ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4762/2004

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură a Județului Dâmbovița sub nr. 1945

din 27 aprilie 2001, reclamanta CN R. SA București, sucursala Mija a solicitat

obligarea pârâtei SC A. C.F.R. Grivița SA București la plata sumei de

1.038.758.007 lei compusă din 256.696.828 lei contra valoare marfă, 280.457.269

lei penalități de întârziere în plata facturilor, 501.603.910 lei taxe de

magazinaj, plus cheltuieli de judecată în sumă de 18.252.096 lei.

La 28 iunie 2001, cu adresa

nr. 2131, pârâta formulează o cerere reconvențională prin care solicită

obligarea reclamantei-pârâte la plata sumei de 1.119.448.649 lei reprezentând

penalități de întârziere.

Prin hotărârea nr. 4 din 07

septembrie 2001, Comisia de arbitraj comercial de pe lângă Camera de Comerț,

Industrie și Agricultură Dâmbovița admite în parte cererea formulată de

reclamanta pârâtă și, în consecință, obligă pe pârâta reclamantă să plătească

reclamantei pârâte suma de 773.505.891 lei reprezentând 280.457.269 lei

penalități de întârziere în plata facturilor și 493.048.622 lei taxe de

magazinaj, precum și suma de 15.069.071 lei cu titlu de cheltuieli de

arbitrare; admite în parte cererea reconvențională formulată de SC A. C.F.R.

Grivița SA București și, în consecință obligă reclamanta-pârâtă să plătească

pârâtei-reclamante suma de 183.228.349 lei cu titlu de penalități de întârziere

în livrarea mărfurilor, precum și a sumei de 6.584.481 lei cu titlu de

cheltuieli de arbitrare.

Prin cererea înregistrată la

24 octombrie 2001 la Curtea de Apel Ploiești, SC A. C.F.R. Grivița SA a

solicitat anularea hotărârii arbitrale nr. 4 din 7 septembrie 2001, pronunțată

de Tribunalul Arbitral de pe lângă Camera de Comerț, Industrie și Agricultură

Dâmbovița.

Prin decizia nr. 1083 din 19

noiembrie 2001, Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios

administrativ, a admis acțiunea, a anulat hotărârea arbitrală atacată și pe

fond a admis în parte acțiunea CN R. SA, sucursala Mija, în sensul că a obligat

pârâta să plătească reclamantei suma de 773.505.891 lei reprezentând penalități

de întârziere și taxe de înmagazinaj, admițând în parte și cererea

reconvențională formulată de pârâta SC A. C.F.R. Grivița SA și obligând

reclamanta pârâtă CN R.SA, sucursala Mija la plata sumei de 183.228.341 lei

penalități de întârziere în livrare.

Împotriva acestei decizii

pârâta reclamantă SC A. C.F.R. Grivița SA a declarat recurs, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie, invocând în drept dispozițiile art. 304 și art.

315 C. proc. civ. și solicitând și suspendarea executării deciziei în baza

dispozițiilor art. 300 alin. (2) și (3) C. proc. civ.

Prin decizia nr. 2378 din 17

aprilie 2003, Curtea Supremă de Justiție, secția comercială, a admis recursul,

a casat decizia nr. 1083 din 19 noiembrie 2001 și a trimis cauza spre

rejudecare la aceeași instanță motivând că instanța de apel a ignorat criticile

aduse prin acțiunea în anulare raportului de expertiză întocmit în fața

instanței arbitrale preluând necritic concluziile acestuia și nemotivând, în

decizia recurată, respingerea criticilor aduse acestui raport, contrar

prevederilor din art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Prin decizia nr. 2743 din 28

august 2003, Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios

administrativ, a respins, ca nefondată, acțiunea în anulare formulată de pârâta

SC A. C.F.R. Grivița SA împotriva hotărârii nr. 4 din 7 septembrie 2001,

pronunțată de Tribunalul Arbitral de pe lângă Comisia de Arbitraj Comercial a

Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Dâmbovița.

Pentru a decide astfel,

Curtea de apel a analizat criticile aduse hotărârii arbitrale prin acțiunea în

anulare constatând că nu sunt îndeplinite dispozițiile art. 364 lit. c), f), g)

și i) (invocate de petent) pentru desființarea hotărârii arbitrale.

Reține în acest sens instanța

că Tribunalul arbitral a fost constituit corect, pârâta însăși prin

reprezentantul său fiind de acord cu compunerea completului de arbitrare așa

cum s-a consemnat în încheierea de ședință din 31 mai 2001, încheiere prin care

Tribunalul Arbitral s-a pronunțat și asupra excepției invocate de pârâtă

privind constituirea Tribunalului Arbitral pe care o respinge. Mai constată

curtea de apel examinând hotărârea arbitrală a cărei anulare s-a cerut că

aceasta răspunde cerințelor art. 364 lit. g), cuprinzând dispozitivul și

motivele avute în vedere de Tribunalul Arbitral în darea soluției, arată data

și locul pronunțării, fiind semnată de arbitri. Reține, de asemenea, Curtea de

Apel că Tribunalul Arbitral, prin încheierea din 26 iulie 2001, la solicitarea

pârâtei, a dispus efectuarea unui supliment de expertiză cu obiectivele

stabilite de pârâtă.

