ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2858/2013
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2858/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție)
RO M Â N ! A
Deliberând asupra
cauzei de față,
În baza lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 432 din 4
octombrie 2005 a Tribunalulului Bacău, secția penală, inculpatul C.T.C. a fost condamnat
la pedeapsa de:
- 9 ani închisoare
și 5 ani interzicere a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru
săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 20, raportat
la art. 174 alin. (1) - 175 lit. i) C. pen.
l-a fost interzis
inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. în condițiile
art. 71 C. pen.
În temeiul
art. 106 din O.U.G. nr. 150/2002, inculpatul a fost obligat la plata sumei de 4.988.300
RON cu titlu de despăgubiri către C.A.S. a Județului Bacău, reprezentând cheltuieli
de spitalizare a părții civile P.V.C.
Inculpatul a mai
fost obligat, în temeiul art. 14 și 346 C. proc. pen., coroborat cu art. 998 C.
civ., la 3.000 RON, cu titlu de despăgubiri civile, și la 4.000 RON, daune morale,
părții civile P.V.C.
Pentru a hotărî
astfel, prima instanță a reținut următoarele:
La 14 august 2004,
în timp ce se afla în interiorul A.M., inculpatul C.C. a agitat conținutul unei
sticle cu băuturi alcoolice, băutură care s-a revărsat peste consumatorii din bar.
Datorită acestui incident minor, între inculpat și partea vătămată P.V.C. s-a declanșat
un conflict verbal care a degenerat în violențe fizice din partea părții vătămate
care, cu pumnul, l-a lovit pe inculpat, cei doi lovindu-se apoi reciproc, în mod
repetat. în conflictul care a luat amploare a intervenit și minorul C.T. care a
lovit-o pe victimă cu o sticlă în cap, toți trei fiind înlăturați din incinta barului.
Partea vătămată
a părăsit barul și s-a îndreptat spre locuință, însă, la aproximativ 20 de metri
de locul incidentului a fost ajunsă de inculpat care, cu pumnul a lovit-o peste
față. În urma loviturii primite, partea vătămată s-a dezechilibrat, a căzut la pământ
și aici inculpatul i-a aplicat cu picioarele mai multe lovituri în regiunea capului
până când aceasta și-a pierdut cunoștința.
În ajutorul părții
vătămate au intervenit mai mulți tineri care au condus-o acasă și, pentru că starea
sănătății s-a agravat, victima a fost transportată la Spitalul Municipal Bacău și
internată în perioada 19 august 2005 - 25 august 2005 cu diagnosticul „hematom extradural
subacut temporal dr. operat, parietal, fractură temporală dreaptă, contuzie cerebrală
minoră", afecțiuni ce au necesitat pentru vindecare 40-45 zile de îngrijiri
medicale și care au pus în primejdie viața victimei.
Situația de fapt
și vinovăția au fost reținute pe baza declarațiilor părții vătămate, certificatului
medico legal, eliberat de Serviciul de Medicină Legală Bacău,
proceselor-verbale de reconstituire, declarațiilor martorilor M.N., S.V., M.C.,
P.B., P.I.N., B.L., C.M., B.T. și B.E.
Împotriva sentinței
inculpatul, prin apărător, a declarat, în termen legal, apel, fără a-l motiva în
scris.
În fața instanței,
prin apărătorul ales, a solicitat reținerea circumstanței atenuante legale a provocării,
prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., sau, în subsidiar, reducerea pedepsei, apreciată
ca fiind prea aspră, ținându-se seama de lipsa antecedentelor penale și de conduita
în societate până la săvârșirea faptei.
Prin decizia penală
nr. 395 din 6 decembrie 2005, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală,
apelul a fost respins ca nefondat.
Nemulțumit și
de această hotărâre, în termenul legal, inculpatul, prin apărătorul ales, a atacat-o
cu recurs.
Prin motivele
scrise, a criticat decizia și sentința ca nelegale și netemeinice și a cerut casarea
lor pentru cazurile de casare prevăzute de art. 385
9
pct. 17, pct. 17
1
și pct. 14 C. proc. pen.
