ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 736/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

La data de 6 noiembrie 2003,

SC M.R. SRL Cluj Napoca a solicitat ca în contradictoriu cu Ministerul

Finanțelor Publice și Direcția Regională Vamală Interjudețeană Cluj, să se

dispună anularea deciziei nr. 348 din 29 octombrie 2003, emisă de primul pârât

și a procesului-verbal de control nr. 11796/S din 4 august 2003, încheiat de

inspectori de specialitate ai pârâtei secunde, ca nelegale.

Pe cale de consecință,

reclamanta a cerut exonerarea sa de obligația de plată la bugetul statului, a

sumei totale de 6.134.577.895 lei, reprezentând accize (2.954.937.980 lei), T.V.A.

(561.438.212 lei), majorări de întârziere și dobânzi (1.841.409.453 lei),

diferențe de accize (379.612.372 lei), diferență T.V.A. și penalități de

întârziere (397.179.878 lei).

De asemenea, a chemat în

garanție pe comisarii vamali, SC R. SRL Borș și SC R. SA București, pentru ca

în ipoteza respingerii acțiunii principale, aceștia să fie obligați la plata

sumelor de bani menționate mai sus.

În sfârșit, reclamanta a

cerut suspendarea executării procesului-verbal de control financiar, până la

soluționarea acțiunii, conform art. 9 din Legea nr. 29/1990.

Societatea comercială

reclamantă și-a motivat acțiunea, arătând că în perioada 1 noiembrie 2000 - 31

decembrie 2001 a efectuat în număr de 166 de importuri definitive de gaze

petroliere lichefiate, care au fost derulate prin Birourile vamale de control

și vămuire la interior Oradea Bază, Arad și Episcopia Bihorului, unde prin

comisionarii vamali a depus declarațiile vamale și toate documentele

solicitate. Produsele au fost însoțite de certificate de circulație a

mărfurilor EUR 1 și astfel, societatea a beneficiat de exceptare de la plata

taxei vamale, a comisionului vamal și accizelor.

Ulterior, respectiv la 10

ianuarie 2003, inspectori ai Direcției Regionale Vamale Interjudețene Cluj au

încheiat procesul-verbal nr. 298/S/072 din 10 ianuarie 2003, prin care au constatat

o datorie vamală în valoare de 10.516.467.543 lei.

Ca urmare a contestației,

Ministerul Finanțelor Publice, prin decizia nr. 79 din 31 martie 2003, a

desființat procesul-verbal de control și, totodată, a dispus efectuarea unui

nou control financiar.

Prin procesul-verbal de

control încheiat ulterior, inspectorii pârâtei secunde au constatat existența

unor diferențe de drepturi vamale, precum și a altor creanțe fiscale, în

valoare totală de 6.134.577.895 lei.

În opinia reclamantei, acest

act juridic, ca și decizia Ministerului Finanțelor Publice, care l-a menținut,

sunt nelegale, în raport cu prevederile art. 19 din O.G. nr. 70/1997,

modificate prin Legea nr. 64/1999, conform cărora, controlul fiscal se efectuează

o singură dată pentru fiecare impozit și pentru fiecare perioadă supusă

impozitării.

Pe de altă parte, sumele de

bani calculate cu titlu de accize, diferențe de accize, T.V.A., majorări și

penalități de întârziere sunt nedatorate, întrucât dispozițiile art. 15 lit. e)

al O.G. nr. 27/2000, modificate prin O.U.G. nr. 134/2000, în vigoare în

perioada efectuării operațiunilor vamale de import, nu au stabilit taxe

speciale de consumație (accize) pentru gazele petroliere lichefiate.

Clasificarea gazului

petrolier lichefiat a fost reglementată abia prin O.U.G. nr. 158/2002, care,

însă, nu poate fi aplicată cu efect retroactiv, în privința importurilor

efectuate de recurentă, înainte de 1 ianuarie 2002.

La termenul din 6 ianuarie

2003, printr-o precizare anexată în dosar, reclamanta a învederat că renunță la

judecata cererii de suspendare a executării actului administrativ atacat.

Curtea de Apel Cluj , secția

comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 246 din 17

februarie 2004, a respins, atât acțiunea principală, cât și cererea de chemare

în garanție, ca neîntemeiate.

