ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5288/2003

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 204 din 15

mai 2003, pronunțată de Tribunalul Prahova, a fost admisă contestația la

executare formulată conform art. 461 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., de către

condamnatul U.S., aflat în stare de detenție, și conform art. 36 alin. (3) C.

pen., a fost scăzută din pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare, aplicată

prin sentința penală nr. 505 din 26 noiembrie 2002 a Tribunalului Prahova,

definitivă prin decizia penală nr. 30 din 17 ianuarie 2003 a Curții de Apel

Ploiești și perioada de la 31 martie 1997, la 27 august 1999, executată în

temeiul sentinței penale nr. 1588/1997 a Judecătoriei Ploiești, definitivă prin

decizia penală nr. 418 din 5 mai 1998 a Tribunalului Prahova.

S-a menținut restul dispozițiilor

sentinței, a fost anulat mandatul de executare nr. 721 din 13 februarie 2003 a

Tribunalului Prahova și s-a dispus emiterea unui nou mandat de executare, în

sensul celor dispuse prin sentința penală pronunțată.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța de fond a reținut că petiționarul și-a motivat contestația la

executare pe considerentul că din pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare,

aplicată prin admiterea cererii de contopire, în condițiile art. 449 alin. (1) lit.

a) C. proc. pen., se impune a fi scăzută și perioada de la 31 martie 1997, la

27 august 1999, executată în temeiul sentinței penale nr. 1588/1997 a

Judecătoriei Ploiești, definitivă prin decizia penală nr. 418 din 5 mai 1998 a

Tribunalului Prahova, întrucât faptele sunt concurente în sensul dispozițiilor art.

33 C. pen.

Instanța, având în vedere și fișa de

antecedente penale, a constatat că sancțiunea stabilită prin sentința penală nr.

1588/1997 a Judecătoriei Ploiești a fost executată în perioada 31 martie 1997,

27 august 1999, când a fost eliberat condiționat și, în consecință, contestația

la executare a fost considerată ca fiind întemeiată și admisă, ca atare.

Împotriva sentinței a declarat apel

Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, susținând că aceasta este nelegală,

că pedeapsa de 3 ani închisoare, la care cel în cauză a fost condamnat prin

sentința penală nr. 1588 din 25 iunie 1997 a Judecătoriei Ploiești, constituie

primul termen al recidivei postexecutorii pentru faptele comise de condamnat și

pentru care a fost condamnat prin contopirea pedepselor, prin sentința penală nr.

505/2002 a Tribunalului Prahova, cu excepția câtorva pedepse aplicate pentru

fapte comise în anul 1996, prin sentința penală nr. 270/2000 a Tribunalului

Prahova.

S-a solicitat admiterea apelului,

desființarea sentinței și, pe fond, respingerea contestației la executare

formulată de condamnatul U.S.

Prin decizia penală nr. 328 din 10

iulie 2003, Curtea de Apel Ploiești a respins, ca nefondat, apelul declarat de

Parchet, apreciind ca fiind legală și temeinică soluția pronunțată de instanța

de fond.

S-a motivat că, față de prevederile art.

36 alin. (3) combinat cu art. 88 C. pen., în cazul în care se constată că un

condamnat a fost judecat definitiv, timpul executat se scade din pedeapsa

stabilită prin hotărârea ulterioară și constituie cauză de micșorare a acesteia,

în sensul art. 461 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.

Împotriva deciziei a declarat recurs

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, solicitând admiterea apelului,

casarea hotărârilor și, pe fond, respingerea contestației la executare formulată

de condamnatul U.S., ca neîntemeiată.

Verificând actele dosarului cauzei,

Curtea constată că recursul este întemeiat pentru următoarele considerente:

Pedeapsa de 3 ani închisoare

constituie primul termen al recidivei postexecutorii pentru condamnat, cu

privire la faptele comise de acesta și pentru, care a fost condamnat prin

contopirea pedepselor prin sentința penală nr. 505/2002 a Tribunalului Prahova,

mai puțin pedepsele aplicate prin sentința penală nr. 270 din 14 septembrie

2000 a Tribunalului Prahova, pentru fapte comise în anul 1996.

Așa încât, în mod corect Tribunalul

Prahova, prin sentința penală nr. 505/2002, a aplicat atât tratamentul

sancționator al concursului de infracțiuni, contopind pedepsele aplicate pentru

faptele concurente, în baza art. 36 alin. (2) C. pen., cât și tratamentul

sancționator al recidivei, fără să scadă din pedeapsă perioada executată din

pedeapsa aplicată, pentru fapta ce a atrasa recidiva, respectiv perioada

cuprinsă între 31 martie 1997 și 27 august 1999, conform art. 39 alin. (2) C.

pen.

Față de aceste considerente, urmează

a se admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești,

se va casa decizia atacată și sentința penală nr. 204 din 15 mai 2003 a

Tribunalului Prahova și, pe fond, se va respinge contestația la executare

formulată de condamnatul U.S., împotriva sentinței penale nr. 505 din 25

noiembrie 2002 a Tribunalului Prahova, definitivă prin decizia penală nr. 30/2003

a Curții de Apel Ploiești.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite

recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de

Apel Ploiești, împotriva deciziei penale nr. 328 din 10 iulie 2003 a Curții de

Apel Ploiești, privind pe intimatul condamnat U.S.

Casează decizia atacată și sentința

penală nr. 204 din 15 mai 2003 a Tribunalului Prahova și, pe fond, respinge

contestația la executare formulată de condamnatul U.S., împotriva sentinței

penale nr. 505 din 25 noiembrie 2002 a Tribunalului Prahova, definitivă prin

decizia penală nr. 30/2003 a Curții de Apel Ploiești.

Onorariul cuvenit apărătorului

desemnat din oficiu, în sumă de 200.000 lei, se va plăti din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 18

noiembrie 2003.