ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4158/2009

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4158/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra

recursurilor civile de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința civilă

nr. 1240 din 20 decembrie 2002, Tribunalul Timiș a respins acțiunea formulată

de reclamanta G.E. împotriva pârâților Consiliul Local al municipiului

Timișoara, SC OJCVL Tim, R.P., R.A., S.M., S.P., G.Ș., G.E.,

M.R., M.A., M.N., M.M., B.M., B.H.

, C.M.

și C.N., reținând că s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat lipsa

calității procesuale active a reclamantei în formularea acțiunii pentru

restituirea imobilelor preluate de Statul Român anterior anului 1989, care au

aparținut numitului P.V.

Prima instanță a

arătat că reclamanta a promovat la data de 6 octombrie 1994 o acțiune ce a

format obiectul dosarului nr. 14777/1994, prin care a solicitat în

contradictoriu cu Statul Român și RA U. Timișoara să se constate că imobilele situate

în Timișoara, au fost naționalizate greșit în baza Decretului nr. 92/1950.

Acțiunea reclamantei

a fost respinsă prin sentința civilă nr. 3383 din 4 martie 1997, reținându-se

lipsa calității procesuale active a acesteia, hotărâre ce a rămasa irevocabilă.

Reclamanta a

formulat o nouă acțiune la data de 1 septembrie 1999, înregistrată la

Judecătoria Timișoara nr. 14539/1999 prin care a solicitat în contradictoriu cu

Statul Român și SC ADP SA Timișoara să se constate că aceleași imobile au fost

naționalizate cu nerespectarea prevederilor Decretului nr. 92/1950.

Prin aceeași

acțiune, reclamanta a mai solicitat anularea contractelor de vânzare-cumpărare

încheiate de pârâții, persoane fizice din prezenta cauză cu statul pentru

apartamentele situate în imobilele din litigiu.

Și această

cauză a fost soluționată prin sentința civilă nr. 1708 din 8 decembrie 1999,

Judecătoria Timișoara respingând acțiunea reclamantei, cu motivarea că în speță

există autoritate de lucru judecat privind lipsa calității procesuale active a

reclamantei.

Hotărârea a rămas

irevocabilă ca urmare a respingerii recursului reclamantei prin decizia civilă

nr.4098 din 20 decembrie 2000 a Curții de Apel Timișoara.

Instanța de recurs a

apreciat corect soluționată excepția autorității lucrului judecat privind lipsa

calității procesuale active a reclamantei, raportat la prevederile art. 1201 C.

civ. și art. 137 C. proc. civ. S-a reținut că, reclamanta nu putea revendica

imobilele din litigiu, întrucât ele nu se aflau în patrimoniul testatoarei la

data decesului acesteia și că testatoarea nu a dezbătut niciodată succesiunea

după defunctul său soț, fostul proprietar tabular.

Pentru că în

litigiile promovate și soluționate anterior a fost analizată excepția calității

procesuale active a reclamantei și cu putere de lucru judecat s-a

statuat în baza acelorași înscrisuri depuse și în

prezentul dosar că, reclamanta nu

are calitate de succesoare a fostului

proprietar tabular și, pe cale de consecință nici legitimare procesuală activă,

tribunalul a respins acțiunea acesteia.

S-a menționat că,

cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă are natura juridică a

unei acțiuni în revendicare de drept comun, întemeiată pe

disp. art. 480 C. proc. civ. și nu pe prevederile

Legii nr. 10/2001, astfel cum susține.

Prin apelul declarat

de reclamanta G.E. s-a criticat hotărârea instanței de fond pentru

nelegalitate, arătându-se că în mod greșit tribunalul a reținut temeiul de

drept al cererii sale de chemare în judecată.

Reclamanta a susținut

invocarea prevederilor Legii nr. 10/2001, astfel că potrivit art. 48 și art. 47

alin. (2) din lege, excepția autorității lucrului judecat a fost înlăturată,

întrucât toți succesibilii au fost de drept repuși în termenul de acceptare a

succesiunii prin art. 4 alin. (3) din aceeași lege. In raport de aceste

precizări, a susținut reclamanta că, instanța nu se putea substitui voinței

părții, care și prin reprezentantul său legal a precizat temeiul acțiunii ca

fiind Legea nr. 10/2001. în această situație, a apreciat că se impunea cel mult

respingerea acțiunii ca inadmisibilă, motivat de faptul că nu a fost urmată

procedura administrativă prevăzută de legea sus-menționată.

