. C1.

Timișoara, nr. T1. și restituirea acestuia în natură. A solicitat să se constate nulitatea absolută a tuturor actelor de privatizare asupra imobilului în litigiu, emise în favoarea pârâtei SC T. SA, precum și nulitatea absolută a actelor subsecvente de vânzare - cumpărare către pârâtul M.M. și apoi către pârâta SC I. SRL Timișoara. Prin sentința civilă nr. 3287 din 25 noiembrie 2010, Tribunalul Timiș a luat act de renunțarea reclamantei la judecată în contradictoriu cu pârâții SC T. SA Timișoara, Ministerul Economiei și Comerțului, A.V.A.S. și A.N.R.P. S-a luat act de renunțarea reclamantei la soluționarea capătului de cerere având ca obiect constatarea nulității absolute parțiale a certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria M. Of.

3 nr. 459 din 9 septembrie 1993, eliberat de Ministerul Industriilor, în favoarea SC T. SA Timișoara și a anexelor 2, 4 și 5 la acest certificat, respectiv anularea certificatului de proprietate asupra terenului în suprafață de 2.186 m.p., înscris în CF nr. 61 Timișoara, nr. T1. S-a admis excepția lipsei capacității de folosință a reclamantei, invocată de pârâta SC I. SRL Timișoara. S-a respins acțiunea reclamantei având ca obiect constatarea nulității actelor de privatizare și a actelor de înstrăinare subsecvente, constatarea preluării abuzive a imobilului de către Statul Român și revendicarea imobiliară. S-a disjuns cererea reconvențională formulată de pârâta SC I. SRL, având ca obiect constatarea nulității testamentului.

Prin decizia nr. 1071/A din 2 noiembrie 2011, Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, a admis apelul declarat de reclamantă, a anulat în parte sentința apelată și a trimis cauza la Tribunalul Timiș pentru rejudecarea acțiunii principale, astfel cum a fost precizată. S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate. Prin considerentele deciziei menționate, instanța de apel a reținut că, în mod eronat, prima instanță nu a ținut seama de efectul pozitiv al puterii de lucru judecat în privința chestiunilor juridice tranșate irevocabil prin hotărâri judecătorești. Astfel, s-a avut în vedere că, prin decizia civilă nr. 11/COM din 16 ianuarie 1996 a Curții de Apel Timișoara au fost înlăturate excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei Fundația M.S.

și a lipsei calității de reprezentantă a fundației a Bisericii ortodoxe sârbe Timișoara cetate, căreia i s-a recunoscut legitimarea procesuală activă de a recurge la justiție pentru redobândirea patrimoniului fundației și implicit pentru reconstituirea acestuia. S-a reținut, totodată, că potrivit considerentelor sentinței nr. 400 din 12 noiembrie 2003, pronunțate în dosarul având ca obiect acțiunea în contencios administrativ pentru anularea parțială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului seria M. Of. 3 nr. 0459 din 9 septembrie 1993, acțiune formulată de reclamanta Fundația M.S. prin Biserica ortodoxă sârbă Timișoara cetate, Comunitatea bisericească sârbă ortodoxă Timișoara cetate are calitatea de administrator, necontestată de organele administrației de stat.

S-a constatat astfel, că fundația a fost întabulată ca proprietară a imobilului și este înregistrată în Registrul pentru fundațiile recunoscute ca persoane juridice nr. J1. din 22 noiembrie 1939, continuându-și activitatea conform statutului și actului de înființare până în anul 1968, când imobilul a fost preluat de stat și, ca urmare, a încetat să-și desfășoare activitatea independent de voința sa, fără a fi desființată și lichidată. S-a apreciat că, atâta vreme cât, cu putere de lucru judecat, i s-a recunoscut Parohiei ortodoxe sârbe Timișoara cetate legitimarea procesuală activă de a recurge la justiție pentru reconstituirea patrimoniului Fundației M.S., nu se poate ca într-un alt litigiu să se rețină contrariul, respectiv că fundația nu mai este în ființă și că, neavând capacitate de folosință, nu poate sta ca parte în proces.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanta Fundația „M.S." reprezentată de Parohia ortodoxă sârbă Timișoara cetate și pârâții M.M. și SC I. SRL. Prin recursul său, pârâta SC I. SRL a criticat decizia atacată ca nelegală pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susținând că, în mod eronat, s-a reținut în speță efectul pozitiv al puterii de lucru judecat al deciziei nr. 11/COM din 16 ianuarie 1996 a Curții de Apel Timișoara, care a soluționat o acțiune întemeiată pe o altă cauză juridică decât cea în raport de care trebuie analizată excepția lipsei capacității procesuale, în cadrul legislativ existent la nivelul anului 1996, când era încă în vigoare Legea nr. 21/1924 privind asociațiile și fundațiile.

