ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2378/2003

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 509 din 27 noiembrie 2002, Tribunalul Prahova, în baza art. 461 lit. d) C. proc. pen., a admis sesizarea Biroului Penal din cadrul aceluiași tribunal și de urmare, a înlăturat beneficiul grațierii condiționate a pedepsei de 3 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 296 din 9 iulie 2002, a Tribunalului Prahova, definitivă prin decizia nr. 407 din 11 septembrie 2002, a Curții de Apel Ploiești, condamnatului S.J.I., potrivit art. 1 din Legea nr. 543/2002. S-a dispus anularea mandatului de executare nr. 443 din 15 octombrie 2002, al Tribunalului Prahova și emiterea unui nou mandat. A fost dedusă din pedeapsa de 3 ani, aplicată, perioada executată de la 15 ianuarie 2002, la 18 octombrie 2002. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței.

Instanța a reținut că prin referatul nr. 12444 din 29 octombrie 2002, al judecătorului delegat la Biroul Executări Penale al Tribunalului Prahova, a fost sesizată instanța în temeiul art. 419 și art. 461 alin. (1) lit. d) C. proc.

pen., pentru a dispune, pe calea contestației la executare, înlăturarea beneficiului grațierii condiționate a pedepsei de 3 ani închisoare, aplicată condamnatului S.J.I., prin sentința penală nr. 296 din 9 iulie 2002, a Tribunalului Prahova, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la art. 208 și art. 209 alin. (1) lit. a), g) și i) C. pen., faptă comisă în noaptea de 14 decembrie 2001. În motivarea sesizării s-a arătat că greșit au fost aplicate dispozițiile Legii nr. 543/2002, privind grațierea unor pedepse, de către Penitenciarul Ploiești, conform adresei nr. A 2 /15609 din 18 octombrie 2002, întrucât hotărârea de condamnare la pedeapsa de 3 ani închisoare a rămas definitivă, după data de 4 octombrie 2002, ori, potrivit art. 8 din legea menționată, grațierea privește numai pedepse aplicate prin hotărâri judecătorești definitive, până la data de 4 octombrie 2002. Sentința penală nr. 296 din 9 iulie 2002, a Tribunalului Prahova a fost atacată cu apel de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova și de către inculpatul S.J.I.

Prin decizia penală nr. 407 din 11 septembrie 2002, Curtea de Apel Ploiești a respins apelurile declarate. Decizia instanței de apel a fost comunicată condamnatului S.J.I., la 27 septembrie 2002 și întrucât acesta nu a declarat recurs, hotărârea a rămas definitivă după data de 4 octombrie 2002. Împotriva sentinței penale nr. 509 din 27 noiembrie 2002, a Tribunalului Prahova, prin care a fost admisă sesizarea judecătorului delegat cu executarea, condamnatul S.J.I. a declarat apel, criticând-o pentru nelegalitate și solicitând să se constate că în mod greșit i-a fost înlăturat beneficiul grațierii. Prin decizia penală nr. 63 din 5 februarie 2003, Curtea de Apel Ploiești a respins ca nefondat apelul condamnatului, invocând în motivare dispozițiile art. 4 din Legea nr. 543/2002 și constatând că pedeapsa pentru fapta condamnatului este exceptată de la beneficiul grațierii.

Decizia penală sus-menționată a fost atacată cu recurs de către condamnat, solicitând oral, prin apărătorul desemnat din oficiu, casarea hotărârilor pronunțate și în rejudecare, respingerea sesizării judecătorului delegat cu executarea de la Tribunalul Prahova. Verificând hotărârile atacate pe baza lucrărilor și materialului de la dosar, Curtea constată că în cauză este incident cazul de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 17 1 C. proc. pen., motiv pentru care recursul este fondat.

Așa cum rezultă din motivările hotărârilor pronunțate anterior în cauză, instanța de fond a înlăturat beneficiul grațierii, aplicată pe cale administrativă de către Penitenciarul Ploiești, având în vedere dispozițiile art. 8 din Legea nr. 543/2002, hotărârea de condamnare nefiind definitivă la data publicării actului de clemență în M. Of., iar instanța de apel apreciind că exceptarea condamnatului se întemeiază pe dispozițiile art. 74 din aceeași lege, respectiv în raport cu încadrarea juridică și data săvârșirii infracțiunii de complicitate la furt calificat. Văzând dispozițiile legale în vigoare la data judecării recursului, aplicabile în cauză, se constată că ambele hotărâri sunt greșite.

Potrivit articolului unic al O.U. nr. 18 din 2 aprilie 2003, dispozițiile art. 8 ale Legii 543/2002, privind grațierea unor pedepse și înlăturarea unor măsuri și sancțiuni, se modifică în sensul că „dispozițiile prezentei legi privesc pedepsele, măsurile și sancțiunile aplicate, pentru fapte săvârșite până la data publicării ei în M. Of. al României, Partea I”. Așa fiind, apare lipsită de importanță data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare pronunțată în cauză, astfel că temeiul admiterii sesizării judecătorului delegat cu executarea, avut în vedere de către instanța de fond, a dispărut. Pe de altă parte, Curtea de Apel Ploiești a interpretat greșit dispozițiile art. 4 din Legea nr. 543/2002, atunci când a decis că, în raport cu încadrarea juridică și data săvârșirii infracțiunii, condamnatul S.J.I.

nu beneficiază de grațiere. Din examinare dispozițiilor art. 4 alin. (2) lit. a) pct. 12 din Legea nr. 543/2002, rezultă fără echivoc, în interpretarea per a contrario, că cei care au săvârșit infracțiunea de furt calificat, prevăzută de art. 209 alin. (1) lit. a) și i) C. pen., după data de 25 iulie 2001, beneficiază de prevederile art. 1 ale aceleeași legi de grațiere, fiind exceptați doar condamnații care, după această dată, au săvârșit infracțiunile prevăzute de art. 209 alin. (2) și (4) C. pen. În ambele situații se are în vedere încadrarea juridică prevăzută de lege, urmare modificărilor survenite prin Legea nr. 456/2001, publicată în M. Of. al României, Partea I, la 25 iulie 2001. Săvârșind la data de 15 decembrie 2001, infracțiunea prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la art. 208 alin. (1) și art. 209 alin. (1) lit. a), g) și i) C. pen., recurentul condamnat S.J.I.

beneficiază de grațierea prevăzută prin art. 1 din Legea nr. 543/2002, pentru pedeapsa de 3 ani închisoare. Față de cele ce preced, recursul condamnatului S.J.I. va fi admis și casând ambele hotărâri pronunțate în cauză, în rejudecare se va dispune respingerea sesizării judecătorului delegat cu executarea de la Tribunalul Prahova. Onorariul pentru apărătorul din oficiu va fi plătit din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de condamnatul S.J.I., împotriva deciziei penale nr. 63 din 5 februarie 2003, a Curții de Apel Ploiești. Casează hotărârea pronunțată precum și sentința penală nr. 509 din 27 noiembrie 2002, a Tribunalului Prahova, și rejudecând respinge sesizarea judecătorului delegat cu executarea de la Tribunalul Prahova. Onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, în sumă de 300.000 lei se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Pronunțată în ședință publică, azi 21 mai 2003.