Nemulțumită de soluție,

pârâta a declarat recurs susținând că decizia este nelegală și netemeinică

invocând dispozițiile art. 304 pct. 1, pct. 8 pct. 7 C. proc. civ. și solicitând

admiterea recursului, casarea hotărârii atacate cu trimitere spre rejudecare în

vederea administrării probei cu expertiza contabilă.

În susținerea recursului,

pârâta invocă greșita compunere a instanței, întrucât la judecarea pricinii au

participat trei judecători și, judecarea acțiunii în anulare fiind o judecată

în primă instanță, cauza urma a fi soluționată de un singur judecător, iar

excepția privind greșita compunere a instanței invocată de ea în fața Curții de

Apel Ploiești a fost respinsă în ședința din 21 august 2003.

Mai susține recurenta că

instanța de apel a nesocotit clauza compromisorie inserată în contractul de

vânzare cumpărare nr. 101/2000 intervenit între părți, dând curs prevederilor

art. 10 din R.O.C.C.I. Dâmbovița. De asemenea, apreciază recurenta, Curtea de

Apel Ploiești a interpretat greșit raportul de expertiză și suplimentul de

expertiză întocmite în cauză, care nu s-au pronunțat asupra cuantumului

penalităților în plata prețului datorate de pârâtă și nu au ținut seama de toate

documentele contabile aflate la sediul intimatei.

Recurenta mai susține că

hotărârea arbitrală este nelegală întrucât instanța nu a motivat hotărârea, sau

a motivat-o insuficient neindicând motivele de drept pe care se întemeiază,

având în vedere că părțile nu au solicitat expres soluționarea litigiului în

echitate.

Recursul reclamantei nu este

fondat.

Așa cum s-a stabilit prin

decizia nr. V din 25 iunie 2001, pronunțată de Curtea Supremă de Justiție,

secțiile unite (M. Of. nr. 675/25.10.2001) prin care s-a admis recursul în

interesul legii declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă

Curtea Supremă de Justiție, acțiunea în anulare îndreptată împotriva hotărârii

arbitrale constituie cale de atac, iar completul de judecată pentru soluționarea

unei atari căi de atac va fi constituit, în raport cu nivelul instanței

competente, din numărul de judecători prevăzut pentru judecarea recursului,

chiar dacă, în conformitate cu art. 366 alin. (2) C. proc. civ., „hotărârea

instanței judecătorești cu privire la acțiunea în anulare poate fi atacată cu

recurs”. În acest sens se reține ca fiind corectă compunerea completului de

judecată care a pronunțat decizia recurată, iar critica formulată de recurentă

urmează a nu fi primită.

Cât privește compunerea

completului de arbitrare, din examinarea actelor dosarului rezultă că potrivit

art. 28 din contractul de vânzare cumpărare nr. 101/2000 intervenit între

părțile în litigiu „orice litigiu decurgând din sau în legătură cu prezentul

contract inclusiv cu cel referitor la validitatea, interpretarea, executarea și

desființarea lui se va soluționa prin arbitraj ad-hoc organizat de Camera de

Comerț și Industrie a Județului Dâmbovița în conformitate cu regulile de

procedură arbitrală ale acesteia”. „Tribunalul arbitral va fi compus din 2

arbitri, câte unul numit de fiecare parte. Dreptul părții de a-și numi arbitru

nu poate fi cenzurat”.

Așa cum a reținut și Curtea

de Apel Ploiești, întrucât prin clauza arbitrală evocată părțile au convenit ca

arbitrajul să se desfășoare în conformitate cu regulile de procedură arbitrală

ale instanței de arbitraj comercial de pe lângă Camera de Comerț, Industrie și

Agricultură Dâmbovița, iar potrivit art. 10 din Regulile de Procedură ale

Tribunalului Arbitral de pe lângă Camera de Comerț Dâmbovița, cererile de

arbitrare se soluționează de Tribunalul arbitral în complet de trei membri, din

care doi arbitri și un supraarbitru, desemnarea arbitrilor făcându-se de către

președintele sau vicepreședintele Tribunalului Arbitral, completul de arbitrare

a fost corect constituit, modul de numire a arbitrilor și supraarbitrului,

fiind recunoscut de pârâtă prin reprezentanta împuternicită de aceasta, așa cum

s-a consemnat în încheierea din 31 mai 2001, încheiere ce nu a fost atacată,

astfel încât critica formulată de recurentă nu poate fi reținută.

Cât privește expertiza

contabilă dispusă în cauză, se reține că expertul contabil a realizat expertiza

cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare și că a răspuns obiectivelor

formulate de pârâtă atât în raport, cât și prin suplimentul de expertiză, iar

tribunalul arbitral a avut în vedere concluziile în pronunțarea soluției,

aspect examinat și de instanța de apel, astfel că nici această critică a

recurentei nu poate fi primită.

Se reține, de asemenea, că

instanța de apel a examinat și a constatat corect că hotărârea arbitrală

răspunde exigențelor art. 364 lit. g), critica formulată de recurentă cu

privire la acest aspect urmând a fi respinsă.

Cu această suplinire de

motivare, decizia Curții de Apel Ploiești este temeinică și legală și, pe cale

de consecință, recursul îndreptat împotriva acesteia urmează a fi respins ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de SC A. C.F.R. Grivița SA București împotriva deciziei nr.

2743 din 28 august 2003 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de

contencios administrativ, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința

publică, astăzi 18 noiembrie 2004.