ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2638/2014

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 1353 PI din 18 aprilie 2013, Tribunalul Timiș a respins acțiunea reclamantei Fundația "M.S.", reprezentată de P.O.S. Timișoara Cetate împotriva pârâților M.M., SC I. SRL Timișoara, Municipiul Timișoara și Consiliul Local Timișoara, având ca obiect constatarea nulității actelor de privatizare și a actelor de înstrăinare subsecvente, respectiv revendicare imobiliară. S-a reținut că, prin acțiunea înregistrată inițial pe rolul Judecătoriei Timișoara sub nr. 1114 din 24 ianuarie 2006, reclamanta P.O.S. Timișoara Cetate a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Industriilor și Comerțului, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, SC T. SA Timișoara, M.M.

și SC I. SRL Timișoara, solicitând să se constate nulitatea absolută parțială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate din 9 septembrie 1993 și a anexelor acestuia, eliberate de Ministerul Industriilor și Comerțului în favoarea SC T. SA Timișoara, pentru terenul în suprafață de 2186 mp, din totalul de 13566 mp, din CF nr. A Timișoara, nr. top B, nulitatea absolută a tuturor actelor de privatizare în baza cărora imobilul-construcție din Timișoara, str. V.V.M., evidențiat în CF nr. A Timișoara, nr. top B, cunoscut sub numele "C.M." sau "C.A.", a trecut în proprietatea pârâtei SC T. SA Timișoara, nulitatea absolută a actelor subsecvente de înstrăinare a aceluiași imobil, dintre pârâții SC T. SA Timișoara, M.M.

și SC I. SRL Timișoara. Ulterior, reclamanta a renunțat la judecată în contradictoriu cu pârâții SC T. SA Timișoara, Ministerul Economiei și Comerțului, A.V.A.S. București și Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților - Comisia Specială de Retrocedare București. De asemenea, reclamanta a renunțat la judecata capătului de cerere privind constatarea nulității absolute parțiale a certificatului de atestare a dreptului de proprietate al pârâtei SC T. SA Timișoara. Reclamanta a susținut că această cerere a fost soluționată prin Sentința civilă nr. 400 din 12 noiembrie 2003 a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ, devenită irevocabilă prin Decizia civilă nr. 894 din 15 martie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, operând în această privință autoritatea de lucru judecat.

Pe de altă parte, alături de pârâții M.M. și SC I. SRL Timișoara, reclamanta a chemat în judecată și pe pârâții Municipiul Timișoara și Consiliul Local Timișoara. De asemenea, reclamanta a precizat și a completat obiectul acțiunii, în sensul că a solicitat constatarea preluării abuzive în anul 1968 de către Statul Român, cu titlul de succesiune vacantă, a imobilului înscris în CF nr. A Timișoara, nr. top B, respectiv restituirea acestuia în natură, solicitând totodată să se constate nulitatea absolută a tuturor actelor de privatizare asupra imobilului în litigiu (construcțiile) în favoarea pârâtei SC T. SA, precum și constatarea nulității absolute a actelor subsecvente de vânzare-cumpărare către pârâtul M.M.

și pârâta SC I. SRL Timișoara. În drept, reclamanta a invocat O.U.G. nr. 94/2000, modificată și completată prin Legea nr. 247/2005, art. 44 din Constituție, art. 721 - 724 și art. 1203 C. civ., art. 34 și 46 din Decretul Lege nr. 115/1938 și art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Prin precizările ulterioare, reclamanta a adăugat ca temeiuri de drept ale acțiunii și art. 480, 481 și 482 C. civ., art. 1 și 3 din Decretul nr. 31/1954, art. 1 din O.U.G. nr. 13/1998, art. 6 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 213/1998 și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. În ceea ce privește Fundația "M.S.", s-a susținut că aceasta a funcționat potrivit Statutului și a Instrucțiunilor pentru administrarea fundației aprobate de către Guvernul Provincial Imperial și Regional al Banatului Sârbesc din 23 decembrie 1860. Calitatea de administrator al P.O.S.

Timișoara Cetate are sediul în Municipiul Timișoara, str. U., jud. Timiș, și nu a fost întabulată în cartea funciară deoarece la data înființării fundației nu avea dreptul de administrare directă care să poată fi întabulat în cartea funciară. Fundația "M.S." apare ca proprietară în cartea funciară nr. A Timișoara, nr. top B, cu titlul de "posesor la localizare", pe bază de posesie faptică, ceea ce dovedește că la data înființării cărților funciare, fundația exista deja și aceasta a acționat neîntrerupt până în 1967 - 1968, conform scopului avut la înființare.

Extrasul din Registrul pentru fundațiunile recunoscute ca persoane juridice nr. 81097 din 22 noiembrie 1939, cât și bilanțurile depuse dovedesc că Fundația "M.S." și-a continuat activitatea și după apariția Legii nr. 21/1924, continuându-și activitatea conform Statutului și actului de înființare, situație ce demonstrează că organele în drept au recunoscut existența și continuitatea neîntreruptă a acestei fundații, a arătat reclamanta. S-a susținut totodată că, la data de 1 mai 1968, ca urmare a unor lucrări executate necorespunzător la clădirea Operei Române din Timișoara, învecinată cu clădirea fundației, s-a surpat un tronson din aripa dinspre magazia de decoruri a operei.