A mai arătat că, greșit a fost calificată acțiunea în revendicare

întemeiată pe disp. art. 480 C. civ., în condițiile în care acest temei juridic

a fost invocat în

subsidiar și

că în ceea ce privește nulitatea actelor de înstrăinare, temeiul juridic nu

putea fi decât cel reglementat prin Legea nr. 10/2001.

În final,

reclamanta a precizat că, prin modul în care instanța a soluționat cauza nu

poate fi reținut decât refuzul de a se judeca cererea sub aspectul constatării

nulității absolute a actelor de înstrăinare, cu consecința împiedicării sale de

a obține restituirea în natură a imobilului, în procedura administrativă care

este suspendată.

Curtea de Apel

Timișoara, secția civilă, prin decizia nr. 11 din 20 ianuarie 2004 a respins

apelul reclamantei G.E., continuat de moștenitorii săi, G.A.I. și G.A.

împotriva sentinței civile nr. 1240 din 20 decembrie 2002 a Tribunalului Timiș.

Instanța de

apel a reținut că, pe parcursul judecării apelului a intervenit decesul

reclamantei-apelante G.E. la 23 iunie 2003, apelul fiind continuat de

moștenitorii săi, G.A.I. și G.A.

S-a reținut ca

neîntemeiată critica privind calificarea greșită a acțiunii promovate la

instanța de fond, rezultând fără echivoc faptul că reclamanta a

înțeles să formuleze o acțiune în revendicare,

cerând „să dispuneți restituirea

integrală și în natură, prin lăsarea în

deplină și exclusiva mea proprietate, cât și în liniștita mea posesie a

imobilului..."

In petitul 2 al

acțiunii se solicită „să constatați că revendic întregul imobil... ", pentru

ca celelalte petite să se refere la preluarea fără titlu de către stat a

imobilelor din litigiu și la constatarea nulității absolute a contractelor de

vânzare-cumpărare încheiate de către pârâții persoane fizice cu statul.

Ca și temei juridic

al acțiunii, reclamanta a indicat dispoziții din Legea nr. 10/2001, Decretul

nr. 92/1950, Legea nr. 112/1995, H.G. nr. 20/1996, H.G. nr. 11/1997, Legea nr. 213/1998,

precum și art. 480, art. 946 și art. 948 C. civ.

Față

de multitudinea petitelor din cererea de chemare în judecată, precum și

de multitudinea temeiurilor juridice

invocate, s-a reținut că instanța de fond a apreciat corect că reclamanta a

ales calea dreptului comun pentru a revendica imobilele, astfel cum rezultă din

petitele principale și din invocarea art. 480 C. civ.

Într-o asemenea

situație, justificat s-a reținut că a fost statuat cu putere de lucru judecat

în soluționarea altor acțiuni cu același obiect că reclamanta nu are calitate

procesuală activă.

Cererile de chemare

în judecată formulate anterior, au fost soluționate prin

sentința nr. 3383/1996 a Judecătoriei Timișoara,

rămasă irevocabilă, și apoi, prin

sentința nr. l7051/1999 a aceleiași

instanțe, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 4089/2000 a Curții de Apel

Timișoara.

Cu ocazia judecării

acțiunilor anterioare, instanțele au analizat excepția calității procesuale

active a reclamantei în raport de înscrisurile care au fost prezentate și în

acest dosar și au stabilit că reclamanta G.E. nu a făcut dovada calității de

succesoare a fostului proprietar tabular P.V.

Soția

supraviețuitoare a acestuia nu a dezbătut niciodată succesiunea după soțul său,

astfel că nu putea lăsa prin testament reclamantei ceea ce nu a avut în

patrimoniu la data decesului.

S-a mai reținut că,

reclamanta nu putea investi legal instanța cu o acțiune întemeiată pe

dispozițiile Legii nr. 10/2001, decât în situația în care ar fi fost finalizată

procedura administrativă necontencioasă reglementată de această lege și,

nemulțumită fiind de decizia emisă de persoana deținătoare ar fi contestat-o în

justiție, or, această procedură a fost suspendată, așa cum se arată chiar prin

apelul de față.

Împotriva acestei

hotărâri au declarat inițial recursuri reclamanții G.A. și G.A.I. și pârâții R.P.

și R.A.

La data de 16

februarie 2006 a decedat recurentul-reclamant G.A.I. (certificat de deces fila

89 dosar recurs).

