ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1432/2009

Asupra recursului penal de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1488 din 21 iunie 2007 pronunțată de Judecătoria Bacău în Dosarul nr. 3549/180/2007, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpaților: C.M.S., H.D., A.C.G. și A.D. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 180 alin. (1) și 193 C. pen., lovire sau alte violențe și amenințare.

În baza art. 192 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., a fost obligată partea vătămată V.M. la plata sumei de 20 lei cheltuieli judiciare avansate de stat.

S-a dispus că onorariile avocat oficiu în sumă de 150 lei - avocat S.D. și 150 lei avocat S.A. să fie suportate din fondurile M.J.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că:

Pe rolul Judecătoriei Bacău sub nr. 3549/180/5621/2006 din 21 iunie 2007, a fost înregistrată plângerea prealabilă a părții vătămate V.M., formulată împotriva inculpaților C.M.S., H.D., A.C.G. și A.D. pentru săvârșirea infracțiunilor de amenințare și lovire sau alte violențe prevăzute de art. 180 alin. (1) și art. 193 C. pen., constând în aceea că partea vătămată a fost lovită de inculpați cu o sticlă în cap, a fost imobilizată la pat și lovită cu picioarele și cu pumnii și amenințată cu cuțitul.

În dovedirea plângerii partea vătămată nu a solicitat instanței administrarea de probe.

Întrucât partea vătămată nu s-a prezentat în instanță pentru a dovedi dacă inculpații au săvârșit o faptă cu caracter penal, iar în cauză s-a constatat că nu există probe certe care să confirme plângerea formulată, instanța de fond, în baza prevederilor art. 11 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., cu referire la prevederile art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a achitat pe inculpați întrucât fapta nu există.

Nefiind dovedită fapta reclamată de partea vătămată, instanța a respins pretențiile civile formulate de aceasta ca nefondate.

Potrivit art. 192 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. pen., a fost obligată partea vătămată la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat pentru soluționarea prezentei cauze.

Împotriva sentinței penale menționate în termen legal a declarat recurs partea vătămată, apreciind că achitarea inculpaților „este abuzivă", aspect ce a fost semnalat și C.S.M.

După sesizarea instanței, recurenta parte vătămată nu s-a prezentat la nici unul din termenele stabilite, pentru a formula și susține motivele de recurs.

Prin Decizia penală nr. 1108/R din data de 13 decembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Bacău, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fost respins ca nefondat recursul formulat de partea vătămată.

S-a dispus plata din fondurile Ministerului Justiției a onorariului avocat oficiu în sumă de 100 lei - av. A.A.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat recurentul la plata sumei de 135 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a apreciat soluția de achitare, dispusă de instanța de fond, ca fiind legală și temeinică, recurenta nefăcând dovada existenței faptelor reclamate, astfel încât a făcut aplicarea dispozițiilor art. 66 C. proc. pen.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs partea vătămată.

Prin Decizia penală nr. 801 din 18 decembrie 2008 Curtea de Apel Bacău a respins în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. a) C. proc. pen. ca inadmisibil recursul declarat de recurenta parte vătămată V.M. împotriva Deciziei penale nr. 1108/R din 13 decembrie 2007 a Tribunalului Bacău. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligată recurenta parte vătămată să plătească statului suma de 20 lei cu titlul de cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea de Apel Bacău a considerat că sentințele care privesc infracțiunea pentru care punerea în mișcare a acțiunii penale se face la plângerea persoanei vătămate sunt supuse recursului, recurs soluționat de Tribunalul Bacău prin decizia penală nr. 1108/R din 13 decembrie 2007, un nou recurs fiind inadmisibil.

Hotărârea a fost atacată de partea vătămată V.M. la Înalta Curte de Casație și Justiție printr-o cerere intitulată „apel” prin care consideră hotărârea Curții de Apel Bacău „abuzivă și nelegală”, considerând că s-a încercat protejarea celui vinovat de săvârșirea infracțiunii de lovire și împiedicarea aflării adevărului.

La termenul de judecată din 16 aprilie 2009 reprezentantul Ministerului Public a invocat excepția inadmisibilității recursului declarat de partea vătămată V.M.

Înalta Curte, analizând actele și lucrările dosarului constată că recursul declarat de către partea vătămată este inadmisibil pentru următoarele considerente:

Dând eficiență principiului stabilit prin art. 129 din Constituția României, revizuită, privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, precum și a celui privind liberul acces la justiție, statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigențelor determinate prin art. 13 din C.E.D.O., legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru persoane aflate în situații identice.

Potrivit dispozițiilor din Partea specială, titlul II, cap. III, secțiunile I și II C. proc. pen., admisibilitatea căilor de atac este condiționată de exercitarea acestora potrivit dispozițiilor legilor procesuale penale prin care au fost reglementate hotărârile judecătorești a fi supuse examinării, căile de atac și ierarhia acestora, motivele pentru care se poate cere reformarea unei hotărâri și termenele de declarare a acestor căi de atac.

Astfel, potrivit art. 385

1

C. proc. pen. sunt susceptibile de reformare pe calea recursului, acele hotărâri judecătorești nedefinitive, determinate de lege (sentințe sau decizii după caz).

Art. 417 C. proc. pen. cu referire la dispozițiile înscrise în cap. III, titlul II din același cod, prevede că deciziile pronunțate în recurs nu sunt supuse nici unei alte căi ordinare de atac, ele fiind definitive și executorii.

Așadar, limitând calea de atac menționată exclusiv la hotărârile nedefinitive, determinate de lege, Codul de procedură penală a stabilit principiul unicității acesteia, în raport de care posibilitatea legală a declarării mai multor recursuri este exclusă, dreptul la această cale de atac stingându-se prin exercitare.

În cauză, se constată că recurenta parte vătămată și-a exercitat deja dreptul la recurs, iar calea de atac, recursul cu care a fost sesizată Curtea, nu întrunește cerințele textului de lege menționat, încalcă principiul unicității acestei căi de atac și ca atare nu este admisibil potrivit dreptului comun.

Prin urmare, excepția inadmisibilității recursului, ridicată de către reprezentantul M.P., se constată a fi întemeiată.

În consecință, pentru considerentele reținute și ca urmare a admiterii excepției ridicate din oficiu de instanța de judecată, în baza art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. pen., Curtea va respinge recursul ca inadmisibil.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de partea vătămată V.M. împotriva Deciziei penale nr. 801 din 18 decembrie 2008 a Curții de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie.

Obligă recurenta parte vătămată la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 16 aprilie 2009.