ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 583/2003

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 583/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Prin acțiunea în contencios

administrativ înregistrată la Curtea de Apel Cluj sub nr. 6959 din 19 noiembrie

2001, reclamanta SC S. SA Cluj Napoca, în contradictoriu cu pârâții Ministerul

Finanțelor Publice și Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Cluj,

a solicitat anularea deciziei nr. 1695 din 24 octombrie 2001 emisă de

Ministerul Finanțelor Publice, prin care au fost menținute în sarcina sa

obligații fiscale față de bugetul de stat, consemnate în procesul-verbal de

control nr. 1621 din 15 martie 2001 întocmit de inspectorii de specialitate ai

Direcției Generale a Finanțelor Publice a județului Cluj, astfel: 1.398.742.015

lei, majorări de întârziere aferente impozitului pe veniturile reprezentând

dobânzi realizate de persoane juridice nerezidente în România; 1.827.749.251

lei, penalitatea de 100% din impozitul datorat, aplicată în temeiul art. 6

alin. (3) din O.G. nr. 83/1998 privind impunerea unor venituri realizate de

persoane fizice și juridice nerezidente.

În motivarea acțiunii, reclamanta a

arătat următoarele:

- în perioada 8 – 28 februarie 2001,

inspectorii de specialitate din cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice

a județului Cluj au efectuat un control la SC S. SA Cluj, privind modul de

evidențiere, calculare și virare a obligațiilor la bugetul statului, în baza

art. 15 din O.U.G. nr. 163/2000 pentru diminuarea arieratelor la bugetul de

stat.

- organul de control, verificând,

printre altele și modul de impunere a veniturilor realizate din România, în

perioada 1 ianuarie 1998 – 31 decembrie 2000, de persoane fizice și juridice

nerezidente, a reținut că SC S. SA a calculat și virat la bugetul de stat suma

de 1.827.749.251 lei, cu titlu de impozit pe veniturile din dobânzi realizate

în România de persoane juridice nerezidente, însă, pe motivul că virarea

acestui impozit s-a făcut cu întârziere și nu a fost reținut la sursă, a

calculat pe seama unității supuse controlului, majorări de întârziere în

cuantum de 1.398.742.016 lei și i-a aplicat și penalitatea de 100% din

impozitul datorat, respectiv 1.827.749.251 lei, penalitatea fiind aplicată în

temeiul art. 6 alin. (3) din O.G. nr. 83/1998;

- organul financiar fiscal a început

executarea silită prin poprire asupra conturilor unității, conform O.G. nr.

11/1996 privind executarea silită a creanțelor bugetare, apreciind că aceasta

nu a respectat condițiile impuse de O.U.G. nr. 163/2000 pentru diminuarea

arieratelor la bugetul de stat, pentru a beneficia de scutirea la plata

majorărilor de întârziere;

- împotriva procesului-verbal de

control, SC S. SA a formulat contestație, urmând procedura prevăzută de O.G.

nr. 13/2001, însă prin decizia nr. 1695 din 24 octombrie 2001 a Ministerului

Finanțelor Publice – Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor,

contestația formulată a fost respinsă;

- decizia prin care autoritatea

financiar fiscală a obligat unitatea la plata majorărilor de întârziere și a

penalității de 100% din impozitul pe venituri achitat, în cuantum de

1.827.749.251 lei, este nelegală cu atât mai mult, cu cât temeiul legal al

acestei obligații bugetare, invocat de organul de control, respectiv art. 6

alin. (3) din O.G. nr. 83/1998, a fost declarat neconstituțional prin Decizia

nr. 101 din 10 aprilie 2001 a Curții Constituționale, textul acestui articol

fiind abrogat expres O.G. nr. 26/2001.

Prin întâmpinarea formulată,

Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Cluj a susținut că acțiunea

reclamantei este neîntemeiată și a solicitat respingerea acesteia pentru

următoarele considerente:

- reclamanta a achitat integral

debitul restant, până la data de 31 octombrie 2000, dar pentru a beneficia de

scutire la plata majorărilor de întârziere, aceasta trebuia să achite în termen

de 15 zile de la data controlului și penalitatea de 100% din impozitul datorat;

- dreptul de a beneficia de scutirea

la plata majorărilor de întârziere trebuie raportat la data controlului, dată

la care temeiul legal în baza căruia a fost aplicată penalitatea, respectiv

art. 6 alin. (3) din O.G. nr. .83/1998, era în vigoare;

- declararea neconstituționalității

textului de lege sus–menționat, printr-o decizie a Curții Constituționale, nu

ar avea relevanță în soluționarea cauzei, întrucât s-ar încălca un principiu

fundamental de drept și anume, acela al neretroactivității legilor.

