ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4167/2011
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4167/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin decizia nr. 2613 din 23 noiembrie 2004, Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta SC M. SA Timișoara împotriva sentinței civile nr. 789/PI din 29 iunie 2004 pronunțată de Tribunalul Timiș. Pentru a decide astfel instanța a reținut că tribunalul a soluționat corect excepția autorității de lucru judecat deoarece prin acțiunea înregistrată la 28 iunie 1994 la Judecătoria Timișoara reclamanta SC M. SA Timișoara a solicitat în contradictoriu cu pârâții K.M.G., K.M., K.N. și K.I. să se constate dreptul său de proprietate asupra terenurilor care formează obiectul prezentei acțiuni. Prin repetate modificări ale acțiunii, obiectul acesteia a fost formulat în sensul de a se recunoaște reclamantei un drept de superficie cu privire la aceleași terenuri.
Acțiunea a fost respinsă prin sentința civilă nr. 1425 din 1 februarie 2002 a Judecătoriei Timișoara. În cadrul procesual al litigiului a intervenit pârâta D.M. care a arătat că împreună cu S.E., L.A. și O.T. a dobândit prin moștenire dreptul de proprietate asupra imobilelor la care face referire reclamanta. De asemenea, s-a făcut cerere reconvențională având ca obiect revendicarea dreptului de proprietate asupra terenurilor prin solicitarea ca reclamanta să lase în deplină proprietate și posesie acele terenuri moștenitorilor proprietarilor tabulari. Prin hotărârile arătate, cererea reconvențională a fost admisă, reclamanta fiind obligată să lase în deplină proprietate și posesie terenurile înscrise în C.F.
589, 615 și 646 Freidorf. Susținerea reclamantei, potrivit căreia în acțiunea ce face obiectul dosarului nr. 876/2004, cauza este diferită de cea anterioară deoarece se pune în discuție valabilitatea titlului în baza căruia s-a înscris în C.F. dreptul de proprietate asupra terenurilor în favoarea pârâtelor persoane fizice nu poate fi primită, corect reținând prima instanță că o atare împrejurare nu poate schimba cauza acțiunii ci dimpotrivă, se analizează ca un petit distinct al acesteia, rezultând astfel că alăturat acțiunii în constatare s-a promovat și o acțiune în rectificare de carte funciară întemeiată pe nevalabilitatea titlului ce a stat la baza intabulării dreptului real în favoarea pârâtelor.
Prin decizia civilă nr. 3909 din 22 iunie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a dispus respingerea recursului formulat de reclamanta SC Z. SRL împotriva deciziei nr. 2613 din 23 noiembrie 2004 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă, ca nefondat. Recursul nu este întemeiat și a fost respins pentru următoarele considerente: Cauza cererii de chemare în judecată, în raport de care se apreciază existența autorității de lucru judecat, o constituie temeiul juridic al cererii, fundamentul raportului juridic litigios. Atât în prezentul litigiu, cât și în cel care a format obiectul dosarului nr. 13128/1999 al Judecătoriei Timișoara, temeiul juridic l-a constituit preluarea de către stat a imobilului în legătură cu care s-a declanșat diferendul - naționalizarea în temeiul Legii nr. 119/1948 - respectiv, modul în care imobilul a intrat în patrimoniul actualei SC Z. SRL în temeiul art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990.
În aceste condiții, instanțele de fond au constatat în mod temeinic identitatea de cauză - singurul aspect dedus analizei în recurs - astfel încât criticile formulate nu întrunesc cerințele art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul a fost respins ca nefondat cu consecința rămânerii irevocabile a hotărârii atacate. Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare SC Z. SRL motivată pe împrejurarea că autoritatea de lucru judecat este limitată ca aplicare de dreptul comunitar în ipoteza în care se împiedică prin realizarea ei recuperarea unui ajutor de stat acordat cu încălcarea dreptului comunitar. Instanța de recurs a reținut greșit identitatea de temei juridic al celor două cauze.
Între cele două acțiuni nu există identitate de cauză. Primul proces a avut de obiect recunoașterea dreptului de proprietate, iar în cauza în care s-a pronunțat decizia supusă contestației în anulare obiectul litigiului îl constituie revendicarea, situație în care obiectul și scopul celor două procese fiind diferite, și prin urmare nu poate opera autoritatea de lucru judecat. Examinând contestația în anulare instanța reține următoarele: Contestatoarea a invocat drept motiv de contestație în anulare, săvârșirea unei greșeli materiale de către instanța de recurs care a reținut incidența autorității de lucru judecat, fără însă ca această excepție să fie aplicabilă în cauză. Or, aplicarea unei instituții juridice care a fundamentat soluția instanței de recurs, nu reprezintă în sensul art. 318 C. proc.
civ. o greșeală materială, ci vizează interpretarea și aplicarea unei dispoziții legale, și în consecință nu intră sub incidența dispozițiilor art. 318 C. proc. civ. În sensul textului citat, greșeala materială vizează erori materiale în legătură cu aspectele formale ale judecății care au avut drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite și nu greșeli de judecată care ar echivala cu o rejudecare a recursului. În consecință, în temeiul art. 318 C. proc. civ. contestația în anulare astfel promovată urmează a fi respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de SC Z. S.R.L. (SC M. SA) împotriva deciziei nr. 3909 din 22 iunie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 mai 2011.
Rețeaua de citări a acestei cauze
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.