ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5099/2004

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul Teleorman, prin sentința penală nr. 249 din 16 decembrie 2003, a condamnat pe inculpatul M.I. la 11 ani închisoare, 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. și degradare militară pentru infracțiunea de omor, prevăzută de art. 174 C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen. S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului și s-a dedus din pedeapsă durata arestării preventive de la 29 septembrie 2003. Inculpatul a fost obligat la 25.000.000 lei despăgubiri civile și 20.000.000 lei daune morale către partea civilă T.Șt.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut în fapt următoarele: În după-amiaza zilei de 21 septembrie 2003, victima însoțită de T.Șt., soția sa și martorul G.I. (54 ani) au trecut cu vacile râul Vedea, intenționând să rămână pe islazul comunal. În acel moment au fost observați de către inculpat, care s-a apropiat de el înarmat cu o măciucă. Între inculpat și ceilalți (victimă, soția sa și martorul G.I.), s-a produs un conflict spontan, soldat cu injurii și învinuiri reciproce. Pe acest fond inculpatul i-a aplicat victimei o lovitură puternică cu măciuca în cap (frontal dreapta), T.F. căzând. Inculpatul l-a mai lovit superficial peste corp, manifestându-se violent și față de martorul G.I., pe care l-a lovit cu măciuca, dar acesta nu a suferit leziuni grave.

Actele de agresiune ale inculpatului au încetat la intervenția tatălui său, martorul M.F. După plecarea inculpatului și a lui M.F., victima s-a ridicat sângerând în zona unde a fost lovit dar fără să realizeze gravitatea loviturii primite. Deși lovit de inculpat în zona capului (producându-se o fractură cu înfundarea oaselor capului) T.F. a reușit să se deplaseze la domiciliul său, și în aceeași seară, în jurul orelor 20,00, a mers la postul de poliție din comuna Peretu, unde l-a reclamat pe M.I. Victima a revenit la locuința sa și s-a culcat, în dimineața de 23 septembrie 2003 soția sa, T.Șt. și-a dat seama că a decedat. Din raportul de constatare medico-legală întocmit de Serviciul de Medicină Legală Alexandria, județul Teleorman, a rezultat că decesul lui T.F.

a fost violent și a fost cauzat de hemoragia meningo-cerebrală consecutivă unui traumatism cranio-cerebral cu fractură multieschiloasă de boltă și bază. S-a mai concluzionat că modificările traumatice constatate s-au putut produce prin lovire repetată cu un corp contondent. S-a schimbat încadrarea juridică a faptei din omor calificat, prevăzută de art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen., în omor simplu prevăzut de art. 174 C. pen., dat fiind că, în speță, așa cum rezultă din probele administrate, infracțiunea a fost săvârșită pe un teren proprietate privată. Declarând apel, inculpatul a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei în infracțiunea prevăzută de art. 183 C. pen. și reducerea pedepsei.

În cursul soluționării apelului, la cererea inculpatului, instanța de apel a dispus, potrivit art. 124 C. proc. pen., efectuarea unui supliment de expertiză. Suplimentul de expertiză conchide în sensul că, în speță, este dificil de apreciat beneficiind unui tratament de specialitate la timp și corect administrat în raport și de bolile cronice și de intoxicația cu alcool ale victimei, însă atâta timp cât leziunea inițială nu a fost direct mortală, având un caracter evolutiv, cu un interval de supraviețuire în care victima a avut un comportament aparent normal se poate aprecia teoretic că victima putea să beneficieze de o evoluție spre favorabil în cazul unui tratament neurochirurgical la timp aplicat și corect condus într-o unitate spitalicească, fără a se putea afirma că acesta ar fi salvat viața victimei.

Suplimentul de expertiză a fost trimis la avizare la Comisia de Avizare și Control de pe lângă Institutul de Medicină Legală Mina Minovici București. Din conținutul avizului rezultă că sus-menționata comisie a aprobat concluziile suplimentului de expertiză însă cu precizarea că „leziunile cranio-cerebrale s-au produs prin lovire activă cu corp dur, existând legătură de cauzalitate directă și necondiționată între leziune și deces”. Același aviz a adăugat că „având în vedere gravitatea mare a leziunilor cerebrale, care de altfel, au dus la deces, este hazardată o eventuală apreciere a posibilităților de supraviețuire în condițiile vreunei intervenții medicale de tip neurochirurgical”. Curtea de Apel București, secția a II-a penală, prin decizia nr. 458/ A din 17 iunie 2004, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat.

