ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4762/2004

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Camera de Comerț, Industrie și Agricultură a Județului Dâmbovița sub nr. 1945 din 27 aprilie 2001, reclamanta CN R. SA București, sucursala Mija a solicitat obligarea pârâtei SC A. C.F.R. Grivița SA București la plata sumei de 1.038.758.007 lei compusă din 256.696.828 lei contra valoare marfă, 280.457.269 lei penalități de întârziere în plata facturilor, 501.603.910 lei taxe de magazinaj, plus cheltuieli de judecată în sumă de 18.252.096 lei. La 28 iunie 2001, cu adresa nr. 2131, pârâta formulează o cerere reconvențională prin care solicită obligarea reclamantei-pârâte la plata sumei de 1.119.448.649 lei reprezentând penalități de întârziere.

Prin hotărârea nr. 4 din 07 septembrie 2001, Comisia de arbitraj comercial de pe lângă Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Dâmbovița admite în parte cererea formulată de reclamanta pârâtă și, în consecință, obligă pe pârâta reclamantă să plătească reclamantei pârâte suma de 773.505.891 lei reprezentând 280.457.269 lei penalități de întârziere în plata facturilor și 493.048.622 lei taxe de magazinaj, precum și suma de 15.069.071 lei cu titlu de cheltuieli de arbitrare; admite în parte cererea reconvențională formulată de SC A. C.F.R. Grivița SA București și, în consecință obligă reclamanta-pârâtă să plătească pârâtei-reclamante suma de 183.228.349 lei cu titlu de penalități de întârziere în livrarea mărfurilor, precum și a sumei de 6.584.481 lei cu titlu de cheltuieli de arbitrare.

Prin cererea înregistrată la 24 octombrie 2001 la Curtea de Apel Ploiești, SC A. C.F.R. Grivița SA a solicitat anularea hotărârii arbitrale nr. 4 din 7 septembrie 2001, pronunțată de Tribunalul Arbitral de pe lângă Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Dâmbovița. Prin decizia nr. 1083 din 19 noiembrie 2001, Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, a admis acțiunea, a anulat hotărârea arbitrală atacată și pe fond a admis în parte acțiunea CN R. SA, sucursala Mija, în sensul că a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 773.505.891 lei reprezentând penalități de întârziere și taxe de înmagazinaj, admițând în parte și cererea reconvențională formulată de pârâta SC A. C.F.R.

Grivița SA și obligând reclamanta pârâtă CN R.SA, sucursala Mija la plata sumei de 183.228.341 lei penalități de întârziere în livrare. Împotriva acestei decizii pârâta reclamantă SC A. C.F.R. Grivița SA a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând în drept dispozițiile art. 304 și art. 315 C. proc. civ. și solicitând și suspendarea executării deciziei în baza dispozițiilor art. 300 alin. (2) și (3) C. proc. civ. Prin decizia nr. 2378 din 17 aprilie 2003, Curtea Supremă de Justiție, secția comercială, a admis recursul, a casat decizia nr. 1083 din 19 noiembrie 2001 și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță motivând că instanța de apel a ignorat criticile aduse prin acțiunea în anulare raportului de expertiză întocmit în fața instanței arbitrale preluând necritic concluziile acestuia și nemotivând, în decizia recurată, respingerea criticilor aduse acestui raport, contrar prevederilor din art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc.

civ. Prin decizia nr. 2743 din 28 august 2003, Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, a respins, ca nefondată, acțiunea în anulare formulată de pârâta SC A. C.F.R. Grivița SA împotriva hotărârii nr. 4 din 7 septembrie 2001, pronunțată de Tribunalul Arbitral de pe lângă Comisia de Arbitraj Comercial a Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Dâmbovița. Pentru a decide astfel, Curtea de apel a analizat criticile aduse hotărârii arbitrale prin acțiunea în anulare constatând că nu sunt îndeplinite dispozițiile art. 364 lit. c), f), g) și i) (invocate de petent) pentru desființarea hotărârii arbitrale.

Reține în acest sens instanța că Tribunalul arbitral a fost constituit corect, pârâta însăși prin reprezentantul său fiind de acord cu compunerea completului de arbitrare așa cum s-a consemnat în încheierea de ședință din 31 mai 2001, încheiere prin care Tribunalul Arbitral s-a pronunțat și asupra excepției invocate de pârâtă privind constituirea Tribunalului Arbitral pe care o respinge. Mai constată curtea de apel examinând hotărârea arbitrală a cărei anulare s-a cerut că aceasta răspunde cerințelor art. 364 lit. g), cuprinzând dispozitivul și motivele avute în vedere de Tribunalul Arbitral în darea soluției, arată data și locul pronunțării, fiind semnată de arbitri. Reține, de asemenea, Curtea de Apel că Tribunalul Arbitral, prin încheierea din 26 iulie 2001, la solicitarea pârâtei, a dispus efectuarea unui supliment de expertiză cu obiectivele stabilite de pârâtă.

