ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3991/2003

Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea introductivă reclamanta S.C. S. S.A. Galați a solicitat obligarea pârâtei S.C. V. S.A. București la plata sumei de 1.288.349.164 lei reprezentând penalități de întârziere. În motivarea acțiunii reclamanta a susținut că a livrat pârâtei mărfuri, în baza contractului nr. 1202/1997 și că prin contract s-a stabilit că beneficiarul este de drept în întârziere, începând cu data când trebuia efectuată plata, nefiind necesară notificarea, conform art. 1079 C. civ. Întrucât pârâta a efectuat plăți cu întârziere, datorează penalități de 1.288.349.164 lei. Pârâta a formulat cerere reconvențională, solicitând obligarea reclamantei la plata sumei de 964.501.457 lei penalități pentru livrarea cu întârziere a produselor contractate, 2.147.760 lei penalități pentru nelivrarea produselor și 353.555.237 lei daune interese, la care a renunțat ulterior.

Pârâta a invocat excepția autorității de lucru judecat pentru o parte din suma pretinsă de reclamantă, respectiv pentru 299.555.111 lei pentru care există hotărârea nr. 23/1999 a Arbitrajului Camerei de Comerț și Industrie Galați. Tribunalul Galați prin sentința civilă nr. 7437 din 17 octombrie 2000 a admis acțiunea reclamantei și a obligat pârâta la 1.288.349.164 lei cu titlu de penalități de întârziere și la 35.461.984 lei cheltuieli de judecată. A luat act de renunțarea pârâtei la judecarea cererii reconvenționale. Instanța pentru a pronunța această hotărâre, a reținut că între părți s-a încheiat contractul nr.1202/1997, în baza căruia reclamanta i-a livrat pârâtei diverse cantități de tablă în perioada 11 ianuarie 1997 – 30 septembrie 1997. La art. 7 lit. b) din contract, s-a stipulat că pentru întârzieri la plată, beneficiarul datorează penalități de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere, astfel că pârâta datorează 1.288.349.164 lei penalități.

Cu privire la autoritatea lucrului judecat s-a reținut că din analiza hotărârii arbitrale nr. 23/1999 a rezultat că pârâta a fost obligată la plata sumei de 943.733.740 lei cu titlu de penalități de întârziere pentru achitarea cu întârziere a facturilor nr. 137273 și 138094/1998 și că acestea nu fac obiectul acțiunii cu care a fost investită instanța, neexistând identitate de obiect între cele două acțiuni. Prin decizia civilă nr. 739 din 12 decembrie 2001 Curtea de Apel Galați, secția comercială și de contencios administrativ, a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtă împotriva hotărârii instanței de fond, numai sub aspectul modului în care a fost soluționată excepția autorității lucrului judecat pentru suma de 299.555.111 lei.

Împotriva menționatei decizii, pârâta S.C. V. S.A. București a declarat recurs potrivit art. 304 pct.9 și 10 C. proc. civ., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând în concluzie modificarea în tot a soluției instanței de apel, iar pe fond admiterea excepției autorității de lucru judecat, cu consecința exonerării sale de la plata sumei de 299.555.111 lei. În criticile formulate, recurenta pârâtă susține în esență că această sumă a fost acordată prin hotărârea arbitrală nr. 23/1999 a Arbitrajului C.C.I. Galați, în opinia sa fiind îndeplinite dispozițiile art. 1201 C. civ., întrucât cele două cereri au același obiect, aceeași cauză și privește aceleași părți. Recursul pârâtei nu este fondat.

Potrivit art. 1201 C. civ. „Este lucru judecat atunci când a doua cerere în judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți, făcută de ele și în contra lor, în aceeași calitate”. Analizând hotărârea arbitrală mai sus menționată se reține că la calculul sumei de 943.733.740 lei s-au avut în vedere facturile fiscale nr. 137273/1998 și 138094/1998. În acțiunea reclamantei, ce face obiectul recursului de față reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere calculate ca urmare a achitării cu întârziere a facturilor emise în perioada 11 ianuarie 1997 – 30 septembrie 1997. Se reține astfel că între obiectul celor două acțiuni nu există identitate, facturile invocate au alt număr, vizează alte sume și alte perioade, motiv pentru care nu poate fi reținută excepția autorității de lucru judecat, cu atât mai mult cu cât pârâta nu a contestat valabilitatea acestora în momentul primirii sau al plății lor.

Așa fiind, cum decizia instanței de apel este temeinică și legală, Curtea urmează să respingă recursul pârâtei ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursul declarat de pârâta S.C. V. S.A. București împotriva deciziei nr. 739 din 12 decembrie 2001 a Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ și comercial, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 21 octombrie 2003.