Pentru a masca gravele neglijențe în executarea lucrărilor, Statul Român a preluat în mod abuziv imobilul situat în Municipiul Timișoara, str. V.V.M., sub pretextul că fundația este lipsită de moștenitori și deci există o "succesiune vacantă". În condițiile Legii nr. 319/1994 și ale art. 724 C. civ., cât și ale Legii nr. 21/1924, în vigoare în anul 1968, patrimoniul unei persoane juridice, care își desfășoară activitatea în baza unui statul legal întocmit, nu poate forma obiectul unei succesiuni vacante. La 13 decembrie 1968, Statul Român în mod abuziv și-a întabulat dreptul de proprietate asupra imobilului înscris în CF A Timișoara, nr. top B, cu titlul de succesiune vacantă, cu încălcarea dispozițiilor art. 480 C. civ., art. 724 - 727 C. civ., pentru ca ulterior pârâta SC T. SA să-și întabuleze la poziția 8 dreptul dobândit, nelegal, în baza H.G.

nr. 834/1991 și a Legii nr. 15/1990. Prin Sentința civilă nr. 400 din 12 noiembrie 2003, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ, devenită irevocabilă prin Decizia civilă nr. 894 din 15 martie 2006, pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, dată în Dosarul nr. 1084/2004, s-a dispus constatarea nulității absolute și anularea parțială a Certificatului de atestare a dreptului de proprietate din 9 septembrie 1993, precum și a anexelor 2,4 și 5 la acest certificat eliberat de către Ministrul Industriilor în favoarea SC T. SA Timișoara, respectiv anularea certificatului de proprietate asupra terenului în suprafață de 2186 mp, teren evidențiat în CF nr. A Timișoara, nr. top B (din totalul suprafeței de 13.566 mp), astfel că există autoritate de lucru judecat conferită de dispozițiile art. 163 C. proc.

civ. și art. 1201 C. civ. Prin aceeași sentință, s-a recunoscut, cu autoritate de lucru judecat, calitatea procesuală activă a P.O.S. Timișoara Cetate, în calitate de reprezentant legal al Fundației "M.S.". Fiind înscris în Lista oficială a monumentelor, ansamblurilor și siturilor istorice din România, la poziția 36 B012, fiind declarat monument istoric încă din perioada interbelică, statut pe care îl are și în prezent, așa cum s-a precizat în Adresa nr. 1870 din 22 septembrie 2005 a Direcției pentru Cultură, Culte și Patrimoniu, imobilul construcție situat în Municipiul Timișoara, strada V.V.M., evidențiat în CF A Timișoara, nr. top B, cunoscut sub numele "C.M. sau C.A." nu putea fi inclus decât în mod abuziv în proprietatea SC T. SA, a arătat reclamanta.

Fără să dobândească legal calitatea de proprietar al acestor imobile, cu încălcarea principiului de drept nemo ad aliem transfere potest quam ipse habet, SC T. SA a încheiat Contractul de vânzare-cumpărare din 20 februarie 1996 cu pârâtul M.M. M.M. a transferat, fără a fi proprietar, dreptul de proprietate asupra imobilului menționat, prin contract de vânzare-cumpărare din anul 2005, către pârâta SC I. SRL. SC T. SA nu putea dobândi mai multe drepturi decât avusese Statul Român, care s-a întabulat prin abuz în cartea funciară, fiind fără efect orice transmitere de drepturi și afectând în mod iremediabil și drepturile dobânditorilor subsecvenți, a mai arătat reclamanta. Pârâta SC I. SRL Timișoara a formulat cerere reconvențională în contradictoriu cu reclamanta, solicitând să se constate nulitatea absolută a testamentului din 29 iunie 1849 și faptul că P.O.S.

nu are niciun drept asupra imobilului în litigiu. A invocat totodată excepția lipsei capacității de folosință a testatoarei, întrucât testamentul reclamantei este întocmit ulterior decesului testatoarei. Prin Sentința civilă nr. 3287 din 25 noiembrie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 6019/30/2010, Tribunalul Timiș a luat act de renunțarea reclamantei la soluționarea acțiunii formulate în contradictoriu cu pârâții SC T. SA Timișoara, Ministerul Economiei și Comerțului, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului și Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților - Comisia Specială de Retrocedare, a luat act de renunțarea reclamantei la soluționarea capătului de cerere având ca obiect constatarea nulității absolute parțiale a Certificatului de atestare a dreptului de proprietate din 9 septembrie 1993, respectiv anularea certificatului de proprietate asupra terenului în suprafață de 2186 mp, teren înscris în CF A Timișoara, nr. top.

B, a admis excepția lipsei capacității de folosință a reclamantei, a respins acțiunea reclamantei având ca obiect constatarea nulității actelor de privatizare și a actelor de înstrăinare subsecvente, constatarea preluării abuzive a imobilului de către Statul Român și revendicare imobiliară, a disjuns cererea reconvențională având ca obiect constatarea nulității testamentului și constatarea lipsei oricărui drept al reprezentantei reclamantei asupra imobilului situat în Timișoara, str. V.V.M. Prin Decizia civila nr. 1071 A/2011 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în Dosarul 6019/30/2010 a fost admis apelul reclamantei Fundația "M.S.", reprezentată de P.O.S. Timișoara Cetate, a fost anulată în parte sentința apelată și a fost trimisă cauza la Tribunalul Timiș pentru rejudecarea acțiunii principale, astfel cum a fost precizată, fiind menținute celelalte dispoziții ale sentinței.

S-a apreciat că în mod eronat prima instanță nu a ținut seama de efectul pozitiv al puterii de lucru judecat al hotărârilor judecătorești invocate de reclamantă și depuse la dosar, considerând că acestea sunt ambigue și nu tranșează problema capacității de folosință a Fundației "M.S.". S-au avut în vedere considerentele Deciziei civile nr. 11 COM din 16 ianuarie 1996, pronunțată în Dosarul nr. 1873/COM/1996, de Curtea de Apel Timișoara, de unde rezultă în mod clar că au fost înlăturate excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei Fundația M.S. și a lipsei calității de reprezentantă a fundației a B.O.S. Timișoara Cetate.