Prin încheierea din

29 mai 2006, instanța de recurs a suspendat cauza în temeiul art. 243 alin. (1)

pct. l C. proc. civ. pentru a se dezbate succesiunea defunctului G.A.I. și a se

depune la dosar certificatul de moștenitor necesar pentru stabilirea

moștenitorilor acestuia, în vederea continuării procesului.

Cauza a fost repusă

pe rol la 30 martie 2009, termen la care au fost citați moștenitorii

defunctului G.A.I., respectiv K.E.I. în

calitate

de fiică și G.A. în calitate de fiu, ca moștenitori acceptanți ai

succesiunii.

Prin cererea depusă

la dosar pentru termenul din 29 octombrie 2007, moștenitoarea K.E.I. a

solicitat să fie introdusă în cauză în această calitate, iar pentru data de 30

martie 2009 a depus note de ședință și concluzii scrise pe care instanța să le

aibă în vedere la soluționarea cauzei.

Recurentul G.A.,

invocând în drept prevederile art. 304 pct. 7, 8, 9 și 10 C. proc. civ. a

solicitat în principal admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și

trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond, iar în subsidiar

modificarea hotărârii instanței de fond, în sensul admiterii apelului și pe

fond să fie admisă acțiunea.

În dezvoltarea

criticilor întemeiate pe disp. art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurentul arată

în esență ca, hotărârea pronunțată de instanța de apel nu cuprinde motivele pe

care se sprijină în ceea ce privește calificarea acțiunii ca o

acțiune de drept comun, deși au fost invocate ca

temei de drept dispozițiile Legii

nr. 10/2001. Mai arată că, litigiul

fiind soluționat în raport cu dispozițiile dreptului comun, s-a omis să

motiveze în raport de repunerea în termen ce

operează

potrivit art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, ceea ce a dus la pronunțarea

unei

hotărâri care cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.

Invocând motivul

prev. de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., recurentul precizează că, față de

temeiul juridic al acțiunii, instanța avea obligația să soluționeze cu

precădere capătul de cerere vizând constatarea nulității absolute a actelor de

înstrăinare și față de modul în care se soluționa acest aspect, depindeau

celelalte capete de cerere, inclusiv cel referitor la soluționarea notificării

formulate în baza Legii nr. 10/2001.

Critica formulată în

temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. vizează încălcarea principiului disponibilității,

constând în aprecierea că acțiunea este una de drept

comun, întemeiată pe art. 480 C. civ., în condițiile în care reclamanta

inițială a solicitat în mod expres judecata în temeiul Legii nr. 10/2001.

A mai susținut că,

instanța a ignorat dispozițiile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 în

raport de care a formulat notificarea prin care s-a solicitat restituirea

imobilului și s-a formulat acțiunea întemeiată pe art. 46 și art. 48 din Legea

nr. 10/2001.

Prin modul în

care s-a soluționat cauza, instanța a reținut inaplicabilitatea instituției

moștenirii prin retransmitere.

In ceea ce privește

motivul prev. de art. 304 pct. 10 C. proc. civ., se reține că a fost abrogat

prin art. I pct. 111 din O.U.G. nr. 138/2000, situație în care nu mai poate

face obiectul analizei în această cale de atac.

Pârâții R.P. și R.A.,

invocând motivele prev. de

art. 304 pct. 7

și 9 C. proc. civ. susțin că hotărârea recurată este nelegală, în condițiile

în

care nu a fost discutată excepția privind competența materială a instanței pe

care au invocat-o în raport de obiectul cauzei, respectiv acțiune în

revendicare.

Intimatul-pârât

Consiliul Local al municipiului Timișoara a formulat întâmpinare prin care a

solicitat respingerea recursurilor.

Examinând hotărârea

atacată prin prisma criticilor formulate, înalta Curte constată recursurile

fondate pentru următoarele considerente:

Reclamanta

G.E. a investit instanțele de judecată după apariția Legii

nr. 10/2001 cu o acțiune care a avut mai

multe capete de cerere, referitoare la

imobilele

situate în Timișoara, naționalizate în baza

Decretului-lege nr. 92/1950,

acțiune întemeiată pe disp. Legii nr. 10/2001.

Prin hotărâri

anterioare s-a constatat lipsa calității procesuale active a reclamantei,

întrucât nu s-a făcut dovada că autoarea sa P.A. a dezbătut succesiunea soțului

său, P.V., proprietarul tabular al imobilelor. Aceste hotărâri fiind pronunțate

înainte de apariția Legii nr. 10/2001 au avut în vedere numai dispozițiile

dreptului comun referitoare la moștenire.

