ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1016/2005

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 279

din 18 mai 2004, Tribunalul Prahova, secția penală, a condamnat inculpatul E.I.

la 2 ani și 6 luni închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de

art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen., pentru tentativă la infracțiunea de omor

calificat, prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 – art. 175 lit. c) C.

pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen.

A luat act că partea

vătămată E.T. nu s-a constituit parte civilă în cauză.

A admis acțiunea civilă

exercitată de C.A.S. a județului Prahova și a obligat inculpatul la plata sumei

de 29.483.005 lei cu titlu de despăgubiri civile reprezentând cheltuieli de

spitalizare ale părții vătămate efectuate de Spitalul Județean Prahova pentru

asistența medicală acordată părții vătămate în perioada 25 decembrie 2003 – 2

ianuarie 2004.

S-a reținut, că, în data de

25 decembrie 2003, în urma unui conflict avut cu soția sa E.T., inculpatul E.I.

a lovit-o pe aceasta cu intensitate, cu un cuțit mare, în abdomen, provocându-i

o plagă penetrantă și perforantă de 12 cm. profunzime care a interesat

stomacul, intestinele și venele lombare, cu urmarea unui peritoneu și apoi șoc

hemoragic, leziuni care a pus în primejdie viața victimei.

Curtea de Apel Ploiești,

secția penală, prin decizia nr. 342 din 4 august 2004, a respins, ca nefondat,

apelul declarat de inculpat împotriva hotărârii primei instanțe, cu motivarea

că încadrarea juridică este legală iar individualizarea judiciară a pedepsei

este corectă în raport de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., atât sub

aspectul cuantumului pedepsei aplicate cât și a modalității de executare a

acesteia.

Împotriva ultimei hotărâri

inculpatul a declarat recurs solicitând, în principal, schimbarea încadrării

juridice a faptei în tentativă la infracțiunea de vătămare corporală din culpă

prevăzută de art. 184 C. pen. și, în subsidiar, reindividualizarea pedepsei în

sensul reducerii cuantumului acesteia și schimbarea modalității de executare

într-o formă neprivativă de libertate.

Recursul este nefondat,

pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Din materialul probator

administrat a rezultat că inculpatul și partea vătămată sunt soți și locuiesc

împreună cu mama inculpatului în satul Baraitaru, comuna Drăgănești, județul

Prahova.

Între cei doi soți au

existat în timp neînțelegeri din cauza mamei inculpatului. Multe dintre aceste

neînțelegeri au degenerat în certuri.

În data de 24 decembrie

2003, mama inculpatului a solicitat celor doi soți carne din porcul tăiat

pentru sărbătoarea Crăciunului, în scopul de a o împărți vecinilor, potrivit

obiceiului locului.

Partea vătămată a refuzat.

Drept urmare între cei doi soți a izbucnit o ceartă urmare căreia partea

vătămată a refuzat să mai vorbească cu inculpatul.

La data de 25 decembrie

2003, martorul I.M., fratele soțului fiicei inculpatului și părții vătămate,

s-a deplasat la rude în comuna Bărăitaru.

Cu acest prilej, la cererea

cumnatei sale, martorul s-a deplasat la locuința soților E., în ideea de a le

transmite felicitări cu ocazia sărbătorilor de iarnă.

Fără a intra în casă,

martorul a format numărul de telefon al cumnatei sale și a înmânat părții

vătămate telefonul mobil.

Cu această ocazie, persoana

vătămată E.T. a vorbit cu fiica sa I.C. căreia, între altele, i-a spus că este

certată cu soțul său, inculpatul E.I.

Inculpatul auzind discuția

s-a supărat, a luat telefonul din mâna părții vătămate și l-a restituit

martorului menționat, legătura telefonică fiind întreruptă.

Cei doi soți s-au retras în

casă, starea de tensiune fiind accentuată de acest din urmă incident.