În egală măsură, s-a avut în vedere Sentința civilă nr. 400 din 12 noiembrie 2003, pronunțată în Dosarul nr. 4344/2003, prin care Curtea de Apel Alba Iulia a admis acțiunea reclamantei și a anulat certificatul de proprietate în privința terenului de 2.186 mp din CF nr. A Timișoara, reținând la rândul ei puterea de lucru judecat a Deciziei civile nr. 11 din 16 ianuarie 1996 a Curții de Apel Timișoara în ceea ce privește calitatea procesuală activă în cauză. La Tribunalul Timiș cauza a fost reînregistrată la data de 18 februarie 2013 sub nr. 3087/30/2013. S-a reținut că prin cererea înregistrată la Judecătoria Timișoara cu nr. 17981 din 7 decembrie 1992, reclamanta Fundația M.S. a chemat în judecată Statul Român și SC T. SA Timișoara pentru anularea titlului de proprietate al Statului Român asupra imobilului înscris în CF A Timișoara, nr. top.

B și restabilirea situației anterioare de carte funciară. Reclamanta a invocat așadar nevalabilitatea întabulării Statului Român în CF A Timișoara, cu titlu de succesiune vacantă. În prezenta cauză, reclamanta a chemat în judecată pe pârâții M.M., SC I. SRL Timișoara, Municipiul Timișoara și Consiliul Local Timișoara pentru a se constata preluarea abuzivă de către Statul Român, cu titlu de succesiune vacantă, a imobilului înscris în CF A Timișoara, nr. top. B, constatarea nulității actelor de privatizare prin care acest imobil a fost trecut în proprietatea SC T. SA Timișoara și a nulității actelor de înstrăinare subsecvente a aceluiași imobil către M.M., respectiv SC I. SRL Timișoara, cu consecința restituirii imobilului către reclamantă.

Tribunalul a reținut astfel că între prezenta cauză și cererea înregistrată la Judecătoria Timișoara cu nr. 17981 din 7 decembrie 1992 nu există identitate de obiect și nici de părți, astfel că nu există autoritatea de lucru judecat invocată de pârâți. Prin Sentința civilă nr. 8035/1994, pronunțată de Judecătoria Timișoara în Dosarul 17981/1992, astfel cum a fost schimbată prin Decizia civilă nr. 574/1995, pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosarul 4447/1994, respectiv Decizia civilă nr. 11/1996, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în Dosarul 1873/1995, a fost respinsă cererea reclamantei de radiere din CF A Timișoara a dreptului de proprietate a Statului Român asupra imobilului cu nr. top.

B, dobândit cu titlu de succesiune vacantă. Întrucât Fundația M.S. a fost parte în dosarele menționate, soluția i se opune cu putere de lucru judecat. Cu alte cuvinte, Fundația M.S. nu mai poate repune în discuție valabilitatea întabulării Statului Român în CF A Timișoara, cu titlu de succesiune vacantă, astfel că, față de ea, preluarea imobilului cu nr. top. B nu are caracter abuziv. Or, prevederile O.U.G. nr. 94/2000, pe care își întemeiază reclamanta acțiunea, au în vedere restituirea tocmai a imobilelor preluate abuziv. Din acest text legal, ca, de altfel, din întreaga economie a dispozițiilor O.U.G. nr. 94/2000, tribunalul a reținut că au calitatea de persoane îndreptățite la restituirea în baza O.U.G.

nr. 94/2000 a imobilelor preluate abuziv doar cultele religioase. Reclamantă în prezenta cauză este o fundație, respectiv Fundația M.S., a cărei existență a fost supusă, succesiv, dispozițiilor Legii nr. 21/1924 și O.G. nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații. Deși P.O.S. Cetate este cult religios, totuși, în prezenta cauză, ea nu are calitatea de reclamantă, nu revendică în temeiul O.U.G. nr. 94/2000 un bun al său preluat abuziv, ci reprezintă reclamanta Fundația M.S. Reclamanta Fundația M.S. nu este îndreptățită a formula cereri de revendicare în temeiul O.U.G. nr. 94/2000, iar, pe de altă parte, față de ea, întabularea Statului Român în CF A Timișoara, asupra nr. top. B, cu titlu de succesiune vacantă, nu are caracter abuziv.

Prin urmare, tribunalul a reținut că reclamanta nu prezintă niciun interes în soluționarea celorlalte capete de cerere, având ca obiect constatarea nulității actelor de privatizare prin care imobilul înscris în CF A Timișoara a trecut în proprietatea SC T. SA Timișoara și constatarea nulității vânzărilor subsecvente a aceluiași imobil. Chiar dacă aceste petite ar fi admise, imobilul s-ar reîntoarce în patrimoniul Statului Român, de la care, așa cum s-a arătat, reclamanta nu îl mai poate revendica. Prin Decizia civilă nr. 28 A din 6 martie 2014, Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, a admis apelurile reclamantei Fundația M.S., reprezentată de P.O.S. Timișoara Cetate, și pârâtei SC I. SRL, a desființat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, Tribunalul Timiș, având în vedere următoarele considerente: În ceea ce privește apelul reclamantei, instanța a constatat că acesta este întemeiat.

În esență, s-a reținut că, prin Decizia civilă nr. 1071 A din 2 noiembrie 2011 a Curții de Apel Timișoara s-a statuat faptul că reclamanta are legitimare procesuală activă de a recurge la justiție pentru redobândirea patrimoniului fundației, reținându-se puterea de lucru judecat a Sentinței civile nr. 400 din 12 noiembrie 2003 a Curții de Apel Alba Iulia pronunțată în Dosarul 4344/2003, irevocabilă prin respingerea recursurilor prin Decizia civilă nr. 894/2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. În condițiile în care instanța de contencios administrativ a admis acțiunea reclamantei și a anulat parțial certificatul de atestare a dreptului de proprietate în ceea ce privește suprafața de 2186 mp teren înscrisă în CF A Timișoara nr. top B, înseamnă că a considerat că reclamanta are interes de a formula această acțiune, deci că are un folos practic în susținerea demersului său judiciar.

Curtea a constatat totodată că, sub aspectul preluării abuzive sau nu a imobilului în litigiu, Decizia civilă nr. 11 din 16 ianuarie 1996 a Curții de Apel Timișoara nu are putere de lucru judecat.