A susținut că
în mod nejustificat instanțele nu au reținut în cauză circumstanța atenuantă legală
a provocării, deși din probele administrate rezulta fără echivoc că partea vătămată
a declanșat conflictul, lovindu-l puternic în zona feței, pentru un motiv minor.
Totodată a arătat
că instanțele nu au motivat încadrarea juridică a faptei săvârșite de inculpat,
din probele administrate rezultând că inculpatul și partea vătămată s-au lovit reciproc,
iar în conflict a intervenit și minorul C.T., care a lovit-o pe partea vătămată
cu o sticlă.
Referitor la constatările
medico-legale, a motivat că nu au evidențiat separat leziunile provocate părții
vătămate prin lovirea cu sticla în zona capului de minorul C.T. și pe cele provocate
de inculpat prin lovirea cu picioarele.
A învederat că
intenția cu care a acționat a fost aceea de a aplica o corecție părții vătămate
și nicidecum de a suprima viața acesteia sau de a accepta producerea unui astfel
de rezultat, astfel că încadrarea juridică corectă este aceea de vătămare corporală
gravă, prevăzută de art. 182 alin. (1) C. pen.
Al treilea motiv
de recurs a vizat individualizarea greșită a pedepsei, în sensul că instanțele au
aplicat o pedeapsă care apare exagerată ținându-se seama de lipsa antecedentelor
penale.
Prin decizia penală
nr. 2990 din 11 mai 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală,
pronunțată în Dosar nr 30349/1/2005 (nr. vechi 7891/2005), a fost respins, ca nefondat,
recursul declarat de inculpatul C.T.C. împotriva deciziei penale nr. 395 din 6 decembrie
2005 a Curții de Apel Bacău.
Recurentul inculpat
a fost obligat la plata sumei de 120 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către
stat.
Pentru a decide
astfel, instanța de control judiciar a apreciat că instanțele au reținut o situație
de fapt corectă și au dat faptei încadrarea juridică legală, iar pedeapsa a fost
individualizată cu respectarea criteriilor generale de individualizare prevăzute
de art. 72 C. pen.
S-a reținut că
din declarațiile martorilor audiați a rezultat că inculpatul a agitat o sticlă de
bere și i-a stropit, iar atunci când partea vătămată l-a apostrofat, s-au luat la
bătaie. După ce au fost scoși din bar, inculpatul a lovit partea vătămată cu pumnul
și, când aceasta a căzut la pământ, a sărit cu picioarele pe capul acesteia în partea
dreaptă.
Instanța de recurs
a arătat că martorul P.N. a declarat: „...C.T.C. s-a îndepărtat de fratele meu,
care era căzut la circa 4-5 metri. Eu am crezut că acesta pleacă și se termină conflictul.
C.T.C. și-a făcut vânt și l-a lovit cu picioarele în cap pe fratele meu".
Martora S.V. a
declarat „...C.T.C. s-a întors spre P.V.C. și a sărit cu picioarele, fiind încălțat
cu pantofi, pe partea dreaptă a capului acestuia".
Potrivit certificatului
medico-legal și protocolului operator, victima a prezentat colecție hemoragică temporo
parietal drept, cu comprimarea ventriculului lateral drept și traiect de fractură
la nivelul stâncii temporale drepte - fractură temporo - parietală dreapta, de aproximativ
6 cm. cu iradiere în baza craniului.
S-a considerat
că declarațiile martorilor și actul medico legal confirmă plângerea și declarațiile
părții vătămate, care a arătat că a fost lovită și călcată cu picioarele pe partea
dreaptă a capului.
În raport cu numărul
de zile de îngrijiri și cu faptul că leziunile prezentate au fost de natură a pune
în primejdie viața părții vătămate,s-a constatat că încadrarea juridică legală este
cea reținută în cele două hotărâri.
S-a mai reținut
că inculpatul s-a sustras urmăririi penale și judecății și este dat în urmărire
generală.
