ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2638/2014

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2638/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 1353 PI din 18

aprilie 2013, Tribunalul Timiș a respins acțiunea reclamantei Fundația

"M.S.", reprezentată de P.O.S. Timișoara Cetate împotriva pârâților

M.M., SC I. SRL Timișoara, Municipiul Timișoara și Consiliul Local Timișoara,

având ca obiect constatarea nulității actelor de privatizare și a actelor de

înstrăinare subsecvente, respectiv revendicare imobiliară.

S-a reținut că, prin

acțiunea înregistrată inițial pe rolul Judecătoriei Timișoara sub nr. 1114 din

24 ianuarie 2006, reclamanta P.O.S. Timișoara Cetate a chemat în judecată pe

pârâții Ministerul Industriilor și Comerțului, Autoritatea pentru Valorificarea

Activelor Statului, SC T. SA Timișoara, M.M. și SC I. SRL Timișoara, solicitând

să se constate nulitatea absolută parțială a certificatului de atestare a

dreptului de proprietate din 9 septembrie 1993 și a anexelor acestuia,

eliberate de Ministerul Industriilor și Comerțului în favoarea SC T. SA

Timișoara, pentru terenul în suprafață de 2186 mp, din totalul de 13566 mp, din

CF nr. A Timișoara, nr. top B, nulitatea absolută a tuturor actelor de

privatizare în baza cărora imobilul-construcție din Timișoara, str. V.V.M.,

evidențiat în CF nr. A Timișoara, nr. top B, cunoscut sub numele

"C.M." sau "C.A.", a trecut în proprietatea pârâtei SC T.

SA Timișoara, nulitatea absolută a actelor subsecvente de înstrăinare a

aceluiași imobil, dintre pârâții SC T. SA Timișoara, M.M. și SC I. SRL

Timișoara.

Ulterior, reclamanta

a renunțat la judecată în contradictoriu cu pârâții SC T. SA Timișoara,

Ministerul Economiei și Comerțului, A.V.A.S. București și Autoritatea Națională

pentru Restituirea Proprietăților - Comisia Specială de Retrocedare București.

De asemenea, reclamanta a renunțat la judecata capătului de cerere privind

constatarea nulității absolute parțiale a certificatului de atestare a

dreptului de proprietate al pârâtei SC T. SA Timișoara.

Reclamanta a susținut

că această cerere a fost soluționată prin Sentința civilă nr. 400 din 12

noiembrie 2003 a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios

administrativ, devenită irevocabilă prin Decizia civilă nr. 894 din 15 martie

2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ

și fiscal, operând în această privință autoritatea de lucru judecat.

Pe de altă parte,

alături de pârâții M.M. și SC I. SRL Timișoara, reclamanta a chemat în judecată

și pe pârâții Municipiul Timișoara și Consiliul Local Timișoara.

De asemenea,

reclamanta a precizat și a completat obiectul acțiunii, în sensul că a

solicitat constatarea preluării abuzive în anul 1968 de către Statul Român, cu

titlul de succesiune vacantă, a imobilului înscris în CF nr. A Timișoara, nr.

top B, respectiv restituirea acestuia în natură, solicitând totodată să se

constate nulitatea absolută a tuturor actelor de privatizare asupra imobilului

în litigiu (construcțiile) în favoarea pârâtei SC T. SA, precum și constatarea

nulității absolute a actelor subsecvente de vânzare-cumpărare către pârâtul

M.M. și pârâta SC I. SRL Timișoara.

În drept, reclamanta

a invocat O.U.G. nr. 94/2000, modificată și completată prin Legea nr. 247/2005,

art. 44 din Constituție, art. 721 - 724 și art. 1203 C. civ., art. 34 și 46 din

Decretul Lege nr. 115/1938 și art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la

Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Prin precizările ulterioare, reclamanta

a adăugat ca temeiuri de drept ale acțiunii și art. 480, 481 și 482 C. civ.,

art. 1 și 3 din Decretul nr. 31/1954, art. 1 din O.U.G. nr. 13/1998, art. 6

alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 213/1998 și art. 6 din Convenția Europeană

a Drepturilor Omului.

În ceea ce privește

Fundația "M.S.", s-a susținut că aceasta a funcționat potrivit

Statutului și a Instrucțiunilor pentru administrarea fundației aprobate de

către Guvernul Provincial Imperial și Regional al Banatului Sârbesc din 23

decembrie 1860. Calitatea de administrator al P.O.S. Timișoara Cetate are

sediul în Municipiul Timișoara, str. U., jud. Timiș, și nu a fost întabulată în

cartea funciară deoarece la data înființării fundației nu avea dreptul de

administrare directă care să poată fi întabulat în cartea funciară.

Fundația

"M.S." apare ca proprietară în cartea funciară nr. A Timișoara, nr.

top B, cu titlul de "posesor la localizare", pe bază de posesie

faptică, ceea ce dovedește că la data înființării cărților funciare, fundația

exista deja și aceasta a acționat neîntrerupt până în 1967 - 1968, conform

scopului avut la înființare.

Extrasul din

Registrul pentru fundațiunile recunoscute ca persoane juridice nr. 81097 din 22

noiembrie 1939, cât și bilanțurile depuse dovedesc că Fundația "M.S."

și-a continuat activitatea și după apariția Legii nr. 21/1924, continuându-și

activitatea conform Statutului și actului de înființare, situație ce

demonstrează că organele în drept au recunoscut existența și continuitatea

neîntreruptă a acestei fundații, a arătat reclamanta.

S-a susținut totodată

că, la data de 1 mai 1968, ca urmare a unor lucrări executate necorespunzător

la clădirea Operei Române din Timișoara, învecinată cu clădirea fundației, s-a

surpat un tronson din aripa dinspre magazia de decoruri a operei. Pentru a

masca gravele neglijențe în executarea lucrărilor, Statul Român a preluat în

mod abuziv imobilul situat în Municipiul Timișoara, str. V.V.M., sub pretextul

că fundația este lipsită de moștenitori și deci există o "succesiune

vacantă".