Prin sentința civilă nr. 49 din 29 ianuarie

2002, Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, a

admis acțiunea reclamantei și, în consecință, a anulat actele administrative

atacate, exonerând-o pe reclamantă de plata majorărilor de întârziere, în

cuantum de 1.398.742.016 lei și a penalității de 1.827.749.252 lei.

Pentru a pronunța astfel, instanța

de fond a reținut că:

- obligațiile bugetare stabilite de

organul de control fiscal nu sunt datorate, întrucât prin Decizia nr. 101 din

10 aprilie 2001 (M. Of., nr. 317/14.06.2001), Curtea Constituțională a

constatat că dispozițiile art. 6 alin. (3) din O.G. nr. 83/1998 privind

impunerea unor venituri realizate din România de persoane fizice și juridice

nerezidente, sunt neconstituționale, iar sancțiunea instituită prin textul

acestui articol este echivalentă cu confiscarea, contravenind astfel,

dispozițiilor art. 41 alin. (8) din Constituție;

- prin anularea penalității de 100%

din impozitul datorat în cauză, au devenit incidente dispozițiile art. 4 din

O.U.G. nr. 163/2000, în sensul scutirii reclamantei de la plata majorărilor de

întârziere în cuantum de 1.398.742.016 lei aferente impozitului datorat.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Cluj,

în nume propriu și în numele Ministerului Finanțelor Publice, criticând-o ca

netemeinică și nelegală .

Prin motivele de recurs formulate în

scris, recurenta a susținut următoarele:

- la adoptarea soluției de admitere

a acțiunii reclamantei SC S. SA Cluj, instanța de fond nu a ținut seama de

faptul că la data controlului, art. 6 alin. (3) din O.G. nr. 83/1998, în

temeiul căruia a fost aplicată penalitatea de 100% din impozitul datorat, era

în vigoare, iar pentru a beneficia de scutire la plata majorărilor de

întârziere, reclamanta trebuia să achite în termen de 15 zile de la data

controlului, impozitul datorat în sumă de 1.827.749.251 lei. În opinia

recurentei, este irelevant faptul că printr-o decizie a Curții Constituționale

a fost înlăturat textul de lege în temeiul căruia s-a aplicat penalitatea,

întrucât deciziile Curții Constituționale nu pot contraveni principiului de

drept al neretroactivității legii;

- înlăturarea art. 6 alin. (3) din

O.G. nr. 83/1998 ar avea incidență numai asupra sancțiunii stabilite în temeiul

textului acestui articol, nu și asupra majorărilor de întârziere pe care

reclamanta le datorează, întrucât la data controlului aceasta nu a îndeplinit

condițiile prevăzute de O.U.G. nr. 163/2000, pentru a beneficia de scutire la

plata majorărilor de întârziere.

Examinând sentința atacată în raport

cu criticile formulate, cu probele administrate și cu dispozițiile legale

incidente cauzei, inclusiv cele ale art. 304 și 304

1

C. proc. civ.,

Curtea constată că recursul nu este fondat, după cum se va arăta în cele ce

urmează.

Dispozițiile legale incidente

soluționării prezentei cauze, sunt următoarele: O.G. nr. 83/1988 – art. 2 alin.

(1) lit. a) și art. 6 alin. (2) și )3); O.U.G. nr. 163/2000 – art. 4 și art.

11.

Din reglementarea textului

articolelor sus menționate rezultă că:

nr. 83/1998 privind impunerea unor venituri realizate din România de persoane

fizice și juridice nerezidente.

Cota de impozit pentru veniturile din dobânzi plătite

nerezidenților, persoane fizice și juridice, este de 10% din aceste venituri,

iar calcularea, reținerea și vărsarea acestei cote la bugetul de stat se face

de către plătitorii de venituri.

Art. 6 alin. (2) din O.G. nr.

83/1998:

În cazul în care impozitul datorat

pentru veniturile realizate din România de persoane fizice și juridice

nerezidente nu s-a plătit la termen, se calculează majorări de întârziere

potrivit dispozițiilor legale.

Art. 6 alin. (3) din O.G. nr.

83/1998:

Nereținerea la sursă a impozitului

datorat de plătitorii de venituri pentru veniturile realizate din România de

persoane fizice și juridice nerezidente, se sancționează cu o penalitate de

100% din impozitul ce trebuia reținut și/sau vărsat. De menționat că, alin. (3)

al art. 6 din O.G. nr. 83/1998 a fost declarat ca fiind neconstituțional prin

decizia nr. 101 din 10 aprilie 2001 a Curții Constituționale, (M. Of., nr.

317/14.06.2001).

pentru diminuarea arieratelor la bugetul de stat.

