ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 99/2003

S-a

prezentat intimatul inculpat, aflat în stare de arest, asistat de avocat A.I.,

apărător desemnat din oficiu, lipsă fiind intimata parte vătămată C.I.

Procedura

de citare a fost îndeplinită.

Apărătorul

inculpatului a arătat că este de acord cu admiterea recursului în anulare

declarat.

Inculpatul,

în ultimul cuvânt, a lăsat soluționarea cauzei, la aprecierea instanței.

C

U R T E A

Asupra

recursului în anulare de față;

Prin

sentința penală nr.402 din 18 octombrie 2001, Judecătoria Răcari l-a condamnat

pe inculpatul R.M. la pedeapsa de un an închisoare pentru săvârșirea

infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art.208 alin.1, art.209 alin.1

lit.i cu aplicarea art.37 lit.c și art.74, 76 Cod penal.

Pentru

a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut, în esență că, în data de

15 iulie 1999, inculpatul a sustras dintr-un autoturism parcat într-un loc

public, un radio-casetofon pe care l-a vândut cu 350.000 lei.

Hotărârea

a rămas definitivă prin neapelare.

S-a

motivat în sensul că, faptei săvârșite de inculpat i s-a dat o greșită

încadrare juridică prin aceea că nu s-a reținut aplicarea prevederilor art.37

lit.b din Codul penal și respectiv, a dispozițiilor art.37 alin.3 din același

cod, iar pe de altă parte că, în mod nelegal instanța nu a făcut în cauză

aplicarea dispozițiilor art.118 lit.d din Codul penal.

Recursul

în anulare declarat va fi admis pentru următoarele considerente.

Potrivit

dispozițiilor art.37 lit.a din Codul penal există recidivă, când după rămânerea

definitivă a unei hotărâri de condamnare la pedeapsa închisorii mai mare de 6

luni, cel condamnat săvârșește din nou o infracțiune cu intenție, înainte de

începerea executării pedepsei, în timpul executării acesteia sau în stare de

evadare, iar pedeapsa prevăzută de lege pentru a doua infracțiune este

închisoare mai mare de 1 an.

Totodată,

potrivit alin.2 al aceluiași articol există recidivă postexecutorie atunci

când, după executarea unei pedepse cu închisoarea mai mare de 6 luni, după

grațierea totală sau a restului de pedeapsă, ori după împlinirea termenului de

prescripție a executării unei asemenea pedepse, cel condamnat săvârșește din

nou o infracțiune cu intenție, pentru care legea prevede pedeapsa închisorii

mai mare de un an.

Așa

fiind, din fișa de cazier existentă la fila 13 dosar urmărire penală și

respectiv fila 8 dosar instanță, rezultă că prin sentința penală nr.1543 din 28

iunie 1996 a Judecătoriei Ploiești au fost contopite pedepsele aplicate prin

sentința penală nr.601 din 15 mai 1995 și respectiv sentința penală nr.1030 din

29 septembrie 1995 ale Judecătoriei Găiești, urmând ca inculpatul să execute

pedeapsa cea mai grea, aceea de un an închisoare, sporită la un an și 3 luni

închisoare.

Din

executarea acestei pedepse, inculpatul a fost liberat condiționat la 15

octombrie 1996, având un rest rămas neexecutat de 108 zile închisoare.

Pe

de altă parte, prin sentința penală nr.11 din 19 ianuarie 1999 Tribunalul

Prahova a dispus contopirea pedepselor aplicate prin sentința penală nr.393 din

17 aprilie 1997 a Judecătoriei Găiești și respectiv sentința penală nr.134 din

30 septembrie 1997 a Tribunalului Dâmbovița, inculpatul având de executat

pedeapsa cea mai grea, aceea de 5 ani și 6 luni închisoare.

În

același timp, inculpatul a fost arestat la data de 11 martie 1997 și a fost pus

în libertate la 15 aprilie 1999 ca urmare a întreruperii executării pedepsei în

baza sentinței penale nr.783 din 15 martie 1999 a Judecătoriei Medgidia, fiind

astfel reîncarcerat la 11 august 1999.

Cum,

fapta dedusă judecății din prezenta cauză a fost săvârșită la 15 iulie 1999,

deci în perioada întreruperii executării pedepsei (15.04 – 10.08.1999) de 5 ani

și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr.11 din 19 ianuarie 1999 a

Tribunalului Prahova, se observă, că în mod corect instanța a constatat că

fapta a fost săvârșită în stare de recidivă postcondamnatorie, față de această

pedeapsă și a aplicat prevederile art.37 lit.a Cod penal.

