ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1041/2003

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 134 din 21

iunie 2002, Tribunalul Harghita a condamnat pe inculpatul minor P.J. la 5 ani

închisoare pentru infracțiunea de omor calificat prevăzută de art. 174 alin.

(1), art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 99 și art. 109, art. 73 lit.

b) și art. 76 lit. b) C. pen. (victimă C.D.C.) și la 2 ani și 3 luni

închisoare, pentru tentativă la infracțiunea de omor calificat prevăzută de

art. 20, art. 21, raportat la art. 174 alin. (1) și (2), art. 175 lit. i) și

alin. ultim C. pen., cu aplicarea art. 99, art. 109, art. 73 lit. b) și art. 76

lit. b) C. pen. (victimă C.D.).

În baza art. 33 lit. a) și art. 34

lit. b) C. pen., s-a dispus executarea pedepsei de 5 ani închisoare.

Au fost aplicate dispozițiile art.

71 și art. 64 C. pen.

Inculpatul a fost obligat, în

solidar, cu părțile responsabile civilmente P.Șt. și V. să plătească 20.000.000

lei despăgubiri civile către partea civilă C.T.D. și suma de 3.500.000 lei

părții civile Spitalul județean Miercurea-Ciuc.

S-a constatat că partea vătămată

C.D. nu s-a constituit parte civilă.

Pentru pronunțarea hotărârii, prima

instanță a reținut următoarea stare de fapt:

În seara de 8 decembrie 2001,

minorul P.J., împreună cu alți tineri, s-au dus la discoteca N.S. din comuna

Sărmaș, jud. Harghita, unde au consumat băuturi alcoolice și au dansat.

În local se mai afla un grup de

tineri din care făceau parte C..D.C. și C.D.

În jurul orei 2,30 – 3,00 între cele

două grupuri s-a iscat, în timpul dansului, un conflict, inculpatul fiind lovit

de un tânăr.

Ca urmare, el a scos un briceag din buzunar,

l-a deschis și a lovit, la întâmplare, atingându-l pe C.D.

Apoi, inculpatul a părăsit

discoteca, fiind urmărit, împrejurare în care, cu același briceag, a aplicat o

lovitură în abdomen victimei C.D.C., care a căzut în stare de inconștiență și

fiind transportat la spital, a decedat.

Victima a prezentat o plagă împunsă,

penetrantă, intraabdominală, cu străpungerea arterei abdominale.

Partea vătămată C.D. a suferit o

plagă înjunghiată în hipocondrul stâng, având nevoie, pentru vindecare, de

14-15 zile de îngrijiri medicale.

Din probele administrate a rezultat

că a existat o provocare, constând în lovirea inculpatului, care a suferit

leziuni vindecabile în 4-5 zile.

Partea civilă C.T.D., tatăl victimei

s-a constituit parte civilă cu sumele de 20.000.000 lei despăgubiri

reprezentând cheltuielile de înmormântare, inculpatul fiind de acord să le

plătească.

Împotriva sentinței penale au

declarat apel inculpatul și partea civilă C.T.D., care nu l-a motivat, în

instanță, în lipsa acestuia, soția sa cerând amânarea cauzei pentru lipsa

soțului, pretinzând că acesta este bolnav, dorind să-și angajeze și un

apărător.

Prin decizia penală nr. 138/A din 23

octombrie 2002, Curtea de Apel Târgu Mureș a respins ca nefondate recursurile

declarate, respectiv și cererea formulată de soția părții civile.

S-a motivat respingerea recursului

declarat de partea civilă C.T.D., prin aceea că prima instanță a admis integral

pretențiile acesteia, inculpatul fiind obligat la 20.000.000 lei despăgubiri,

reținând provocarea, respectiv culpa comună.

Împotriva deciziei penale au

declarat recurs, nemotivat, partea civilă C.T.D. și soția acestuia C.A.

La judecarea recursului a lipsit

partea civilă C.T.D., care nu a formulat nici motive scrise, fiind prezentă

doar soția sa C.A., care verbal, a solicitat admiterea recursului declarat de

ea, pentru rejudecarea cauzei, urmând să fie angajat un apărător și propuși noi

martori pentru a fi audiați, în scopul de a se stabili corect faptele.