Or, prezenta acțiune

are ca și cauză juridică dispozițiile Legii nr. 10/2001 prin care succesibilii,

chiar neacceptanti sunt repuși în termenul de acceptare a moștenirii prin

notificarea depusă în condițiile acestei legi.

Prin urmare, în

acțiunea de față, cauza juridică este diferită, calitatea procesuală activă a

reclamantei urmând să fie analizată din perspectiva dispozițiilor art. 4 din

Legea nr. 10/2001. In această situație, se reține că în mod greșit instanțele

de fond și apel au reținut autoritatea de lucru judecat în ceea ce privește

calitatea procesuală activă a reclamantei, prin neobservarea lipsei unui

element al acestei excepții de fond, și anume cauza juridică, element ce nu

este identic cu cel din acțiunile anterioare.

Mai mult

decât atât, prin voința expresă a legiuitorului, conform art. 47 din Legea nr. 10/2001

a fost înlăturată autoritatea de lucru judecat a hotărârilor pronunțate în

această materie și persoanele îndreptățite au posibilitatea să apeleze din nou

la instanță pentru a obține măsurile reparatorii în regimul legii speciale.

Conform

prevederilor art. 1201 C. civ., este autoritate de lucru judecat atunci când a

doua cerere de judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și

litigiul se desfășoară între aceleași părți, în aceeași calitate.

În cauză, așa cum am

arătat, instanța de fond nu a aplicat corect aceste dispoziții legale,

apreciind că există autoritate de lucru judecat raportat la sentințele nr. 3383/1997

și 14539/1999, față de prezenta acțiune, reținând că reclamanta nu și-a justificat

calitatea procesuală activă, așa cum au constatat instanțele anterioare.

Întrucât instanța de

fond, cât și cea de apel au reținut greșit incidența dispozițiilor art. 1201 C.

civ., critica fiind întemeiată în raport de dispozițiile art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., se impune casarea hotărârilor.

Deoarece instanța de

fond a soluționat cauza pe excepție, fără a intra în cercetarea fondului, în

raport de dispozițiile art. 312 alin. (5) C. proc. civ., ambele hotărâri vor fi

casate și trimise spre rejudecare la instanța de fond.

În rejudecare, vor fi

respectate dispozițiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ. care prevăd că Judecătorii

au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice

greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și

prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice

și legale'".

Recurenții, la

instanța de fond, prin cererile formulate au invocat probleme de fapt și de

drept, reiterate și în apel, care nu au fost avute în vedere, iar instanța de

apel, după expunerea împrejurările reținute de prima instanță, concluzionează

că s-a stabilit corect starea de fapt și de drept față de lipsa calității

procesuale active a reclamantei, fără să arate în considerentele hotărârii

motivele de fapt și de drept care au dus la înlăturarea apărărilor făcute de

reclamantă, așa cum prevăd disp. art. 261 alin. (5) C. proc. civ., ignorând și

aspectele legate de temeiul juridic al acțiunii.

Cu ocazia

rejudecării, instanța va răspunde motivat, pe baza stabilirii faptelor și

aplicării corecte a legii la toate capetele de cerere cu care a fost investită.

În raport de

soluția ce urmează a fi pronunțată, Înalta Curte nu va mai analiza celelalte

motive de recurs, dar instanța de rejudecare le va avea în vedere pe toate în

raport de dispozițiile art. 315 C. proc. civ., urmând să pronunțe o hotărâre

temeinică și legală.

De asemenea,

în rejudecare vor fi avute în vedere și criticile formulate de

recurenții-pârâți R.P. și R.A. referitoare la valoarea bunurilor înstrăinate și

la excepția competenței materiale invocate în raport de valorile stabilite.

Față de

considerentele expuse, urmează ca recursurile declarate de reclamanții G.A. și G.A.I.

(în prezent decedat), continuat de G.A. și K.E.I. și de pârâții R.A. și R.P. să

fie admise, să fie casate deciziile pronunțate de instanța de apel și instanța

de fond și cauza să fie trimisă spre rejudecare instanței de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursurile

declarate de reclamanții G.A. și G.A.I. (în prezent decedat), continuat de

moștenitorii G.A. și K.E.I. și cel declarat de pârâții R.A. și R.P. împotriva

deciziei nr. 11 din 20 ianuarie 2004 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă.

Casează

decizia recurată, precum și sentința civilă nr. 1240/PI din 20 decembrie 2002 a

Tribunalului Timiș și trimite cauza spre rejudecare în fond la această ultimă

instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 30 martie

2009.

8