ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1587/2008

Asupra recursului de față

în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 881 din 12 iunie 2007, Tribunalul București, secția

a ll-a penală, a dispus, în baza art. 11 pct. 2 lit. a)

raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., achitarea inculpatului D.G. pentru

săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) și alin. (2

1

)

lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., în urma schimbării

încadrării juridice a faptei din infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit.

c) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) și alin. (2

1

)

lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.

S-a constatat că inculpatul a fost arestat preventiv de la 1 octombrie

2005 la 21 martie 2006.

Prin rechizitoriul parchetului se

reținuse că partea vătămată

B.M.D. a sesizat organele de

poliție cu privire la faptul că, în ziua de 21 septembrie 2005, în timp ce se

afla în comuna Popești Leordeni, pe șoseaua de centură, a fost agresată de o

persoană de sex masculin, care a lovit-o cu pumnii peste față, după care i-a

smuls geanta în care se aflau două telefoane mobile, suma de 16.000.000 lei,

două perechi de ochelari și acte de identitate.

În urma investigațiilor efectuate, s-a stabilit că autorul acestei

infracțiuni este inculpatul D.G.

Prin sentința penală nr. 320 din 21 martie 2006, Tribunalul București a

dispus, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit.

c)

C. proc. pen., achitarea inculpatului D.G.

pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) și alin.

(2

1

) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., după

schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea prevăzută de art. 211 alin.

(2) lit. a) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) și

alin. (2

1

) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel Parchetul de pe lângă

Tribunalul București, iar prin decizia penală nr. 436 din 1 iunie 2006, Curtea

de Apel București a trimis cauza spre rejudecare, motivând că instanța de fond

nu s-a pronunțat asupra cererii de restituire la parchet.

După rejudecarea cauzei, instanța de fond

a reținut aceeași starea de fapt, precum și că partea vătămată a indicat drept

autor al

faptei un tânăr de aproximativ 28 de ani, care a

lovit-o cu pumnul peste față și a încercat să-i smulgă geanta, timp în care

dintr-un autoturism de culoare roșie a coborât un alt individ, care a lovit-o

și i-a smuls geanta.

S-a mai reținut că, în urma investigațiilor efectuate, a rezultat că

unul din telefoanele sustrase părții vătămate a fost folosit în repetate

rânduri pentru apelarea unui post telefonic, aflat într-un imobil ce aparține

martorului M.l., în care locuiau inculpatul D.G. și concubina acestuia.

Pentru a pronunța achitarea, instanța de fond a reținut că folosirea

telefonului părții vătămate de către inculpat nu reprezintă o probă certă că el

a fost autorul agresiunii, declarațiile martorilor S.l., C.R.C. și N.M.V. nu

sunt relevante sub aspectul vinovăției inculpatului, iar recunoașterea

inculpatului de către partea vătămată nu se coroborează cu alte probe.

Curtea de Apel București, secția I penală, prin decizia penală nr. 398/

A din 12 decembrie 2007, admițând apelurile declarate de Parchetul de pe lângă

Tribunalul București și partea civilă B.M.D., a desființat, în totalitate, sentința

atacată și, rejudecând, a schimbat încadrarea juridică a faptei din

infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen., cu aplicarea art.

37 lit. b) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) și alin.

(2

1

) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., text de

lege în baza căruia a condamnat pe inculpat la o

pedeapsă de 7 ani

închisoare cu aplicarea art. 71 – art. 64 lit. a) și b)

C. pen.

În baza art. 350 C. proc. pen., s-a

dispus arestarea

inculpatului, iar, în baza art. 88 C.

pen., s-a dedus prevenția inculpatului de la 10 octombrie 2005 la 21 martie 2006.

În baza art. 14 și 346 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la

plata despăgubirilor civile de 3500 lei, către partea civilă B.M.D.

Pentru a pronunța această soluție,

instanța de apel a reținut,

în esență, următoarele: în mod

nejustificat, instanța de fond a apreciat că

recunoașterea

inculpatului de către partea vătămată, care a stat față

în față cu

acesta, descriind amănunțit trăsăturile sale și obiectele de îmbrăcăminte, fapt

confirmat și de martorii asistenți D.V. și P.C., care au arătat că partea

vătămată l-a recunoscut pe inculpat fără ezitare, nu se coroborează cu

celelalte probe administrate în cauză;

- poziția oscilantă a inculpatului pe parcursul procesului penal, care

a încercat să inducă în eroare instanța de judecată cu privire la participarea

sa la comiterea faptei, prin afirmații nesincere privitor la locul unde se afla

în momentul faptei, susțineri care nu s-au confirmat;

- în mod greșit s-au înlăturat și probele certe de vinovăție a inculpatului,

referitoare la folosirea telefonului sustras de către inculpat, fapt confirmat

și de martorul N.M.V., care a arătat că a fost apelat de la acest număr de

telefon;

- referatul de constatare tehnico-științifică, întocmit la testarea

inculpatului cu tehnica poligraf, care, deși nu constituie o probă de sine

stătătoare, poate oferi indicii cu privire la atitudinea inculpatului în raport

de fapta reținută în sarcina sa, a evidențiat reacții specifice

comportamentului simulat.