Nemulțumită de soluție, pârâta a declarat recurs susținând că decizia este nelegală și netemeinică invocând dispozițiile art. 304 pct. 1, pct. 8 pct. 7 C. proc. civ. și solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate cu trimitere spre rejudecare în vederea administrării probei cu expertiza contabilă. În susținerea recursului, pârâta invocă greșita compunere a instanței, întrucât la judecarea pricinii au participat trei judecători și, judecarea acțiunii în anulare fiind o judecată în primă instanță, cauza urma a fi soluționată de un singur judecător, iar excepția privind greșita compunere a instanței invocată de ea în fața Curții de Apel Ploiești a fost respinsă în ședința din 21 august 2003. Mai susține recurenta că instanța de apel a nesocotit clauza compromisorie inserată în contractul de vânzare cumpărare nr. 101/2000 intervenit între părți, dând curs prevederilor art. 10 din R.O.C.C.I.

Dâmbovița. De asemenea, apreciază recurenta, Curtea de Apel Ploiești a interpretat greșit raportul de expertiză și suplimentul de expertiză întocmite în cauză, care nu s-au pronunțat asupra cuantumului penalităților în plata prețului datorate de pârâtă și nu au ținut seama de toate documentele contabile aflate la sediul intimatei. Recurenta mai susține că hotărârea arbitrală este nelegală întrucât instanța nu a motivat hotărârea, sau a motivat-o insuficient neindicând motivele de drept pe care se întemeiază, având în vedere că părțile nu au solicitat expres soluționarea litigiului în echitate. Recursul reclamantei nu este fondat. Așa cum s-a stabilit prin decizia nr. V din 25 iunie 2001, pronunțată de Curtea Supremă de Justiție, secțiile unite (M. Of.

nr. 675/25.10.2001) prin care s-a admis recursul în interesul legii declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, acțiunea în anulare îndreptată împotriva hotărârii arbitrale constituie cale de atac, iar completul de judecată pentru soluționarea unei atari căi de atac va fi constituit, în raport cu nivelul instanței competente, din numărul de judecători prevăzut pentru judecarea recursului, chiar dacă, în conformitate cu art. 366 alin. (2) C. proc. civ., „hotărârea instanței judecătorești cu privire la acțiunea în anulare poate fi atacată cu recurs”. În acest sens se reține ca fiind corectă compunerea completului de judecată care a pronunțat decizia recurată, iar critica formulată de recurentă urmează a nu fi primită.

Cât privește compunerea completului de arbitrare, din examinarea actelor dosarului rezultă că potrivit art. 28 din contractul de vânzare cumpărare nr. 101/2000 intervenit între părțile în litigiu „orice litigiu decurgând din sau în legătură cu prezentul contract inclusiv cu cel referitor la validitatea, interpretarea, executarea și desființarea lui se va soluționa prin arbitraj ad-hoc organizat de Camera de Comerț și Industrie a Județului Dâmbovița în conformitate cu regulile de procedură arbitrală ale acesteia”. „Tribunalul arbitral va fi compus din 2 arbitri, câte unul numit de fiecare parte. Dreptul părții de a-și numi arbitru nu poate fi cenzurat”.

Așa cum a reținut și Curtea de Apel Ploiești, întrucât prin clauza arbitrală evocată părțile au convenit ca arbitrajul să se desfășoare în conformitate cu regulile de procedură arbitrală ale instanței de arbitraj comercial de pe lângă Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Dâmbovița, iar potrivit art. 10 din Regulile de Procedură ale Tribunalului Arbitral de pe lângă Camera de Comerț Dâmbovița, cererile de arbitrare se soluționează de Tribunalul arbitral în complet de trei membri, din care doi arbitri și un supraarbitru, desemnarea arbitrilor făcându-se de către președintele sau vicepreședintele Tribunalului Arbitral, completul de arbitrare a fost corect constituit, modul de numire a arbitrilor și supraarbitrului, fiind recunoscut de pârâtă prin reprezentanta împuternicită de aceasta, așa cum s-a consemnat în încheierea din 31 mai 2001, încheiere ce nu a fost atacată, astfel încât critica formulată de recurentă nu poate fi reținută.

Cât privește expertiza contabilă dispusă în cauză, se reține că expertul contabil a realizat expertiza cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare și că a răspuns obiectivelor formulate de pârâtă atât în raport, cât și prin suplimentul de expertiză, iar tribunalul arbitral a avut în vedere concluziile în pronunțarea soluției, aspect examinat și de instanța de apel, astfel că nici această critică a recurentei nu poate fi primită. Se reține, de asemenea, că instanța de apel a examinat și a constatat corect că hotărârea arbitrală răspunde exigențelor art. 364 lit. g), critica formulată de recurentă cu privire la acest aspect urmând a fi respinsă. Cu această suplinire de motivare, decizia Curții de Apel Ploiești este temeinică și legală și, pe cale de consecință, recursul îndreptat împotriva acesteia urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC A. C.F.R. Grivița SA București împotriva deciziei nr. 2743 din 28 august 2003 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 18 noiembrie 2004.