ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2579/2011
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2579/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra cauzei de față,
constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 304 din 05 februarie
2010, pronunțată în Dosarul nr. 4966/30/2009, Tribunalul Timiș a respins acțiunea
formulată de reclamanta K.P.-A. împotriva pârâtului Primarul Municipiului Timișoara.
Pentru a hotărî astfel,
prima instanță a reținut că prin acțiune reclamanta K.P.-A. a solicitat anularea
dispoziției din 26 iunie 2009, emisă de pârâtul Primarul Municipiului Timișoara,
în ceea ce privește cota de ½ din terenul înscris în CF nr. AA Timișoara,
nr. top. xx/2 și să fie obligat să îi restituie în natură întreaga suprafață de
teren înscrisă în CF menționată.
În motivarea acțiunii,
reclamanta a arătat că, fără a avea mandat în acest sens, avocatul D.I. a inclus-o
în notificare și pe H.E., deși numai reclamanta are calitatea de persoană îndreptățită
pentru întregul teren, iar tatăl său, S.C., este cel care a restituit suma actualizată
pe care o primise cu titlu de despăgubire.
Din probele dosarului
prima instanță a reținut că în notificarea din 09 august 2001, semnată de avocat
D.I., au fost indicate ca notificatoare atât reclamanta K.P.A., în calitate de succesoare
a lui S.C.l., cât și numita H.E., în calitate de succesoare a lui S.E.
Ulterior, prin adresa
din 26 ianuarie 2009 depusă de reclamanta K.P.-A., prin avocat D.I., s-a precizat
că H.E. nu poate fi considerată notificatoare, întrucât nu l-a împuternicit pe avocatul
D.I. pentru revendicarea acestui teren.
După cum rezultă din CF
a imobilului, acesta a fost preluat în cotă de câte 1/2 de la S.E.(K.) și S.C.I.
S.E.(K.) o are ca moștenitoare
pe H.E., fiica sa, după cum rezultă din certificatul de moștenitor din 23 mai 1986.
S.C.I. le are ca moștenitoare,
conform certificatului de moștenitor din 07 noiembrie 1978, pe S.M.I., ca soție
supraviețuitoare, și pe reclamantă, în calitate de fiică. După decesul lui S.M.I.,
aceasta a fost moștenită în totalitate de reclamantă, potrivit certificatului de
moștenitor din 14 decembrie. Reclamantei nu-i poate fi deci restituită în natură
întreaga suprafață de teren preluată, ci doar cota de 1/2 ce a aparținut defunctului
S.C.I., după care reclamanta a făcut dovada calității sale de moștenitoare.
Nu prezintă relevanță
sub acest aspect nici faptul că reclamanta a restituit suma de 446,70 RON, această
sumă fiind stabilită pentru restituirea în natură a cote de 1/2 din suprafața de
654 m.p. teren.
Împotriva sentinței civile
nr. 304 din 05 februarie 2010 a Tribunalului Timiș a declarat apel, în termenul
legal, reclamanta K.P.-A.
Prin decizia civilă
nr. 80 din 14 aprilie 2010, Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, a respins apelul.
În motivarea acestei soluții,
instanța de apel a reținut că în mod corect prima instanță a apreciat că reclamanta
K.P.-A. are calitate de persoană îndreptățită la măsurile reparatorii în temeiul
Legii nr. 10/2001 doar pentru cota de 1/2 din terenul înscris în CF nr. AA Timișoara,
nr. top. xx/2, teren trecut prin expropriere în proprietatea Statului Român în baza
Decretului nr. 250/1974.
La data exproprierii terenul
se afla în cotă de 1/2 în proprietatea lui S.E. și în cota de 1/2 în proprietatea
lui S.C.-l.
Reclamanta a făcut dovada
că este moștenitoarea, în calitate de fiică, a fostului proprietar tabular S.C.-l.,
depunând la dosar certificatul de moștenitor din 07 noiembrie 1978 și certificatul
de moștenitor din 14 decembrie 1999.
