ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2995/2004

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 536 din 3 decembrie 2003, Tribunalul Prahova, în conformitate cu dispozițiile art. 449 alin. (1) C. proc. pen., a dispus admiterea cererii de contopire a pedepselor formulată de condamnatul N.M. și, în consecință: potrivit dispozițiilor art. 36 alin. (2) C. pen., a contopit pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 208 din 15 mai 2002 a Tribunalului Prahova, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 344 din 14 august 2002 a Curții de Apel Ploiești, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a), d) și e) C. pen., cu aplicarea art. 99 și urm. C. pen.

și art. 13 C. pen. (faptă din 7 martie 2002) cu pedeapsa de un an și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 918 din 3 aprilie 2003 a Judecătoriei Ploiești, desființată în parte prin decizia penală nr. 584 din 25 mai 2003 a Tribunalului Prahova, rămasă definitivă prin nerecurare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 208 alin. (1) – art. 209 alin. (1) lit. e), g) și i) C. pen., cu aplicarea art. 99 și urm. C. pen. (fapta din 4 martie 2001) și, conform art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., a aplicat pedeapsa cea mai grea de 2 ani și 6 luni închisoare. În baza art. 36 alin. (3) C. pen., s-a scăzut din durata pedepsei perioada deținerii începând cu data de 8 martie 2002, la zi.

Celelalte dispoziții ale hotărârilor sus-menționate au fost menținute. Mandatele de executare nr. 320 din 27 septembrie 2002 și nr. 1311 din 24 iulie 2003 emise de Tribunalul Prahova și respectiv Judecătoria Ploiești au fost anulate și s-a dispus emiterea unui nou mandat de executare, conform prezentei sentințe penale. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că infracțiunile de tâlhărie și furt calificat au fost săvârșite de inculpatul N.M. înainte ca acesta să fi fost condamnat definitiv pentru vreuna dintre ele; faptele fiind concurente în condițiile prevăzute de art. 33 lit. a) C. pen., instanța de judecată a dispus contopirea pedepselor aplicate și executarea celei mai grele dintre ele, potrivit dispozițiilor art. 34 lit. b) C. pen.

În cauză a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, arătând că hotărârea instanței de fond a fost pronunțată cu încălcarea competenței materiale, deoarece potrivit dispozițiilor art. 449 alin. (2) C. proc. pen., Judecătoria Ploiești, ca instanță de executare a ultimei hotărâri era competentă să soluționeze cererea de contopire. Curtea de Apel Ploiești, prin sentința penală nr. 23 din 14 ianuarie 2004, a respins, ca nefondat, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova. Împotriva acestei decizii a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârilor pronunțate și, pe fond, trimiterea cauzei spre rejudecare instanței competente, Judecătoria Ploiești.

Temeiul juridic al recursului îl constituie dispozițiile art. 385 9 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen. Examinând recursul, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acesta este fondat. Cererea de contopire a pedepselor formulată de condamnatul N.M. a fost soluționată cu încălcarea dispozițiilor privind competența după materie. Astfel, potrivit art. 449 alin. (1) C. proc. pen., pedeapsa pronunțată poate fi modificată, dacă la punerea în executare a hotărârii sau în cursul executării pedepsei se constată, pe baza unei alte hotărâri definitive, existența vreuneia dintre următoarele situații: concursul de infracțiuni; recidiva; acte care intră în conținutul aceleiași infracțiuni.

Alin. (2) al textului de lege arătat mai sus stabilește că instanța competentă să dispună asupra modificării pedepsei este instanța de executare a ultimei hotărâri sau, în cazul când cel condamnat se află în stare de deținere ori în executarea pedepsei la locul de muncă, instanța corespunzătoare în a cărei circumscripție se află locul de deținere sau, după caz, unitatea unde se execută pedeapsa. În cuprinsul articolului 418 C. proc. pen., se arată care anume dintre instanțele care au soluționat cauza constituie instanța de executare, statuându-se că „hotărârea instanței penale, rămasă definitivă la prima instanță de judecată, la instanța de apel sau la instanța de recurs, se pune în executare de către prima instanță de judecată.

De la această regulă există și excepții; o primă excepție este prevăzută în alin. (2) al art. 418 care prevede că „hotărârile pronunțate în primă instanță de către Curtea Supremă de Justiție se pun în executare, după caz, de Tribunalul municipiului București sau de tribunalul militar teritorial cu sediul în București. O a doua excepție este prevăzută în art. 449 alin. (2) C. proc. pen., care, așa cum arătau, prevede că instanța competentă să dispună asupra modificării pedepsei este instanța de executare a ultimei hotărâri sau instanța corespunzătoare în a cărei circumscripție se află locul de deținere, în cazul când cel condamnat este încarcerat. În raport de dispozițiile exprese, prin care se stabilește o competență cronologică de rezolvare a modificărilor de pedeapsă, care excede ierarhiilor instanțelor judecătorești și competenței materiale sau după calitatea persoanei a acestora, soluționarea cererii de contopire a pedepselor formulată de condamnatul N.M.

revenea Judecătoriei Ploiești, ca instanță de executare a ultimei hotărâri. Chiar dacă prin hotărârea ce se va pronunța de către această instanță se vor opera modificări asupra pedepsei aplicate de o instanță mai mare în grad, nu se va încălca principiul de autoritate a lucrului odată judecat. Ceea ce dobândește autoritate de lucru judecat este pedeapsa stabilită pentru fiecare infracțiune concurentă și pedeapsa rezultantă ca atare (de aceea pedepsele nu ar putea fi reduse prin contopirea cu alte pedepse), iar nu și sporul de pedeapsă care poate fi reexaminat de instanță în raport de pedepsele contopite.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție urmează să admită recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, să caseze decizia penală nr. 23 din 14 ianuarie 2004 a Curții de Apel Ploiești și sentința penală nr. 536 din 3 decembrie 2003 a Tribunalului Prahova și să trimită cauza spre rejudecare instanței competente, Judecătoria Ploiești. Onorariul apărătorului din oficiu se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Văzând dispozițiile art. 385 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., art. 192 alin. (3) și art. 189 C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești împotriva deciziei penale nr. 23 din 14 ianuarie 2004 a Curții de Apel Ploiești, privind pe intimatul condamnat N.M. Casează decizia penală atacată și sentința penală nr. 536 din 3 decembrie 2003 a Tribunalului Prahova. Trimite cauza spre rejudecare la Judecătoria Ploiești. Onorariul de avocat în sumă de 400.000 lei pentru apărarea din oficiu, se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 2 iunie 2004.