ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2378/2003

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 509 din 27

noiembrie 2002, Tribunalul Prahova, în baza art. 461 lit. d) C. proc. pen., a

admis sesizarea Biroului Penal din cadrul aceluiași tribunal și de urmare, a

înlăturat beneficiul grațierii condiționate a pedepsei de 3 ani închisoare,

aplicată prin sentința penală nr. 296 din 9 iulie 2002, a Tribunalului Prahova,

definitivă prin decizia nr. 407 din 11 septembrie 2002, a Curții de Apel

Ploiești, condamnatului S.J.I., potrivit art. 1 din Legea nr. 543/2002.

S-a dispus anularea mandatului de

executare nr. 443 din 15 octombrie 2002, al Tribunalului Prahova și emiterea

unui nou mandat.

A fost dedusă din pedeapsa de 3 ani,

aplicată, perioada executată de la 15 ianuarie 2002, la 18 octombrie 2002.

Au fost menținute celelalte

dispoziții ale sentinței.

Instanța a reținut că prin referatul

nr. 12444 din 29 octombrie 2002, al judecătorului delegat la Biroul Executări

Penale al Tribunalului Prahova, a fost sesizată instanța în temeiul art. 419 și

art. 461 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., pentru a dispune, pe calea

contestației la executare, înlăturarea beneficiului grațierii condiționate a

pedepsei de 3 ani închisoare, aplicată condamnatului S.J.I., prin sentința

penală nr. 296 din 9 iulie 2002, a Tribunalului Prahova, pentru săvârșirea

infracțiunii prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la art. 208 și art. 209

alin. (1) lit. a), g) și i) C. pen., faptă comisă în noaptea de 14 decembrie

2001.

În motivarea sesizării s-a arătat că

greșit au fost aplicate dispozițiile Legii nr. 543/2002, privind grațierea unor

pedepse, de către Penitenciarul Ploiești, conform adresei nr. A

2

/15609

din 18 octombrie 2002, întrucât hotărârea de condamnare la pedeapsa de 3 ani

închisoare a rămas definitivă, după data de 4 octombrie 2002, ori, potrivit

art. 8 din legea menționată, grațierea privește numai pedepse aplicate prin

hotărâri judecătorești definitive, până la data de 4 octombrie 2002.

Sentința penală nr. 296 din 9 iulie

2002, a Tribunalului Prahova a fost atacată cu apel de către Parchetul de pe

lângă Tribunalul Prahova și de către inculpatul S.J.I.

Prin decizia penală nr. 407 din 11

septembrie 2002, Curtea de Apel Ploiești a respins apelurile declarate.

Decizia instanței de apel a fost

comunicată condamnatului S.J.I., la 27 septembrie 2002 și întrucât acesta nu a

declarat recurs, hotărârea a rămas definitivă după data de 4 octombrie 2002.

Împotriva sentinței penale nr. 509

din 27 noiembrie 2002, a Tribunalului Prahova, prin care a fost admisă

sesizarea judecătorului delegat cu executarea, condamnatul S.J.I. a declarat

apel, criticând-o pentru nelegalitate și solicitând să se constate că în mod

greșit i-a fost înlăturat beneficiul grațierii.

Prin decizia penală nr. 63 din 5

februarie 2003, Curtea de Apel Ploiești a respins ca nefondat apelul

condamnatului, invocând în motivare dispozițiile art. 4 din Legea nr. 543/2002

și constatând că pedeapsa pentru fapta condamnatului este exceptată de la

beneficiul grațierii.

Decizia penală sus-menționată a fost

atacată cu recurs de către condamnat, solicitând oral, prin apărătorul desemnat

din oficiu, casarea hotărârilor pronunțate și în rejudecare, respingerea

sesizării judecătorului delegat cu executarea de la Tribunalul Prahova.

Verificând hotărârile atacate pe

baza lucrărilor și materialului de la dosar, Curtea constată că în cauză este

incident cazul de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 17

1

C. proc. pen., motiv pentru care recursul este fondat.

Așa cum rezultă din motivările

hotărârilor pronunțate anterior în cauză, instanța de fond a înlăturat

beneficiul grațierii, aplicată pe cale administrativă de către Penitenciarul

Ploiești, având în vedere dispozițiile art. 8 din Legea nr. 543/2002, hotărârea

de condamnare nefiind definitivă la data publicării actului de clemență în M.

Of., iar instanța de apel apreciind că exceptarea condamnatului se întemeiază pe

dispozițiile art. 74 din aceeași lege, respectiv în raport cu încadrarea

juridică și data săvârșirii infracțiunii de complicitate la furt calificat.

Văzând dispozițiile legale în

vigoare la data judecării recursului, aplicabile în cauză, se constată că ambele

hotărâri sunt greșite.

Potrivit articolului unic al O.U.

nr. 18 din 2 aprilie 2003, dispozițiile art. 8 ale Legii 543/2002, privind

grațierea unor pedepse și înlăturarea unor măsuri și sancțiuni, se modifică în

sensul că  „dispozițiile prezentei legi privesc pedepsele, măsurile și

sancțiunile aplicate, pentru fapte săvârșite până la data publicării ei în M.

Of. al României, Partea I”.

Așa fiind, apare lipsită de

importanță data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare pronunțată în

cauză, astfel că temeiul admiterii sesizării judecătorului delegat cu

executarea, avut în vedere de către instanța de fond, a dispărut.

Pe de altă parte, Curtea de Apel

Ploiești a interpretat greșit dispozițiile art. 4 din Legea nr. 543/2002,

atunci când a decis că, în raport cu încadrarea juridică și data săvârșirii

infracțiunii, condamnatul S.J.I. nu beneficiază de grațiere.

Din examinare dispozițiilor art. 4

alin. (2) lit. a) pct. 12 din Legea nr. 543/2002, rezultă fără echivoc, în

interpretarea per a contrario, că cei care au săvârșit infracțiunea de furt

calificat, prevăzută de art. 209 alin. (1) lit. a) și i) C. pen., după data de

25 iulie 2001, beneficiază de prevederile art. 1 ale aceleeași legi de

grațiere, fiind exceptați doar condamnații care, după această dată, au săvârșit

infracțiunile prevăzute de art. 209 alin. (2) și (4) C. pen.

În ambele situații se are în vedere

încadrarea juridică prevăzută de lege, urmare modificărilor survenite prin

Legea nr. 456/2001, publicată în M. Of. al României, Partea I, la 25 iulie

2001.

Săvârșind la data de 15 decembrie

2001, infracțiunea prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la art. 208 alin. (1)

și art. 209 alin. (1) lit. a), g) și i) C. pen., recurentul condamnat S.J.I.

beneficiază de grațierea prevăzută prin art. 1 din Legea nr. 543/2002, pentru

pedeapsa de 3 ani închisoare.

Față de cele ce preced, recursul

condamnatului S.J.I. va fi admis și casând ambele hotărâri pronunțate în cauză,

în rejudecare se va dispune respingerea sesizării judecătorului delegat cu

executarea de la Tribunalul Prahova.

Onorariul pentru apărătorul din

oficiu va fi plătit din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

condamnatul S.J.I., împotriva deciziei penale nr. 63 din 5 februarie 2003, a

Curții de Apel Ploiești.

Casează hotărârea pronunțată precum

și sentința penală nr. 509 din 27 noiembrie 2002, a Tribunalului Prahova, și

rejudecând respinge sesizarea judecătorului delegat cu executarea de la

Tribunalul Prahova.

Onorariul de avocat pentru apărarea

din oficiu, în sumă de 300.000 lei se va plăti din fondul Ministerului

Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi

21 mai 2003.