În condițiile Legii

nr. 319/1994 și ale art. 724 C. civ., cât și ale Legii nr. 21/1924, în vigoare

în anul 1968, patrimoniul unei persoane juridice, care își desfășoară

activitatea în baza unui statul legal întocmit, nu poate forma obiectul unei

succesiuni vacante. La 13 decembrie 1968, Statul Român în mod abuziv și-a

întabulat dreptul de proprietate asupra imobilului înscris în CF A Timișoara,

nr. top B, cu titlul de succesiune vacantă, cu încălcarea dispozițiilor art.

480 C. civ., art. 724 - 727 C. civ., pentru ca ulterior pârâta SC T. SA să-și

întabuleze la poziția 8 dreptul dobândit, nelegal, în baza H.G. nr. 834/1991 și

a Legii nr. 15/1990.

Prin Sentința civilă

nr. 400 din 12 noiembrie 2003, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția

comercială și de contencios administrativ, devenită irevocabilă prin Decizia

civilă nr. 894 din 15 martie 2006, pronunțată de către Înalta Curte de Casație

și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, dată în Dosarul nr.

1084/2004, s-a dispus constatarea nulității absolute și anularea parțială a

Certificatului de atestare a dreptului de proprietate din 9 septembrie 1993,

precum și a anexelor 2,4 și 5 la acest certificat eliberat de către Ministrul

Industriilor în favoarea SC T. SA Timișoara, respectiv anularea certificatului

de proprietate asupra terenului în suprafață de 2186 mp, teren evidențiat în CF

nr. A Timișoara, nr. top B (din totalul suprafeței de 13.566 mp), astfel că

există autoritate de lucru judecat conferită de dispozițiile art. 163 C. proc.

civ. și art. 1201 C. civ.

Prin aceeași

sentință, s-a recunoscut, cu autoritate de lucru judecat, calitatea procesuală

activă a P.O.S. Timișoara Cetate, în calitate de reprezentant legal al

Fundației "M.S.".

Fiind înscris în

Lista oficială a monumentelor, ansamblurilor și siturilor istorice din România,

la poziția 36 B012, fiind declarat monument istoric încă din perioada

interbelică, statut pe care îl are și în prezent, așa cum s-a precizat în

Adresa nr. 1870 din 22 septembrie 2005 a Direcției pentru Cultură, Culte și Patrimoniu,

imobilul construcție situat în Municipiul Timișoara, strada V.V.M., evidențiat

în CF A Timișoara, nr. top B, cunoscut sub numele "C.M. sau C.A." nu

putea fi inclus decât în mod abuziv în proprietatea SC T. SA, a arătat

reclamanta.

Fără să dobândească

legal calitatea de proprietar al acestor imobile, cu încălcarea principiului de

drept nemo ad aliem transfere potest quam ipse habet, SC T. SA a încheiat

Contractul de vânzare-cumpărare din 20 februarie 1996 cu pârâtul M.M. M.M. a

transferat, fără a fi proprietar, dreptul de proprietate asupra imobilului

menționat, prin contract de vânzare-cumpărare din anul 2005, către pârâta SC I.

SRL. SC T. SA nu putea dobândi mai multe drepturi decât avusese Statul Român,

care s-a întabulat prin abuz în cartea funciară, fiind fără efect orice

transmitere de drepturi și afectând în mod iremediabil și drepturile

dobânditorilor subsecvenți, a mai arătat reclamanta.

Pârâta SC I. SRL

Timișoara a formulat cerere reconvențională în contradictoriu cu reclamanta,

solicitând să se constate nulitatea absolută a testamentului din 29 iunie 1849

și faptul că P.O.S. nu are niciun drept asupra imobilului în litigiu. A invocat

totodată excepția lipsei capacității de folosință a testatoarei, întrucât

testamentul reclamantei este întocmit ulterior decesului testatoarei.

Prin Sentința civilă

nr. 3287 din 25 noiembrie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 6019/30/2010,

Tribunalul Timiș a luat act de renunțarea reclamantei la soluționarea acțiunii

formulate în contradictoriu cu pârâții SC T. SA Timișoara, Ministerul Economiei

și Comerțului, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului și

Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților - Comisia Specială de

Retrocedare, a luat act de renunțarea reclamantei la soluționarea capătului de

cerere având ca obiect constatarea nulității absolute parțiale a Certificatului

de atestare a dreptului de proprietate din 9 septembrie 1993, respectiv

anularea certificatului de proprietate asupra terenului în suprafață de 2186

mp, teren înscris în CF A Timișoara, nr. top. B, a admis excepția lipsei

capacității de folosință a reclamantei, a respins acțiunea reclamantei având ca

obiect constatarea nulității actelor de privatizare și a actelor de înstrăinare

subsecvente, constatarea preluării abuzive a imobilului de către Statul Român

și revendicare imobiliară, a disjuns cererea reconvențională având ca obiect

constatarea nulității testamentului și constatarea lipsei oricărui drept al

reprezentantei reclamantei asupra imobilului situat în Timișoara, str. V.V.M.

Prin Decizia civila

nr. 1071 A/2011 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în Dosarul 6019/30/2010

a fost admis apelul reclamantei Fundația "M.S.", reprezentată de

P.O.S. Timișoara Cetate, a fost anulată în parte sentința apelată și a fost

trimisă cauza la Tribunalul Timiș pentru rejudecarea acțiunii principale,

astfel cum a fost precizată, fiind menținute celelalte dispoziții ale

sentinței.

S-a apreciat că în

mod eronat prima instanță nu a ținut seama de efectul pozitiv al puterii de

lucru judecat al hotărârilor judecătorești invocate de reclamantă și depuse la

dosar, considerând că acestea sunt ambigue și nu tranșează problema capacității

de folosință a Fundației "M.S.".

S-au avut în vedere

considerentele Deciziei civile nr. 11 COM din 16 ianuarie 1996, pronunțată în

Dosarul nr. 1873/COM/1996, de Curtea de Apel Timișoara, de unde rezultă în mod

clar că au fost înlăturate excepția lipsei calității procesuale active a

reclamantei Fundația M.S. și a lipsei calității de reprezentantă a fundației a

B.O.S. Timișoara Cetate.

În egală măsură, s-a

avut în vedere Sentința civilă nr. 400 din 12 noiembrie 2003, pronunțată în

Dosarul nr. 4344/2003, prin care Curtea de Apel Alba Iulia a admis acțiunea

reclamantei și a anulat certificatul de proprietate în privința terenului de

2.186 mp din CF nr. A Timișoara, reținând la rândul ei puterea de lucru judecat

a Deciziei civile nr. 11 din 16 ianuarie 1996 a Curții de Apel Timișoara în

ceea ce privește calitatea procesuală activă în cauză.