La 18 septembrie
2006, condamnatul C.T.C., indicând adresa de domicliliu comuna M., Sat F., Județul
Galați, a formulat cerere de revizuire a sentinței penale nr. 432 din 4 octombrie
2005.
Prin sentina penală
nr. 347/D/207 din 28 iunie 2007 Tribunalul Bacău, secția penală, a respins ca nefondată
cererea de revizuire formulată de condamnat.
La 28 februarie
2013 a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Bacău, secția penală, cauze minori
și familie, apelul peste termen formulat de inculpatul C.T.C. împotriva sentinței
penale nr. 432/D din 04 octombrie 2005 pronunțată de Tribunalul Bacău în Dosarul
nr. 2659/110/2005.
Instanța de control
judiciar, la termenul din 9 aprilie 2013, a ridicat excepția inadmisibilitătii apelului,
față de împrejurarea că inculpatul uzase deja de această cale de atac și, găsind
întemeiată această excepție, prin decizia penală nr. 59 din 9 aprilie 2013, a respins
ca inadmisibil apelul declarat de C.T.C. împotriva sentinței penale nr. 432 din
4 octombrie 2005, pronunțată de Tribunalul Bacău în Dosarul nr. 2658/110/2005.
În baza art 192
alin. (2) C. proc. pen. inculpatul a fost obligat la plata sumei de de 300 RON cu
titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a decide
astfel, instanța de apel a reținut că susținerile inculpatului , în sensul că apelul
este declarat în termenul procedural de 10 zile de la începerea executării, nu sunt
întemeiate.
Instanța a arătat
că împrejurarea că inculpatul a fost plecat în străinătate și nu a fost prezent
la niciun termen de judecată, atât în fața primei instanțe cât și în căile de atac,
poate avea relevanță doar în ipoteza în care partea care nu participă la proces
nu uzează de calea de atac, legiuitorul punând la îndemâna părților aflate în această
din urmă situație instituția apelului peste termen, în temeiul art 365 C. proc.
pen.
În speța, s-a
reținut că inculpatul, care a lipsit la judecata în primă instanță, a uzat de calea
de atac introdusă de apărătorul ales, fiind lipsit de relevanță că acesta ar fi
fost angajat de către familia inculpatului, ca și susținerea acestuia că nu ar fi
avut cunoștință de proces.
Instanța a arătat
că inculpatul a știut de derularea procedurilor penale împotriva sa rezultă nu numai
din împrejurarea că și-a angajat apărător dar și din faptul că, ulterior rămânerii
definitive a sentinței, a promovat o cerere de revizuire, respinsă prin sentința
nr. 347 din 28 iunie 2007 a Tribunalului Bacău.
Împotriva acestei
din urmă decizii inculpatul C.T.C. a declarat, în termen legal, prezentul recurs.
Prin memoriul scris depus la termenul de față, premergător începerii dezbaterilor,
invocând în mod explicit cazurile de casare prevăzute de art. 385
9
alin. (1) pct. 21 și pct. 14 C. proc. pen., inculpatul a solicitat casarea atât
a deciziei atacate, cât și a sentinței penale nr. 432 /D din 4 octombrie 2005, a
Tribunalului Bacău, secția penală.
Totodată, inculpatul
a susținut că, în mod netemeinic și nelegal, apelul său peste termen din 28 februarie
2013 a fost respins ca inadmisibil- excepție invocată din oficiu de instanța de
apel -câtă vreme textul de lege incident (art. 365 alin. (1) C. proc. pen.) se referă,
fără nici o distincție, la „partea care a lipsit atât la toate termenele de judecată
cât și la pronunțare". A menționat că în această situație s-a aflat, neîndoielnic,
și ei, absența sa datorându-se împrejurării că nu a fost legal citat nici la judecata
în fond și nici la judecata în căile de atac (apel -6 decembrie 2005; recurs -11
aprilie 2006), cu consecința că nu a luat cunoștință de procesul penal pornit împotriva
sa decât atunci când a fost încarcerat în vederea executării pedepsei. Mai mult
decât atât, inculpatul a mai susținut că nici sentința nu i-ar fi fost comunicată,
deoarece la dosarul cauzei nu ar exista dovada comunicării.
