ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6389/2004

Asupra recursurilor de față:

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 48/ P din

14 aprilie 2004 a Tribunalului Neamț, inculpatul T.L. a fost condamnat pentru

săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1) și (2)

lit. b) și c) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a), b) și c) și art. 76 lit.

b) C. pen., la pedeapsa de un an închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 71 și art.

64 C. pen.

S-a dedus din pedeapsa aplicată

durata reținerii și arestării preventive de la 3 decembrie 2003, ora 13, la 2

ianuarie 2004, ora 13.

S-a luat act că partea vătămată M.A.

nu s-a constituit parte civilă, prejudiciul fiind acoperit în întregime.

În baza art. 191 C. proc. pen.,

inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a pronunța această sentință,

instanța de fond a reținut, în fapt, următoarele:

În seara zilei de 2 decembrie 2003,

inculpatul T.L. a cunoscut-o pe partea vătămată M.A., aceasta din urmă

acceptându-i invitația de a merge într-un bar împreună.

După ce s-au despărțit, partea

vătămată a fost atacată de inculpat care a lovit-o, cerându-i să întrețină

raporturi sexuale cu el.

Întrucât partea vătămată a refuzat,

inculpatul și-a intensificat agresivitatea, i-a rupt geaca și a lovit-o

puternic cu genunchiul în abdomen.

Partea vătămată a scăpat geanta din

mână, reușind să strige după ajutor, ceea ce a determinat apariția martorei

I.T.

Inculpatul i-a mai aplicat victimei

două lovituri cu palma peste față, după care a sustras telefonul mobil din

geantă și a fugit.

Partea vătămată a suferit leziuni

traumatice la nivelul feței care au necesitat 2 – 3 zile de îngrijiri medico –

legale (certificat medico – legal nr. 1610 din 4 decembrie 2003 al Serviciului

de medicină legală al Judecătoriei Piatra Neamț).

Situația de fapt și vinovăția

inculpatului au fost stabilite pe baza materialului de urmărire penală întocmit

în cauză: proces – verbal de consemnare a plângerii, declarațiile părții

vătămate, declarațiile martorilor A.L., I.T., M.M., B.C., M.G., acte medico –

legale, proces – verbal de cercetare a locului faptei, planșe fotografice,

declarațiile inculpatului care a recunoscut săvârșirea infracțiunii reținute în

sarcina sa.

Împotriva acestei decizii

judecătorești au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamț și

inculpatul T.L., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Parchetul a solicitat majorarea

pedepsei aplicate inculpatului, în raport de gravitatea faptei comise.

Inculpatul a solicitat schimbarea

încadrării juridice a faptei în infracțiunea de furt calificat și aplicarea

art. 81 C. pen.

Curtea de Apel Bacău, prin decizia

penală nr. 179 din 8 iunie 2004, a respins, ca nefondate, ambele apeluri.

S-a constatat că încadrarea juridică

dată faptei săvârșite de inculpatul T.L. este legală și temeinică, deposedarea

victimei de bunul său făcându-se prin violență.

Cât privește individualizarea

pedepsei aplicate inculpatului, s-a apreciat că aceasta corespunde criteriilor

generale prevăzute de art. 72 C. pen., neimpunându-se modificarea ei.

Împotriva deciziei penale au

declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău și inculpatul T.L.

Parchetul a criticat hotărârile

judecătorești pentru netemeinicie, solicitând înlăturarea dispozițiilor art. 74

lit. a), b) și c) și art. 76 lit. b) C. pen. și majorarea cuantumului pedepsei

aplicate inculpatului.

S-a susținut că la aprecierea

periculozității sociale a inculpatului trebuie să se aibă în vedere și

săvârșirea de către acesta a tentativei de viol asupra victimei, faptă pentru

care aceasta și-a retras plângerea prealabilă formulată, dar care ar fi putut

conduce la consecințe mai grave în lipsa intervenției martorei I.T.

Temeiul juridic al recursului îl

constituie dispozițiile art. 385

9

alin. (1) pct. 14 C. proc. pen.

