ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 58/2006
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 58/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 137 din 1 iunie 2005, pronunțată de Judecătoria Baia de Aramă, a fost condamnată inculpata N.C., la 1.500.000 lei amendă, pentru săvârșirea infracțiunii de insultă prevăzută de art. 205 C. pen. În baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., inculpata a fost achitată pentru infracțiunea de lovire prevăzută de art. 180 alin. (1) C. pen. Prin aceeași sentință a fost achitat și inculpatul nerecurent N.I., pentru infracțiunile de lovire prevăzută de art. 180 alin. (1) C. pen., amenințare prevăzută de art. 193 C. pen., și insultă prevăzută de art. 205 C. pen., în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc.
pen. S-a luat act că partea vătămată F.I. nu s-a constituit parte civilă. Inculpata și partea vătămată au fost obligate la plata cheltuielilor judiciare către stat. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut, că în ziua de 9 decembrie 2004, într-un autobuz, între partea vătămată F.I. și inculpata N.C. a avut loc o altercație pe fondul unei vechi dușmănii, și în timpul acesteia făptuitoarea i-a dat câteva palme, i-a adresat injurii și expresii jignitoare astfel cum au declarat martorii B.C. și P.A. Prima instanță a apreciat că fapta inculpatei de a lovi cu palma pe F.I. nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de lovire sau alte violențe deoarece nu i s-au cauzat suferințe fizice părții vătămate și a achitat-o, condamnând-o doar pentru comiterea infracțiunii de insultă.
Deoarece nici unul din martorii oculari nu l-au auzit sau văzut pe inculpatul N.I. să insulte, amenințe sau să lovească pe partea vătămată, judecătoria l-a achitat în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. Tribunalul Mehedinți, prin decizia penală nr. 809/ R din 13 septembrie 2005, a admis recursul declarat de partea vătămată F.I. împotriva sentinței primei instanțe pe care a casat-o și în baza art. 180 alin. (1) C. pen., inculpata N.C. a fost condamnată și pentru comiterea infracțiunii de lovire la 3.000.000 lei amendă. Conform art. 33 lit. a) și art. 34 lit. c) C. pen., i s-a aplicat inculpatei pedeapsa cea mai grea de 3.000.000 lei amendă. Instanța de recurs a constatat că inculpata a aplicat victimei mai multe lovituri cu palmele la ceafă, provocându-i suferințe fizice astfel că în cauză sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 180 alin. (1) C. pen.
Prin decizia nr. 1016 din 17 octombrie 2005 a Curții de Apel Craiova, secția penală, a fost respins, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpată împotriva deciziei Tribunalului Mehedinți. Decizia Curții de Apel Craiova a fost recurată de inculpata N.C. Înalta Curte, examinând hotărârea atacată, constată că recursul este inadmisibil. Sentința instanței de fond a fost casată prin decizia nr. 809/ R din 13 septembrie 2005 a Tribunalului Mehedinți, ca urmare a admiterii recursului declarat de partea vătămată condamnând-o pe inculpată și pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 180 alin. (1) C. pen., dispunând în final ca aceasta să execute pedeapsa cea mai grea de 3.000.000 lei amendă.
Această decizie pronunțată de Tribunalul Mehedinți este definitivă nemaiputând fi atacată cu recurs, conform art. 385 1 C. proc. pen. și nici decizia penală nr. 1016 din 17 octombrie 2005 a Curții de Apel Craiova prin care a fost respins, ca inadmisibil, recursul inculpatei împotriva acestei hotărâri. Recursul fiind exercitabil numai împotriva hotărârilor nedefinitive, sunt excluse de la atacarea cu recurs toate hotărârile care devin definitive la data pronunțării lor. Astfel, decizia instanței de recurs prin care se soluționează și ia sfârșit procesul penal sau se soluționează cauza după rejudecare, în urma casării hotărârii atacate, fiind definitivă, la data pronunțării, conform art. 417 C. proc.
pen., nu mai poate fi atacată cu un nou recurs. În consecință, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., recursul declarat de inculpata N.C. urmează a fi respins ca inadmisibil. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta inculpată va fi obligată la plata sumei de 120 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpata N.C. împotriva deciziei penale nr. 1016 din 17 octombrie 2005 a Curții de Apel Craiova, secția penală. Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 120 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 9 ianuarie 2006.
Rețeaua de citări a acestei cauze
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.