S-a susținut că aceeași situație se regăsește și în privința celei de-a doua hotărâri judecătorești invocate de intimata Fundația M.S., respectiv sentința nr. 400/2003 a Curții de Apel Alba lulia, care a analizat problema calității de administrator a fundației prin raportul la instrucțiunile pentru administrarea acesteia aprobate de fostul Guvernământ Provincial Imperial Regional al Banatului Sârbesc din 23 decembrie 1860 și, respectiv, prin referirea la dispozițiile O.U.G. nr. 13/1998 privind restituirea unor bunuri imobile ce au aparținut comunităților cetățenilor aparținând minorităților naționale din România. S-a învederat că acest ultim act normativ a fost declarat neconstituțional tocmai în privința dispoziției de restituire a imobilului ce face obiectul litigiului (poz.

8 din anexa la O.U.G. nr. 13/1998), prin decizia Curții Constituționale nr. 923/2009. Prin urmare, s-a susținut că, în drept, se pune o chestiune juridică nouă, ce implică o analiză distinctă și, astfel, perfect susceptibilă să primească o dezlegare proprie. Cea de-a doua critică formulată prin motivele de recurs a vizat nepronunțarea instanței de apel asupra unor apărări și înscrisuri esențiale pentru soluționarea cauzei și nelegalitatea deciziei recurate pentru încălcarea dispozițiilor O.G. nr. 26/2000 privind asociațiile și fundațiile. În acest context, s-a susținut că aplicabilitatea regimului juridic al O.G. nr. 26/2000 Fundației M.S. presupunea în concret stabilirea și înregistrarea organelor de conducere stabilite de acest act normativ (consiliu director și cenzori), depunerea de bilanțuri anuale, etc, aceste dovezi nefiind făcute.

Prin decizia nr. 6586 din 30 octombrie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a respins, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanta Fundația „M.S." reprezentată de Parohia ortodoxă sârbă Timișoara cetate și de pârâții M.M. și SC I. SRL împotriva deciziei Curții de Apel Timișoara. Pentru a hotărî astfel, instanța de recurs a reținut cu privire la criticile invocate de pârâta SC I. SRL: Instanța de apel a reținut în mod legal că, deși în cauză nu operează excepția autorității de lucru judecat în raport cu cele două hotărâri judecătorești invocate de reclamantă, întrucât nu există identitatea de obiect, cauză și părți cerută de art. 1201 C. civ., nu se poate ignora efectul pozitiv al puterii de lucru judecat în privința chestiunilor dezlegate irevocabil în acele procese, chiar și pe cale incidentală.

Astfel, în cauza având ca obiect valabilitatea titlului Statului Român asupra imobilului înscris în CF nr. 61 Timișoara, prin decizia civilă nr. 11/COM din 16 ianuarie 1996, Curtea de Apel Timișoara, deși a respins recursul Fundației M.S. și a menținut soluția instanței de apel, în sensul respingerii acțiunii, a modificat parțial considerentele hotărârii instanței de apel și a înlăturat afirmația că Biserica ortodoxă sârbă Timișoara cetate nu are calitate procesuală activă să introducă acțiune în justiție pentru redobândirea patrimoniului Fundației M.S. S-a reținut, totodată, că aceasta a încetat să-și mai desfășoare activitatea din motive independente de voința sa și a organelor de conducere.

