ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2858/2013

RO M Â N ! A Deliberând asupra cauzei de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 432 din 4 octombrie 2005 a Tribunalulului Bacău, secția penală, inculpatul C.T.C. a fost condamnat la pedeapsa de: - 9 ani închisoare și 5 ani interzicere a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 alin. (1) - 175 lit. i) C. pen. l-a fost interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. în condițiile art. 71 C. pen. În temeiul art. 106 din O.U.G. nr. 150/2002, inculpatul a fost obligat la plata sumei de 4.988.300 RON cu titlu de despăgubiri către C.A.S.

a Județului Bacău, reprezentând cheltuieli de spitalizare a părții civile P.V.C. Inculpatul a mai fost obligat, în temeiul art. 14 și 346 C. proc. pen., coroborat cu art. 998 C. civ., la 3.000 RON, cu titlu de despăgubiri civile, și la 4.000 RON, daune morale, părții civile P.V.C. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele: La 14 august 2004, în timp ce se afla în interiorul A.M., inculpatul C.C. a agitat conținutul unei sticle cu băuturi alcoolice, băutură care s-a revărsat peste consumatorii din bar. Datorită acestui incident minor, între inculpat și partea vătămată P.V.C. s-a declanșat un conflict verbal care a degenerat în violențe fizice din partea părții vătămate care, cu pumnul, l-a lovit pe inculpat, cei doi lovindu-se apoi reciproc, în mod repetat.

în conflictul care a luat amploare a intervenit și minorul C.T. care a lovit-o pe victimă cu o sticlă în cap, toți trei fiind înlăturați din incinta barului. Partea vătămată a părăsit barul și s-a îndreptat spre locuință, însă, la aproximativ 20 de metri de locul incidentului a fost ajunsă de inculpat care, cu pumnul a lovit-o peste față. În urma loviturii primite, partea vătămată s-a dezechilibrat, a căzut la pământ și aici inculpatul i-a aplicat cu picioarele mai multe lovituri în regiunea capului până când aceasta și-a pierdut cunoștința. În ajutorul părții vătămate au intervenit mai mulți tineri care au condus-o acasă și, pentru că starea sănătății s-a agravat, victima a fost transportată la Spitalul Municipal Bacău și internată în perioada 19 august 2005 - 25 august 2005 cu diagnosticul „hematom extradural subacut temporal dr.

operat, parietal, fractură temporală dreaptă, contuzie cerebrală minoră", afecțiuni ce au necesitat pentru vindecare 40-45 zile de îngrijiri medicale și care au pus în primejdie viața victimei. Situația de fapt și vinovăția au fost reținute pe baza declarațiilor părții vătămate, certificatului medico legal, eliberat de Serviciul de Medicină Legală Bacău, proceselor-verbale de reconstituire, declarațiilor martorilor M.N., S.V., M.C., P.B., P.I.N., B.L., C.M., B.T. și B.E. Împotriva sentinței inculpatul, prin apărător, a declarat, în termen legal, apel, fără a-l motiva în scris. În fața instanței, prin apărătorul ales, a solicitat reținerea circumstanței atenuante legale a provocării, prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., sau, în subsidiar, reducerea pedepsei, apreciată ca fiind prea aspră, ținându-se seama de lipsa antecedentelor penale și de conduita în societate până la săvârșirea faptei.

Prin decizia penală nr. 395 din 6 decembrie 2005, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală, apelul a fost respins ca nefondat. Nemulțumit și de această hotărâre, în termenul legal, inculpatul, prin apărătorul ales, a atacat-o cu recurs. Prin motivele scrise, a criticat decizia și sentința ca nelegale și netemeinice și a cerut casarea lor pentru cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 17, pct. 17 1 și pct. 14 C. proc. pen. A susținut că în mod nejustificat instanțele nu au reținut în cauză circumstanța atenuantă legală a provocării, deși din probele administrate rezulta fără echivoc că partea vătămată a declanșat conflictul, lovindu-l puternic în zona feței, pentru un motiv minor.

Totodată a arătat că instanțele nu au motivat încadrarea juridică a faptei săvârșite de inculpat, din probele administrate rezultând că inculpatul și partea vătămată s-au lovit reciproc, iar în conflict a intervenit și minorul C.T., care a lovit-o pe partea vătămată cu o sticlă. Referitor la constatările medico-legale, a motivat că nu au evidențiat separat leziunile provocate părții vătămate prin lovirea cu sticla în zona capului de minorul C.T. și pe cele provocate de inculpat prin lovirea cu picioarele. A învederat că intenția cu care a acționat a fost aceea de a aplica o corecție părții vătămate și nicidecum de a suprima viața acesteia sau de a accepta producerea unui astfel de rezultat, astfel că încadrarea juridică corectă este aceea de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 alin. (1) C. pen.