Pe acest fond, starea vindicativă

a inculpatului a crescut în intensitate, culminând cu înjunghierea soției, în

abdomen, cu cuțitul pe care îl avea în mână și cu care tăia cârnați și carne

pentru pregătirea mesei.

În acest timp, fiica celor

doi soți l-a contactat telefonic pe cumnatul său, martorul I.M., rugând să îl

dea pe tatăl său la telefon.

Când a ajuns la poarta celor

doi soți, martorul s-a întâlnit cu partea vătămată care i-a spus că a fost

înțepată cu cuțitul de soțul său.

Dorind „rămânerea în

familie” a situației menționate, partea vătămată a refuzat internarea în spital

dar, la cererea fiicei sale, a fost dusă la Ploiești, la domiciliul acesteia,

unde i s-a agravat starea de sănătate.

Drept urmare, victima a fost

internată la Spitalul Județean de Urgență Ploiești cu diagnosticul șoc

hemoragic urmare unei plăgi prin înjunghiere în hipocondrul stâng, unde a fost

operată în regim de urgență.

Prin raportul de expertiză

medico-legală s-a concluzionat că partea vătămată prezintă leziuni traumatice,

ce pot data din 25 decembrie 2003, care s-au putut produce prin corp

tăietor-înțepător posibil cuțit și care au pus în primejdie viața acesteia.

În raport de situația de

fapt expusă, cu referire la criticile formulate de inculpat în apel și recurs,

încadrarea juridică legală privește stabilirea concordanței dintre aceasta și

norma penală specială care incriminează fapta.

În cauză, din protocolul

operator a rezultat că lama cuțitului a pătruns profund în abdomen, lungimea

canalului traumatic fiind de 10-12 cm, constatare care impune concluzia că

lovitura cu cuțitul a fost aplicată cu intensitate, într-o regiune vitală a

corpului.

Sub aspectul laturii

subiective, omorul se săvârșește întotdeauna cu intenție, în timp ce vătămarea

corporală din culpă se săvârșește din culpă, așa cum o arată și numele de

altfel, vinovăție care se poate prezenta fie sub forma ușurinței, fie sub forma

neglijenței.

Or, împrejurările concrete

în care s-a consumat fapta, datele care caracterizează persoana inculpatului în

momentul de referință, obiectul vulnerant și intensitatea loviturii aplicate

părții vătămate, precum și regiunea anatomică vizată, impun concluzia certă a

comiterii faptei cu intenție.

Ca atare, în mod corect

Curtea a respins apelul declarat de inculpat împotriva hotărârii primei

instanțe, vizând aplicația art. 334 C. proc. pen., în sensul schimbării

încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 20, raportat la art. 174

– art. 175 lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen., în

infracțiunea prevăzută de art. 184 C. pen.

În consecință, hotărârile

pronunțate în cauză nu sunt supuse cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 17 C. proc. pen., invocat de inculpat.

Cu referire la cea de a doua

critică, aceasta se constată a fi neîntemeiată, în raport de dispozițiile art.

72 C. pen., cu referire la art. 21 alin. (2) și art. 76 alin. (2), din același

cod, pedeapsa aplicată fiind just individualizată, aptă a răspunde rolului și

funcțiilor pedepselor prevăzute de art. 52 din același cod, așa că nu sunt

temeiuri pentru reindividualizarea acesteia în sensul cerut de inculpat.

Drept urmare, respingând

apelul și sub aspectul acestei critici, instanța de control a pronunțat o

hotărâre legală, nesupusă cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen.

În consecință, pentru

considerentele ce preced, conform art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., Curtea va respinge recursul, ca nefondat.

Totodată, în baza art. 192

alin. (2) din același cod, recurentul-inculpat E.I. va fi obligat la plata

cheltuielilor judiciare, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de inculpatul E.I. împotriva deciziei penale nr. 342 din 4

august 2004 a Curții de Apel Ploiești.

Obligă pe recurentul

inculpat la plata sumei de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din

care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din

oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 11 februarie 2005.