S-a considerat că, și dacă fundația s-ar fi dizolvat potrivit legii, succesorul ei ar fi fost tot Biserica Ortodoxă Sârbă, deoarece în sprijinirea misiunii de asistență socială a acestei biserici a fost constituită fundația. Nu numai dispozitivul care cuprinde soluția are putere de lucru judecat, ci și considerentele hotărârii, în măsura în care explică dispozitivul și se reflectă în el. Doctrina și practica judiciară au statuat constant că, independent de efectele substanțiale ale judecății, efectul pozitiv al lucrului judecat asigură imuabilitatea și permanența constatărilor jurisdicționale anterioare. Din decizia nr. 11/COM din 16 ianuarie 1996 a Curții de Apel Timișoara rezultă cu evidență că au fost înlăturate excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei Fundația M.S.

și excepția lipsei calității de reprezentant a Bisericii ortodoxe sârbe Timișoara cetate, căreia i s-a recunoscut legitimarea procesuală activă de a recurge la justiție pentru redobândirea patrimoniului fundației. Dezlegarea dată acestei probleme de drept a fost confirmată încă o dată prin sentința civilă nr. 400 din 12 noiembrie 2003, pronunțată în Dosarul nr. 4344/2003, având ca obiect acțiunea în contencios administrativ a reclamantei Fundația M.S., prin Biserica ortodoxă sârbă Timișoara cetate, pentru anularea parțială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria M. Of. 3 nr. 459 din 9 septembrie 1993. Astfel, Curtea de Apel Alba Iulia, anulând certificatul de proprietate pentru terenul de 2.186 m.p.

din CF nr. 61 Timișoara, a reținut la rândul sau puterea de lucru judecat a deciziei civile nr. ll din 16 ianuarie 1996 a Curții de Apel Timișoara în ceea ce privește calitatea procesuală activă a reclamantei Fundația M.S., constituită ca urmare a testamentului lăsat de P.S., născută M. și care a funcționat conform statutului și instrucțiunilor de administrare, aprobate de fostul Guvernământ Provincial Imperial Regional al Banatului Sârbesc din 23 decembrie 1860. Curtea de Apel Alba Iulia a reținut, totodată, că fundația a fost întabulată ca proprietară a imobilului în litigiu și este înregistrată în registrul pentru fundațiile recunoscute ca persoane juridice nr. J1.

din 22 noiembrie 1939, astfel că și după intrarea în vigoare a Legii nr. 21/1924 și-a continuat activitatea conform statutului și actului de înființare, până la preluarea de către stat, în anul 1968, când a încetat să-și desfășoare activitatea din motive independente de voința sa, fără a fi desființată și lichidată. În consecință, atâta timp cât s-a recunoscut Parohiei ortodoxe sârbe Timișoara cetate legitimarea procesuală activă de a recurge la justiție pentru reconstituirea patrimoniului fundației, nu se poate ca într-un litigiu ulterior să se rețină contrariul, respectiv lipsa capacității de folosință a acesteia. Critica formulată de recurenta SC I. SRL prin cel de-al doilea motiv de recurs referitoare la nepronunțarea instanței de apel asupra unor apărări și înscrisuri depuse la dosar, esențiale la soluționarea cauzei nu va fi examinată, având în vedere că nu se circumscrie motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., ci motivului prevăzut de art. 304 pct. 10 C. proc. civ., abrogat prin Legea nr. 219/2005 de aprobare a O.U.G. nr. 138/2000. Pentru aceleași considerente, expuse în analiza recursului declarat de SC I. SRL a fost respins și recursul declarat de recurentul M.M., recurs ce cuprinde critici similare. În plus, referitor la critica privind lipsa calității de reprezentant a Parohiei ortodoxe sârbe, Timișoara cetate, instanța de recurs a constatat că nu a fost contestată calitatea de administrator a Comunității bisericești sârbe ortodoxe Timișoara cetate, recunoscută ca atare de autoritățile statului. Astfel, prin O.U.G. nr. 13/1998, privind restituirea unor bunuri imobile care au aparținut comunităților cetățenilor aparținând minorităților naționale din România în anexa 8, s-a menționat „C.M.