Dar,

instanța trebuia să mai constate că în raport de pedeapsa aplicată prin

sentința penală nr.1543 din 28 iunie 1996 a Judecătoriei Ploiești din

executarea căreia inculpatul a fost liberat condiționat la 15 octombrie 1996,

având un rest rămas neexecutat de 108 zile, pedeapsă ce se consideră a fi

executată, potrivit art.61 din Codul penal la 3 februarie 1997, fapta dedusă

judecății a fost săvârșită în condițiile art.37 lit.b din Codul penal, întrucât

ea a fost comisă la 15 iulie 1999, deci după data de 3 februarie 1997, când s-a

considerat ca fiind executată pedeapsa în discuție, situație în care, instanța

trebuia să facă și aplicarea dispozițiilor art.39 alin.1 și 2 din Codul penal.

Neprocedând

astfel, hotărârea pronunțată de instanță este nelegală, Curtea Supremă urmând

să admită recursul în anulare declarat, să caseze hotărârea atacată numai cu

privire la starea de recidivă și neaplicarea dispozițiilor art.39 alin.1 și 2

din Codul penal și în rejudecare, să facă aplicarea dispozițiilor art.39 alin.1

și 2 și conform art.33 lit.a și 34 lit.b din Codul penal să contopească

pedeapsa aplicată prin sentința penală atacată de 1 an închisoare cu restul

rămas neexecutat de 1356 zile închisoare din pedeapsa de 5 ani și 6 luni

închisoare aplicată prin sentința penală nr.11 din 19 ianuarie 1999 a

Tribunalului Prahova și, în final inculpatul să execute pedeapsa de 1356 zile

închisoare.

Referitor

la neaplicarea dispozițiilor art.118 lit.d din Codul penal, potrivit acestui

text de lege sunt supuse confiscării speciale lucrurile dobândite în mod vădit

prin săvârșirea infracțiunii, dacă nu sunt restituite persoanei vătămate și în

măsura în care nu servesc la despăgubirea acesteia.

Cum

în speță, bunul sustras de inculpat de la partea vătămată – un radiocasetofon -

a fost vândut pentru suma de 350.000 lei cumpărătorului de bună-credință Ș.V.,

după care a fost ridicat și restituit părții vătămate, instanța trebuia să

confiște de la inculpat suma de 350.000  (contravaloarea bunului vândut)

întrucât cumpărătorul de bună credință – Ș.V. nu s-a constituit parte civilă în

cauză, iar banii au fost obținuți ca urmare a săvârșirii infracțiunii de către

inculpat.

Prin

urmare, și pentru acest motiv hotărârea instanței va fi casată, urmând a se

face aplicarea dispozițiilor art.118 lit.d din Codul penal referitoare la

confiscarea sumei de 350.000 lei de la inculpat, în favoarea statului.

În

concluzie, Secția penală a Curții Supreme de Justiție constatând că sunt

întrunite cerințele prevăzute de art.410 alin.1 pct.7 și pct.7

1

teza

I din Codul de procedură penală, în temeiul art.414

1

alin.1 coroborat

cu art.385

15

pct.2 din Cod procedură penală va admite recursul în

anulare declarat, va casa hotărârea atacată numai pentru motivele arătate, și

în rejudecare, va proceda în modalitatea mai sus descrisă, urmând a se menține

celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

În

baza art.192 alin.2 din Codul de procedură penală onorariul de avocat pentru

apărarea din oficiu asigurată intimatului inculpat se va plăti din fondul

Ministerului Justiției.

-

5 -

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Admite

recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă

Curtea Supremă de Justiție, împotriva sentinței penale nr.402 din 18 octombrie

2001 a Judecătoriei Răcari, privind pe inculpatul R.M..

Casează

sentința penală atacată, numai cu privire la starea de recidivă, la neaplicarea

dispozițiilor art.39 alin.1 și 2 Cod penal și a dispozițiilor art.118 lit.d din

Codul penal.

Constată

că inculpatul a comis infracțiunea de furt prevăzută de art.208-209 lit.i Cod

penal, cu aplicarea art.37 lit.a, art.74-76 Cod penal reținut de instanță și în

condițiile art.37 lit.b din Codul penal.

Aplică

art.39 alin.1,2 Cod penal și conform art.33 lit.a și 34 lit.b Cod penal

contopește pedeapsa aplicată prin sentința penală atacată de 1 an închisoare cu

restul neexecutat de 1356 zile închisoare, din pedeapsa de 5 ani și 6 luni

aplicată prin sentința penală nr.11 din 19 ianuarie 1999 a Tribunalului

Prahova, în final, inculpatul având de executat 1356 zile închisoare, din care

se va deduce perioada executată până în prezent.

Conform

art.118 lit.d Cod penal, confiscă, de la inculpat în favoarea statului, suma de

350.000 lei.

Menține

celelalte dispoziții ale hotărârii atacate.

Onorariul

de avocat pentru apărarea din oficiu asigurată intimatului inculpat, în sumă de

300.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată

în ședință publică, azi 10 ianuarie 2003.