Astfel, în considerentele acestei hotărâri se arată că: "o înscriere în cartea funciară de natura celei a cărei rectificare se cere prin acțiune, fiind bazată pe un certificat de vacanță succesorală, nu poate fi radiată decât ca urmare a admiterii unei acțiuni în petiție de ereditate", (...) că "petiția de ereditate se prescrie în termen de 3 ani de când s-a înscris în cartea funciară dreptul succesorului despre care se afirmă că a uzurpat calitatea acelui reclamant ce se pretinde succesor cu rang preferențial", că "eventuala petiție în ereditate nu poate fi introdusă împotriva Societății T., ci numai împotriva Statului Român". Așadar, analizând considerentele pentru care s-a respins recursul reclamantei în acel litigiu, s-a constatat că instanța de judecată nu a analizat dacă preluarea a fost sau nu abuzivă, așa cum pretinde tribunalul, ci a arătat că acțiunea de rectificare solicitată prin acea acțiune nu poate fi admisă în modalitatea solicitată de reclamantă.

Mai mult, așa cum a arătat și reclamanta și cum rezultă și din întâmpinarea depusă la Curtea de Apel Timișoara pentru termenul de judecată din 5 octombrie 2011 în ciclul procesual anterior de către Comisia specială de retrocedare înființată în baza O.U.G. nr. 94/2000, pe rolul acestei instituții se află soluționarea cererilor de retrocedare nr. 7483 din 3 martie 2003 și nr. 689213/C din 25 ianuarie 2006 având ca obiect imobilul în litigiu, cereri pentru care nu a fost emisă o decizie, procedura fiind suspendată conform art. 6 alin. (3) din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, până la finalizarea prezentului litigiu. S-au avut în vedere faptul că soluționarea cererilor de retrocedare depuse în temeiul O.U.G.

nr. 94/2000 are loc după regulile speciale de competență și procedură, Tribunalul Timiș în prezentul dosar neputând să speculeze asupra soluției pe care o vor primi cererile de retrocedare mai sus menționate, atât sub aspectul calității de persoană îndreptățită în baza acestui act normativ, cât și sub cel al preluării abuzive. Cu alte cuvinte, s-a concluzionat în sensul că, prin formularea cererilor de retrocedare cu privire la imobilul în discuție în baza O.U.G. nr. 94/2000 se justifică interesul reclamantei în promovarea acțiunii care face obiectul acestui proces.

În ceea ce privește apelul pârâtei SC I. SRL, s-a constatat că primul motiv de apel este vădit neîntemeiat, având în vedere că prin Decizia civilă nr. 1071 A din 2 noiembrie 2011 a Curții de Apel Timișoara și prin Decizia civilă nr. 6586 din 30 octombrie 2012 a instanței supreme, pronunțate într-un ciclul anterior de judecată, s-a statuat cu autoritate de lucru judecat, cu caracter de obligativitate pentru judecătorii fondului, că excepția autorității de lucru judecat a Deciziei civile nr. 11 din 16 ianuarie 1996 a Curții de Apel Timișoara nu este întemeiată, nefiind îndeplinită condiția triplei identități prevăzută de art. 1201 C. civ. Împotriva Deciziei civile nr. 28 A din 6 martie 2014 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă, au formulat cerere de recurs la data de 4 aprilie 2014 pârâții (I) SC I. SRL și (II) M.M.

(I) Recurenta-pârâtă SC I. SRL a susținut pe temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. că instanța de apel a făcut o interpretare greșită a incidenței Sentinței civile nr. 400 din 12 noiembrie 2003 a Curții de Apel Alba Iulia, prin care s-a admis acțiunea P.O.S. Timișoara Cetate. În prezenta cauză, ce are ca obiect anularea actelor de vânzare-cumpărare privind construcția existentă pe acest teren, instanța de apel a considerat în mod automat că, de vreme ce intimata a avut interesul de a cere în justiție anularea titlului de proprietate pe teren, are și interesul și calitatea de a cere anularea titlului în privința construcției. O asemenea analogie este lipsită de temei juridic, întrucât procesul finalizat prin Sentința civilă nr. 400 din 12 noiembrie 2003 a Curții de Apel Alba Iulia a fost un proces de contencios administrativ, al cărui temei juridic l-a constituit art. 1 din Legea nr. 29/1990.

Interesul legitim pretins a fi încălcat în cadrul unei acțiuni în contencios administrativ nu este echivalent cu interesul, ca și condiție de exercițiu a unei acțiuni civile și cu atât mai puțin nu este echivalent cu calitatea procesuală activă, în condițiile în care Tribunalul Timiș, prin Sentința civilă nr. 1353/PI din 18 aprilie 2013, a admis excepția lipsei calității procesuale active, iar nu excepția lipsei interesului.

Din conținutul Sentinței civile nr. 400 din 12 noiembrie 2003 a Curții de Apel Alba Iulia și a Deciziei civile nr. 894/2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție rezultă că această susținere - "în anul 1968 în mod nelegal statul a fost intabulat asupra acestui imobil cu titlu de succesiune vacantă" - a fost făcută fără să fi existat vreo dezbatere amănunțită cu privire la problema preluării de către stat a imobilului, distinct de obiectul expres determinat al acelui proces - anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului. Acesta nu a fost anulat pe motiv că terenul ar fi fost preluat nelegal de către stat. Doar în acest caz ar fi avut relevanță Sentința civilă nr. 400 din 12 noiembrie 2003 asupra problemelor juridice deduse judecații și în procesul de față.