a Fundației M.S.", cu titular actual al dreptului de proprietate contestat, M.M., iar ca solicitant al imobilul a fost nominalizată Comunitatea sârbilor din România. Într-adevăr, prin decizia nr. 923 din 23 iunie 2009 a Curții Constituționale, publicată în M. Of. al României Partea I nr. 520 din 29 iulie 2009, s-a admis în parte excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor O.U.G. nr. 13/1998, constatându-se neconstituționalitatea prevederilor ordonanței referitoare la imobilul din Timișoara, Str. V.M., județul Timiș, care prevedeau restituirea Casei M. către fostul proprietar, însă pentru alte considerente decât cele privind capacitatea fundației, considerente referitoare la fondul dreptului, respectiv la împrejurarea că imobilul a fost înstrăinat către SC I. SRL din Timișoara, constituind proprietate privată și beneficiind de protecție, conform art. 44 și art. 136 alin. (5) din Constituție.

Referitor la recursul declarat de reclamantă, Înalta Curte a constatat că niciuna dintre criticile invocate nu este fondată. Astfel, s-a invocat, într-o primă critică, greșita disjungere a cererii reconvenționale, respectiv greșita aplicare a art. 120 C. proc. civ. Instanța de apel a apreciat corect că măsura disjungerii dispusă de prima instanță este legală, având în vedere dispozițiile alin. (2) al art. 120 C. proc. civ., în condițiile în care a apreciat că numai cererea principală era în stare de judecată, pe excepție, putând fi soluționată independent de cererea reconvențională. Pe de altă parte, s-a reținut că aprecierea asupra oportunității disjungerii pentru o mai bună administrare a justiției din perspectiva soluțiilor posibil a fi pronunțate în căile de atac, nu poate face obiectul controlului de legalitate în baza motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. Nici cea de-a doua solicitare formulată de reclamanta revizuentă nu a fost primită. În legătură cu soluția de trimitere a cauzei spre rejudecare, consecutivă admiterii apelului și anulării sentinței primei instanțe, Legea nr. 202/2010 a adus modificări art. 297 C. proc. civ., consacrând regula reținerii cauzei spre rejudecare, trimiterea fiind excepția de la această regulă. Astfel, trimiterea cauzei la prima instanță se poate dispune când judecata s-a făcut fără cercetarea fondului, cum este cazul în speță, iar trimiterea se solicită expres, fie de către apelant, în cererea de apel, fie de către intimat, prin întâmpinare. Dispozițiile art. 297 alin. (1) C. proc. civ., astfel cum au fost modificate se aplică însă numai proceselor începute după intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010 publicată în M.Of.

714 din 26 octombrie 2010, astfel cum rezultă din art. XXII alin. (2) al acestui act normativ. Or, având în vedere data introducerii acțiunii reclamantei, 24 ianuarie 2006, dispozițiile art. 297 C. proc. civ. în forma modificată sunt inaplicabile. Pentru toate aceste considerente, instanța de recurs, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., a respins toate recursurile, ca nefondate. Împotriva acestei decizii, SC I. SRL a formulat contestație în anulare, în temeiul dispozițiilor art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. și a solicitat anularea deciziei atacate, rejudecarea recursului formulat de pârâta SC I. SRL împotriva deciziei nr. 1071/A din 2 noiembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, iar în rejudecare, admiterea recursului.

În motivare, contestatoarea a criticat decizia instanței de recurs pentru nepronunțarea asupra motivului de recurs vizând nelegalitatea deciziei Curții de Apel Timișoara pentru nesocotirea prevederilor O.G. nr. 26/2000 privind asociațiile și fundațiile. În pofida faptului că în partea dedicată indicării motivelor invocate de SC I. SRL în susținerea recursului, instanța de recurs a reținut în mod just incidența a două motive distincte de recurs, atunci când examinează motivele de recurs, aceasta îl cercetează numai pe primul dintre acestea, respectiv motivul referitor la „nepronunțarea instanței de apel asupra unor apărări și înscrisuri depuse la dosar, esențiale la soluționarea cauzei." Distinct, pârâta-recurentă SC I. SRL a invocat prin intermediul motivelor de recurs și nelegalitatea deciziei Curții de Apel Timișoara prin prisma unor prevederi ale O.G.

