ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1665/2005

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 1399 din 5 noiembrie 2004, Tribunalul București, secția a II-a penală, a admis contestația la executare formulată de contestatorul C.N.C. în temeiul dispozițiilor art. 461 lit. d) C. proc. pen., raportat la art. 15 C. pen. Pedeapsa aplicată prin sentința penală nr. 242 din 6 octombrie 1998 a Tribunalului Prahova, pentru săvârșirea infracțiunii, prevăzută de art. 215 alin. (1), (3) și (5) C. pen., a fost redusă de la 11 ani închisoare la 8 ani închisoare, urmând ca după contopirea cu pedeapsa de 2 ani închisoare, aplicată prin aceeași sentință, pentru săvârșirea infracțiunii, prevăzută de art. 290 C. pen., condamnatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 8 ani închisoare.

Celelalte dispoziții ale sentinței au fost menținute. S-a dispus totodată, reducerea pedepsei aplicate prin sentința penală nr. 457 din 29 octombrie 2002 a Tribunalului Prahova ca urmare a contopirii pedepselor aplicate prin sentințele penale nr. 242/1998 și nr. 343/2001 ale Tribunalului Prahova de la 11 ani închisoare la 8 ani închisoare. Din durata pedepsei aplicate s-a dedus perioada de la 27 ianuarie 1998 la 5 noiembrie 2004. S-a dispus anularea mandatului de executare a pedepsei nr. 660 din 19 noiembrie 2002 al Tribunalului Prahova și emiterea unui nou mandat. S-a reținut că, prin sentința penală nr. 242 din 6 octombrie 1998 a Tribunalului Prahova, contestatorul a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 11 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 215 alin. (1), (3) și (5) C. pen.

și art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., prejudiciul cauzat fiind de 92.844.358 lei. Ulterior condamnării, prin Legea nr. 456/2001, cuantumul consecințelor deosebit de grave prevăzut de art. 146 C. pen., a fost majorat la 2.000.000 lei. Pentru acest motiv, instanța de fond a considerat că în cauză sunt aplicabile prevederile art. 15 C. pen., cu consecința reducerii cuantumului pedepsei aplicate inculpatului. Împotriva acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București și contestatorul C.N.C. Parchetul de pe lângă Tribunalul București a criticat hotărârea primei instanțe pentru nelegalitate sub aspectul admiterii contestației la executare, în timp ce contestatorul a solicitat diminuarea pedepsei de 8 ani închisoare.

Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și familie, prin decizia nr. 1000/ A din 22 decembrie 2004, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București, a desființat sentința penală și, rejudecând în fond, a respins ca nefondată, contestația la executare. Apelul condamnatului C.N.C. a fost respins ca nefondat. Condamnatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, onorariul apărătorului din oficiu fiind avansat din fondul Ministerului Justiției. Instanța de control judiciar a apreciat că, în raport de dispozițiile art. 146 C. pen. și art. 15 C. pen., contestația la executare formulată în cauză se întemeiază pe dispozițiile art. 461 lit. d) C. proc.

pen., este admisibilă, dar nefondată; reducerea pedepsei nu se impune în raport cu infracțiunea comisă ce prezintă un grad ridicat de pericol social, precum și cu perioada de timp executată de condamnat din pedeapsă. Împotriva acestei decizii a declarat recurs condamnatul, solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei atacate și pe fond, admiterea contestației în anulare. Temeiul juridic al recursului îl constituie dispozițiile art. 385 9 pct. 17 1 C. proc. pen. Examinând recursul, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acesta nu este fondat. Potrivit dispozițiilor art. 461 lit. d) C. proc. pen., contestația contra executării hotărârii penale se poate face când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei, precum și orice alt incident ivit în cursul executării.

Conținutul noțiunii „consecințe deosebit de grave”, prevăzut de art. 146 C. pen., a fost modificat prin O.U.G. nr. 207/2000, fiind stabilit la limita minimă de 2.000.000.000 lei, ceea ce afectează, implicit, asupra limitelor pedepsei aplicabile condamnatului. Art. 15 C. pen., statuează că, atunci când, după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, iar sancțiunea aplicată este mai mică decât maximul special prevăzut de legea nouă, ținându-se seama de infracțiunea săvârșită, de persoana condamnatului, de conduita acesteia după pronunțarea hotărârii sau în timpul executării pedepsei și de timpul cât a executat din pedeapsă, se poate dispune fie menținerea, fie reducerea pedepsei.

Această măsură reprezintă o facultate a instanței de judecată care poate fi dispusă în condițiile îndeplinirii unor anumite cerințe legale. Curtea constată că în raport de natura infracțiunilor săvârșite, de pericolul social concret al acestora, de prejudiciul important cauzat societății comerciale P. SA Ploiești, de perioada de timp executată din pedeapsa aplicată, nu se impune reducerea acesteia, soluția dispusă de instanța de apel fiind legală și temeinică. Așa fiind, Curtea urmează să respingă, ca nefondat, recursul declarat de condamnat și să dispună obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat. Văzând și dispozițiile art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., art. 192 alin. (2) și art. 189 C. proc.

pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul C.N.C. împotriva deciziei penale nr. 1000 din 22 decembrie 2004 a Curții de Apel București, secția a II-a penală. Obligă recurentul condamnat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 800.000 lei, din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200.000 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 9 martie 2005.