La Tribunalul Timiș

cauza a fost reînregistrată la data de 18 februarie 2013 sub nr. 3087/30/2013.

S-a reținut că prin

cererea înregistrată la Judecătoria Timișoara cu nr. 17981 din 7 decembrie

1992, reclamanta Fundația M.S. a chemat în judecată Statul Român și SC T. SA

Timișoara pentru anularea titlului de proprietate al Statului Român asupra

imobilului înscris în CF A Timișoara, nr. top. B și restabilirea situației

anterioare de carte funciară. Reclamanta a invocat așadar nevalabilitatea

întabulării Statului Român în CF A Timișoara, cu titlu de succesiune vacantă.

În prezenta cauză,

reclamanta a chemat în judecată pe pârâții M.M., SC I. SRL Timișoara,

Municipiul Timișoara și Consiliul Local Timișoara pentru a se constata

preluarea abuzivă de către Statul Român, cu titlu de succesiune vacantă, a

imobilului înscris în CF A Timișoara, nr. top. B, constatarea nulității actelor

de privatizare prin care acest imobil a fost trecut în proprietatea SC T. SA

Timișoara și a nulității actelor de înstrăinare subsecvente a aceluiași imobil

către M.M., respectiv SC I. SRL Timișoara, cu consecința restituirii imobilului

către reclamantă.

Tribunalul a reținut

astfel că între prezenta cauză și cererea înregistrată la Judecătoria Timișoara

cu nr. 17981 din 7 decembrie 1992 nu există identitate de obiect și nici de

părți, astfel că nu există autoritatea de lucru judecat invocată de pârâți.

Prin Sentința civilă

nr. 8035/1994, pronunțată de Judecătoria Timișoara în Dosarul 17981/1992,

astfel cum a fost schimbată prin Decizia civilă nr. 574/1995, pronunțată de Tribunalul

Timiș în Dosarul 4447/1994, respectiv Decizia civilă nr. 11/1996, pronunțată de

Curtea de Apel Timișoara în Dosarul 1873/1995, a fost respinsă cererea

reclamantei de radiere din CF A Timișoara a dreptului de proprietate a Statului

Român asupra imobilului cu nr. top. B, dobândit cu titlu de succesiune vacantă.

Întrucât Fundația

M.S. a fost parte în dosarele menționate, soluția i se opune cu putere de lucru

judecat. Cu alte cuvinte, Fundația M.S. nu mai poate repune în discuție

valabilitatea întabulării Statului Român în CF A Timișoara, cu titlu de

succesiune vacantă, astfel că, față de ea, preluarea imobilului cu nr. top. B

nu are caracter abuziv. Or, prevederile O.U.G. nr. 94/2000, pe care își

întemeiază reclamanta acțiunea, au în vedere restituirea tocmai a imobilelor

preluate abuziv.

Din acest text legal,

ca, de altfel, din întreaga economie a dispozițiilor O.U.G. nr. 94/2000,

tribunalul a reținut că au calitatea de persoane îndreptățite la restituirea în

baza O.U.G. nr. 94/2000 a imobilelor preluate abuziv doar cultele religioase.

Reclamantă în

prezenta cauză este o fundație, respectiv Fundația M.S., a cărei existență a

fost supusă, succesiv, dispozițiilor Legii nr. 21/1924 și O.G. nr. 26/2000 cu

privire la asociații și fundații. Deși P.O.S. Cetate este cult religios,

totuși, în prezenta cauză, ea nu are calitatea de reclamantă, nu revendică în

temeiul O.U.G. nr. 94/2000 un bun al său preluat abuziv, ci reprezintă

reclamanta Fundația M.S.

Reclamanta Fundația

M.S. nu este îndreptățită a formula cereri de revendicare în temeiul O.U.G. nr.

94/2000, iar, pe de altă parte, față de ea, întabularea Statului Român în CF A

Timișoara, asupra nr. top. B, cu titlu de succesiune vacantă, nu are caracter

abuziv.

Prin urmare,

tribunalul a reținut că reclamanta nu prezintă niciun interes în soluționarea

celorlalte capete de cerere, având ca obiect constatarea nulității actelor de

privatizare prin care imobilul înscris în CF A Timișoara a trecut în

proprietatea SC T. SA Timișoara și constatarea nulității vânzărilor subsecvente

a aceluiași imobil. Chiar dacă aceste petite ar fi admise, imobilul s-ar

reîntoarce în patrimoniul Statului Român, de la care, așa cum s-a arătat,

reclamanta nu îl mai poate revendica.

Prin Decizia civilă

nr. 28 A din 6 martie 2014, Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, a admis

apelurile reclamantei Fundația M.S., reprezentată de P.O.S. Timișoara Cetate,

și pârâtei SC I. SRL, a desființat sentința atacată și a trimis cauza spre

rejudecare aceleiași instanțe, Tribunalul Timiș, având în vedere următoarele

considerente:

În ceea ce privește

apelul reclamantei, instanța a constatat că acesta este întemeiat.

În esență, s-a

reținut că, prin Decizia civilă nr. 1071 A din 2 noiembrie 2011 a Curții de

Apel Timișoara s-a statuat faptul că reclamanta are legitimare procesuală

activă de a recurge la justiție pentru redobândirea patrimoniului fundației,

reținându-se puterea de lucru judecat a Sentinței civile nr. 400 din 12

noiembrie 2003 a Curții de Apel Alba Iulia pronunțată în Dosarul 4344/2003,

irevocabilă prin respingerea recursurilor prin Decizia civilă nr. 894/2006 a

Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În condițiile în care

instanța de contencios administrativ a admis acțiunea reclamantei și a anulat

parțial certificatul de atestare a dreptului de proprietate în ceea ce privește

suprafața de 2186 mp teren înscrisă în CF A Timișoara nr. top B, înseamnă că a

considerat că reclamanta are interes de a formula această acțiune, deci că are

un folos practic în susținerea demersului său judiciar.

