ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2477/2004

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 67 din 21

ianuarie 2004 a Tribunalului București, secția I penală, în rejudecare după

desființarea primei sentințe, inculpatul G.F.I. a fost condamnat la 7 ani

închisoare, pentru infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1) și

(2) lit. a) și e) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) și art. 13 din același

cod.

În baza art. 61 C. pen., s-a dispus

revocarea liberării condiționate pentru restul rămas neexecutat de 301 zile

închisoare, din pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare, aplicată inculpatului

prin sentința penală nr. 1282/1999 a Judecătoriei sectorului 1 București și s-a

contopit acest rest de pedeapsă cu pedeapsa aplicată în cauză, urmând ca

inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 7 ani închisoare, cu aplicarea

art. 71 și art. 64 C. pen.

În baza art. 88 C. pen., s-a dedus

din pedeapsa aplicată, durata reținerii și arestării preventive de la 9 mai

2002, la zi, iar conform art. 350 alin. (1), cu referire la art. 160

b

C. proc. pen., s-a menținut starea de arest.

Inculpatul a fost obligat să plătească

părții civile I.I., suma de 10.000.000 lei, despăgubiri civile și statului suma

de 4.000.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 400.000 lei

reprezentând onorariu avocat oficiu, se va avansa din fondul Ministerului

Justiției.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond a reținut că, la data de 16 iulie 2001, în timp ce se deplasa cu trenul de

persoane nr. 7035, pe linia București - Urziceni, inculpatul G.F.I. împreună cu

numiții D.N. și B.M. (trimiși în judecată printr-un rechizitoriu separat) au jefuit

pe partea vătămată I.I., subofițer la poliția transporturi, care nu se afla în

interes de serviciu.

Astfel, prin exercitarea de violențe

fizice, asupra părții vătămate, deși aceasta arătase ce funcție avea și

prezentase legitimația M.I., aceștia i-au sustras suma de 4.400.000 lei, care o

avea asupra sa.

Împotriva sus-menționatei sentințe,

inculpatul G.F.I. a declarat apel, criticând-o pentru neîncuviințarea probei cu

martori în apărare, pentru greșita reținere a infracțiunii de tâlhărie în

sarcina sa și pentru greșita individualizare a pedepsei.

Prin decizia penală nr. 145 din 27

februarie 2004 a Curții de Apel București, secția I penală, a fost respins, ca

nefondat, apelul declarat de inculpatul G.F.I.

Se motivează că inculpatul nu a

solicitat proba cu martori în apărare, iar martorii de la urmărirea penală au

fost audiați și au menținut declarațiile.

În continuarea motivării, se arată

că prima instanță a reținut corect situația de fapt, menționând că inculpatul a

avut inițiativa tâlhăriei și că el a lovit partea vătămată.

În fine, s-a mai motivat, că nu este

cazul a se reduce pedeapsa, avându-se în vedere gravitatea faptei și pericolul

social sporit al persoanei inculpatului, recidivist, manifestând rea credință

pe parcursul procesului penal.

Împotriva deciziei instanței de

apel, inculpatul a declarat recurs, criticând-o cu privire la greșita

individualizare a pedepsei în raport cu prevederile art. 72 C. pen., solicitând

a se reduce cuantumul acesteia.

Din examinarea dosarului, se

constată că instanțele de judecată au reținut corect situația de fapt și

vinovăția inculpatului, în concordanță cu probele administrate și au încadrat

fapta în textul de lege corespunzător.

Pedeapsa aplicată, în limitele

legale, este, de asemenea, corespunzătoare, în raport cu gravitatea faptei

comise, cu împrejurările concrete în care a fost săvârșită, cu contribuția

efectivă a inculpatului și cu pericolul social sporit al persoanei

inculpatului, acesta fiind recidivist și a manifestat nesinceritate pe

parcursul procesului penal.

De altfel, pedeapsa aplicată fiind

orientată spre minimul special, nu poate fi criticată ca prea mare, injust

individualizată și nu se impune a fi redusă.

Dimpotrivă, se impune a se menține

la cuantumul fixat, pentru a se putea asigura realizarea scopului

educativ-preventiv.

Neconstatându-se nici motive care nu

se pot lua în considerare din oficiu, recursul este nefondat, urmând ca în baza

art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a se respinge, ca atare.

Din durata pedepsei aplicate, se va

deduce perioada arestării preventive, de la 9 mai 2002, la data prezentei

decizii.

Recurentul inculpat

va fi obligat să plătească statului 1.600.000 lei cheltuieli judiciare, din

care, suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din

oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul G.F.I. împotriva deciziei penale nr. 145 din 27

februarie 2004 a Curții de Apel București, secția I penală.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului, perioada arestării preventive de la 9 mai 2002 la 6 mai 2004.

Obligă pe recurent să plătească

1.600.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400.000 lei,

reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 6

mai 2004.