ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1587/2008

Asupra recursului de față în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 881 din 12 iunie 2007, Tribunalul București, secția a ll-a penală, a dispus, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., achitarea inculpatului D.G. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) și alin. (2 1 ) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., în urma schimbării încadrării juridice a faptei din infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) și alin. (2 1 ) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. S-a constatat că inculpatul a fost arestat preventiv de la 1 octombrie 2005 la 21 martie 2006. Prin rechizitoriul parchetului se reținuse că partea vătămată B.M.D.

a sesizat organele de poliție cu privire la faptul că, în ziua de 21 septembrie 2005, în timp ce se afla în comuna Popești Leordeni, pe șoseaua de centură, a fost agresată de o persoană de sex masculin, care a lovit-o cu pumnii peste față, după care i-a smuls geanta în care se aflau două telefoane mobile, suma de 16.000.000 lei, două perechi de ochelari și acte de identitate. În urma investigațiilor efectuate, s-a stabilit că autorul acestei infracțiuni este inculpatul D.G. Prin sentința penală nr. 320 din 21 martie 2006, Tribunalul București a dispus, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., achitarea inculpatului D.G.

pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) și alin. (2 1 ) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., după schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) și alin. (2 1 ) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. Împotriva acestei sentințe a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București, iar prin decizia penală nr. 436 din 1 iunie 2006, Curtea de Apel București a trimis cauza spre rejudecare, motivând că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra cererii de restituire la parchet.

După rejudecarea cauzei, instanța de fond a reținut aceeași starea de fapt, precum și că partea vătămată a indicat drept autor al faptei un tânăr de aproximativ 28 de ani, care a lovit-o cu pumnul peste față și a încercat să-i smulgă geanta, timp în care dintr-un autoturism de culoare roșie a coborât un alt individ, care a lovit-o și i-a smuls geanta. S-a mai reținut că, în urma investigațiilor efectuate, a rezultat că unul din telefoanele sustrase părții vătămate a fost folosit în repetate rânduri pentru apelarea unui post telefonic, aflat într-un imobil ce aparține martorului M.l., în care locuiau inculpatul D.G. și concubina acestuia. Pentru a pronunța achitarea, instanța de fond a reținut că folosirea telefonului părții vătămate de către inculpat nu reprezintă o probă certă că el a fost autorul agresiunii, declarațiile martorilor S.l., C.R.C.

și N.M.V. nu sunt relevante sub aspectul vinovăției inculpatului, iar recunoașterea inculpatului de către partea vătămată nu se coroborează cu alte probe. Curtea de Apel București, secția I penală, prin decizia penală nr. 398/ A din 12 decembrie 2007, admițând apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și partea civilă B.M.D., a desființat, în totalitate, sentința atacată și, rejudecând, a schimbat încadrarea juridică a faptei din infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) și alin. (2 1 ) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., text de lege în baza căruia a condamnat pe inculpat la o pedeapsă de 7 ani închisoare cu aplicarea art. 71 – art. 64 lit. a) și b) C. pen.

În baza art. 350 C. proc. pen., s-a dispus arestarea inculpatului, iar, în baza art. 88 C. pen., s-a dedus prevenția inculpatului de la 10 octombrie 2005 la 21 martie 2006. În baza art. 14 și 346 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata despăgubirilor civile de 3500 lei, către partea civilă B.M.D. Pentru a pronunța această soluție, instanța de apel a reținut, în esență, următoarele: în mod nejustificat, instanța de fond a apreciat că recunoașterea inculpatului de către partea vătămată, care a stat față în față cu acesta, descriind amănunțit trăsăturile sale și obiectele de îmbrăcăminte, fapt confirmat și de martorii asistenți D.V.

și P.C., care au arătat că partea vătămată l-a recunoscut pe inculpat fără ezitare, nu se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză; - poziția oscilantă a inculpatului pe parcursul procesului penal, care a încercat să inducă în eroare instanța de judecată cu privire la participarea sa la comiterea faptei, prin afirmații nesincere privitor la locul unde se afla în momentul faptei, susțineri care nu s-au confirmat; - în mod greșit s-au înlăturat și probele certe de vinovăție a inculpatului, referitoare la folosirea telefonului sustras de către inculpat, fapt confirmat și de martorul N.M.V., care a arătat că a fost apelat de la acest număr de telefon; - referatul de constatare tehnico-științifică, întocmit la testarea inculpatului cu tehnica poligraf, care, deși nu constituie o probă de sine stătătoare, poate oferi indicii cu privire la atitudinea inculpatului în raport de fapta reținută în sarcina sa, a evidențiat reacții specifice comportamentului simulat.