În conformitate cu doctrina și practica judiciară, motivele unei hotărâri judecătorești intră sub autoritatea de lucru judecat doar în măsura în care acestea constituie fundamentul soluției adoptate, respectiv intră sub autoritate de lucru judecat doar acele motive care vin în mod necesar în sprijinul hotărârii. Or, în cauză, susținerea instanțelor din aceste două hotărâri judecătorești nu reprezintă "motive decisive" ale hotărârilor de anulare a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului. În mod greșit instanța de apel a respins apelul recurentei prin care a stăruit în excepția autorității de lucru judecat a Deciziei civile nr. 11/1996 a Curții de Apel Timișoara; totodată, în mod eronat instanța a schimbat sentința de primă instanță, prin care se reținuse puterea de lucru judecat a deciziei sus-menționate - motiv de recurs care intră sub incidența art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. Un aspect esențial în privința determinării calității și interesului intimatei-reclamante de a promova acțiunea pendinte este reprezentat de o altă hotărâre judecătorească, Decizia civilă nr. 11/1996 a Curții de Apel Timișoara, pronunțată în litigiile referitoare la imobilul din str. V.V.M. Prin această decizie s-a pus capăt primului proces inițiat de Fundația M.S. în legătură cu acest imobil, prin care s-a solicitat anularea dreptului de proprietate în favoarea statului înscris în CF nr. A Timișoara, instanța de recurs calificând acțiunea reclamantei ca o petiție de ereditate contra Statului Român, ce era prescrisă prin raportare la termenul general de prescripție de 3 ani. Soluția instanței de apel este greșită atât în ceea ce privește menținerea soluției de respingere a excepției autorității de lucru judecat a Deciziei civile nr. 11/1996, cât și în privința măsurării puterii de lucru judecat, antamat de sentința Tribunalului Timiș.

Autoritatea de lucru judecat a fost invocată de recurentă cu privire la petitul cererii precizatoare depusă de Fundația M.S. în dosarul de față, prin care a solicitat să se constate preluarea abuzivă în anul 1968 de către Statul Român cu titlu de succesiune vacantă a imobilului. Ținând cont de faptul că anterior, Fundația M.S. a mai solicitat Judecătoriei Timișoara, prin cererea nr. 17981/1992, anularea titlului de proprietate al Statului Român cu privire la același imobil și prin Decizia civilă nr. 11/1996 a Curții de Apel Timișoara, care a tranșat irevocabil acel litigiu, a fost respinsă cererea Fundației și a fost menținută situația juridică de legitimă dobândire de către Statul Român a dreptului de proprietate asupra construcției prin certificatul de vacanță succesorală, consideră că sunt îndeplinite toate condițiile pentru a opera autoritatea de lucru judecat.

Părțile din prezenta cauza, respectiv reclamanta Fundația M.S., reprezentată legal prin P.O.S. Timișoara Cetate și recurenta pârâtă au avut aceeași calitate și în primul litigiu. Dacă în primul litigiu Fundația M.S. a avut calitatea de reclamanta în contradictoriu și cu T. SA Timișoara pentru anularea titlului de proprietate, al doilea litigiu are drept părți aceeași reclamantă și recurenții-pârâți, succesori cu titlu particular ai T. SA. În ceea ce privește identitatea de obiect, și aceasta este îndeplinită fiindcă Fundația solicită prin a doua cerere repunerea în discuție a incidenței vacanței succesorale și a calității statului de succesor pe calea unei acțiuni în "constatarea preluării abuzive a imobilului". Referitor la cea de-a treia condiție, cauza, acesta este fundamentul raportului juridic dedus judecății, temeiul juridic al cererii.

Din acest punct de vedere, atât în cererea finalizată prin Decizia civilă nr. 11/1996, cât și prin cererea pendinte, se solicită infirmarea preluării de către Statul Român a dreptului de proprietate asupra imobilului pe temeiul că ar fi fost o preluare fără temei, nefiind întrunite condițiile vacanței succesorale la data preluării. S-a susținut totodată că este foarte ușor pentru orice persoană să depună o petiție intitulată "cerere de restituire" la Comisia de retrocedare, dar a admite că o asemenea acțiune nu îi conferă și interesul de a formula diverse acțiuni în justiție, în legătură cu imobilul a cărui restituire o cere, este profund eronat din punct de vedere juridic.

Teoria instanței de apel poate duce la situații absurde din punct de vedere juridic: ce se întâmplă dacă, pe de o parte, s-ar admite mai întâi acțiunea în anularea contractelor de vânzare-cumpărare a imobilului construcție, iar pe de altă parte, ulterior, ar fi respinsă cererea de emitere a deciziei de restituire. Ar rezulta că recurenta-pârâtă ar fi evinsă cu privire la dreptul de proprietate dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare cu M.M., fără ca reclamanta să beneficieze în cele din urmă de folosul practic pe care l-ar întrevedea prin formularea cererii de restituire pe cale administrativă a imobilului. Folosul practic pe care trebuie să îl urmărească reclamantul trebuie să fie unul efectiv și concret, iar nu doar iluzoriu.

De altfel, pentru a ne afla în fața unei cereri de restituire administrativă regulat formulată în baza O.U.G. nr. 94/2000, persoana care formulează cererea trebuie să facă dovada că imobilul face parte din categoria imobilelor care intră sub incidența legii de reparație, are calitate de persoană îndreptățită, respectiv că imobilul a fost preluat în mod abuziv. Instanța de apel a arătat în mod nelegal că doar Comisia de retrocedare are dreptul și plenitudinea de competență de a analiza condițiile impuse de O.U.G. nr. 94/2000 și H.G. nr. 1164/2002. În realitate, analiza acestor condiții este perfect posibilă și legală și din partea instanței judecătorești care, sesizată precum în cazul de față cu o acțiune în anularea actelor de înstrăinare a imobilului a cărui restituire se solicită, trebuie să verifice condiția calității procesuale active și a interesului formulării acțiunii în anulare.

Simpla formulare a cererii administrative de retrocedare nu este suficientă pentru a legitima calitatea procesuală activă și interesul acestui demers judiciar, fiind necesar a se analiza în ce măsură partea reclamantă are măcar o vocație la restituirea pe care o solicită. Prin modul în care a soluționat problema calității și interesului reclamantei de a promova prezenta acțiune, instanța de apel a evitat să se pronunțe pe un aspect simplu, dar esențial în legătură cu posibilitatea Fundației M.S. de a obține restituirea imobilului în baza O.U.G. nr. 94/2000 - lipsa calității de cult religios a reclamantei. Temeiul juridic al acțiunii intimatei-reclamante este dat de dispozițiile O.U.G. nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri care au aparținut cultelor religioase din România.