Moștenitoarea celuilalt
proprietar tabular, S.E., este numita H.E., conform certificatului de moștenitor
din 23 mai 1986.
De altfel, notificarea
depusă inițial la 09 august 2001 în baza Legii nr. 10/2001 le avea ca titulare atât
pe reclamanta K.P.-A., cât și pe numita H.E., notificarea fiind depusă prin avocat.
Este adevărat că ulterior
reclamanta a făcut o precizare, în sensul că ea este unica notificatoare și că avocatul
nu avea mandat și din partea numitei H.E.
Cu toate acestea însă,
reclamanta nu își justifică cererea decât pentru cota de 1/2 din imobil, cotă ce
a fost expropriată de la antecesorul său S.C.-l. Prin nici o probă ea nu și-a dovedit
calitatea de moștenitoare și după numita S.E., proprietara tabulară a celeilalte
cote de 1/2 din imobil.
Reclamanta susține doar
că tatăl său a fost posesorul întregului teren, fiind recunoscut ca proprietar,
și pe această simplă afirmație își susține cererea.
Nu prezintă relevanță
și nu dovedește calitatea de persoană îndreptățită pentru întregul imobil faptul
că reclamanta a restituit suma actualizată acordată la vremea respectivă cu titlul
de despăgubire doar tatălui său.
Împotriva menționatei
decizii a formulat și motivate recurs, în termen legal apelanta-reclamantă K.P.-A.
pentru motive de nelegalitate, pe care recurenta le-a încadrat în dispozițiile
art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea acestora
s-a arătat că reclamanta a solicitat Primarului Municipiului Timișoara, în baza
Legii nr. 10/2001, restituirea unui teren intravilan din Timișoara strada M. CF
nr. AA Timișoara nr. top. xx/2, teren în suprafață de 654 m.p. care a fost expropriat
pentru construire de blocuri de locuințe, dar care nu s-au mai realizat. Prin dispoziția
primarului 26 iunie 2009 i s-a restituit numai 1/2 din acest teren, cotă pentru
care s-a considerat că are calitatea de moștenitoare după tatăl său, S.C.-I. O motivare
similară s-a dat și în sentința civilă nr. 304A din 05 februarie 2010 a Tribunalului
Timiș, pe care a apelat-o și soluția de respingere a apelului este redată în decizia
pe care o recurează în prezent.
Motivele pe care și-a
întemeiat prezentul recurs se referă la împrejurarea că întregul teren a fost deținut
în posesie de tatăl său, S.C.-I., acesta comportându-se ca un proprietar asupra
întregului teren expropriat. Această calitate a fost recunoscută și de statul român
reprezentat prin Primăria Municipiului Timișoara care a achitat la timpul respectiv
întreaga sumă de despăgubiri, de 4.977 RON, tatălui său. Această sumă actualizată
la nivel de 446,70 RON, a fost calculată de Primăria Municipiului Timișoara pentru
întreaga suprafață de teren și nu numai pentru cota parte de 1/2. H.E., în calitate
de moștenitoare după S.E., nu a formulat nici o cerere de restituire recunoscând
deplina posesie și proprietate asupra întregului teren tatălui său și a sa, în calitate
de succesoare după tatăl său.
Susținerea că tatăl său
a fost posesorul și proprietarul întregului teren nu este o afirmație fără acoperire,
întrucât el a primit întreaga despăgubire pentru întregul teren expropriat.
Analizând recursul formulat,
în raport de criticile menționate, Înalta Curte constată că argumentele aduse de
recurentă se subscriu motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,
deoarece nu se formulează nici o critică în susținerea motivului de recurs menționat
în art. 304 pct. 8 C. proc. civ., acesta fiind invocat numai formal.