Al treilea motiv de recurs a vizat individualizarea greșită a pedepsei, în sensul că instanțele au aplicat o pedeapsă care apare exagerată ținându-se seama de lipsa antecedentelor penale. Prin decizia penală nr. 2990 din 11 mai 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în Dosar nr 30349/1/2005 (nr. vechi 7891/2005), a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.T.C. împotriva deciziei penale nr. 395 din 6 decembrie 2005 a Curții de Apel Bacău. Recurentul inculpat a fost obligat la plata sumei de 120 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Pentru a decide astfel, instanța de control judiciar a apreciat că instanțele au reținut o situație de fapt corectă și au dat faptei încadrarea juridică legală, iar pedeapsa a fost individualizată cu respectarea criteriilor generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen.

S-a reținut că din declarațiile martorilor audiați a rezultat că inculpatul a agitat o sticlă de bere și i-a stropit, iar atunci când partea vătămată l-a apostrofat, s-au luat la bătaie. După ce au fost scoși din bar, inculpatul a lovit partea vătămată cu pumnul și, când aceasta a căzut la pământ, a sărit cu picioarele pe capul acesteia în partea dreaptă. Instanța de recurs a arătat că martorul P.N. a declarat: „...C.T.C. s-a îndepărtat de fratele meu, care era căzut la circa 4-5 metri. Eu am crezut că acesta pleacă și se termină conflictul. C.T.C. și-a făcut vânt și l-a lovit cu picioarele în cap pe fratele meu". Martora S.V. a declarat „...C.T.C. s-a întors spre P.V.C.

și a sărit cu picioarele, fiind încălțat cu pantofi, pe partea dreaptă a capului acestuia". Potrivit certificatului medico-legal și protocolului operator, victima a prezentat colecție hemoragică temporo parietal drept, cu comprimarea ventriculului lateral drept și traiect de fractură la nivelul stâncii temporale drepte - fractură temporo - parietală dreapta, de aproximativ 6 cm. cu iradiere în baza craniului. S-a considerat că declarațiile martorilor și actul medico legal confirmă plângerea și declarațiile părții vătămate, care a arătat că a fost lovită și călcată cu picioarele pe partea dreaptă a capului. În raport cu numărul de zile de îngrijiri și cu faptul că leziunile prezentate au fost de natură a pune în primejdie viața părții vătămate,s-a constatat că încadrarea juridică legală este cea reținută în cele două hotărâri.

S-a mai reținut că inculpatul s-a sustras urmăririi penale și judecății și este dat în urmărire generală. La 18 septembrie 2006, condamnatul C.T.C., indicând adresa de domicliliu comuna M., Sat F., Județul Galați, a formulat cerere de revizuire a sentinței penale nr. 432 din 4 octombrie 2005. Prin sentina penală nr. 347/D/207 din 28 iunie 2007 Tribunalul Bacău, secția penală, a respins ca nefondată cererea de revizuire formulată de condamnat. La 28 februarie 2013 a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie, apelul peste termen formulat de inculpatul C.T.C. împotriva sentinței penale nr. 432/D din 04 octombrie 2005 pronunțată de Tribunalul Bacău în Dosarul nr. 2659/110/2005.

Instanța de control judiciar, la termenul din 9 aprilie 2013, a ridicat excepția inadmisibilitătii apelului, față de împrejurarea că inculpatul uzase deja de această cale de atac și, găsind întemeiată această excepție, prin decizia penală nr. 59 din 9 aprilie 2013, a respins ca inadmisibil apelul declarat de C.T.C. împotriva sentinței penale nr. 432 din 4 octombrie 2005, pronunțată de Tribunalul Bacău în Dosarul nr. 2658/110/2005. În baza art 192 alin. (2) C. proc. pen. inculpatul a fost obligat la plata sumei de de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că susținerile inculpatului , în sensul că apelul este declarat în termenul procedural de 10 zile de la începerea executării, nu sunt întemeiate.

Instanța a arătat că împrejurarea că inculpatul a fost plecat în străinătate și nu a fost prezent la niciun termen de judecată, atât în fața primei instanțe cât și în căile de atac, poate avea relevanță doar în ipoteza în care partea care nu participă la proces nu uzează de calea de atac, legiuitorul punând la îndemâna părților aflate în această din urmă situație instituția apelului peste termen, în temeiul art 365 C. proc. pen. În speța, s-a reținut că inculpatul, care a lipsit la judecata în primă instanță, a uzat de calea de atac introdusă de apărătorul ales, fiind lipsit de relevanță că acesta ar fi fost angajat de către familia inculpatului, ca și susținerea acestuia că nu ar fi avut cunoștință de proces.