Prin recursul declarat, inculpatul a solicitat, prin apărătorul său ales, casarea hotărârii atacate în temeiul art. 385 9 pct. 9, 10 și 18 C. proc. pen., și menținerea sentinței instanței de fond, ca legală și temeinică, pentru motivele arătate în partea introductivă a hotărârii. Recursul inculpatului este fondat, însă prioritar pentru considerentele ce urmează: Pentru a pronunța o soluție de achitare, condamnare sau încetare a procesului penal, instanța trebuie să verifice, în cadrul cercetării judecătorești, în condițiile celor patru principii fundamentale, caracteristice fazei de judecată, oralitate, publicitate, nemijlocire și contradictorialitate, toate probele care au servit drept temei de trimitere în judecată a unui inculpat.

în urma operațiunii de verificare și administrare a probelor, în aceste condiții, instanța va putea evalua și aprecia care dintre acestea exprimă adevărul și le va putea reține, motivat, ca suport al hotărârii judecătorești de condamnare sau achitare. Or, în cauză, după trimiterea cauzei spre rejudecare, instanța de fond, încălcându-și rolul activ, nu a verificat și lămurit, în condițiile mai sus-menționate, toate împrejurările cauzei, întrucât nu a audiat martorii ascultați în primul ciclu procesual la instanța de fond, S.F. și P.I. și nu a examinat, pe bază de probe, apărările inculpatului. Or, pentru aflarea adevărului, prin exercitarea rolului activ, instanțele trebuiau să verifice și să administreze toate probele necesare, iar, în urma analizei și coroborării lor, să stabilească, cu certitudine, fapta și vinovăția inculpatului.

Contrar acestor obligații, instanțele, lipsite de rol activ, nu au verificat apărările inculpatului, care a negat constant săvârșirea faptei, afirmând că la momentul săvârșirii infracțiunii se afla acasă cu familia sa, și nici împrejurările relatate de martorii S.F., cumnatul inculpatului și P.I., ale căror declarații se coroborează cu ale părții vătămate. Astfel, martorul S.F., poreclit S., a declarat că fapta „este comisă de mine, T.A. și P.I.” și că „eu l-am sunat pe N.M. de pe telefonul sustras”, iar martorul P.I, a afirmat că „eram împreună cu Z. și S. într-un Fiat de culoare roșie ce aparține numitului Z.” și „eu i-am luat geanta acelei femei”, descriind pe partea vătămată și mașina acesteia.

Or, dat fiind că declarațiile acestora se coroborează cu cele ale martorului N.M.V. care a afirmat că „nu a vorbit cu inculpatul la telefon”, precum și cu cele ale martorilor C,R.C. și S.l.E., care au descris mașina agresorilor, se impunea ca instanța să audieze acești martori și să dispună, pentru elucidarea faptelor și împrejurărilor neclare, confruntarea acestora. Totodată, deși instanța a depus diligentele necesare pentru audierea numitului T.A., zis Z., la termenul din 10 aprilie 2007, la cererea procurorului și a apărătorului ales al inculpatului de a nu mai insista în audierea acestuia, a făcut aplicarea art. 329 C. proc. pen., dispunând ca martorii C.R. și T.A. să nu mai fie ascultați cu motivarea că audierea acestora nu mai este necesară.

Or, în realitate, pentru lămurirea tuturor aspectelor cauzei și aflarea adevărului, se impunea ca instanța să audieze și acest martor, indicat de martorii P.I. și S.F., ca fiind cel numit Z., proprietar al mașinii Fiat. De asemenea, se impune efectuarea de către partea vătămată a recunoașterii din grup a martorilor P.I., S.F. și T.A., despre care inculpatul D.G. a afirmat că îi seamănă, având aceeași constituție atletică. Neprocedând în acest mod, hotărârea instanței de apel și cea a instanței de fond sunt nelegale și netemeinice, pentru considerentele expuse anterior, ceea ce impune casarea acestora și trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru completarea cercetării judecătorești, la instanța de fond competentă, Judecătoria Cornetu.

Evident că, în urma completării cercetării judecătorești, urmează să fie administrate orice alte probe care vor apărea necesare pentru clarificarea faptelor și împrejurărilor cauzei și aflarea adevărului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de recurentul inculpat D.G. împotriva deciziei penale nr. 398/ A din 12 decembrie 2007 a Curții de Apel București, secția I penală. Casează decizia penală atacată și sentința penală nr. 881 din 12 iunie 2007 a Tribunalului București, secția a ll-a penală. Trimite cauza spre rejudecare la instanța de fond competentă, respectiv Judecătoria Cornetu. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 8 mai 2008.