Verificând aspectele de
nelegalitate în raport de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază
că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Posibilitatea ca reclamanta
să beneficieze de cota de proprietate de 1/2 aparținând coproprietarei S.E. exista
numai în împrejurarea în care aceasta ar fi fost moștenitoarea lui S.E. sau ar fi
făcut dovada că a dobândit în alt mod în proprietate cota de 1/2 din imobilul în
litigiu aparținând lui S.E.
Situația din speță este
cea a unui imobil care a trecut în proprietatea Statului Român de la doi coproprietari,
care dețineau imobilul în cote de 1/2 fiecare.
Devine astfel aplicabil
în cauză art. 4 alin. (1) și (2) al Legii nr. 10/2001 potrivit căruia, în cazul
în care restituirea este cerută de mai multe persoane îndreptățite coproprietare
ale bunului imobil solicitat, dreptul de proprietate se constată sau se stabilește
în cote-părți ideale, potrivit dreptului comun. De prevederile prezentei legi beneficiază
și moștenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptățite.
În art. 4 alin. (4) al
Legii nr. 10/2001 este reglementat dreptul de acrescământ, în sensul că „de cotele
moștenitorilor legali sau testamentari care nu au urmat procedura prevăzută la Capitolul
III profită ceilalți moștenitori ai persoanei îndreptățite care au depus în termen
cererea de restituire”. Acest articol nu este incident în cauză, deoarece dreptul
de acrescământ funcționează numai între moștenitorii aceluiași coproprietar, nu
între coproprietari, deci numai în interiorul tulpinilor corespunzătoare cotelor
de moștenire, nu și între tulpini.
Astfel, dreptul de acrescământ
reglementat în art. 4 alin. (4) al Legii nr. 10/2001 funcționează numai pentru fiecare
cotă de 1/2, iar nu pentru întregul imobil, deoarece acesta nu a aparținut unui
singur proprietar. În situația în care imobilul a aparținut mai multor coproprietari,
dreptul de acrescământ funcționează pe tulpini, iar nu între tulpini, astfel încât
moștenitorii pot beneficia doar de cotele acelor moștenitori care nu și-au exprimat
dorința de restituire a cotei care li se cuvenea, în cadrul unei tulpini, adică
doar pentru cota pe care autorul lor comun o deținea din imobil, iar nu pentru întregul
imobil.
Doar în situația în care
s-ar fi dovedit că reclamanta, în calitate de persoană care a formulat notificare,
era îndreptățită, într-una dintre modalitățile prevăzute de lege: moștenire, donație,
dobândire cu titlu particular, etc., să revendice imobilul în integralitatea sa,
ca succesoare și a celeilalte coproprietare, se puteau acorda despăgubiri pentru
mai mult decât cota pe care reclamanta a dobândit-o de la tatăl său prin moștenire
legală.
Reclamanta nu neagă faptul
că nu este moștenitoarea lui S.E. și că nu a devenit proprietara cotei care i-a
aparținut acesteia, însă solicită să i se recunoască dreptul de proprietate asupra
acestei cote, în considerarea faptului că tatăl său a posedat întregul imobil și
a încasat întreaga despăgubire asupra imobilului, sumă pe care a restituit-o în
prezent.
Această argumentare nu
suplinește dovada transferului dreptului de proprietate pentru cota de 1/2, care
a aparținut lui S.E., în patrimoniul tatălui reclamantei, astfel încât reclamanta
nu a moștenit întregul imobil, iar în cauză nu sunt aplicabile prevederile care
reglementează dreptul de acrescământ, motiv pentru care aceasta nu este îndreptățită
la măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001 pentru întregul imobil, ci numai
pentru cota de 1/2.
Pentru aceste argumente,
Înalta Curte constată că nu este incident în cauză motivul de recurs prevăzut de
art. 304 pct. 9 C. proc. civ., astfel încât recursul urmează a fi respins, ca nefondat,
în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat,
recursul declarat de reclamanta K.P.-A. împotriva deciziei nr. 80 din 14 aprilie
2010 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică astăzi, 18 martie 2011.