ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4205/2006

Asupra recursului penal de față,

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 381 din 25

august 2005, pronunțată de Tribunalul Bacău, în dosarul nr. 8064/2004, a fost

condamnat inculpatul R.C., la pedeapsa de 5 ani închisoare, pentru tentativă la

infracțiunea de omor calificat, faptă prevăzută de art. 20 raportat la art. 174

și 175 lit. i) cu aplicarea art. 73 lit. b), art. 74 lit. a), b) și c) și art. 76

alin. penultim C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din art. 182 C.

pen., și la 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C.

pen.

Sub aspectul laturii civile, s-a

constatat că inculpatul a achitat părții vătămate M.I. suma de 50.000.000 lei

vechi și a fost obligat la plata sumei de 2079,7149 lei RON către C.A.S. Bacău.

Pentru a pronunța această sentință,

prima instanță a reținut, în esență, următoarea situație de fapt:

În noaptea de 21 aprilie 2003 la

Căminul Cultural din satul Frumoasa s-a organizat o discotecă.

Pe la miezul nopții, în timpul

dansului, din greșeală partea vătămată M.I. s-a ciocnit cu inculpatul R.C. M.I.,

aflat în stare de ebrietate avansată, i-a cerut inculpatului să părăsească

localul cu motivarea că era sărbătoarea Paștelui Catolic și nu o sărbătoare

ortodoxă.

Inculpatul a refuzat să plece, fapt

ce a determinat o ceartă între cei doi, după care au ieșit afară unde au continuat

incidentul.

Partea vătămată l-a lovit pe

inculpat, acesta s-a dezechilibrat și a căzut iar în timp ce era ținut la

pământ, văzându-se înconjurat de tinerii din anturajul acesteia, a ripostat,

lovind-o cu un corp ascuțit și cauzându-i o puternică hemoragie.

Atât partea vătămată cât și

inculpatul au fost transportați la spital, inculpatul a necesitat îngrijiri

medicale de 35-40 zile, iar partea vătămată de 25-30 zile, lovitura aplicată

acesteia punându-i viața în primejdie.

Situația de fapt expusă a fost probată

cu declarațiile părții vătămate, depozițiile martorilor C.A., C.E., D.P., A.G.,

R.G. și C.C., cu actele medico-legale, probe coroborate cu declarațiile

inculpatului.

Curtea de Apel Bacău, prin decizia

penală nr. 13 din 17 ianuarie 2006, a admis apelul formulat de inculpat, a

desființat în parte sentința atacată și rejudecând a redus pedeapsa de la 5 ani

închisoare la 3 ani închisoare și suma la care inculpatul a fost obligat către

C.A.S. Bacău de la 2079, 7149 lei RON la 1039,8574 lei RON, menținându-se celelalte

dispoziții ale sentinței.

Împotriva acestei decizii inculpatul

a declarat recurs, invocând dispozițiile art. 385

9

pct. 10, 17, 17

1

C. proc. pen., învederându-se că instanțele nu s-au pronunțat cu privire la

unele probe, că încadrarea juridică în art. 20 raportat la art. 174 C. pen.,

este greșită și că hotărârea este contrară legii. În notele scrise depuse la

dosar se invocă și legitima apărare.

Recursul nu este fondat.

Primul motiv de recurs invocat de

inculpat, art. 395

9

pct. 10, nu este fondat. Sub  acest  aspect este

de subliniat că pentru a fi întemeiat un asemenea motiv este necesar ca probele

asupra cărora instanța nu s-a pronunțat, să fie de natură a influența asupra

soluției procesului, iar instanța să le ignore sau, menținându-le, să nu se

pronunțe asupra semnificației lor.

Dimpotrivă, așa cum rezultă din

actele aflate la dosar, instanța de fond a administrat toate probele necesare,

a încuviințat inculpatului cererile formulate, de audiere a unor martori

propuși în apărare și în circumstanțiere, iar instanța de control judiciar, în

temeiul caracterului devolutiv al apelului, a admis audierea martorului D.C.,

acordând inculpatului mai multe termene pentru audierea acestui martor în

apărare.

