ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2579/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 304 din 05 februarie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 4966/30/2009, Tribunalul Timiș a respins acțiunea formulată de reclamanta K.P.-A. împotriva pârâtului Primarul Municipiului Timișoara. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin acțiune reclamanta K.P.-A. a solicitat anularea dispoziției din 26 iunie 2009, emisă de pârâtul Primarul Municipiului Timișoara, în ceea ce privește cota de ½ din terenul înscris în CF nr. AA Timișoara, nr. top. xx/2 și să fie obligat să îi restituie în natură întreaga suprafață de teren înscrisă în CF menționată. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că, fără a avea mandat în acest sens, avocatul D.I.

a inclus-o în notificare și pe H.E., deși numai reclamanta are calitatea de persoană îndreptățită pentru întregul teren, iar tatăl său, S.C., este cel care a restituit suma actualizată pe care o primise cu titlu de despăgubire. Din probele dosarului prima instanță a reținut că în notificarea din 09 august 2001, semnată de avocat D.I., au fost indicate ca notificatoare atât reclamanta K.P.A., în calitate de succesoare a lui S.C.l., cât și numita H.E., în calitate de succesoare a lui S.E. Ulterior, prin adresa din 26 ianuarie 2009 depusă de reclamanta K.P.-A., prin avocat D.I., s-a precizat că H.E. nu poate fi considerată notificatoare, întrucât nu l-a împuternicit pe avocatul D.I. pentru revendicarea acestui teren.

După cum rezultă din CF a imobilului, acesta a fost preluat în cotă de câte 1/2 de la S.E.(K.) și S.C.I. S.E.(K.) o are ca moștenitoare pe H.E., fiica sa, după cum rezultă din certificatul de moștenitor din 23 mai 1986. S.C.I. le are ca moștenitoare, conform certificatului de moștenitor din 07 noiembrie 1978, pe S.M.I., ca soție supraviețuitoare, și pe reclamantă, în calitate de fiică. După decesul lui S.M.I., aceasta a fost moștenită în totalitate de reclamantă, potrivit certificatului de moștenitor din 14 decembrie. Reclamantei nu-i poate fi deci restituită în natură întreaga suprafață de teren preluată, ci doar cota de 1/2 ce a aparținut defunctului S.C.I., după care reclamanta a făcut dovada calității sale de moștenitoare.

Nu prezintă relevanță sub acest aspect nici faptul că reclamanta a restituit suma de 446,70 RON, această sumă fiind stabilită pentru restituirea în natură a cote de 1/2 din suprafața de 654 m.p. teren. Împotriva sentinței civile nr. 304 din 05 februarie 2010 a Tribunalului Timiș a declarat apel, în termenul legal, reclamanta K.P.-A. Prin decizia civilă nr. 80 din 14 aprilie 2010, Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, a respins apelul. În motivarea acestei soluții, instanța de apel a reținut că în mod corect prima instanță a apreciat că reclamanta K.P.-A. are calitate de persoană îndreptățită la măsurile reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001 doar pentru cota de 1/2 din terenul înscris în CF nr. AA Timișoara, nr. top.

xx/2, teren trecut prin expropriere în proprietatea Statului Român în baza Decretului nr. 250/1974. La data exproprierii terenul se afla în cotă de 1/2 în proprietatea lui S.E. și în cota de 1/2 în proprietatea lui S.C.-l. Reclamanta a făcut dovada că este moștenitoarea, în calitate de fiică, a fostului proprietar tabular S.C.-l., depunând la dosar certificatul de moștenitor din 07 noiembrie 1978 și certificatul de moștenitor din 14 decembrie 1999. Moștenitoarea celuilalt proprietar tabular, S.E., este numita H.E., conform certificatului de moștenitor din 23 mai 1986. De altfel, notificarea depusă inițial la 09 august 2001 în baza Legii nr. 10/2001 le avea ca titulare atât pe reclamanta K.P.-A., cât și pe numita H.E., notificarea fiind depusă prin avocat.

Este adevărat că ulterior reclamanta a făcut o precizare, în sensul că ea este unica notificatoare și că avocatul nu avea mandat și din partea numitei H.E. Cu toate acestea însă, reclamanta nu își justifică cererea decât pentru cota de 1/2 din imobil, cotă ce a fost expropriată de la antecesorul său S.C.-l. Prin nici o probă ea nu și-a dovedit calitatea de moștenitoare și după numita S.E., proprietara tabulară a celeilalte cote de 1/2 din imobil. Reclamanta susține doar că tatăl său a fost posesorul întregului teren, fiind recunoscut ca proprietar, și pe această simplă afirmație își susține cererea. Nu prezintă relevanță și nu dovedește calitatea de persoană îndreptățită pentru întregul imobil faptul că reclamanta a restituit suma actualizată acordată la vremea respectivă cu titlul de despăgubire doar tatălui său.

Împotriva menționatei decizii a formulat și motivate recurs, în termen legal apelanta-reclamantă K.P.-A. pentru motive de nelegalitate, pe care recurenta le-a încadrat în dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. În dezvoltarea acestora s-a arătat că reclamanta a solicitat Primarului Municipiului Timișoara, în baza Legii nr. 10/2001, restituirea unui teren intravilan din Timișoara strada M. CF nr. AA Timișoara nr. top. xx/2, teren în suprafață de 654 m.p. care a fost expropriat pentru construire de blocuri de locuințe, dar care nu s-au mai realizat. Prin dispoziția primarului 26 iunie 2009 i s-a restituit numai 1/2 din acest teren, cotă pentru care s-a considerat că are calitatea de moștenitoare după tatăl său, S.C.-I.

