ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2783/2007

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 490/ D din 10 octombrie 2006 Tribunalul Bacău l-a condamnat pe inculpatul B.G., la 7 ani închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (1) și (2) lit. b) și alin. (2 1 ) lit. b) și c) C. pen. Inculpatului i-au fost interzise drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) și b) în condițiile art. 71 alin. (2) C. pen. S-a luat act că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă. În esență, s-au reținut următoarele : În noaptea de 2 aprilie 2005, în stare de ebrietate, inculpatul a pătruns prin forțarea ușii în locuința părții vătămate T.S. în vârstă de 95 ani și prin amenințarea și lovirea acesteia cu un cuțit a obligat-o să-i predea suma de 500 RON.

În urma agresiunii partea vătămată a suferit leziuni ce au necesitat pentru vindecare, îngrijiri medicale de 7-9 zile. Curtea de Apel Bacău, prin decizia penală nr. 394 din 19 decembrie 2006, admițând apelul inculpatului, a desființat, în parte, sentința instanței de fond și rejudecând cauza a redus pedeapsa aplicată inculpatului de la 7 la 3 ani închisoare reținând aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) și art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. Prin recursul declarat, inculpatul a solicitat, în principal achitarea, în baza art. 10 lit. c) raportat la art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., iar în subsidiar trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond pentru completarea cercetării judecătorești.

Recursul inculpatului este fondat pentru considerentele care urmează : Pentru a se pronunța condamnarea inculpatului, instanța de fond a reținut că săvârșirea infracțiunii de tâlhărie de către inculpat și vinovăția acestuia „rezultă, fără echivoc din denunțul penal coroborat cu planșele fotografice, procesul-verbal de reconstituire, raportul de expertiză privind declarația psihologică a comportamentului simulat, declarațiile inculpatului date în cursul urmăririi penale în fața organelor de poliție și în fața procurorului și declarațiile martorilor asistenți la reconstituire”.

Or, examinând legalitatea și temeinicia acestor mijloace de probă, se constată că unele au fost obținute nelegal, altele nu reprezintă mijloace legale de probă, iar referitor la declarațiile inculpatului, li s-a acordat credit doar unora dintre ele, date la urmărirea penală, fără să se arate motivele pentru care instanța le-a preferat pe acestea în locul celorlalte date de același inculpat în cursul cercetării judecătorești. Astfel, procesul verbal de reconstituire este într-adevăr lipsit de valoare probatorie, așa cum a invocat explicit apărătorul inculpatului în motivele scrise de recurs. Astfel, martorul M.A., trecut în procesul verbal de reconstituire ca unul din cei doi martori asistenți, a arătat, în cursul cercetării judecătorești că „nu am participat efectiv la reconstituirea faptei, întrucât am rămas la poarta locuinței.

Am semnat la sugestia lucrătorilor de poliție fără să citesc .. . Nici susținerile celui de-al doilea martor, G.N., trecut în același proces-verbal de reconstituire nu prezintă garanții de credibilitate, pentru că în finalul declarației de la instanță precizează că „dar arăt că la acea dată mă aflam sub influența băuturilor alcoolice și nu pot da amănunte nici acum”. Examinarea inculpatului cu tehnica poligraf și rezultatul acestei examinări este, de asemenea, lipsită de valoare probatorie, întrucât o asemenea examinare nu este un mijloc de probă recunoscut de lege. Pe de altă parte, instanța a omis să o audieze pe partea vătămată, precizările acesteia fiind indispensabile aflării adevărului, în raport cu susținerile acesteia făcute în plângerea formulată și, ulterior, în declarația dată în cursul urmăririi penale.

Astfel, aceasta a arătat că, în noaptea de 2 aprilie 2005, în casa ei a intrat prin efracție „un bărbat care avea un fes tras pe cap ..”, „iar după voce și după inelele de pe mâini, l-am recunoscut ca fiind numitul O.M. .. care a fost anterior la mine și m-a ajutat la treabă .. acesta îmi repeta întruna să-i dau banii, că altfel mă omoară și îmi punea un cuțit la gât”. Or, față de conținutul acestei plângeri, instanța trebuia să procedeze la ascultarea părții vătămate, în condițiile prevăzute de art. 77 cu referire la art. 74 C. proc. pen. și evident că trebuia să-l audieze și pe O.M., așa cum a solicitat apărătorul inculpatului.

Totodată, față de superficialitatea verificărilor efectuate de organele de poliție în privința ipotezei săvârșirii faptei de către O.M., instanța trebuia să admită audierea martorilor solicitați de apărătorul inculpatului, prin care se tinde a se dovedi prezența acestuia în localitate, în acea noapte, și nu absența acestuia din localitate, cum a susținut acesta și cum au reținut organele de poliție, doar pe baza afirmațiilor acestuia. Evident că, în vederea aflării adevărului, instanța de fond trebuia să-și exercite rolul activ, așa cum prevăd dispozițiile art. 3 și 4 C. proc. pen. și să administreze orice alte probe, în scopul stabilirii, cu certitudine, a stării de fapt și pentru pronunțarea unei soluții temeinice și legale.

Neprocedând în acest mod, sentința instanței de fond și decizia instanței de apel, care a confirmat-o, sunt netemeinice și nelegale, urmând a fi casate și a fi trimisă cauza spre rejudecare, la instanța de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de inculpatul B.G. împotriva deciziei penale nr. 394 din 19 decembrie 2006 a Curții de Apel Bacău. Casează decizia penală atacată și sentința penală nr. 490 din 10 octombrie 2006 a Tribunalului Bacău și trimite cauza pentru rejudecare la Judecătoria Bacău. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 23 mai 2007.