Curtea a constatat

totodată că, sub aspectul preluării abuzive sau nu a imobilului în litigiu,

Decizia civilă nr. 11 din 16 ianuarie 1996 a Curții de Apel Timișoara nu are

putere de lucru judecat. Astfel, în considerentele acestei hotărâri se arată

că: "o înscriere în cartea funciară de natura celei a cărei rectificare se

cere prin acțiune, fiind bazată pe un certificat de vacanță succesorală, nu

poate fi radiată decât ca urmare a admiterii unei acțiuni în petiție de

ereditate", (...) că "petiția de ereditate se prescrie în termen de 3

ani de când s-a înscris în cartea funciară dreptul succesorului despre care se

afirmă că a uzurpat calitatea acelui reclamant ce se pretinde succesor cu rang

preferențial", că "eventuala petiție în ereditate nu poate fi introdusă

împotriva Societății T., ci numai împotriva Statului Român".

Așadar, analizând

considerentele pentru care s-a respins recursul reclamantei în acel litigiu,

s-a constatat că instanța de judecată nu a analizat dacă preluarea a fost sau

nu abuzivă, așa cum pretinde tribunalul, ci a arătat că acțiunea de rectificare

solicitată prin acea acțiune nu poate fi admisă în modalitatea solicitată de

reclamantă.

Mai mult, așa cum a

arătat și reclamanta și cum rezultă și din întâmpinarea depusă la Curtea de

Apel Timișoara pentru termenul de judecată din 5 octombrie 2011 în ciclul

procesual anterior de către Comisia specială de retrocedare înființată în baza

O.U.G. nr. 94/2000, pe rolul acestei instituții se află soluționarea cererilor

de retrocedare nr. 7483 din 3 martie 2003 și nr. 689213/C din 25 ianuarie 2006

având ca obiect imobilul în litigiu, cereri pentru care nu a fost emisă o

decizie, procedura fiind suspendată conform art. 6 alin. (3) din O.U.G. nr.

94/2000, republicată, până la finalizarea prezentului litigiu.

S-au avut în vedere

faptul că soluționarea cererilor de retrocedare depuse în temeiul O.U.G. nr.

94/2000 are loc după regulile speciale de competență și procedură, Tribunalul

Timiș în prezentul dosar neputând să speculeze asupra soluției pe care o vor

primi cererile de retrocedare mai sus menționate, atât sub aspectul calității

de persoană îndreptățită în baza acestui act normativ, cât și sub cel al

preluării abuzive.

Cu alte cuvinte, s-a

concluzionat în sensul că, prin formularea cererilor de retrocedare cu privire la

imobilul în discuție în baza O.U.G. nr. 94/2000 se justifică interesul

reclamantei în promovarea acțiunii care face obiectul acestui proces.

În ceea ce privește

apelul pârâtei SC I. SRL, s-a constatat că primul motiv de apel este vădit

neîntemeiat, având în vedere că prin Decizia civilă nr. 1071 A din 2 noiembrie

2011 a Curții de Apel Timișoara și prin Decizia civilă nr. 6586 din 30

octombrie 2012 a instanței supreme, pronunțate într-un ciclul anterior de

judecată, s-a statuat cu autoritate de lucru judecat, cu caracter de

obligativitate pentru judecătorii fondului, că excepția autorității de lucru

judecat a Deciziei civile nr. 11 din 16 ianuarie 1996 a Curții de Apel

Timișoara nu este întemeiată, nefiind îndeplinită condiția triplei identități

prevăzută de art. 1201 C. civ.

Împotriva Deciziei

civile nr. 28 A din 6 martie 2014 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă,

au formulat cerere de recurs la data de 4 aprilie 2014 pârâții (I) SC I. SRL și

(II) M.M.

(I) Recurenta-pârâtă

SC I. SRL a susținut pe temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. că

instanța de apel a făcut o interpretare greșită a incidenței Sentinței civile

nr. 400 din 12 noiembrie 2003 a Curții de Apel Alba Iulia, prin care s-a admis

acțiunea P.O.S. Timișoara Cetate. În prezenta cauză, ce are ca obiect anularea

actelor de vânzare-cumpărare privind construcția existentă pe acest teren,

instanța de apel a considerat în mod automat că, de vreme ce intimata a avut

interesul de a cere în justiție anularea titlului de proprietate pe teren, are

și interesul și calitatea de a cere anularea titlului în privința construcției.

O asemenea analogie

este lipsită de temei juridic, întrucât procesul finalizat prin Sentința civilă

nr. 400 din 12 noiembrie 2003 a Curții de Apel Alba Iulia a fost un proces de

contencios administrativ, al cărui temei juridic l-a constituit art. 1 din

Legea nr. 29/1990. Interesul legitim pretins a fi încălcat în cadrul unei

acțiuni în contencios administrativ nu este echivalent cu interesul, ca și

condiție de exercițiu a unei acțiuni civile și cu atât mai puțin nu este

echivalent cu calitatea procesuală activă, în condițiile în care Tribunalul

Timiș, prin Sentința civilă nr. 1353/PI din 18 aprilie 2013, a admis excepția

lipsei calității procesuale active, iar nu excepția lipsei interesului.

Din conținutul

Sentinței civile nr. 400 din 12 noiembrie 2003 a Curții de Apel Alba Iulia și a

Deciziei civile nr. 894/2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție rezultă că

această susținere - "în anul 1968 în mod nelegal statul a fost intabulat

asupra acestui imobil cu titlu de succesiune vacantă" - a fost făcută fără

să fi existat vreo dezbatere amănunțită cu privire la problema preluării de

către stat a imobilului, distinct de obiectul expres determinat al acelui

proces - anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra

terenului. Acesta nu a fost anulat pe motiv că terenul ar fi fost preluat

nelegal de către stat. Doar în acest caz ar fi avut relevanță Sentința civilă

nr. 400 din 12 noiembrie 2003 asupra problemelor juridice deduse judecații și

în procesul de față.

În conformitate cu

doctrina și practica judiciară, motivele unei hotărâri judecătorești intră sub

autoritatea de lucru judecat doar în măsura în care acestea constituie

fundamentul soluției adoptate, respectiv intră sub autoritate de lucru judecat

doar acele motive care vin în mod necesar în sprijinul hotărârii. Or, în cauză,

susținerea instanțelor din aceste două hotărâri judecătorești nu reprezintă

"motive decisive" ale hotărârilor de anulare a certificatului de

atestare a dreptului de proprietate asupra terenului.