nr. 26/2000. Acest motiv de recurs nu a primit o dezlegare din partea instanței de recurs, deși acesta a fost dezvoltat pe larg. Mai mult, nici din analiza globală a considerentelor deciziei nu rezultă că instanța de recurs ar fi tratat, în mod efectiv acest motiv de recurs, deși cuprinde aspecte asupra cărora instanța de recurs putea și trebuia să se pronunțe. Instanța de recurs a omis să cerceteze un veritabil motiv de recurs de sine-stătător, iar nu un simplu argument care să se subsumeze unui motiv de recurs, care se încadra în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Motivul asupra căreia instanța de recurs nu s-a pronunțat este unul care vizează nelegalitatea, iar nu netemeinicia, astfel că nu s-ar putea subsuma statuării instanței de recurs prin care s-a reținut că nepronunțarea instanței de apel asupra unor mijloace de apărare se încadrează în art. 304 pct. 10 C. proc.

civ. - abrogat, fiind respinsă această critică. Motivul de recurs asupra căruia instanța nu s-a pronunțat viza, în esență, două aspecte: lipsa capacității actuale de folosință a fundației pentru lipsa certificatului de înscriere în Registrul asociațiilor și fundațiilor; lipsa personalității juridice a fundației, ce rezultă din neîndeplinirea condițiilor de regularizare. În considerarea celor prezentate, contestatoarea SC I. SRL este îndreptățită să obțină o dezlegare și cu privire la motivul nesoluționat de instanța de recurs, motiv pentru care se impune o suplimentare a considerentelor hotărârii instanței supreme, în sensul analizării motivului de recurs asupra căruia aceasta nu s-a pronunțat și reevaluarea soluției recursului prin prisma dezlegării ce va fi dată acestui motiv.

La termenul de judecată din 1 octombrie 2013, Înalta Curte a pus în discuția părților excepția inadmisibilității contestației în anulare, invocată de intimații Fundația M.S., municipiul Timișoara, prin primar și Consiliul Local Timișoara, prin primar, pe care o va respinge întrucât, verificând regularitatea sesizării, instanța reține că demersul judiciar este admisibil în condițiile în care motivul invocat este reglementat de art. 318 C. proc. civ., urmând ca acesta să fie analizat pe fond. Contestația în anulare urmează a fi respinsă, ca nefondată, pentru următoarele considerente: Pe aspectul criticat de contestatoare, Înalta Curte a reținut că, prin decizia nr. 11/COM din 16 ianuarie 1996 a Curții de Apel Timișoara au fost înlăturate excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei Fundația M.S.

și excepția lipsei calității de reprezentant a Bisericii ortodoxe sârbe Timișoara cetate, căreia i s-a recunoscut legitimarea procesuală activă de a recurge la justiție pentru redobândirea patrimoniului fundației.

Dezlegarea dată acestei probleme de drept a fost confirmată încă o dată prin sentința civilă nr. 400 din 12 noiembrie 2003. Astfel, Curtea de Apel Alba Iulia a reținut la rândul său, puterea de lucru judecat a deciziei civile nr. 11 din 16 ianuarie 1996 a Curții de Apel Timișoara, în ceea ce privește calitatea procesuală activă a reclamantei Fundația M.S., constituită ca urmare a testamentului lăsat de P.S., născută M. și care a funcționat conform statutului și instrucțiunilor de administrare, aprobate de fostul Guvernământ Provincial Imperial Regional al Banatului Sârbesc din 23 decembrie 1860. Curtea de Apel Alba Iulia a reținut, totodată, că fundația a fost întabulată ca proprietară a imobilului în litigiu și este înregistrată în registrul pentru fundațiile recunoscute ca persoane juridice nr. J1.

din 22 noiembrie 1939, astfel că și după intrarea în vigoare a Legii nr. 21/1924 și-a continuat activitatea conform statutului și actului de înființare, până la preluarea de către stat, în anul 1968, când a încetat să-și desfășoare activitatea din motive independente de voința sa, fără a fi desființată și lichidată. În consecință, atâta timp cât s-a recunoscut Parohiei ortodoxe sârbe Timișoara cetate legitimarea procesuală activă de a recurge la justiție pentru reconstituirea patrimoniului fundației, nu se poate ca, într-un litigiu ulterior, să se rețină contrariul, respectiv lipsa capacității de folosință a acesteia. Astfel, instanța de recurs a confirmat raționamentul instanței de apel, potrivit căruia s-a statuat cu putere de lucru judecat și nu se poate reține contrariul într-un alt proces, legitimarea procesuală activă a Parohiei ortodoxe sârbe Timișoara cetate de a recurge la justiție pentru reconstituirea patrimoniului Fundația M.S.