Este adevărat că inculpatul a

susținut constant că s-a folosit de o șurubelniță pentru a se apăra, în timp ce

partea vătămată a menționat că a fost lovită cu un cuțit, însă acest aspect nu

poate conduce la concluzia că instanța nu a administrat probele necesare pentru

stabilirea unei situații de fapt reale. Martorii oculari audiați (C.E., D.P., A.G.)

confirmă că inculpatul a lovit cu un cuțit, așa cum a susținut constant și

partea vătămată și cum este confirmat și de expertiza medico-legală

traumatologică.

În consecință, instanțele de fond și

de apel au administrat toate probele necesare, inclusiv cele solicitate de

inculpat, împrejurare în raport de care primul motiv de recurs este nefondat.

Cu privire la încadrarea juridică a

faptei, Înalta Curte constată că, în speță, fapta inculpatului de a lovi cu un

cuțit pe partea vătămată într-o zonă vitală (torace) întrunește elementele

constitutive ale tentativei la infracțiunea de omor, așa cum bine a stabilit

instanța de fond.

Pentru existența infracțiunii de

vătămare corporală gravă, prevăzută în art. 182 alin. (1) C. pen. (text invocat

de inculpat și în apel), este necesar ca, pe plan subiectiv, în raport cu

rezultatul produs, inculpatul să fi acționat cu praeterintenție, iar în

stabilirea laturii subiective, trebuie să se țină seama de toate datele de

fapt, începând cu obiectul folosit, intensitatea cu care au fost aplicate

loviturile, regiunea spre care au fost îndreptate acestea, urmările ce se

puteau produce și terminând cu împrejurarea dacă lipsa unei asistențe medicale

calificate și de urgență punea în primejdie viața victimei.

În speță, fapta inculpatului de a

aplica o lovitură activă, de sus în jos, cu un cuțit, într-o regiune a corpului

unde se află organe vitale, cauzându-i victimei o plagă penetrantă în cavitatea

pleurală stângă, cu hemopneumotorax și insuficiență respiratorie acută,

constituie tentativă la infracțiunea de omor, iar nu infracțiunea de vătămare

corporală gravă, atâta vreme cât viața victimei a fost salvată numai printr-o

intervenție chirurgicală de urgență.

În sfârșit, nici ultimul motiv de

recurs invocat de inculpat, cel al legitimei apărări, în varianta alin. (3) al art.

44 C. pen., nu este fondat.

Pentru ca apărarea efectuată

împotriva unui atac să fie considerată legitimă, se cere nu numai ca atacul să

fi fost direct, imediat și injust, ci și ca între fapta săvârșită în apărare și

atacul care a impus apărarea să existe un raport de proporționalitate

aproximativă, sub aspectul gravității.

În speță, conflictul dintre părți

s-a derulat în două faze, una în interiorul căminului cultural și alta în

afară, în ambele împrejurări inculpatul și partea vătămată lovindu-se reciproc,

însă nici un moment victima nu a folosit un obiect contondent, de altfel nici

nu era înarmată, spre deosebire de inculpat care a scos un cuțit și i-a aplicat

o lovitură puternică în torace, cu consecințele expuse mai sus.

Excesul de apărare nu poate fi

asimilat, conform art. 44 alin. (3) C. pen., cu apărarea legitimă și nu duce la

înlăturarea caracterului penal al faptei, această depășire constituie o

circumstanță legală, prevăzută de art. 73 lit. b), așa cum bine a reținut și

instanța de fond.

În raport de considerentele expuse,

recursul declarat nu este fondat și, în baza art. 385

15

pct. 1 lit.

b) C. proc. pen., va fi respins.

Conform art. 192 alin. (2) din

același cod, inculpatul va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul R.C. împotriva deciziei penale nr. 13 din 17 ianuarie

2006 a Curții de Apel Bacău.

Obligă recurentul inculpat la plata

sumei de 120 lei noi, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

30 iunie 2006.