Prin recursul declarat, inculpatul a solicitat, prin apărătorul său

ales, casarea hotărârii atacate în temeiul art. 385

9

pct. 9, 10 și

18 C. proc. pen., și menținerea sentinței instanței de fond, ca legală și

temeinică, pentru motivele arătate în partea introductivă a hotărârii.

Recursul inculpatului este fondat, însă prioritar pentru considerentele

ce urmează:

Pentru a pronunța o soluție de achitare, condamnare sau încetare a

procesului penal, instanța trebuie să verifice, în cadrul cercetării

judecătorești, în condițiile celor patru principii

fundamentale, caracteristice fazei de judecată, oralitate, publicitate,

nemijlocire și contradictorialitate, toate probele care au servit drept

temei de trimitere în judecată a unui inculpat.

în urma operațiunii de

verificare și administrare a probelor, în aceste

condiții, instanța va putea evalua și aprecia care dintre acestea exprimă

adevărul și le va putea reține, motivat, ca suport al hotărârii judecătorești

de condamnare sau achitare.

Or, în cauză, după trimiterea cauzei spre rejudecare,

instanța de fond, încălcându-și rolul activ, nu a

verificat și lămurit, în

condițiile mai sus-menționate, toate

împrejurările cauzei, întrucât nu a audiat martorii ascultați în primul ciclu

procesual la instanța de fond, S.F. și P.I. și nu a examinat, pe bază de probe,

apărările inculpatului.

Or, pentru aflarea adevărului, prin exercitarea rolului activ,

instanțele trebuiau să verifice și să administreze toate probele necesare, iar,

în urma analizei și coroborării lor, să stabilească, cu certitudine, fapta și

vinovăția inculpatului.

Contrar acestor obligații, instanțele,

lipsite de rol activ, nu au

verificat apărările

inculpatului, care a negat constant săvârșirea faptei, afirmând că la momentul

săvârșirii infracțiunii se afla acasă cu familia sa, și nici împrejurările

relatate de martorii S.F., cumnatul inculpatului și P.I., ale căror declarații

se coroborează cu ale părții vătămate.

Astfel, martorul S.F., poreclit S., a declarat că fapta „este comisă de

mine, T.A. și P.I.” și că „eu l-am sunat pe N.M. de pe telefonul sustras”, iar

martorul P.I, a afirmat că „eram împreună cu Z. și S. într-un Fiat de culoare

roșie ce aparține numitului Z.” și „eu i-am luat geanta acelei femei”,

descriind pe partea vătămată și mașina acesteia. Or, dat fiind că declarațiile

acestora se coroborează cu cele ale martorului N.M.V. care a afirmat că „nu a

vorbit cu inculpatul la telefon”, precum și cu cele ale martorilor C,R.C. și S.l.E.,

care au descris mașina agresorilor, se impunea ca instanța să audieze acești

martori și să dispună, pentru elucidarea faptelor și împrejurărilor neclare,

confruntarea acestora.

Totodată, deși instanța a depus diligentele necesare pentru audierea

numitului T.A., zis Z., la termenul din 10 aprilie 2007, la cererea

procurorului și a apărătorului ales al inculpatului de a nu mai insista în

audierea acestuia, a făcut aplicarea art. 329 C. proc. pen., dispunând ca

martorii C.R. și T.A. să nu mai fie ascultați cu motivarea că audierea acestora

nu mai este necesară.

Or, în realitate, pentru lămurirea tuturor aspectelor cauzei și aflarea

adevărului, se impunea ca instanța să audieze și acest martor, indicat de

martorii P.I. și S.F., ca fiind cel numit Z., proprietar al mașinii Fiat.

De asemenea, se impune efectuarea de către partea vătămată a

recunoașterii din grup a martorilor P.I., S.F. și T.A., despre care inculpatul D.G.

a afirmat că îi seamănă, având aceeași constituție atletică.

Neprocedând în acest mod, hotărârea instanței de apel și cea a instanței

de fond sunt nelegale și netemeinice, pentru

considerentele

expuse anterior, ceea ce impune casarea acestora și

trimiterea cauzei

spre rejudecare, pentru completarea cercetării judecătorești, la instanța de

fond competentă, Judecătoria Cornetu.

Evident că, în urma completării cercetării judecătorești, urmează să

fie administrate orice alte probe care vor apărea necesare pentru clarificarea

faptelor și împrejurărilor cauzei și aflarea adevărului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul inculpat D.G. împotriva deciziei

penale nr. 398/ A din 12 decembrie 2007 a Curții de Apel București, secția I penală.

Casează decizia penală atacată și sentința penală nr. 881 din 12 iunie

2007 a Tribunalului București, secția a ll-a penală.

Trimite cauza spre rejudecare la instanța de fond competentă, respectiv

Judecătoria Cornetu.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 8 mai 2008.