Recursul declarat de C.A. este

inadmisibil.

În principiu, toate persoanele care

au suferit un prejudiciu și care au calitatea de părți vătămate, dobândesc

dreptul la acțiune pentru repararea daunelor, în calitate de persoane

prejudiciate.

Prejudiciul trebuie să fie reparat,

în principiu, în natură, prin restabilirea situației anterioare săvârșirii

faptei ilicite și, numai dacă acest lucru nu este posibil, repararea se va face

prin echivalent bănesc, de către autorul producerii daunelor.

Din principiul reparării integrale a

prejudiciului cauzat, rezultă că la stabilirea cuantumului despăgubirilor nu

trebuie avute în vedere gravitatea faptei sau forma de vinovăție a autorului,

deoarece măsura întinderii răspunderii este numai prejudiciul produs.

Față de aceste principii, în speță,

din actele dosarului rezultă că, prejudiciul material produs familiei în cazul

decesului victimei, C.D.C. a fost de 20.000.000 lei, reprezentând cheltuielile

ocazionate de înmormântarea acestuia.

Pentru repararea integrală a acestei

pagube, s-a constituit parte civilă la urmărirea penală numai tatăl victimei

C.T.D., prin declarația din 26 februarie 2002.

În această situație, nu era necesar

ca alți membri de familie, respectiv și mama victimei, să se constituie parte

civilă, deoarece despăgubirile vizau aceeași cauză și același prejudiciu de 20.000.000

lei, solicitate de C.T.D.

Ca atare, în mod corect, în cauză,

pe tot parcursul procesului penal a figurat ca parte civilă numai C.T.D., așa

cum rezultă din rechizitoriu și din încheierea primei instanțe în care s-a

consemnat că acesta, prezent fiind, s-a constituit parte civilă în cauză cu

aceeași sumă de 20.000.000 lei, reprezentând cheltuieli de înmormântare a

fiului său.

În cauză a declarat apel numai

partea civilă C.T.D., decizia penală nr. 138/A din 23 octombrie 2002, a Curții

de Apel Târgu Mureș privindu-l numai pe el.

Soția părții civile, respectiv C.A.

nu a figurat ca parte civilă în cauză și nu s-a prezentat în această calitate

la instanța de fond și ca urmare nu a declarat apel.

Deci, deși ea nu a avut nici o

calitate procesuală, totuși alături de soțul său figurează, în declarația de

recurs, ca recurentă parte civilă.

Mai mult, în instanța de recurs,

C.A., în lipsa unor motive scrise, verbal, nu a cerut modificarea

despăgubirilor civile de 20.000.000 lei acordate soțului său, declarându-se doar

nemulțumită de modul în care s-a judecat cauza la celelalte instanțe și a cerut

rejudecarea ei pentru a-și putea angaja apărător și a fi audiați noi martori ce

ar urma să-i propună.

În concluzie, atâta timp cât C.A. nu

a avut calitatea de parte civilă pe parcursul procesului penal, ea nu poate

avea nici calitatea de recurentă, în cauză (art. 385

2

raportat la

art. 362 lit. d) C. proc. pen.).

În ce privește recursul declarat de

partea civilă C.T.D., în lipsa unor motive scrise și a lipsei acestuia la instanța

de recurs, Curtea, verificând hotărârea atacată în condițiile art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., constată că nu se identifică existența vreunor motive

care să ducă la casarea ei, astfel că în temeiul art. 385

15

pct. 2

lit. a) C. proc. pen., va dispune respingerea sa ca nefondat, hotărârile

instanțelor de judecată fiind temeinice și legale, în ce privește rezolvarea

laturii civile a cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca inadmisibil, recursul

declarat de C.A. și ca nefondat recursul declarat de partea civilă C.T.D.

împotriva deciziei penale nr. 138/A din 23 octombrie 2002, a Curții de Apel Tg.

Mureș, privind pe inculpatul P.J.

Obligă pe recurenți să plătească

statului câte 400.000 lei cheltuieli judiciare.

Pronunțată în ședință publică, azi

28 februarie 2003.