Inculpatul T.L. a solicitat

admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate și schimbarea încadrării

juridice în infracțiunea de furt calificat și aplicarea unei pedepse a cărei

executare să fie suspendată condiționat.

Temeiul juridic al recursului în

constituie dispozițiile art. 385

9

alin. (1) pct. 17 și 14 C. proc.

pen.

Examinând recursurile Înalta Curte

de Casație și Justiție constată că acestea sunt nefondate.

Din analiza materialului probator

administrat în cauză rezultă că instanța de judecată a reținut în mod corect

situația de fapt și vinovăția inculpatului, dând faptei săvârșite de acesta

încadrarea juridică legală și temeinică.

Din declarațiile părții vătămată

M.A., coroborate cu concluziile actului medico – legal, precum și din

depozițiile martorilor I.T. și M.M. rezultă fără putință de tăgadă că

inculpatul T.L. a lovit victima și, profitând de faptul că aceasta căzuse la

pământ, i-a sustras telefonul mobil din geantă.

Acțiunea de însușire fără drept a

unui bun săvârșită imediat după comiterea actelor de agresiune și violență

fizică asupra victimei este specifică elementului material al infracțiunii de

tâlhărie, încadrarea juridică reținută în mod corect de instanța de fond.

Chiar dacă inculpatul a agresat

victima și cu scopul de a o determina la întreținerea de raporturi sexuale,

împrejurarea că, profitând de situația în care a adus-o pe aceasta (căzută la

pământ, înspăimântată, lovită în imposibilitate de a-i opune rezistență

agresorului, i-a sustras telefonul mobil) conduce în mod indubitabil la

reținerea în sarcina sa a infracțiunii de tâlhărie, în concurs real cu

eventuale alte infracțiuni.

În speță, partea vătămată M.A. și-a

retras plângerea prealabilă pentru tentativa la infracțiunea de viol, astfel că

în mod just în sarcina inculpatului nu s-a mai reținut decât săvârșirea

infracțiunii de tâlhărie.

Individualizarea pedepsei aplicate

inculpatului T.L., pentru săvârșirea acestei infracțiuni s-a făcut în

concordanță cu dispozițiile art. 72 C. pen.

Instanța de judecată a dat eficiența

cuvenită tuturor criteriilor generale de individualizare, prevăzute de textul

de lege sus-arătat.

S-a avut în vedere pericolul social

concret al infracțiunii săvârșite, dar și datele și împrejurările legate de

persoana inculpatului.

Astfel, s-a reținut că inculpatul o

persoană tânără, fără antecedente penale, încadrată în muncă, a avut o

atitudine procesuală sinceră, contribuind la stabilirea adevărului în cauză.

El a manifestat regret pentru fapta

săvârșită și a luat măsuri imediate de despăgubire a victimei.

Din referatul de evaluare întocmit

de Serviciul de reintegrare socială și supraveghere de pe lângă Tribunalul

Neamț rezultă că șansele de recuperare socială a inculpatului T.L. sunt reale,

iar riscul ca acesta să mai săvârșească alte fapte penale este minim.

Pentru aceste considerente, Curtea

apreciază ca necesară și suficientă pedeapsa aplicată inculpatului, neexistând

temeiuri de modificare a acesteia.

Constatând din oficiu că nu există

alte motive de casare, Curtea urmează să respingă ca nefondate recursurile

declarate.

Timpul arestului preventiv se va

deduce din pedeapsa aplicată de la 3 decembrie 2003 la 2 ianuarie 2004.

Recurentul inculpat va fi obligat la

plata cheltuielilor judiciare către stat.

Văzând dispozițiile art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., art. 385

17

alin. (4) C. proc. pen. și

art. 88 C. pen., art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău

și inculpatul T.L. împotriva deciziei penale nr. 179 din 8 iunie 2004 a Curții

de Apel Bacău.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului, timpul reținerii și arestării preventive de la 3 decembrie 2003

la 2 ianuarie 2004.

Obligă pe recurentul inculpat să

plătească statului suma de 1.200.000 lei cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

30 noiembrie 2004.