ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4120/2003

Asupra recursului de față;

Din actele și lucrările dosarului,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 103 din 14

martie 2003, Tribunalul Prahova a condamnat pe inculpatul G.A.G. la 6 ani și 6

luni închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a),

b), d) și e) C. pen., pentru tentativă la omor, faptă prevăzută de art. 20 C.

pen., raportat la art. 174 alin. (1) C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 71 și art.

64 C. pen.

Inculpatul a fost obligat la

7.525.018 lei către partea civilă Spitalul de Urgență Ploiești și 455.050 lei

către Serviciul de Ambulanță Prahova.

În temeiul art. 118 lit. b) C. pen.,

s-a confiscat vătraiul corp delict, folosit la săvârșirea infracțiunii.

Pentru a pronunța această sentință,

instanța de fond a reținut, pe baza probelor administrate, următoarea situație

de fapt:

Din anul 1997, inculpatul a intrat

în relații de concubinaj cu partea vătămată G.F.I., având și un copil, rezultat

din conviețuire, în vârstă de 2 ani.

Datorită viciului beției, inculpatul

provoca dese certuri, scandaluri și chiar acte de violență față de concubina

sa.

În după amiaza zilei de 21 decembrie

2002, când inculpatul a venit acasă și se afla deja sub influența băuturilor

alcoolice, a început o ceartă cu partea vătămată pentru motive minore; la un

moment dat a lovit-o cu vătraiul care se afla la sobă puternic în spate, cu

partea ascuțită, penetrând hainele și cavitatea toracică și în urma căreia a

fost supusă unei intervenții chirurgicale.

Leziunea produsă a fost profundă și

a necesitat 30-35 zile de îngrijiri medicale, pentru vindecare și a pus în

primejdie viața victimei.

Împotriva acestei hotărâri a declarat

apel inculpatul, susținând că încadrarea juridică dată faptei este greșită,

solicitând condamnarea pentru infracțiunea prevăzută de art. 181 C. pen.; în

subsidiar a cerut reducerea pedepsei.

Prin decizia penală nr. 220 din 5

mai 2003, Curtea de Apel Ploiești a respins, ca nefondat, apelul declarat de

inculpat cu motivarea că, chiar dacă inculpatul nu a avut intenția să ucidă,

trebuia să prevadă rezultatul faptei sale, după obiectul cu care a lovit și

intensitatea loviturii.

În ce privește pedeapsa s-a apreciat

că au fost respectate dispozițiile art. 72 C. pen.

În termen legal, împotriva

hotărârilor, de mai sus, a declarat recurs inculpatul care a susținut, în

esență, următoarele:

- instanțele nu au făcut o încadrare

juridică corectă a faptei, care nu întrunea decât elementele constitutive ale

infracțiunii de vătămare corporală; în acest sens, solicită a se realiza o

încadrare juridică corectă și o nouă individualizare a pedepsei.

Critica va fi examinată în raport de

dispozițiile art. 385

9

alin. (1) pct. 17 și 14 C. proc. pen.,

constatându-se însă că instanțele au dat o rezolvare corectă acțiunii penale,

atât în privința stării de fapt reținute, a încadrării juridice cât și a

pedepsei aplicate.

Este de necontestat că, inculpatul a

lovit puternic cu un vătrai pe partea vătămată, penetrând cavitatea toracică,

ceea ce a necesitat o intervenție chirurgicală, pentru a salva viața victimei.

Împrejurarea invocată de recurent, în

sensul că nu a intenționat să ucidă victima, este mai puțin relevantă în

contextul de fapt amintit, prin aceea că, acesta a acceptat posibilitatea

producerii rezultatului letal, atâta timp cât a folosit partea ascuțită a

vătraiului, iar lovitura a fost de o intensitate deosebită, penetrând toracele.

Modul în care a acționat inculpatul,

obiectul folosit, apt de a produce moartea, cât și zona corpului lovită,

caracterizează atât latura obiectivă cât și subiectivă a tentativei la omor și

nu pe a infracțiunii de vătămare corporală.

În acest sens, instanțele au reținut

nu numai o încadrare juridică corectă a faptei, dar au făcut și o

individualizare corespunzătoare a pedepsei aplicate.

Chiar dacă recurentul nu este

recidivist, are în antecedente numeroase condamnări și nu se justifică în

raport și de natura și gravitatea faptei comisă, reducerea pedepsei la limita

minimă, sau coborârea ei sub această limită, prin reținerea unor circumstanțe

judiciare atenuante.

Pentru aceste considerente,

criticile formulate sunt nefondate și potrivit art. 385

15

pct. 1 lit.

b) C. proc. pen., recursul declarat de inculpat se va respinge.

În temeiul art. 385

17

alin.

(4) C. proc. pen., combinat cu art. 88 C. pen., se va computa din pedeapsa

aplicată, perioada arestării preventive.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către

stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul G.A.G., împotriva deciziei penale nr. 220 din 5 mai 2003

a Curții de Apel Ploiești.

Deduce din pedeapsă, perioada

arestării preventive a inculpatului de la 24 decembrie 2002, la 1 octombrie

2003.

Obligă pe inculpat la plata sumei de

1.400.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400.000 lei,

reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu a inculpatului, se va avansa

din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi 1

octombrie 2003.