În mod greșit

instanța de apel a respins apelul recurentei prin care a stăruit în excepția

autorității de lucru judecat a Deciziei civile nr. 11/1996 a Curții de Apel

Timișoara; totodată, în mod eronat instanța a schimbat sentința de primă

instanță, prin care se reținuse puterea de lucru judecat a deciziei

sus-menționate - motiv de recurs care intră sub incidența art. 304 pct. 9 C.

proc. civ.

Un aspect esențial în

privința determinării calității și interesului intimatei-reclamante de a

promova acțiunea pendinte este reprezentat de o altă hotărâre judecătorească,

Decizia civilă nr. 11/1996 a Curții de Apel Timișoara, pronunțată în litigiile

referitoare la imobilul din str. V.V.M. Prin această decizie s-a pus capăt

primului proces inițiat de Fundația M.S. în legătură cu acest imobil, prin care

s-a solicitat anularea dreptului de proprietate în favoarea statului înscris în

CF nr. A Timișoara, instanța de recurs calificând acțiunea reclamantei ca o

petiție de ereditate contra Statului Român, ce era prescrisă prin raportare la

termenul general de prescripție de 3 ani.

Soluția instanței de

apel este greșită atât în ceea ce privește menținerea soluției de respingere a

excepției autorității de lucru judecat a Deciziei civile nr. 11/1996, cât și în

privința măsurării puterii de lucru judecat, antamat de sentința Tribunalului

Timiș.

Autoritatea de lucru

judecat a fost invocată de recurentă cu privire la petitul cererii precizatoare

depusă de Fundația M.S. în dosarul de față, prin care a solicitat să se

constate preluarea abuzivă în anul 1968 de către Statul Român cu titlu de

succesiune vacantă a imobilului.

Ținând cont de faptul

că anterior, Fundația M.S. a mai solicitat Judecătoriei Timișoara, prin cererea

nr. 17981/1992, anularea titlului de proprietate al Statului Român cu privire

la același imobil și prin Decizia civilă nr. 11/1996 a Curții de Apel

Timișoara, care a tranșat irevocabil acel litigiu, a fost respinsă cererea

Fundației și a fost menținută situația juridică de legitimă dobândire de către

Statul Român a dreptului de proprietate asupra construcției prin certificatul

de vacanță succesorală, consideră că sunt îndeplinite toate condițiile pentru a

opera autoritatea de lucru judecat.

Părțile din prezenta

cauza, respectiv reclamanta Fundația M.S., reprezentată legal prin P.O.S.

Timișoara Cetate și recurenta pârâtă au avut aceeași calitate și în primul

litigiu. Dacă în primul litigiu Fundația M.S. a avut calitatea de reclamanta în

contradictoriu și cu T. SA Timișoara pentru anularea titlului de proprietate,

al doilea litigiu are drept părți aceeași reclamantă și recurenții-pârâți,

succesori cu titlu particular ai T. SA.

În ceea ce privește

identitatea de obiect, și aceasta este îndeplinită fiindcă Fundația solicită

prin a doua cerere repunerea în discuție a incidenței vacanței succesorale și a

calității statului de succesor pe calea unei acțiuni în "constatarea

preluării abuzive a imobilului".

Referitor la cea de-a

treia condiție, cauza, acesta este fundamentul raportului juridic dedus

judecății, temeiul juridic al cererii. Din acest punct de vedere, atât în

cererea finalizată prin Decizia civilă nr. 11/1996, cât și prin cererea

pendinte, se solicită infirmarea preluării de către Statul Român a dreptului de

proprietate asupra imobilului pe temeiul că ar fi fost o preluare fără temei,

nefiind întrunite condițiile vacanței succesorale la data preluării.

S-a susținut totodată

că este foarte ușor pentru orice persoană să depună o petiție intitulată

"cerere de restituire" la Comisia de retrocedare, dar a admite că o

asemenea acțiune nu îi conferă și interesul de a formula diverse acțiuni în

justiție, în legătură cu imobilul a cărui restituire o cere, este profund

eronat din punct de vedere juridic. Teoria instanței de apel poate duce la

situații absurde din punct de vedere juridic: ce se întâmplă dacă, pe de o

parte, s-ar admite mai întâi acțiunea în anularea contractelor de

vânzare-cumpărare a imobilului construcție, iar pe de altă parte, ulterior, ar

fi respinsă cererea de emitere a deciziei de restituire. Ar rezulta că

recurenta-pârâtă ar fi evinsă cu privire la dreptul de proprietate dobândit

prin contractul de vânzare-cumpărare cu M.M., fără ca reclamanta să beneficieze

în cele din urmă de folosul practic pe care l-ar întrevedea prin formularea

cererii de restituire pe cale administrativă a imobilului.

Folosul practic pe

care trebuie să îl urmărească reclamantul trebuie să fie unul efectiv și

concret, iar nu doar iluzoriu. De altfel, pentru a ne afla în fața unei cereri

de restituire administrativă regulat formulată în baza O.U.G. nr. 94/2000,

persoana care formulează cererea trebuie să facă dovada că imobilul face parte

din categoria imobilelor care intră sub incidența legii de reparație, are

calitate de persoană îndreptățită, respectiv că imobilul a fost preluat în mod

abuziv.

Instanța de apel a

arătat în mod nelegal că doar Comisia de retrocedare are dreptul și

plenitudinea de competență de a analiza condițiile impuse de O.U.G. nr. 94/2000

și H.G. nr. 1164/2002. În realitate, analiza acestor condiții este perfect

posibilă și legală și din partea instanței judecătorești care, sesizată precum

în cazul de față cu o acțiune în anularea actelor de înstrăinare a imobilului a

cărui restituire se solicită, trebuie să verifice condiția calității procesuale

active și a interesului formulării acțiunii în anulare.

Simpla formulare a

cererii administrative de retrocedare nu este suficientă pentru a legitima

calitatea procesuală activă și interesul acestui demers judiciar, fiind necesar

a se analiza în ce măsură partea reclamantă are măcar o vocație la restituirea

pe care o solicită.