Instanța a reținut, în

esență, că reclamanta datorează toate sumele de bani menționate în procesul-verbal

de control financiar, în baza art. 15 și art. 16 pct. 5 alin. (1) din O.G. nr. 27/2000,

privind regimul produselor supuse accizelor, modificată prin O.U.G. nr. 134/2000.

Cum în sarcina sa au fost

calculate accize, baza de calcul pentru T.V.A. a fost modificată, situație care

a condus la recalcularea acestei din urmă creanțe bugetare.

S-a mai arătat că din

verificările efectuate a rezultat că destinația gazului petrolier importat a

fost tocmai cea prevăzută în actul normativ atunci în vigoare.

În sfârșit, Curtea a

apreciat că, de vreme ce societatea comercială datorează accize și T.V.A., în

mod corect organul de control a stabilit în sarcina acesteia, majorări de

întârziere, dobânzi și penalități de întârziere.

Hotărârea a fost atacată cu

recurs de către reclamanta SC M.P. SRL Cluj Napoca.

Recurenta a susținut că

această hotărâre este lipsită de temei legal, întrucât din interpretarea

prevederilor art. 15 al O.G. nr. 27/2000, rezultă că nu se datorează accize

pentru gazele petroliere lichefiate. Că, încadrarea acestui produs, în

categoria produselor și semifabricatelor petroliere, pentru care se calculează

accizele, s-a făcut cu ignorarea tabelelor întocmite de Ministerul Industriei

și Comerțului și Ministerul Finanțelor Publice, în baza art. 2 din O.U.G. nr. 134/2000,

în care se specifică pentru gazul petrolier lichefiat (tip aragaz, combustibil

pentru uz casnic, autogaz, combustibil pentru uz industrial și respectiv,

pentru uz casnic și industrial), acciza 0.

Pe de altă parte, instanța

de fond a omis faptul că afirmația chemaților în garanție, privitoare la

schimbarea gazului petrolier lichefiat, ulterior vămuirii, nu a fost dovedită.

Hotărârea a fost dată cu

aplicarea greșită a prevederilor art. 19 din O.G. nr. 70/1997, modificată prin

Legea nr. 64/1999 și în fine, eronat s-a respins cererea de chemare în garanție

a comisionarilor vamali, cărora le revenea obligația de a încunoștiința pe

recurentă, cu privire la faptul că scutirea de accize se acordă doar în funcție

de destinația finală a produsului importat.

Recursul este fondat, pentru

considerentele ce se vor expune în continuare.

Prin O.U.G. nr. 134/2000 (

M. Of. din 30.09.2000

), a fost modificată și

completată O.G. nr. 27/2000, privind regimul produselor supuse accizelor.

În conformitate cu dispozițiile

art. 15 din acest act normativ, în vigoare pe durata efectuării de către reclamantă,

a celor 166 de importuri definitive de gaz petrolier lichefiat, din grupa

produselor petroliere se datorau accize pentru:

a) benzină;

b) benzină fără plumb;

c) motorină;

d) petrol turboreactor;

e) combustibili pentru

încălzit, cu excepția păcurii;

f) alte produse și

semifabricate petroliere și/sau petrochimice rezultate din prelucrarea

țițeiului, care pot fi utilizate drept carburanți pentru motoare auto, în cazul

în care acestea nu sunt livrate altor rafinării pentru prelucrare;

g) uleiuri pentru motoare

auto;

h) aditivi preparați pentru

benzine, inclusiv metilterbutilen (MTBE), tetraetili de plumb (TEPb);

i) vaseline;

j) parafine.

În speță, organul de control

financiar și apoi, autoritatea administrativ-jurisdicțională, învestită cu

soluționarea contestației formulată de agentul economic, au considerat că sunt

aplicabile prevederile art. 15 lit. e) și f) din ordonanța guvernamentală

precitată, având în vedere destinația finală a gazului petrolier lichefiat

importat în perioada 1 noiembrie 2000 - 31 decembrie 2001.

