ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3980/2004

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 375 din 12 martie 2004, Tribunalul București, secția I penală, l-a condamnat pe inculpatul T.G. la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 20, raportat la art. 211 alin. (1) lit. b) și c) C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen.

În baza art. 88 C. pen., s-a dedus prevenția de la 4 august 2003 la zi, iar în temeiul art. 350 C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului.

S-a luat act că partea vătămată P.A.L. nu s-a constituit parte civilă.

În baza art. 113 alin. (1) și (3) C. pen., s-a dispus față de inculpat măsura de siguranță a obligării la tratament medical până la însănătoșire.

În baza art. 191 C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la 1.500.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în fapt, următoarele:

În seara zilei de 3 august 2003, în jurul orei 23,00, pe stradă, inculpatul T.G. a agresat-o pe partea vătămată P.A.L. pe care a imobilizat-o de mâini cu o sârmă, a strâns-o de gât și a lovit-o cu capul de trotuar, în timp ce încerca să îi sustragă geanta.

La strigătele de ajutor ale victimei, la fața locului au sosit organele de poliție și martorii B.A. și Ț.A. care l-au imobilizat pe inculpatul ce fugise.

Partea vătămată a suferit un traumatism cranio-cerebral minor cu hematom epicranian frontal și parietal drept.

Situația de fapt și vinovăția inculpatului au fost stabilite pe baza plângerii și declarațiilor părții vătămate, procesului-verbal de cercetare la fața locului, procesului-verbal de constatare, declarațiilor martorilor și ale inculpatului.

Inculpatul T.G. a avut o atitudine procesuală oscilantă, dar în fața instanței de judecată a recunoscut săvârșirea infracțiunii, afirmând că la data comiterii ei urma un tratament medical antidepresiv care i-a afectat comportamentul.

Curtea de Apel București, prin decizia penală nr. 360/ A din 12 mai 2004, a respins, ca nefondat, apelul inculpatului, menținând starea de arest a acestuia, computând prevenția la zi și dispunând obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

În termen legal, împotriva hotărârilor pronunțate a declarat recurs inculpatul care, prin motivele scrise și orale, a susținut, în esență, următoarele:

- greșita încadrare juridică dată faptei și schimbarea acesteia în infracțiunea de lovire, prevăzută de art. 180 alin. (1) C. pen., întrucât inculpatul nu a intenționat să sustragă geanta părții vătămate;

- reindividualizarea pedepsei aplicate în raport de datele personale;

- nelegalitatea soluției de condamnare și achitarea sa în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.

Criticile formulate vor fi examinate în raport de prevederile art. 385

9

alin. (1) pct. 17, 18 și 14 C. proc. pen., constatându-se că hotărârile pronunțate sunt conforme legii.

Astfel, deși recurentul inculpat a susținut că nu a avut intenția de a o tâlhări pe partea vătămată, în fața instanței de fond a recunoscut săvârșirea acestei fapte, el fiind găsit, de altfel, de către polițiști și martori aplecat asupra părții vătămate, iar bareta genții victimei fiind ruptă.

Partea vătămată a detaliat împrejurările în care a fost acostată și agresată de inculpat, precum și încercările acestuia de a-i sustrage geanta.

Inculpatul, pentru a scăpa de consecințele faptei sale a simulat o criză epileptică.

Curtea constată că susținerile recurentului inculpat nu corespund probelor administrate care atestă elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie, inclusiv vinovăția acestuia sub forma intenției directe. În consecință, în cauză nu se impune achitarea inculpatului și nici schimbarea încadrării juridice, situația de fapt și vinovăția sa fiind corect reținute de către instanțele de judecată, iar încadrarea juridică este legală și temeinică.

Cât privește individualizarea pedepsei aplicate inculpatului, Curtea constată că aceasta s-a făcut cu respectarea dispozițiilor art. 72 C. pen., dându-se eficiența cuvenită criteriilor stabilite de acest text.

În cauză, inculpatul a fost condamnat pentru comiterea unei tentative la infracțiunea de tâlhărie, săvârșită în contextul unor agravante (pe timp de noapte și în loc public) care accentuează răspunderea penală.

Instanțele de judecată au apreciat în mod corespunzător pericolul social al faptei și al făptuitorului, pedeapsa aplicată fiind, numai în acest cuantum și modalitate de executare, în măsură să conducă la respectarea art. 52 C. pen.

Neconstatându-se motive care să justifice o reducere a pedepsei aplicate și nici altele care să conducă la casare, urmare examinării potrivit art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., în temeiul prevederilor art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat de inculpat se va respinge ca nefondat.

În baza art. 385

17

alin. (4) C. proc. pen., combinat cu art. 88 C. pen., se va deduce din pedeapsa aplicată timpul arestării preventive de la 4 august 2003 la 20 iulie 2004.

Recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul T.G. împotriva deciziei penale nr. 360 din 12 mai 2004 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, perioada arestării preventive de la 4 august 2003 la 20 iulie 2004.

Obligă pe recurent să plătească statului 1.200.000 lei cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 20 iulie 2004.