Prin modul în care a

soluționat problema calității și interesului reclamantei de a promova prezenta

acțiune, instanța de apel a evitat să se pronunțe pe un aspect simplu, dar

esențial în legătură cu posibilitatea Fundației M.S. de a obține restituirea

imobilului în baza O.U.G. nr. 94/2000 - lipsa calității de cult religios a

reclamantei. Temeiul juridic al acțiunii intimatei-reclamante este dat de

dispozițiile O.U.G. nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri care au

aparținut cultelor religioase din România. Principala condiție pentru a obține

o restituire în baza acestui act normativ este ca petentul să aibă calitatea de

cult religios, conform Legii nr. 489/2006 privind libertatea religioasă și

regimul general al cultelor. La dosarul cauzei se află Adresa din 13 noiembrie

2009 a Ministerului Culturii, Cultelor și Patrimoniului Național potrivit

căreia Fundația M.S. nu are calitatea de cult religios.

(II) Recurentul-pârât

M.M. a criticat decizia instanței de apel, pe temeiul dispozițiilor art. 304

pct. 9 C. proc. civ., sub următoarele aspecte de pretinsă nelegalitate:

Instanța de apel în

mod greșit a concluzionat în sensul existenței interesului reclamantei în

promovarea acțiunii pendinte, raportându-se la Sentința civilă nr. 400/20013 a

Curții de Apel Alba Iulia, prin care instanța de contencios administrativ a

anulat parțial certificatul de atestare a dreptului de proprietate. Procesul

finalizat prin această sentință a fost un proces de contencios administrativ,

al cărui temei juridic l-a constituit art. 1 din Legea nr. 29/1990.

Interesul legitim

pretins a fi încălcat în cadrul unei acțiuni în contencios administrativ nu

este echivalent cu interesul, ca și condiție de exercițiu a unei acțiuni civile

și cu atât mai puțin nu este echivalent cu calitatea procesuală activă, în

condițiile în care, în realitate, Tribunalul Timiș, prin Sentința nr. 1353/PI

din 18 aprilie 2013, a admis excepția lipsei calității procesuale active, iar

nu excepția lipsei interesului.

Nu s-a avut în vedere

faptul că prin Sentința civilă nr. 400/2003, certificatul de atestare a

dreptului de proprietate emis în baza H.G. nr. 834/1991 nu a fost anulat pe

motivul că terenul ar fi fost preluat nelegal de stat. Doar în acest caz ar fi

avut relevanță Sentința civilă nr. 400 din 12 noiembrie 2003 asupra problemelor

juridice deduse judecății și în procesul de față.

Instanța de apel nu a

avut în vedere faptul că prin Sentința civilă nr. 1353/PI din 18 aprilie 2013,

tribunalul în mod corect a reținut lipsa calității procesuale active a

reclamantei în promovarea acțiunii privind retrocedarea imobilelor în temeiul

O.U.G. nr. 94/2000.

În mod greșit

instanța de apel a respins apelul societății recurente prin care a solicitat

admiterea excepției autorității de lucru judecat a Deciziei civile nr. 11/1996

a Curții de Apel Timișoara, prin care a fost respinsă cererea Fundației și a

fost menținută situația juridică de legitimă dobândire de către Statul Român a

dreptului de proprietate al construcției prin certificatul de vacanță

succesorală. Decizia civilă recurată este nelegală și pronunțată cu încălcarea

art. 1201 C. civ.

Un alt motiv de

nelegalitate rezultă din motivarea conform căreia simpla formulare a cererii de

restituire în baza O.U.G. nr. 94/2000 justifică interesul reclamantei în

promovarea acțiunii care face obiectul acestui proces, respectiv că instanțele

judecătorești nu se pot pronunța asupra calității de persoană îndreptățită la

restituire și asupra caracterului de preluare abuzivă decât prin acțiunea în

contencios administrativ de anulare a unei eventuale decizii administrative de

restituire.

Pentru a ne afla în

fața unei cereri de restituire administrativă regulat formulată în baza O.U.G.

nr. 94/2000, persoana care formulează cererea trebuie să facă dovada că

imobilul în discuție a aparținut cultelor religioase din România și că acesta a

fost preluat în mod abuziv. Or, instanța de apel a ignorat cu desăvârșire

prevederile legale imperative ale acestei ordonanțe - nu a avut în vedere

faptul că reclamanta nu este cult religios.

Analizând criticile

formulate de către pârâți, Înalta Curte constată că cererile de recurs sunt

nefondate, pentru următoarele considerente, comune celor două recursuri:

Acțiunea reclamantei

a fost înregistrată la data de 24 ianuarie 2006, fiind precizată și completată

ulterior cu solicitarea explicită de constatare a preluării abuzive în anul

1968 de către Statul Român, cu titlul de succesiune vacantă, a imobilului înscris

în CF nr. A Timișoara, nr. top B și restituirea acestuia în natură, respectiv

constatarea nulității absolute a tuturor actelor de privatizare asupra

imobilului în litigiu (construcțiile) în favoarea pârâtei SC T. SA, și

constatarea nulității absolute a actelor subsecvente de vânzare-cumpărare către

pârâtul M.M. și pârâta SC I. SRL Timișoara.

Reclamanta și-a

întemeiat, în drept, pretențiile pe dispozițiile O.U.G. nr. 94/2000, modificată

și completată prin Legea nr. 247/2005, art. 44 din Constituție, art. 721 - 724

și 1203 C. civ., art. 34 și 46 din Decretul-lege nr. 115/1938 și art. 1 din

Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului,

respectiv art. 480, 481 și 482 C. civ., art. 1 și 3 din Decretul nr. 31/1954,

art. 1 din O.U.G. nr. 13/1998, art. 6 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr.

213/1998 și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Acesta a fost

contextul procedural foarte strict circumstanțiat în care s-a pronunțat Decizia

civilă nr. 1071A/2011 a Curții de Apel Timișoara în Dosarul nr. 6019/30/2010,

care a admis apelul reclamantei, a anulat în parte sentința apelată și a fost

trimisă cauza la Tribunalul Timiș pentru rejudecarea acțiunii principale.

S-a statuat în mod

clar că, în cauză, nu operează excepția autorității de lucru judecat în raport

cu hotărârile pronunțate în cele două procese anterioare, întrucât nu există

tripla identitate de obiect, cauză și părți cerută de art. 1201 C. civ., dar și

că instanțele de judecată trebuie să țină seama de efectul pozitiv al puterii

de lucru judecat în privința chestiunilor juridice tranșate irevocabil în acele

procese, chiar și pe cale incidentală.

