ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5085/2003

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 379 din 14

aprilie 2003 a Tribunalului București, secția a II-a penală, a fost condamnat

inculpatul M.L. la pedeapsa de 6 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii

de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen.

A fost menținută starea de arest a

inculpatului și s-a computat prevenția de la 17 august 2002 la zi.

Sub aspectul laturii civile,

inculpatul a fost obligat să plătească suma de 5.200.000 lei către partea

civilă H.C.

Pentru a pronunța această sentință,

prima instanță a reținut, în esență, următoarea situație de fapt.

La data de 25 august 2002, în jurul

orelor 13,30, în timp ce partea vătămată H.C. se deplasa pe str. Mântuleasa,

având asupra sa o geantă, a fost atacată din spate de inculpat și i-a smuls

poșeta, rupându-i cureaua. Imediat după comiterea agresiunii, inculpatul a

fugit, fiind urmărit de partea vătămată până la un bloc unde inculpatul a

intrat.

În holul imobilului, inculpatul a

fost văzut de martorul M.M. în timp ce ascundea bunul sustras sub un tricou,

după care făptuitorul a sărit pe un geam, însă partea vătămată l-a observat și

a pornit în urmărirea acestuia, fără însă să-l poată ajunge. Ulterior, geanta a

fost găsită și restituită părții vătămate, din geantă lipsind telefonul mobil.

Situația de fapt expusă a fost

stabilită pe baza plângerii părții vătămate, planșelor foto executate în cauză

cu ocazia conducerii în teren a părții vătămate la locul săvârșirii

infracțiunii, procesului verbal de recunoaștere din grup a inculpatului, dovezi

de restituire a unora din bunurile sustrase, depozițiile martorilor M.M., M.M.,

P.A., M.P., B.V. și M.A., probe coroborate cu declarațiile inculpatului.

Curtea de Apel București, secția a

II-a penală, prin decizia penală nr. 462 A din 19 august 2003, a respins apelul

declarat de inculpat, apel ce a vizat atât nelegalitatea, cât și netemeinicia

hotărârii atacate.

Împotriva acestei decizii inculpatul

a declarat recurs, reiterând motivele de apel invocate și anume faptul că nu el

este autorul infracțiunii, motiv pentru care a solicitat achitarea, iar în

subsidiar a cerut reducerea pedepsei.

Recursul nu este fondat.

În cauză, instanțele au stabilit în

mod corect situația de fapt și vinovăția inculpatului, încadrând corespunzător

din punct de vedere juridic fapta comisă în textul de lege mai sus menționat.

Deși inculpatul nu a recunoscut

infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată, vinovăția acestuia rezultă

din toate celelalte probe administrate.

Astfel, din declarațiile părții

vătămate H.C. rezultă că aceasta l-a văzut pe inculpat după ce a fost

deposedată de geantă, și după ce acesta a fugit din blocul unde se ascunsese,

identificându-l din grup.

Declarațiile victimei se coroborează

cu declarațiile martorului M.M. care l-a văzut pe inculpat în holul blocului

unde locuia, reținându-i semnalmentele, inclusiv tatuajele pe care le-a descris

organelor de poliție.

Planșele foto executate în cauză

evidențiază, într-adevăr, că inculpatul are pe brațe tatuaje care coincid cu

cele descrise de martor în momentul în care l-a surprins ascunzând geanta sub

tricoul cu care era îmbrăcat.

Martorii asistenți cu ocazia

întocmirii procesului verbal de prezentare pentru recunoaștere, au menționat că

inculpatul a fost recunoscut fără ezitare de partea vătămată.

Pe de altă parte, concluziile

raportului de constatare tehnico-științifică privind detecția psihologică a

comportamentului simulat indică existența unor modificări ale stresului

emoțional specifice comportamentului nesincer atunci când inculpatul a răspuns

la întrebările critice (relevante) ale chestionarului.

Toate aceste mijloace de probă

evidențiază că autorul infracțiunii de tâlhărie, comisă la data de 25 august

2002 în dauna părții vătămate H.C. este inculpatul, iar împrejurarea că M.L. nu

a recunoscut infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată nu are nici o

relevanță sub aspectul răspunderii penale.

În ceea ce privește individualizarea

pedepsei, aspect sub care hotărârile sunt criticate, în subsidiar, de inculpat,

Curtea reține că au fost respectate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen.

La dozarea pedepsei instanțele au

ținut seama atât de pericolul social concret al faptei comise, cât și de datele

ce caracterizează persoana făptuitorului.

Urmărirea victimei, atacarea ei din

spate, într-un moment bine ales pentru a-și asigura scăparea și consecințele

infracțiunii, reprezintă împrejurări care evidențiază pericolul social ridicat

al faptei comise.

Referitor la profilul moral al

inculpatului, din probele administrate rezultă că acesta a avut o poziție

nesinceră atât în faza de urmărire penală, cât și în faza de cercetare

judecătorească, nu a acoperit prejudiciul cauzat și deși se află la o vârstă

tânără a suferit anterior o condamnare penală în minorat, fiind sancționat la 2

ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat și deși a beneficiat

de clemența legii (fiind liberat condiționat) nu a tras concluziile ce se impun

persistând în desfășurarea unor fapte antisociale.

Toate aceste elemente de

circumstanțiere ale faptei și făptuitorului au fost avute în vedere la

individualizarea pedepsei, sancțiunea aplicată, de 6 ani închisoare, orientată

spre limita inferioară a textului sancționator, nu este prea aspră, fiind de

natură să asigure realizarea scopului coercitiv și preventiv educativ.

În raport de considerentele expuse

recursul declarat de inculpat este nefondat și va fi respins în temeiul art.

385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Se va computa perioada arestării

preventive, iar în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul va fi

obligat la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

inculpatul M.L. împotriva deciziei penale nr. 462/ A din 19 august  2003 a

Curții de Apel București, secția a II-a penală, ca nefondat.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului, timpul reținerii și arestării preventive de la 27 august 2002 la

7 noiembrie 2003.

Obligă pe recurentul inculpat la

plata sumei de 1.100.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 7

noiembrie 2003.