O motivare similară s-a dat și în sentința civilă nr. 304A din 05 februarie 2010 a Tribunalului Timiș, pe care a apelat-o și soluția de respingere a apelului este redată în decizia pe care o recurează în prezent. Motivele pe care și-a întemeiat prezentul recurs se referă la împrejurarea că întregul teren a fost deținut în posesie de tatăl său, S.C.-I., acesta comportându-se ca un proprietar asupra întregului teren expropriat. Această calitate a fost recunoscută și de statul român reprezentat prin Primăria Municipiului Timișoa­ra care a achitat la timpul respectiv întreaga sumă de despăgubiri, de 4.977 RON, tatălui său. Această sumă actualizată la nivel de 446,70 RON, a fost calculată de Primăria Municipiului Timișoara pentru întreaga suprafață de teren și nu numai pentru cota parte de 1/2.

H.E., în calitate de moștenitoare după S.E., nu a formulat nici o cerere de restituire recunoscând deplina posesie și proprietate asupra întregului teren tatălui său și a sa, în calitate de succesoare după tatăl său. Susținerea că tatăl său a fost posesorul și proprietarul întregului teren nu este o afirmație fără acoperire, întrucât el a primit întreaga despăgubire pentru întregul teren expropriat. Analizând recursul formulat, în raport de criticile menționate, Înalta Curte constată că argumentele aduse de recurentă se subscriu motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., deoarece nu se formulează nici o critică în susținerea motivului de recurs menționat în art. 304 pct. 8 C. proc.

civ., acesta fiind invocat numai formal. Verificând aspectele de nelegalitate în raport de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru următoarele considerente: Posibilitatea ca reclamanta să beneficieze de cota de proprietate de 1/2 aparținând coproprietarei S.E. exista numai în împrejurarea în care aceasta ar fi fost moștenitoarea lui S.E. sau ar fi făcut dovada că a dobândit în alt mod în proprietate cota de 1/2 din imobilul în litigiu aparținând lui S.E. Situația din speță este cea a unui imobil care a trecut în proprietatea Statului Român de la doi coproprietari, care dețineau imobilul în cote de 1/2 fiecare. Devine astfel aplicabil în cauză art. 4 alin. (1) și (2) al Legii nr. 10/2001 potrivit căruia, în cazul în care restituirea este cerută de mai multe persoane îndreptățite coproprietare ale bunului imobil solicitat, dreptul de proprietate se constată sau se stabilește în cote-părți ideale, potrivit dreptului comun.

De prevederile prezentei legi beneficiază și moștenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptățite. În art. 4 alin. (4) al Legii nr. 10/2001 este reglementat dreptul de acrescământ, în sensul că „de cotele moștenitorilor legali sau testamentari care nu au urmat procedura prevăzută la Capitolul III profită ceilalți moștenitori ai persoanei îndreptățite care au depus în termen cererea de restituire”. Acest articol nu este incident în cauză, deoarece dreptul de acrescământ funcționează numai între moștenitorii aceluiași coproprietar, nu între coproprietari, deci numai în interiorul tulpinilor corespunzătoare cotelor de moștenire, nu și între tulpini. Astfel, dreptul de acrescământ reglementat în art. 4 alin. (4) al Legii nr. 10/2001 funcționează numai pentru fiecare cotă de 1/2, iar nu pentru întregul imobil, deoarece acesta nu a aparținut unui singur proprietar.

În situația în care imobilul a aparținut mai multor coproprietari, dreptul de acrescământ funcționează pe tulpini, iar nu între tulpini, astfel încât moștenitorii pot beneficia doar de cotele acelor moștenitori care nu și-au exprimat dorința de restituire a cotei care li se cuvenea, în cadrul unei tulpini, adică doar pentru cota pe care autorul lor comun o deținea din imobil, iar nu pentru întregul imobil. Doar în situația în care s-ar fi dovedit că reclamanta, în calitate de persoană care a formulat notificare, era îndreptățită, într-una dintre modalitățile prevăzute de lege: moștenire, donație, dobândire cu titlu particular, etc., să revendice imobilul în integralitatea sa, ca succesoare și a celeilalte coproprietare, se puteau acorda despăgubiri pentru mai mult decât cota pe care reclamanta a dobândit-o de la tatăl său prin moștenire legală.

Reclamanta nu neagă faptul că nu este moștenitoarea lui S.E. și că nu a devenit proprietara cotei care i-a aparținut acesteia, însă solicită să i se recunoască dreptul de proprietate asupra acestei cote, în considerarea faptului că tatăl său a posedat întregul imobil și a încasat întreaga despăgubire asupra imobilului, sumă pe care a restituit-o în prezent. Această argumentare nu suplinește dovada transferului dreptului de proprietate pentru cota de 1/2, care a aparținut lui S.E., în patrimoniul tatălui reclamantei, astfel încât reclamanta nu a moștenit întregul imobil, iar în cauză nu sunt aplicabile prevederile care reglementează dreptul de acrescământ, motiv pentru care aceasta nu este îndreptățită la măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001 pentru întregul imobil, ci numai pentru cota de 1/2.

Pentru aceste argumente, Înalta Curte constată că nu este incident în cauză motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., astfel încât recursul urmează a fi respins, ca nefondat, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta K.P.-A. împotriva deciziei nr. 80 din 14 aprilie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 18 martie 2011.