Prin Decizia civilă

nr. 11/COM din 16 ianuarie 1996, pronunțată în Dosarul nr. 1873/COM/1995,

Curtea de Apel Timișoara, deși a respins recursul reclamantei Fundația M.S. și

a menținut soluția instanței de apel, de admitere a apelului pârâtei SC T. SA

și de respingere a acțiunii reclamantei, a modificat parțial considerentele

hotărârii instanței de apel și a înlăturat afirmația că "B.O.S.

Timișoara-Cetate nu are calitate procesuală activă de a introduce acțiune în

justiție pentru a încerca redobândirea patrimoniului și în acest fel,

reconstituirea Fundației M.S. Aceasta a încetat să-și mai desfășoare

activitatea din motive independente de voința sa și a organelor sale de

conducere, motive de natură politică (...). Tot așa cum s-au reorganizat în

condițiile legilor actuale o serie de partide politice sau organisme

neguvernamentale de tradiție (spre exemplu camerele de comerț), la fel se pot

reorganiza și alte persoane juridice cu scop social-cultural, religios,

umanitar, etc. Oricum, dacă Fundația M.S. s-ar fi dizolvat potrivit legii,

succesorul ei ar fi fost B.O.S., deoarece în sprijinirea misiunii de asistență

socială a acestei biserici a fost constituită fundația".

Așadar, în mod clar

au fost înlăturate excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei

Fundația M.S. și excepția lipsei calității de reprezentantă a fundației, a

B.O.S. Timișoara Cetate, căreia i s-a recunoscut legitimarea procesuală activă

de a recurge la justiție pentru redobândirea patrimoniului fundației și

implicit pentru reconstituirea fundației.

Intrarea în puterea

de lucru judecat a rezolvării acestei probleme juridice a fost confirmată încă

o dată prin Sentința civilă nr. 400 din 12 noiembrie 2003, pronunțată în

Dosarul nr. 4344/2003, având ca obiect acțiunea în contencios administrativ a

reclamantei Fundația M.S., prin B.O.S. Timișoara Cetate, pentru anularea

parțială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra

terenului din 9 septembrie 1993.

Curtea de Apel Alba

Iulia a admis acțiunea reclamantei și a anulat certificatul de proprietate în

privința terenului de 2.186 mp din CF nr. A Timișoara, reținând la rândul ei

puterea de lucru judecat a Deciziei civile nr. 11 din 16 ianuarie 1996 a Curții

de Apel Timișoara în ceea ce privește calitatea procesuală activă în cauză.

A reținut că prin

Instrucțiunile pentru administrarea Fundației "M.S.", aprobate de

fostul Guvernământ Provincial Imperial Regional al Banatului Sârbesc din 23

decembrie 1860, se prevede în parag. 1 în mod expres că Biserica greco-unită

sârbă din Timișoara - Cetate, în baza și în sensul testamentului făcut de P.S.,

născută M., la 29 iunie 1849, și publicat la Magistratura Municipiului

Timișoara, Piața Posada destinată ajutorării familiilor lovite de soartă. Prin

urmare, Comunitatea bisericească sârbă ortodoxă Timișoara - Cetate, are

calitatea de administrator, care nu a fost contestată în toată această

perioadă, fiind recunoscută de organele administrației de stat, după cum

rezultă din înscrisurile depuse și corespondența purtată cu autoritățile de

stat.

Reclamanta Fundația

"M.S." a fost constituită ca urmare a testamentului lăsat de P.S.,

născută M., și a funcționat potrivit statutului și a instrucțiunilor de

administrare, fiind dotată cu imobilul proprietatea testatoarei, înscris în CF

A Timișoara, nr. top B, casă cu două etaje și curte în suprafață de 2.186 mp.

Fundația a mai

reținut Curtea de Apel Alba Iulia, a fost întabulată ca proprietară a

imobilului și este înregistrată în Registrul pentru fundațiile recunoscute ca

persoane juridice nr. 81097 din 22 noiembrie 1939, astfel că și după apariția

Legii nr. 21/1924 și-a continuat activitatea conform statutului și actului de înființare

până în anul 1968, când imobilul a fost preluat de stat, și ca urmare a încetat

să-și desfășoare activitatea independent de voința sa, fără însă să fie

desființată și lichidată.

Prin urmare, și prin

această hotărâre judecătorească, devenită irevocabilă prin respingerea

recursurilor pârâților i s-a recunoscut Fundației M.S. calitatea procesuală

activă.

Atâta vreme cât, tot

cu putere de lucru judecat, i s-a recunoscut P.O.S. Timișoara Cetate

legitimarea procesuală activă de a recurge la justiție pentru reconstituirea

patrimoniului Fundației M.S. și implicit pentru reînființarea acesteia, nu se

poate ca într-un alt proces să se rețină contrariul, respectiv că fundația nu

mai este în ființă și că, neavând capacitate de folosință, nu poate sta ca parte

în proces.

Concluzia firească în

contextul celor anterior reținute este că atât reclamanta, cât și reprezentanta

acesteia au pe deplin stabilită, prin puterea unor hotărâri judecătorești

irevocabile, legitimarea procesuală activă de a recurge la justiție pentru

redobândirea patrimoniului fundației, respectiv interesul de a acționa în acest

sens - în accepțiunea acestuia de folos material/moral al părții de a promova

acțiunea pendinte.

În motivarea

acțiunii, reclamanta a arătat în mod explicit că O.U.G. nr. 94/2000 privind

retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din

România, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 247/2005,

prevede prin art. 41 alin. (2) că "actele juridice de înstrăinare a

imobilelor care fac obiectul prezentei ordonanțe de urgență sunt lovite de

nulitate absolută dacă au fost încheiate cu încălcarea dispozițiilor imperative

ale legilor în vigoare la data înstrăinării".

Instanța de apel în

mod judicios a reținut ca aspect relevant în cauză, corolar acestei susțineri

exprese, și faptul că, pe rolul Comisiei speciale de retrocedare, înființată în

baza O.U.G. nr. 94/2000, se află soluționarea cererilor de retrocedare nr. 7483

din 3 martie 2003 și nr. 689213/C din 25 ianuarie 2006 având ca obiect imobilul

în litigiu, cereri pentru care nu a fost emisă o decizie, procedura fiind

suspendată conform art. 6 alin. (3) din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, până

la finalizarea prezentului litigiu.