În considerentele sus-arătatei decizii s-a reținut că hotărârea instanței de fond este corectă în ce privește condamnarea inculpatului pentru infracțiunea de omor, deoarece din lucrările dosarului, se constată, contrar susținerilor din apel, că inculpatul a acționat cu intenția de a ucide victima, intenție ce rezultă din modalitatea în care a acționat: lovirea puternică a victimei într-o regiune vitală, respectiv în zona capului, frontal dreapta, cu o măciucă, lovitură ce a avut drept rezultat un traumatism cranio-cerebral cu fractură multieschiloasă de boltă și bază, iar împrejurarea că moartea victimei s-a produs la un interval de câteva ore de la primirea loviturii, timp în care aceasta a avut o activitate normală și nu a beneficiat de asistență medicală, nu conduce la ideea că ar fi în prezența unor lovituri cauzatoare de moarte.

Așa cum se specifică în suplimentul la raportul de expertiză medico-legală, în condițiile unui traumatism forte cranio-cerebral poate exista interval de supraviețuire fără asistență medicală, durata acestui interval fiind determinată de structurile cerebrale interesate și gradul de afectare a acestora, precum și o serie de factori particulari (vârsta, afecțiuni patologice, preexistente etc.). De asemenea, chiar și în situația în care victima ar fi beneficiat de un tratament neuro-chirurgical corect și la timp aplicat nu se poate susține că acest tratament, în condițiile respective ar fi salvat viața victimei. În ce privește pedeapsa aplicată, se constată că aceasta este corespunzătoare față de gravitatea faptei și persoana inculpatului.

Împotriva ambelor hotărâri inculpatul a declarat recurs, susținând, în esență, că încadrarea corectă a faptei este aceea de loviri cauzatoare de moarte, întrucât intenția sa a fost de a lovi victima, nu de a o ucide, iar moartea victimei s-ar fi datorat neaplicării de urgență a unei terapeutici adecvate și nu a fost consecința leziunilor cauzate prin loviturile aplicate. Printr-un alt motiv de casare s-a solicitat reducerea pedepsei. Recursul este nefondat. Din examinarea dosarului rezultă că instanțele au reținut, în concordanță cu probele, că inculpatul, după ce i-a aplicat victimei cu măciuca o lovitură puternică în cap, doborând-o la pământ, a continuat să o lovească, aplicându-i lovituri până când a fost oprit de intervenția tatălui său, M.F., aflat la locul faptei.

Prin modul de acționare, lovind victima cu un obiect apt de a produce moartea, cu intensitate mare și într-o regiune vitală, victima fiind lovită și după ce a căzut la pământ, inculpatul a acționat cu intenția de a ucide întrucât, în cel mai favorabil caz pentru el, rezultă că, acționând în modul arătat, a primit eventualitatea producerii morții și a acceptat acest rezultat care, de altfel, s-a și produs, fapta fiind corect încadrată în prevederile art. 174 C. pen. Corespunde realității că victima nesimțind consecința agresiunii imediat după producere, a socotit inutil controlul medical, iar după câteva ore a decedat.

În mod corect a fost înlăturată susținerea că decesul victimei ar fi survenit ca urmare a neinternării de îndată, în spital, atât pentru că este contrară actelor medico-legale care se referă la „șanse de supraviețuire”, iar nu la certitudine, cât mai ales pentru că neinternarea imediată și ca urmare, neaplicarea unei terapeutici adecvate, nu constituie cauza morții victimei și, ca atare, nu a întrerupt raportul de cauzalitate dintre fapta inculpatului și rezultatul survenit. Luarea măsurilor menționate ar fi putut duce, eventual, datorită intervenției medicale prompte și calificate; la salvarea vieții victimei, măsuri în lipsa cărora s-a produs, așa cum s-a arătat, rezultatul acceptat de inculpat.

Activitatea inculpatului fiind aceea care a creat posibilitatea concretă a transformării în realitate a urmării socialmente periculoase, în mod corect instanțele au stabilit vinovăția acestuia, pentru săvârșirea infracțiunii de omor, prevăzută și pedepsită de art. 174 C. pen. În ceea ce privește dozarea pedepsei, se constată că aceasta a fost corect individualizată, în raport atât cu pericolul social deosebit al infracțiunii săvârșite, astfel cum rezultă din conținutul ei concret și din împrejurările în care a fost comisă, cât și cu datele ce caracterizează persoana lui, care nu este cunoscut cu antecedente penale și cu o comportare bună în familie și societate. În consecință, întrucât motivele de recurs invocate nu sunt fondate, iar alte cazuri de casare, ce ar putea fi invocate din oficiu nu se constată, recursul urmează a fi respins, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen. și recurentul obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat. Se va computa din pedeapsa aplicată timpul arestării preventive de la 23 septembrie 2003, la zi.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de inculpatul M.I. împotriva deciziei nr. 458 din 17 iunie 2004 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, ca nefondat. Compută din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive de la 23 septembrie 2003, la zi. Obligă pe recurent să plătească statului 1.200.000 lei cheltuieli judiciare. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 8 octombrie 2004.