și implicit, pentru reînființarea fundației, căreia, de asemenea, i s-a recunoscut calitatea procesuală activă și capacitatea de folosință, potrivit căreia poate sta ca parte în proces. Drept urmare, Înalta Curte a analizat motivul de recurs prin care pârâta SC I. SRL a criticat greșita constatare de către instanța de apel a existenței juridice și capacității de folosință a Fundației M.S. și a răspuns acestor apărări, dezvoltând argumentele anterior redate. Or, potrivit art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate cu contestație în anulare când instanța a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau casare. În speță, față de cele reținute, rezultă așadar, că instanța de recurs a răspuns argumentelor recurentei SC I. SRL pe aspectul contestat privind lipsa capacității de folosință și lipsa calității procesuale active a Fundației M.S.

Înalta Curte a dezlegat juridic chestiunea litigioasă cu care a fost învestită, expunerea de motive a deciziei fiind chiar dovada acestui fapt. În ceea ce privește aplicabilitatea dispozițiilor O.G. nr. 26/2000, recurenta-pârâtă a invocat acest act normativ în susținerea apărărilor potrivit cărora Fundația M.S. nu are capacitate de folosință, personalitate juridică și implicit, nu are calitate procesuală activă. Insă, neanalizarea în mod expres de către instanța de recurs a incidenței prevederilor O.G. nr. 26/2000 nu are nicio relevanță juridică și nu poate prefigura pronunțarea unei alte soluții în cauza dedusă judecății. În acest sens, Înalta Curte a reținut puterea de lucru judecat asupra chestiunilor ce privesc capacitatea de folosință și calitatea procesuală activă a Fundației M.S., precum și calitatea procesuală activă și calitatea de reprezentant al fundației pentru Biserica ortodoxă sârbă Timișoara cetate.

Instanța de recurs a arătat că fundația a fost înregistrată în registrul pentru fundațiile recunoscute ca persoane juridice nr. J1. din 22 noiembrie 1939, astfel că și după intrarea în vigoare a Legii nr. 21/1924 și-a continuat activitatea conform statutului și actului de înființare, până la preluarea de către stat, în anul 1968, când a încetat să-și desfășoare activitatea din motive independente de voința sa, fără a fi desființată și lichidată. Pentru aceste motive s-a arătat că nu se poate ca, într-un litigiu ulterior, să se rețină lipsa capacității de folosință a acestei fundații. În consecință, atâta timp cât instanța de recurs a reținut că s-a statuat cu putere de lucru judecat referitor la existența Fundației M.S.

în baza vechii reglementări, respectiv Legea nr. 21/1924, nu s-ar fi putut reține lipsa capacității de folosință a fundației în temeiul noii reglementări invocate, respectiv O.G. nr. 26/2000. Ca urmare, chestiunea litigioasă invocată de contestatoarea SC I. SRL a fost analizată și a fost tranșată de către instanța de recurs, așa încât susținerile contestatoarei pe acest aspect nu se subsumează cerințelor art. 318 alin. (1) teza a Il-a C. proc. civ., contestația în anulare dedusă judecății urmând a fi respinsă, ca nefondată. Intimata Fundația M.S. a solicitat, prin întâmpinarea depusă la dosar, cât și prin apărătorul ales prezent la termenul de judecată din 1 octombrie 2013, plata cheltuielilor de judecată, însă nu a depus la dosar înscrisuri doveditoare ale cheltuielilor efectuate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondată, contestația în anulare formulată de contestatoarea SC I. SRL împotriva deciziei nr. 6586 din data de 30 octombrie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, pronunțată în Dosarul nr. 6019/30/2010. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 octombrie 2013.