Toate aceste

chestiuni de fapt și de drept vin să fundamenteze condiția interesului acestei

părți de a acționa în justiție, în circumstanțe particulare pe care instanța

anterioară în mod corect le-a configurat în expunerea de motive a deciziei

pronunțate.

Cât timp justificarea

interesului judiciar incumbă reclamantului și vizează, în principal, momentul

inițial al procesului, în concret acela al promovării acțiunii, instanței nu-i

este permis să speculeze asupra soluției pe care o vor primi cererile de

retrocedare, din niciun punct de vedere (calitatea de persoană îndreptățită a

reclamantei, caracterul abuziv sau nu al preluării, etc.).

Drept urmare, motivul

de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. - interpretarea greșită a

incidenței Sentinței civile nr. 400 din 12 noiembrie 2003 a Curții de Apel Alba

Iulia - nu poate fi primit, întrucât raționamentul instanței de apel atunci

când a analizat strict condiția interesului a avut în vedere aspecte de fapt și

de drept relevante sub acest aspect, inclusiv faptul anulării titlului de

proprietate deținut de SC T. SA Timișoara, pentru teren.

Împrejurarea că

procesul finalizat prin Sentința civilă nr. 400 din 12 noiembrie 2003 a Curții

de Apel Alba Iulia a fost un proces de contencios administrativ, al cărui temei

juridic l-a constituit art. 1 din Legea nr. 29/1990, nu poate schimba cu nimic

concluzia instanței de apel, întrucât condiția interesului se circumstanțiază

în raport de legislația în vigoare și acțiunile concrete ale părților de a-și

împlini drepturile/interesele legitime.

Susținerea conform

căreia Tribunalul Timiș, prin Sentința civilă nr. 1353/PI din 18 aprilie 2013,

ar fi admis excepția lipsei calității procesuale active, iar nu excepția lipsei

interesului, este doar în parte reală și acest lucru rezultă din expunerea de

motive a hotărârii, argumentele instanței raportându-se atât la una cât și la

cealaltă, ca un corolar al ideii că, în esență, ceea ce trebuie stabilit în

cauză este îndreptățirea unei persoane fizice sau juridice de a participa la

activitatea judiciară.

Nu pot fi primite ca

relevante în cauză nici motivele pentru care actul administrativ atacat în acel

proces a fost anulat - certificatul de atestare a dreptului de proprietate

asupra terenului - cât timp dezbaterea părților a vizat strict o chestiune de

procedură menită să stabilească doar dreptul de a participa la activitatea

judiciară și nu chestiunile de fond ale raportului juridic litigios.

Nu este întemeiată

nici critica referitoare la modul de soluționare a excepției autorității de

lucru judecat în raport de Decizia civilă nr. 11/1996 a Curții de Apel

Timișoara, cât timp din expunerea de motive a acestei hotărâri rezultă clar

faptul reținut de instanța de apel, anume că instanța doar a apreciat că

acțiunea de rectificare nu poate fi admisă în modalitatea solicitată de

reclamantă, ea nu a analizat dacă preluarea a fost sau nu abuzivă.

Instanța a cercetat

condiția interesului de a formula această acțiune în justiție, nu numai în

raport de simplul fapt că s-a înregistrat o petiție, intitulată "cerere de

restituire" la Comisia de retrocedare, ci și contextul legislativ în care

a fost demarat procesul pendinte și care a avut repercusiuni directe în

configurarea uneia sau mai multor acțiuni de valorificare a

drepturilor/intereselor legitime, cu corolarul respectării depline a dreptului

de acces la instanță.

Toate considerațiile

recurenților referitoare la modalitatea de soluționare a cererilor de

retrocedare depuse în temeiul O.U.G. nr. 94/2000 nu pot fi acceptate drept

critici pertinente de nelegalitate întrucât ar însemna să se speculeze fără niciun

temei sau motiv rezonabil asupra soluției ce urmează a se da respectivelor

cereri, atât sub aspectul calității de persoană îndreptățită în baza acestui

act normativ, cât și sub cel al naturii actului de preluare.

S-a reținut corect în

temeiul unor dispoziții legale exprese - dispozițiile O.U.G. nr. 94/2000,

respectiv ale Normelor metodologice de aplicare a Ordonanței de urgență a

Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au

aparținut cultelor religioase din România, republicată, aprobate prin H.G. nr.

1164 din 17 octombrie 2002 - că această comisie specială de retrocedare are

plenitudine de competență în soluționarea fazei administrative a cererilor de

retrocedare, respectiv că decizia emisă de comisie poate fi atacată de orice

persoană interesată la instanța de contencios administrativ competentă.

Analiza acestor

condiții nu poate fi făcută pe cale incidentală de instanța sesizată cu

acțiunea în anularea actelor de înstrăinare a imobilului a cărui restituire se

solicită, întrucât s-ar încălca în mod flagrant procedura specială prescrisă de

lege, sub pretextul lămuririi unor chestiuni preliminare de procedură.

Nici critica

referitoare la caracterul iluzoriu al folosului practic pe care l-ar urmări

reclamantul nu poate fi primită, cât timp, așa cum am arătat anterior, nu se

poate specula sub niciun aspect asupra rezultatului final al unei proceduri

judiciare, cu reguli și competențe proprii.

Pentru aceste

considerente de fapt și de drept, Înalta Curte apreciază că instanța de apel în

mod corect a concluzionat în sensul existenței interesului reclamantei în

promovarea acțiunii pendinte, raportându-se inclusiv la Sentința civilă nr.

400/2013 a Curții de Apel Alba Iulia, prin care instanța de contencios

administrativ a anulat parțial certificatul de atestare a dreptului de

proprietate.

Pentru toate aceste

considerente de fapt și de drept, Înalta Curte, în conformitate cu dispozițiile

art. 312 alin. (1) C. proc. civ., a respins recursurile pârâților, ca

nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondate, recursurile declarate de pârâții SC I. SRL și M.M. împotriva

Deciziei nr. 28/A din 6 martie 2014 a Curții de Apel Timișoara, secția I

civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 9 octombrie 2014.

Procesat

de GGC - AZ