ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 347/2004

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 243 din 13 martie 2003, Tribunalul București l-a condamnat pe inculpatul M.F.: - în baza art. 211 alin. (2) lit. e) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. și art. 37 lit. b) C. pen., la 5 ani închisoare; - în baza art. 211 alin. (2) lit. d) și e) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. și art. 37 lit. b) C. pen., la un an închisoare. A aplicat inculpatului câte o pedeapsă complementară constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 3 ani, pe lângă fiecare pedeapsă principală. Conform art. 33 și art. 34 lit. b 1 ) C. pen., inculpatul va executa pedeapsa de 5 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 3 ani.

S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. S-a constatat că inculpatul este arestat în altă cauză. Inculpatul a fost obligat la 2.000.000 lei despăgubiri civile către partea civilă Ș.V. și s-a luat act că partea vătămată A.C. nu s-a constituit parte civilă. S-a dispus obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare, în sumă de 5.000.000 lei, către stat, în care a fost inclusă și suma reprezentând onorariul apărătorului din oficiu, avansată din fondul Ministerului Justiției. Instanța a reținut, în fapt, că la data de 16 iulie 2001, în timp ce partea vătămată Ș.V. se afla în troleibuzul liniei 76, pregătindu-se să coboare în stația „Izvorul Rece”, inculpatul s-a apropiat de aceasta, i-a smuls de la gât lănțișorul din aur, după care a coborât și a fugit.

Partea vătămată a reușit să observe semnalmentele inculpatului, indicându-le prin declarațiile date la organele de cercetare penală. Inculpatul a fost identificat de către partea vătămată atât din albumul foto, cât și cu ocazia îndeplinirii procedurii judiciare a recunoașterii din grup. La data de 3 iulie 2001, în timp ce partea vătămată A.C. se afla în autobuzul liniei 220, pregătindu-se să coboare în stație, inculpatul M.F. s-a apropiat de aceasta și prin surprindere i-a smuls de la gât lănțișorul, depărtându-se în fugă. Partea vătămată l-a urmărit un timp pe inculpat, reușind să-i observe și să-i rețină semnalmentele, pe baza cărora l-a identificat din albumul foto și în procedura recunoașterii din grup.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București, solicitând majorarea pedepsei, precum și inculpatul, care a cerut achitarea, întrucât nu este autorul faptelor. Prin decizia penală nr. 376 din 16 iulie 2003, Curtea de Apel București a admis apelul declarat de parchet, a desființat hotărârea atacată și în rejudecare a majorat pedepsele stabilite pentru fiecare infracțiune la câte 7 ani închisoare, dispunând executarea pedepsei de 7 ani închisoare și a celei complementare de interzicere a unor drepturi pe timp de 3 ani. Au fost menținute celelalte dispoziții. Apelul inculpatului a fost respins ca nefondat. Decizia penală sus-menționată a fost atacată cu recurs de către inculpat, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, fiind greșit condamnat, întrucât nu el este autorul faptelor.

Analizând hotărârea criticată în baza materialului de la dosar, Înalta Curte constată că motivul de recurs întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., nu este fondat. Vinovăția inculpatului a fost stabilită pe baza mijloacelor de probă legal constituite în cursul procesului penal, respectiv declarațiile celor două părți vătămate din care au descris semnalmentele făptuitorului, precum și procesele verbale de identificare, de către aceștia, a inculpatului atât din albumul foto, cât și cu prilejul prezentării în grup. Martorii T.G., O.C.M. și R.A.F., aceștia din urmă și în fața instanței, au confirmat realitatea celor consemnate prin procesul verbal de identificare de către părțile vătămate, a inculpatului.

Apărarea formulată de inculpat, în sensul că la data comiterii infracțiunilor se afla internat în spital, nu este reținută de unitatea medicală, acesta fiind internat la alte date decât cele arătate. Din cazierul judiciar al inculpatului, rezultă că acesta a mai fost condamnat pentru viol și tâlhărie la pedeapsa rezultantă de 2 ani și 4 luni închisoare prin sentința penală nr. 124/1997 a Tribunalului București, fiind pusă în mișcare acțiunea penală față de sus-numitul la 12 iulie 2001 pentru deținere de droguri pentru consum. De asemenea, la data de 4 septembrie 2001 s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului M.F. în dosarul nr. 2878/2001 al Parchetului de pe lângă Tribunalul București pentru reținerea infracțiunii de tâlhărie, faptă comisă la data de 14 august 2001, în tramvai prin deposedarea părții vătămate, prin violență, de un lănțișor din aur.

Față de cele ce preced se constată că, hotărârilor instanțelor de fond și apel, prin care s-a stabilit vinovăția inculpatului M.F. în săvârșirea infracțiunilor care fac obiectul cauzei, sunt legale și temeinice, astfel încât recursul acestuia va fi respins ca nefondat. Inculpatul este arestat în altă cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.F. împotriva deciziei penale nr. 376 din 16 iulie 2003 a Curții de Apel București, secția I penală. Constată că inculpatul este arestat în altă cauză. Obligă pe recurentul inculpat la plata sumei de 1.500.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 21 ianuarie 2004.