Principala condiție pentru a obține o restituire în baza acestui act normativ este ca petentul să aibă calitatea de cult religios, conform Legii nr. 489/2006 privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor. La dosarul cauzei se află Adresa din 13 noiembrie 2009 a Ministerului Culturii, Cultelor și Patrimoniului Național potrivit căreia Fundația M.S. nu are calitatea de cult religios. (II) Recurentul-pârât M.M. a criticat decizia instanței de apel, pe temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., sub următoarele aspecte de pretinsă nelegalitate: Instanța de apel în mod greșit a concluzionat în sensul existenței interesului reclamantei în promovarea acțiunii pendinte, raportându-se la Sentința civilă nr. 400/20013 a Curții de Apel Alba Iulia, prin care instanța de contencios administrativ a anulat parțial certificatul de atestare a dreptului de proprietate.

Procesul finalizat prin această sentință a fost un proces de contencios administrativ, al cărui temei juridic l-a constituit art. 1 din Legea nr. 29/1990. Interesul legitim pretins a fi încălcat în cadrul unei acțiuni în contencios administrativ nu este echivalent cu interesul, ca și condiție de exercițiu a unei acțiuni civile și cu atât mai puțin nu este echivalent cu calitatea procesuală activă, în condițiile în care, în realitate, Tribunalul Timiș, prin Sentința nr. 1353/PI din 18 aprilie 2013, a admis excepția lipsei calității procesuale active, iar nu excepția lipsei interesului. Nu s-a avut în vedere faptul că prin Sentința civilă nr. 400/2003, certificatul de atestare a dreptului de proprietate emis în baza H.G.

nr. 834/1991 nu a fost anulat pe motivul că terenul ar fi fost preluat nelegal de stat. Doar în acest caz ar fi avut relevanță Sentința civilă nr. 400 din 12 noiembrie 2003 asupra problemelor juridice deduse judecății și în procesul de față. Instanța de apel nu a avut în vedere faptul că prin Sentința civilă nr. 1353/PI din 18 aprilie 2013, tribunalul în mod corect a reținut lipsa calității procesuale active a reclamantei în promovarea acțiunii privind retrocedarea imobilelor în temeiul O.U.G. nr. 94/2000. În mod greșit instanța de apel a respins apelul societății recurente prin care a solicitat admiterea excepției autorității de lucru judecat a Deciziei civile nr. 11/1996 a Curții de Apel Timișoara, prin care a fost respinsă cererea Fundației și a fost menținută situația juridică de legitimă dobândire de către Statul Român a dreptului de proprietate al construcției prin certificatul de vacanță succesorală.

Decizia civilă recurată este nelegală și pronunțată cu încălcarea art. 1201 C. civ. Un alt motiv de nelegalitate rezultă din motivarea conform căreia simpla formulare a cererii de restituire în baza O.U.G. nr. 94/2000 justifică interesul reclamantei în promovarea acțiunii care face obiectul acestui proces, respectiv că instanțele judecătorești nu se pot pronunța asupra calității de persoană îndreptățită la restituire și asupra caracterului de preluare abuzivă decât prin acțiunea în contencios administrativ de anulare a unei eventuale decizii administrative de restituire. Pentru a ne afla în fața unei cereri de restituire administrativă regulat formulată în baza O.U.G. nr. 94/2000, persoana care formulează cererea trebuie să facă dovada că imobilul în discuție a aparținut cultelor religioase din România și că acesta a fost preluat în mod abuziv.

Or, instanța de apel a ignorat cu desăvârșire prevederile legale imperative ale acestei ordonanțe - nu a avut în vedere faptul că reclamanta nu este cult religios. Analizând criticile formulate de către pârâți, Înalta Curte constată că cererile de recurs sunt nefondate, pentru următoarele considerente, comune celor două recursuri: Acțiunea reclamantei a fost înregistrată la data de 24 ianuarie 2006, fiind precizată și completată ulterior cu solicitarea explicită de constatare a preluării abuzive în anul 1968 de către Statul Român, cu titlul de succesiune vacantă, a imobilului înscris în CF nr. A Timișoara, nr. top B și restituirea acestuia în natură, respectiv constatarea nulității absolute a tuturor actelor de privatizare asupra imobilului în litigiu (construcțiile) în favoarea pârâtei SC T. SA, și constatarea nulității absolute a actelor subsecvente de vânzare-cumpărare către pârâtul M.M.

și pârâta SC I. SRL Timișoara. Reclamanta și-a întemeiat, în drept, pretențiile pe dispozițiile O.U.G. nr. 94/2000, modificată și completată prin Legea nr. 247/2005, art. 44 din Constituție, art. 721 - 724 și 1203 C. civ., art. 34 și 46 din Decretul-lege nr. 115/1938 și art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, respectiv art. 480, 481 și 482 C. civ., art. 1 și 3 din Decretul nr. 31/1954, art. 1 din O.U.G. nr. 13/1998, art. 6 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 213/1998 și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Acesta a fost contextul procedural foarte strict circumstanțiat în care s-a pronunțat Decizia civilă nr. 1071A/2011 a Curții de Apel Timișoara în Dosarul nr. 6019/30/2010, care a admis apelul reclamantei, a anulat în parte sentința apelată și a fost trimisă cauza la Tribunalul Timiș pentru rejudecarea acțiunii principale.

