ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5099/2004

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Tribunalul Teleorman, prin sentința

penală nr. 249 din 16 decembrie 2003, a condamnat pe inculpatul M.I. la 11 ani

închisoare, 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b)

C. pen. și degradare militară pentru infracțiunea de omor, prevăzută de art.

174 C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din art. 174 – art. 175 lit.

i) C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 71 și art.

64 C. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului și s-a dedus din

pedeapsă durata arestării preventive de la 29 septembrie 2003.

Inculpatul a fost obligat la

25.000.000 lei despăgubiri civile și 20.000.000 lei daune morale către partea

civilă T.Șt.

Pentru a pronunța această sentință,

prima instanță a reținut în fapt următoarele:

În după-amiaza zilei de 21

septembrie 2003, victima însoțită de T.Șt., soția sa și martorul G.I. (54 ani)

au trecut cu vacile râul Vedea, intenționând să rămână pe islazul comunal.

În acel moment au fost observați de

către inculpat, care s-a apropiat de el înarmat cu o măciucă. Între inculpat și

ceilalți (victimă, soția sa și martorul G.I.), s-a produs un conflict spontan,

soldat cu injurii și învinuiri reciproce.

Pe acest fond inculpatul i-a aplicat

victimei o lovitură puternică cu măciuca în cap (frontal dreapta), T.F. căzând.

Inculpatul l-a mai lovit superficial peste corp, manifestându-se violent și

față de martorul G.I., pe care l-a lovit cu măciuca, dar acesta nu a suferit

leziuni grave.

Actele de agresiune ale inculpatului

au încetat la intervenția tatălui său, martorul M.F.

După plecarea inculpatului și a lui

M.F., victima s-a ridicat sângerând în zona unde a fost lovit dar fără să

realizeze gravitatea loviturii primite.

Deși lovit de inculpat în zona

capului (producându-se o fractură cu înfundarea oaselor capului) T.F. a reușit

să se deplaseze la domiciliul său, și în aceeași seară, în jurul orelor 20,00,

a mers la postul de poliție din comuna Peretu, unde l-a reclamat pe M.I.

Victima a revenit la locuința sa și

s-a culcat, în dimineața de 23 septembrie 2003 soția sa, T.Șt. și-a dat seama

că a decedat.

Din raportul de constatare

medico-legală întocmit de Serviciul de Medicină Legală Alexandria, județul

Teleorman, a rezultat că decesul lui T.F. a fost violent și a fost cauzat de

hemoragia meningo-cerebrală consecutivă unui traumatism cranio-cerebral cu

fractură multieschiloasă de boltă și bază.

S-a mai concluzionat că modificările

traumatice constatate s-au putut produce prin lovire repetată cu un corp

contondent.

S-a schimbat încadrarea juridică a

faptei din omor calificat, prevăzută de art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen., în

omor simplu prevăzut de art. 174 C. pen., dat fiind că, în speță, așa cum

rezultă din probele administrate, infracțiunea a fost săvârșită pe un teren

proprietate privată.

Declarând apel, inculpatul a

solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei în infracțiunea prevăzută de

art. 183 C. pen. și reducerea pedepsei.

În cursul soluționării apelului, la

cererea inculpatului, instanța de apel a dispus, potrivit art. 124 C. proc.

pen., efectuarea unui supliment de expertiză.

Suplimentul de expertiză conchide în

sensul că, în speță, este dificil de apreciat beneficiind unui tratament de

specialitate la timp și corect administrat în raport și de bolile cronice și de

intoxicația cu alcool ale victimei, însă atâta timp cât leziunea inițială nu a

fost direct mortală, având un caracter evolutiv, cu un interval de

supraviețuire în care victima a avut un comportament aparent normal se poate

aprecia teoretic că victima putea să beneficieze de o evoluție spre favorabil

în cazul unui tratament neurochirurgical la timp aplicat și corect condus

într-o unitate spitalicească, fără a se putea afirma că acesta ar fi salvat

viața victimei.

Suplimentul de expertiză a fost

trimis la avizare la Comisia de Avizare și Control de pe lângă Institutul de

Medicină Legală Mina Minovici București.

Din conținutul avizului rezultă că

sus-menționata comisie a aprobat concluziile suplimentului de expertiză însă cu

precizarea că „leziunile cranio-cerebrale s-au produs prin lovire activă cu

corp dur, existând legătură de cauzalitate directă și necondiționată între

leziune și deces”. Același aviz a adăugat că „având în vedere gravitatea mare a

leziunilor cerebrale, care de altfel, au dus la deces, este hazardată o

eventuală apreciere a posibilităților de supraviețuire în condițiile vreunei

intervenții medicale de tip neurochirurgical”.

Curtea de Apel București, secția a

II-a penală, prin decizia nr. 458/ A din 17 iunie 2004, a respins, ca nefondat,

apelul declarat de inculpat.

