ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1464/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin acțiunea formulată la 10 aprilie 2002,

reclamanta S.C. P. S.A. a solicitat anularea deciziei Ministerului Finanțelor

nr. 467 din 23 martie 2000; hotărârii nr. 9/1999 și dispoziției 130 din 20

octombrie 1999 emise de Direcția Generală a Finanțelor Publice și Controlului

Financiar de Stat Cluj; precum și a procesului verbal de control întocmit de

Administrația Finanțelor Cluj la 14 mai 1999 sub nr. 23181; exonerarea de plata

sumei de 1.637.020.475 lei, accize și TVA și 249.393.129 lei, majorări de

întârziere calculate până la 31 decembrie 1998.

În motivarea cererii sale, reclamanta a susținut

că la data controlului deși erau în vigoare dispozițiilor O.G. nr. 68/1999,

organele de control au continuat să aplice O.U.G. nr. 620/1997 depersonalizând toate

plățile făcute în contul obligațiilor bugetare și astfel stabilind debite

suplimentare și majorări.

Prin sentința civilă nr. 167 din 15 mai 2002,

pronunțată în fond după casare, Curtea de Apel Cluj, a admis acțiunea, a anulat

actele contestate și a exonerat reclamanta de plata sumelor reținute în sarcina

sa.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că

reclamanta a avut în vedere concluziile raportului de expertiză contabilă

efectuată în cauză.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs

toți pârâții susținând în esență că exprimă în exclusivitate concluziile

expertului fără a mai avea în vedere celelalte probe administrate.

Analizând legalitatea și temeinicia sentinței în

raport de criticile formulate, urmează a se reține că nu sunt justificate.

Verificând modul de respectare a plăților

efectuate în contul eșalonării aplicate de Ministerul Finanțelor în 1998,

organele de control ale D.G.F.P.C.F.S. Cluj au reținut prin procesul verbal nr.

23181 din 27 mai 1999 că reclamanta avea la 31 decembrie 1998 o datorie

scadentă la accize în sumă de 1.537.670.358 lei aferente lunii octombrie 1998; în

sumă de 99.350.124 lei la TVA și rest de plată la majorări de întârziere pentru

fiecare din aceste debite.

De reținut că aceste sume au rezultat din

aplicarea Ordinului Ministerului Finanțelor nr. 620/1997.

Ori, la data controlului se aflau în plină

aplicare dispozițiile O.G. nr. 68/1999 privind stimularea plății obligațiilor

față de bugetul de stat și în raport de care Ordinul Ministerului Finanțelor

nr. 620/1997 nu se mai aplică debitelor restante la 30 aprilie 1999, iar

majorările de întârziere aferente acestor debite se amână la plată până la 30

noiembrie 1999, sau sunt scutite de la plată dacă debitul se achita până la 31 august

1999.

Astfel fiind și cum la data controlului, 30 mai

1999, societatea reclamantă nu mai avea debite restante din accize și TVA ci

numai debite din majorări de întârziere și majorări eșalonate la plată, în mod

nejustificat, nu au fost scutite de la plată, ele intrând sub incidența O.U.G.

nr. 68/1999.

Deși societatea reclamantă a făcut dovada

achitării obligațiilor bugetare și majorărilor de întârziere cu ordine de plată

evidențiate contabil pentru fiecare debit în parte. Conform Normelor Metodologice

aprobate de Ordinul Ministerului Finanțelor nr. 620/1997, organele de control

au procedat la depersonalizarea plății făcute, și prin aplicarea eronată a Ordinului

Ministerului Finanțelor nr. 620/1997 au calculat majorări la majorări.

Descifrând acest procedeu, expertizele efectuate

în cauză au evidențiat modul incorect prin care s-au stabilit debitele în

sarcina reclamantei.

Astfel fiind soluția Curții de Apel Cluj

întemeiată pe aceste concluzii urmează a fi apreciată ca fiind legală și

temeinică.

Aceasta se impune cu atât mai mult cu cât motivele

de casare invocate de recurenții-pârâți reprezintă în fapt o reiterare a

obiecțiunilor formulate la expertiză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge

recursul declarat de Ministerul Finanțelor Publice, Direcția Generală a

Finanțelor Publice a Județului Cluj și Administrația Finanțelor Publice al

municipiului Cluj-Napoca împotriva sentinței nr. 167 din 15 mai 2002 a Curții

de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 aprilie 2003.