S-a statuat în mod clar că, în cauză, nu operează excepția autorității de lucru judecat în raport cu hotărârile pronunțate în cele două procese anterioare, întrucât nu există tripla identitate de obiect, cauză și părți cerută de art. 1201 C. civ., dar și că instanțele de judecată trebuie să țină seama de efectul pozitiv al puterii de lucru judecat în privința chestiunilor juridice tranșate irevocabil în acele procese, chiar și pe cale incidentală. Prin Decizia civilă nr. 11/COM din 16 ianuarie 1996, pronunțată în Dosarul nr. 1873/COM/1995, Curtea de Apel Timișoara, deși a respins recursul reclamantei Fundația M.S. și a menținut soluția instanței de apel, de admitere a apelului pârâtei SC T. SA și de respingere a acțiunii reclamantei, a modificat parțial considerentele hotărârii instanței de apel și a înlăturat afirmația că "B.O.S.

Timișoara-Cetate nu are calitate procesuală activă de a introduce acțiune în justiție pentru a încerca redobândirea patrimoniului și în acest fel, reconstituirea Fundației M.S. Aceasta a încetat să-și mai desfășoare activitatea din motive independente de voința sa și a organelor sale de conducere, motive de natură politică (...). Tot așa cum s-au reorganizat în condițiile legilor actuale o serie de partide politice sau organisme neguvernamentale de tradiție (spre exemplu camerele de comerț), la fel se pot reorganiza și alte persoane juridice cu scop social-cultural, religios, umanitar, etc. Oricum, dacă Fundația M.S. s-ar fi dizolvat potrivit legii, succesorul ei ar fi fost B.O.S., deoarece în sprijinirea misiunii de asistență socială a acestei biserici a fost constituită fundația". Așadar, în mod clar au fost înlăturate excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei Fundația M.S.

și excepția lipsei calității de reprezentantă a fundației, a B.O.S. Timișoara Cetate, căreia i s-a recunoscut legitimarea procesuală activă de a recurge la justiție pentru redobândirea patrimoniului fundației și implicit pentru reconstituirea fundației. Intrarea în puterea de lucru judecat a rezolvării acestei probleme juridice a fost confirmată încă o dată prin Sentința civilă nr. 400 din 12 noiembrie 2003, pronunțată în Dosarul nr. 4344/2003, având ca obiect acțiunea în contencios administrativ a reclamantei Fundația M.S., prin B.O.S.

Timișoara Cetate, pentru anularea parțială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului din 9 septembrie 1993. Curtea de Apel Alba Iulia a admis acțiunea reclamantei și a anulat certificatul de proprietate în privința terenului de 2.186 mp din CF nr. A Timișoara, reținând la rândul ei puterea de lucru judecat a Deciziei civile nr. 11 din 16 ianuarie 1996 a Curții de Apel Timișoara în ceea ce privește calitatea procesuală activă în cauză. A reținut că prin Instrucțiunile pentru administrarea Fundației "M.S.", aprobate de fostul Guvernământ Provincial Imperial Regional al Banatului Sârbesc din 23 decembrie 1860, se prevede în parag. 1 în mod expres că Biserica greco-unită sârbă din Timișoara - Cetate, în baza și în sensul testamentului făcut de P.S., născută M., la 29 iunie 1849, și publicat la Magistratura Municipiului Timișoara, Piața Posada destinată ajutorării familiilor lovite de soartă.

Prin urmare, Comunitatea bisericească sârbă ortodoxă Timișoara - Cetate, are calitatea de administrator, care nu a fost contestată în toată această perioadă, fiind recunoscută de organele administrației de stat, după cum rezultă din înscrisurile depuse și corespondența purtată cu autoritățile de stat. Reclamanta Fundația "M.S." a fost constituită ca urmare a testamentului lăsat de P.S., născută M., și a funcționat potrivit statutului și a instrucțiunilor de administrare, fiind dotată cu imobilul proprietatea testatoarei, înscris în CF A Timișoara, nr. top B, casă cu două etaje și curte în suprafață de 2.186 mp.

Fundația a mai reținut Curtea de Apel Alba Iulia, a fost întabulată ca proprietară a imobilului și este înregistrată în Registrul pentru fundațiile recunoscute ca persoane juridice nr. 81097 din 22 noiembrie 1939, astfel că și după apariția Legii nr. 21/1924 și-a continuat activitatea conform statutului și actului de înființare până în anul 1968, când imobilul a fost preluat de stat, și ca urmare a încetat să-și desfășoare activitatea independent de voința sa, fără însă să fie desființată și lichidată. Prin urmare, și prin această hotărâre judecătorească, devenită irevocabilă prin respingerea recursurilor pârâților i s-a recunoscut Fundației M.S. calitatea procesuală activă. Atâta vreme cât, tot cu putere de lucru judecat, i s-a recunoscut P.O.S.

Timișoara Cetate legitimarea procesuală activă de a recurge la justiție pentru reconstituirea patrimoniului Fundației M.S. și implicit pentru reînființarea acesteia, nu se poate ca într-un alt proces să se rețină contrariul, respectiv că fundația nu mai este în ființă și că, neavând capacitate de folosință, nu poate sta ca parte în proces. Concluzia firească în contextul celor anterior reținute este că atât reclamanta, cât și reprezentanta acesteia au pe deplin stabilită, prin puterea unor hotărâri judecătorești irevocabile, legitimarea procesuală activă de a recurge la justiție pentru redobândirea patrimoniului fundației, respectiv interesul de a acționa în acest sens - în accepțiunea acestuia de folos material/moral al părții de a promova acțiunea pendinte.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat în mod explicit că O.U.G. nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 247/2005, prevede prin art. 41 alin. (2) că "actele juridice de înstrăinare a imobilelor care fac obiectul prezentei ordonanțe de urgență sunt lovite de nulitate absolută dacă au fost încheiate cu încălcarea dispozițiilor imperative ale legilor în vigoare la data înstrăinării". Instanța de apel în mod judicios a reținut ca aspect relevant în cauză, corolar acestei susțineri exprese, și faptul că, pe rolul Comisiei speciale de retrocedare, înființată în baza O.U.G. nr. 94/2000, se află soluționarea cererilor de retrocedare nr. 7483 din 3 martie 2003 și nr. 689213/C din 25 ianuarie 2006 având ca obiect imobilul în litigiu, cereri pentru care nu a fost emisă o decizie, procedura fiind suspendată conform art. 6 alin. (3) din O.U.G.