Instanța a arătat că inculpatul a știut de derularea procedurilor penale împotriva sa rezultă nu numai din împrejurarea că și-a angajat apărător dar și din faptul că, ulterior rămânerii definitive a sentinței, a promovat o cerere de revizuire, respinsă prin sentința nr. 347 din 28 iunie 2007 a Tribunalului Bacău. Împotriva acestei din urmă decizii inculpatul C.T.C. a declarat, în termen legal, prezentul recurs. Prin memoriul scris depus la termenul de față, premergător începerii dezbaterilor, invocând în mod explicit cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 alin. (1) pct. 21 și pct. 14 C. proc. pen., inculpatul a solicitat casarea atât a deciziei atacate, cât și a sentinței penale nr. 432 /D din 4 octombrie 2005, a Tribunalului Bacău, secția penală.

Totodată, inculpatul a susținut că, în mod netemeinic și nelegal, apelul său peste termen din 28 februarie 2013 a fost respins ca inadmisibil- excepție invocată din oficiu de instanța de apel -câtă vreme textul de lege incident (art. 365 alin. (1) C. proc. pen.) se referă, fără nici o distincție, la „partea care a lipsit atât la toate termenele de judecată cât și la pronunțare". A menționat că în această situație s-a aflat, neîndoielnic, și ei, absența sa datorându-se împrejurării că nu a fost legal citat nici la judecata în fond și nici la judecata în căile de atac (apel -6 decembrie 2005; recurs -11 aprilie 2006), cu consecința că nu a luat cunoștință de procesul penal pornit împotriva sa decât atunci când a fost încarcerat în vederea executării pedepsei.

Mai mult decât atât, inculpatul a mai susținut că nici sentința nu i-ar fi fost comunicată, deoarece la dosarul cauzei nu ar exista dovada comunicării. Înalta Curte de Casație și Justiție precizează că obiectul prezentului recurs nu îl poate reprezenta decât examinarea legalității soluției de respingere, ca inadmisibil, a apelului „peste termen", înregistrat la instanța de apel la 28 februarie 2013. Excepția inadmisibiltății căii de atac este o excepție peremptorie care împiedică analiza oricăror altor critici privind legalitatea și temeinicia modului de soluționare a fondului unei cauze. Instituția apelului peste termen constituie un remediu procesual care se bazează pe prezumția că partea care a lipsit atât la judecată, cât și la pronunțarea hotărîrii, nu a cunoscut data când a început să curgă termenul de apel, și e reglementată prin art. 365 C. proc.

pen. în favoarea celor judecați în lipsă care beneficiază astfel de un termen suplimentar de apel. Înalta Curte constată că decizia atactă este din această perspectivă legală, inadmisibilitatea apelului declarat la 28 februarie 2013 - care , în reprezentarea inculpatului, ar fi un apel peste termen - fiind corect constatată de instanța de apel în raport cu împrejurarea că inculpatul, prin apărător ales a uzat deja, în condiții de deplină legalitate, de calea de atac a apelului (în termen), apel respins ca nefondat prin decizia penală nr. 395 din 6 decembrie 2005 a aceleiași Curți de Apel, cât și de recurs, respins ca nefondat prin decizia penală nr. 2990 din 11 mai 2006 a acestei secții a Înaltei Curți.

Această situație demonstrează că inculpatul a avut, în realitate, cunoștință despre proces, astfel explicându-se utilizarea ambelor căi de atac. Ceea ce este însă esențial este că inculpatul a uzat de calea de atac a apelului în termenul prevăzut de lege, prin avocat ales, ceea ce constituie un impediment legal în exercitarea din nou a acestei căi de atac. Având în vedere finalitatea reală a recursului de fată, urmărită de inculpat, constând în trimiterea spre rejudecarea cauzei în apel (eventual, chiar în fond) - Înalta Curte arată că motivele de casare întemeiate pe pct. 14 și pct 21 al art. 385 9 alin. (1) C. proc. pen., nu pot fi examinate în acest cadru procesual, deoarece, s-ar încălca autoritatea de lucru judecat a deciziei penale nr. 2990 din 11 mai 2006 a acestei Secții a Înaltei Curți.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că decizia recurată este legală și temeinică și că în mod corect instanța a respins ca indamisibil apelul declarat de inculpat, nefiind întrunite condițiile de admisibilitate ale apelului peste termen, urmând ca, recursul declarat de inculpatul C.T.C. să fie respins, ca nefondat, în temeiul art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Referitor la cheltuielile judiciare solicitate de partea vătămată în cuantum de 2.200 RON, Înalta Curte de Casație și Justiție, văzând dispozițiile art. 193 alin. (6) C. proc. pen., și cele ale art. 451 C. proc. civ. apreciază că suma solicitată este prea mare, și că suma 1.000 RON este suficientă în raport cu obiectul pricinii, complexitatea cauzei și activitatea desfășurată de avocat.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei 350 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției, totodată inculpatul va fi obligat la plata sumei de 1.000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către partea vătămată P.V.C.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.T.C. împotriva deciziei penale nr. 59 din 9 aprilie 2013 a Curții de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 350 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 1.000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către partea vătămată P.V.C. Definitivă. Pronuntata in ședința publică din 25 septembrie 2013.