Ori, așa cum rezultă din

anexa nr. 3 la procesul-verbal de control nr. 11796/S/2003, gazul importat a

fost folosit de către beneficiarii, persoane fizice și juridice, pentru

îmbuteliere aragaz, ca autogaz, combustibil de uz industrial și combustibil

pentru uzul casnic și industrial, toate prevăzute cu acciza 0 în tabelul

întocmit.

Atât organele financiare,

cât și instanța de fond au ignorat această împrejurare, ca, de altfel, și

tabelul cu produsele finite și semnificate elaborat de Ministerul Industriei și

Comerțului, în baza art. 2 din O.U.G. nr. 134/2000, în care se menționează

acciza 0 pentru gazul petrolier lichefiat pe categorii de folosință (tip aragaz,

combustibil pentru uz casnic, autogaz, combustibil pentru uz industrial și

combustibil pentru uz casnic și industrial).

Nu s-a luat în considerare

nici adresa nr. 57554 din 8 decembrie 2000, a Direcției Generale a Vămilor,

potrivit căreia, produsul denumit propan, combustibil destinat consumului

casnic și industrial, se încadrează la pct. 117 din Tabelul cu produsele finite

și semifabricate întocmit de Ministerul Industriei și Comerțului și aprobat de

Ministerul Finanțelor, având nivelul accizelor 0.

Tabelul cu produsele finite

și semifabricate a fost elaborat pentru toți producătorii interni de gaze

petroliere lichefiate și valabilitatea sa nu a fost condiționată de destinația

finală dată gazului. La rândul ei, adresa Direcției Generale a Vămilor mai sus

indicată, precizează faptul că, conținutul ei va servi la birourile vamale pe

unde urmează să se deruleze operațiunile vamale.

Existau, așadar, elemente

probatorii suficiente pentru a se aprecia în speță, că produsul petrolier

lichefiat a primit o întrebuințare multiplă, motiv pentru care el nu putea fi

încadrat doar în subgrupa combustibililor pentru încălzit și, în subgrupa

carburanților auto, așa cum greșit s-a procedat în speță.

Prezintă relevanță și,

împrejurarea că reclamantei nu i s-a cerut de către autoritatea vamală, să

depună o declarație pe propria răspundere în legătură cu destinația gazului

lichefiat importat.

O asemenea declarație nu a

fost cerută nici comisionarilor vamali, la data efectuării fiecărei operațiuni

vamale. Ea a fost instituită abia ulterior, prin O.U.G. nr. 158/2001 privind

regimul accizelor, care a intrat în vigoare la data de 1 ianuarie 2002 și nu

poate fi aplicată în privința importurilor derulate de reclamantă, în baza O.G.

nr. 27/2000.

Față de considerentele

expuse, în cele ce preced, urmează a se admite recursul.

În consecință va fi

modificată sentința și în fond, admisă acțiunea introdusă de reclamantă, astfel

cum a fost restrânsă.

Totodată, vor fi anulate

decizia nr. 348/2003, emisă de Ministerul Finanțelor Publice și procesul-verbal

de control nr. 11796/S/2003, încheiat de Direcția Regională Vamală Cluj, ca

nelegale și exonerată societatea comercială, de obligația de plată a sumei de

6.135.577.895 lei.

În sfârșit, având în vedere

rezolvarea dată acțiunii principale (care fac inutilă examinarea celorlalte

motive de recurs), Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge cererea de

chemare în garanție formulată de reclamantă, împotriva SC R. SRL Borș și SC R.

SA București.

Văzând și dispozițiile art. 304

pct. 9 C. proc. civ. și art. 15 din Legea nr. 29/1990.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de SC

M.R. SRL Cluj Napoca, împotriva sentinței civile nr. 246 din 17 februarie 2004,

a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ.

Modifică sentința atacată și

în fond, admite acțiunea formulată de societatea comercială menționată mai sus.

Anulează decizia nr. 348/2003,

emisă de Ministerul Finanțelor Publice și procesul-verbal de control nr. 11796/S/2003,

încheiat de Direcția Regională Vamală Cluj.

Exonerează pe reclamantă, de

obligația de plată a sumei totale de 6.135.577.895 lei, la bugetul statului.

Respinge cererea de chemare

în garanție formulată împotriva SC R. SRL Borș și SC R. SA București.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 8 februarie 2005.