nr. 94/2000, republicată, până la finalizarea prezentului litigiu. Toate aceste chestiuni de fapt și de drept vin să fundamenteze condiția interesului acestei părți de a acționa în justiție, în circumstanțe particulare pe care instanța anterioară în mod corect le-a configurat în expunerea de motive a deciziei pronunțate. Cât timp justificarea interesului judiciar incumbă reclamantului și vizează, în principal, momentul inițial al procesului, în concret acela al promovării acțiunii, instanței nu-i este permis să speculeze asupra soluției pe care o vor primi cererile de retrocedare, din niciun punct de vedere (calitatea de persoană îndreptățită a reclamantei, caracterul abuziv sau nu al preluării, etc.).

Drept urmare, motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. - interpretarea greșită a incidenței Sentinței civile nr. 400 din 12 noiembrie 2003 a Curții de Apel Alba Iulia - nu poate fi primit, întrucât raționamentul instanței de apel atunci când a analizat strict condiția interesului a avut în vedere aspecte de fapt și de drept relevante sub acest aspect, inclusiv faptul anulării titlului de proprietate deținut de SC T. SA Timișoara, pentru teren. Împrejurarea că procesul finalizat prin Sentința civilă nr. 400 din 12 noiembrie 2003 a Curții de Apel Alba Iulia a fost un proces de contencios administrativ, al cărui temei juridic l-a constituit art. 1 din Legea nr. 29/1990, nu poate schimba cu nimic concluzia instanței de apel, întrucât condiția interesului se circumstanțiază în raport de legislația în vigoare și acțiunile concrete ale părților de a-și împlini drepturile/interesele legitime.

Susținerea conform căreia Tribunalul Timiș, prin Sentința civilă nr. 1353/PI din 18 aprilie 2013, ar fi admis excepția lipsei calității procesuale active, iar nu excepția lipsei interesului, este doar în parte reală și acest lucru rezultă din expunerea de motive a hotărârii, argumentele instanței raportându-se atât la una cât și la cealaltă, ca un corolar al ideii că, în esență, ceea ce trebuie stabilit în cauză este îndreptățirea unei persoane fizice sau juridice de a participa la activitatea judiciară. Nu pot fi primite ca relevante în cauză nici motivele pentru care actul administrativ atacat în acel proces a fost anulat - certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului - cât timp dezbaterea părților a vizat strict o chestiune de procedură menită să stabilească doar dreptul de a participa la activitatea judiciară și nu chestiunile de fond ale raportului juridic litigios.

Nu este întemeiată nici critica referitoare la modul de soluționare a excepției autorității de lucru judecat în raport de Decizia civilă nr. 11/1996 a Curții de Apel Timișoara, cât timp din expunerea de motive a acestei hotărâri rezultă clar faptul reținut de instanța de apel, anume că instanța doar a apreciat că acțiunea de rectificare nu poate fi admisă în modalitatea solicitată de reclamantă, ea nu a analizat dacă preluarea a fost sau nu abuzivă. Instanța a cercetat condiția interesului de a formula această acțiune în justiție, nu numai în raport de simplul fapt că s-a înregistrat o petiție, intitulată "cerere de restituire" la Comisia de retrocedare, ci și contextul legislativ în care a fost demarat procesul pendinte și care a avut repercusiuni directe în configurarea uneia sau mai multor acțiuni de valorificare a drepturilor/intereselor legitime, cu corolarul respectării depline a dreptului de acces la instanță.

Toate considerațiile recurenților referitoare la modalitatea de soluționare a cererilor de retrocedare depuse în temeiul O.U.G. nr. 94/2000 nu pot fi acceptate drept critici pertinente de nelegalitate întrucât ar însemna să se speculeze fără niciun temei sau motiv rezonabil asupra soluției ce urmează a se da respectivelor cereri, atât sub aspectul calității de persoană îndreptățită în baza acestui act normativ, cât și sub cel al naturii actului de preluare. S-a reținut corect în temeiul unor dispoziții legale exprese - dispozițiile O.U.G. nr. 94/2000, respectiv ale Normelor metodologice de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, republicată, aprobate prin H.G.

nr. 1164 din 17 octombrie 2002 - că această comisie specială de retrocedare are plenitudine de competență în soluționarea fazei administrative a cererilor de retrocedare, respectiv că decizia emisă de comisie poate fi atacată de orice persoană interesată la instanța de contencios administrativ competentă. Analiza acestor condiții nu poate fi făcută pe cale incidentală de instanța sesizată cu acțiunea în anularea actelor de înstrăinare a imobilului a cărui restituire se solicită, întrucât s-ar încălca în mod flagrant procedura specială prescrisă de lege, sub pretextul lămuririi unor chestiuni preliminare de procedură. Nici critica referitoare la caracterul iluzoriu al folosului practic pe care l-ar urmări reclamantul nu poate fi primită, cât timp, așa cum am arătat anterior, nu se poate specula sub niciun aspect asupra rezultatului final al unei proceduri judiciare, cu reguli și competențe proprii.

Pentru aceste considerente de fapt și de drept, Înalta Curte apreciază că instanța de apel în mod corect a concluzionat în sensul existenței interesului reclamantei în promovarea acțiunii pendinte, raportându-se inclusiv la Sentința civilă nr. 400/2013 a Curții de Apel Alba Iulia, prin care instanța de contencios administrativ a anulat parțial certificatul de atestare a dreptului de proprietate. Pentru toate aceste considerente de fapt și de drept, Înalta Curte, în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., a respins recursurile pârâților, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de pârâții SC I. SRL și M.M. împotriva Deciziei nr. 28/A din 6 martie 2014 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 9 octombrie 2014. Procesat de GGC - AZ