Înalta Curte de
Casație și Justiție precizează că obiectul prezentului recurs nu îl poate reprezenta
decât examinarea legalității soluției de respingere, ca inadmisibil, a apelului
„peste termen", înregistrat la instanța de apel la 28 februarie 2013.
Excepția inadmisibiltății
căii de atac este o excepție peremptorie care împiedică analiza oricăror altor critici
privind legalitatea și temeinicia modului de soluționare a fondului unei cauze.
Instituția apelului
peste termen constituie un remediu procesual care se bazează pe prezumția că partea
care a lipsit atât la judecată, cât și la pronunțarea hotărîrii, nu a cunoscut data
când a început să curgă termenul de apel, și e reglementată prin art. 365 C.
proc. pen. în favoarea celor judecați în lipsă care beneficiază astfel de un termen
suplimentar de apel.
Înalta Curte constată
că decizia atactă este din această perspectivă legală, inadmisibilitatea apelului
declarat la 28 februarie 2013 - care , în reprezentarea inculpatului, ar fi un apel
peste termen - fiind corect constatată de instanța de apel în raport cu împrejurarea
că inculpatul, prin apărător ales a uzat deja, în condiții de deplină legalitate,
de calea de atac a apelului (în termen), apel respins ca nefondat prin decizia penală
nr. 395 din 6 decembrie 2005 a aceleiași Curți de Apel, cât și de recurs, respins
ca nefondat prin decizia penală nr. 2990 din 11 mai 2006 a acestei secții a
Înaltei Curți.
Această situație
demonstrează că inculpatul a avut, în realitate, cunoștință despre proces, astfel
explicându-se utilizarea ambelor căi de atac.
Ceea ce este însă
esențial este că inculpatul a uzat de calea de atac a apelului în termenul prevăzut
de lege, prin avocat ales, ceea ce constituie un impediment legal în exercitarea
din nou a acestei căi de atac.
Având în vedere
finalitatea reală a recursului de fată, urmărită de inculpat, constând în trimiterea
spre rejudecarea cauzei în apel (eventual, chiar în fond) - Înalta Curte arată că
motivele de casare întemeiate pe pct. 14 și pct 21 al art. 385
9
alin. (1) C. proc. pen., nu pot fi examinate în acest cadru procesual, deoarece,
s-ar încălca autoritatea de lucru judecat a deciziei penale nr. 2990 din 11 mai
2006 a acestei Secții a Înaltei Curți.
Pentru considerentele
expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că decizia recurată este legală
și temeinică și că în mod corect instanța a respins ca indamisibil apelul declarat
de inculpat, nefiind întrunite condițiile de admisibilitate ale apelului peste termen,
urmând ca, recursul declarat de inculpatul C.T.C. să fie respins, ca nefondat, în
temeiul art. 385
15
alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Referitor la cheltuielile
judiciare solicitate de partea vătămată în cuantum de 2.200 RON, Înalta Curte de
Casație și Justiție, văzând dispozițiile art. 193 alin. (6) C. proc. pen., și cele
ale art. 451 C. proc. civ. apreciază că suma solicitată este prea mare, și că suma
1.000 RON este suficientă în raport cu obiectul pricinii, complexitatea cauzei și
activitatea desfășurată de avocat.
În baza art. 192
alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei 350 RON
cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând
onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul
Ministerului Justiției, totodată inculpatul va fi obligat la plata sumei de 1.000
RON cu titlu de cheltuieli judiciare către partea vătămată P.V.C.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat,
recursul declarat de inculpatul C.T.C. împotriva deciziei penale nr. 59 din 9 aprilie
2013 a Curții de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie.
Obligă recurentul
inculpat la plata sumei de 350 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat,
din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat
din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Obligă recurentul
inculpat la plata sumei de 1.000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către partea
vătămată P.V.C.
Definitivă.
Pronuntata in ședința publică
din 25 septembrie 2013.