În considerentele sus-arătatei

decizii s-a reținut că hotărârea instanței de fond este corectă în ce privește

condamnarea inculpatului pentru infracțiunea de omor, deoarece din lucrările

dosarului, se constată, contrar susținerilor din apel, că inculpatul a acționat

cu intenția de a ucide victima, intenție ce rezultă din modalitatea în care a

acționat: lovirea puternică a victimei într-o regiune vitală, respectiv în zona

capului, frontal dreapta, cu o măciucă, lovitură ce a avut drept rezultat un

traumatism cranio-cerebral cu fractură multieschiloasă de boltă și bază, iar

împrejurarea că moartea victimei s-a produs la un interval de câteva ore de la

primirea loviturii, timp în care aceasta a avut o activitate normală și nu a

beneficiat de asistență medicală, nu conduce la ideea că ar fi în prezența unor

lovituri cauzatoare de moarte.

Așa cum se specifică în suplimentul

la raportul de expertiză medico-legală, în condițiile unui traumatism forte

cranio-cerebral poate exista interval de supraviețuire fără asistență medicală,

durata acestui interval fiind determinată de structurile cerebrale interesate

și gradul de afectare a acestora, precum și o serie de factori particulari

(vârsta, afecțiuni patologice, preexistente etc.).

De asemenea, chiar și în situația în

care victima ar fi beneficiat de un tratament neuro-chirurgical corect și la

timp aplicat nu se poate susține că acest tratament, în condițiile respective

ar fi salvat viața victimei.

În ce privește pedeapsa aplicată, se

constată că aceasta este corespunzătoare față de gravitatea faptei și persoana

inculpatului.

Împotriva ambelor hotărâri

inculpatul a declarat recurs, susținând, în esență, că încadrarea corectă a

faptei este aceea de loviri cauzatoare de moarte, întrucât intenția sa a fost

de a lovi victima, nu de a o ucide, iar moartea victimei s-ar fi datorat neaplicării

de urgență a unei terapeutici adecvate și nu a fost consecința leziunilor

cauzate prin loviturile aplicate.

Printr-un alt motiv de casare s-a

solicitat reducerea pedepsei.

Recursul este nefondat.

Din examinarea dosarului rezultă că

instanțele au reținut, în concordanță cu probele, că inculpatul, după ce i-a

aplicat victimei cu măciuca o lovitură puternică în cap, doborând-o la pământ,

a continuat să o lovească, aplicându-i lovituri până când a fost oprit de

intervenția tatălui său, M.F., aflat la locul faptei. Prin modul de acționare,

lovind victima cu un obiect apt de a produce moartea, cu intensitate mare și

într-o regiune vitală, victima fiind lovită și după ce a căzut la pământ,

inculpatul a acționat cu intenția de a ucide întrucât, în cel mai favorabil caz

pentru el, rezultă că, acționând în modul arătat, a primit eventualitatea

producerii morții și a acceptat acest rezultat care, de altfel, s-a și produs,

fapta fiind corect încadrată în prevederile art. 174 C. pen.

Corespunde realității că victima nesimțind

consecința agresiunii imediat după producere, a socotit inutil controlul

medical, iar după câteva ore a decedat.

În mod corect a fost înlăturată

susținerea că decesul victimei ar fi survenit ca urmare a neinternării de

îndată, în spital, atât pentru că este contrară actelor medico-legale care se

referă la „șanse de supraviețuire”, iar nu la certitudine, cât mai ales pentru

că neinternarea imediată și ca urmare, neaplicarea unei terapeutici adecvate,

nu constituie cauza morții victimei și, ca atare, nu a întrerupt raportul de

cauzalitate dintre fapta inculpatului și rezultatul survenit. Luarea măsurilor

menționate ar fi putut duce, eventual, datorită intervenției medicale prompte

și calificate; la salvarea vieții victimei, măsuri în lipsa cărora s-a produs,

așa cum s-a arătat, rezultatul acceptat de inculpat.

Activitatea inculpatului fiind aceea

care a creat posibilitatea concretă a transformării în realitate a urmării

socialmente periculoase, în mod corect instanțele au stabilit vinovăția

acestuia, pentru săvârșirea infracțiunii de omor, prevăzută și pedepsită de

art. 174 C. pen.

În ceea ce privește dozarea

pedepsei, se constată că aceasta a fost corect individualizată, în raport atât

cu pericolul social deosebit al infracțiunii săvârșite, astfel cum rezultă din

conținutul ei concret și din împrejurările în care a fost comisă, cât și cu

datele ce caracterizează persoana lui, care nu este cunoscut cu antecedente

penale și cu o comportare bună în familie și societate.

În consecință, întrucât motivele de

recurs invocate nu sunt fondate, iar alte cazuri de casare, ce ar putea fi

invocate din oficiu nu se constată, recursul urmează a fi respins, în temeiul

art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen. și recurentul obligat la

plata cheltuielilor judiciare către stat.

Se va computa din pedeapsa aplicată

timpul arestării preventive de la 23 septembrie 2003, la zi.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

inculpatul M.I. împotriva deciziei nr. 458 din 17 iunie 2004 a Curții de Apel

București, secția a II-a penală, ca nefondat.

Compută din pedeapsa aplicată durata

reținerii și arestării preventive de la 23 septembrie 2003, la zi.

Obligă pe recurent să plătească

statului 1.200.000 lei cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 8

octombrie 2004.