Majorările de întârziere datorate și

neachitate de persoanele juridice, se scutesc de plată dacă debitele restante

la data intrării în vigoare a ordonanței de urgență sus-menționate, care le-au

generat, reprezentând impozite, taxe și alte venituri ale bugetului de stat, se

vor achita până la data de 31 octombrie 2000, legea nefăcând vreo diferențiere

cu privire la impozitul aferent veniturilor din dobânzi realizate de persoanele

juridice nerezidente.

Se scutesc la plată și majorările de

întârziere datorate și neplătite până la data intrării în vigoare a ordonanței

de urgență sus–menționate dacă acestea sunt aferente impozitelor, taxelor și

altor venituri ale bugetului de stat achitate până la aceeași dată.

Art. 11 din O.U.G. nr. 163/2000.

Debitorii, persoane juridice,

beneficiază de scutire la plata majorărilor de întârziere și în situația în

care achită, în termen de 15 zile de la data încheierii sau comunicării

documentelor de verificare sau constatare, diferențele de impozite și taxe și

majorările de întârziere aferente acestora, constatate ulterior de organele

competente, pentru perioada de până la 15 decembrie 2000.

Din procesul-verbal de control nr.

1621 din 15 martie 2001, precum și din înscrisurile atașate de reclamantă la

întâmpinarea depusă în recurs, rezultă cu certitudine că reclamanta are

calitatea de plătitor de venituri din dobânzi achitate unei persoane juridice

nerezidente, respectiv firmei W.I. din Italia, ca urmare a furnizării de

echipamente și servicii de către această firmă.

Organul de control recunoaște că

achitarea contravalorii echipamentelor și serviciilor s-a făcut în șapte rate

semestriale, cu o dobândă anuală de 7,5% și că pentru dobânzile achitate către

firma italiană, reclamanta „a calculat, a declarat și a virat la bugetul

statului”, impozitul total datorat, în sumă de 1.827.749.251 lei.

La impozitul achitat, organul de

control a calculat majorări de întârziere, până la data plății, în sumă de

1.398.742.016 lei, însă pentru că impozitul nu a fost reținut din dobânda

datorată, ci a fost suportat de reclamantă prin includerea acestuia în cheltuieli

nedeductibile la calculul impozitului pe profit, a aplicat reclamantei o

penalitate de 100% din impozitul pe care aceasta l-a vărsat la buget. Mai mult,

organul de control a stabilit că reclamanta va beneficia de scutire la plata

majorărilor de întârziere, numai dacă va achita această penalitate în termen de

15 zile de la data comunicării procesului-verbal de control.

Aplicarea penalității de către

organul de control și condiționarea scutirii reclamantei de la plata

majorărilor de întârziere, de achitarea acestei penalități, sunt măsuri

arbitrare care contravin dispozițiilor O.G. nr. 83/1998 și celor ale O.U.G. nr.

163/2000.

Organul de control, pe de o parte,

recunoaște că reclamanta a virat integral la bugetul statului impozitul

datorat, iar pe de altă parte, îi aplică acesteia o penalitate de 100%, fără să

țină seama de faptul că, potrivit art. 6, alin. (3) O.G. nr. 83/1998,

sancțiunea penalității de 100% se aplică numai în situația în care plătitorul

de venituri nu a reținut și/sau vărsat impozitul datorat, ori reclamanta nu se

află în această situație.

Invocarea de către organul de

control a dispozițiilor art. 11 din O.U.G. nr. 163/2000 nu își are sensul,

întrucât acestea se referă la diferențe de impozite și taxe și la majorările de

întârziere aferente acestora

,

constatate ulterior de organele de

control, reclamanta neaflându-se în această situație. Articolul menționat nu

face nici o referire expresă la sancțiunea penalității prevăzută la art.

6,alin. (3) din O.G. nr. 83/1998, această din urmă reglementare fiind declarată

ulterior ca neconstituțională.

Prin urmare, în mod greșit, organul

de control și organul ierarhic superior acestuia au refuzat să-i acorde

reclamantei scutirea la plata majorărilor de întârziere aferente impozitului

vărsat la bugetul statului, reclamanta întrunind condițiile prevăzute la art. 4

din O.U.G. nr. 163/2000, pentru a beneficia de această scutire.

Această instanță mai reține că

măsurile aplicate de autoritatea financiar fiscală, pe seama reclamantei,

contravin scopului și finalității O.G. nr. 163/2000 pentru diminuarea

arieratelor la bugetul de stat, această reglementare urmărind să degreveze

situația financiară a contribuabililor persoane juridice, în vederea încasării

obligațiilor bugetare restante.

În ceea ce privește opinia recurentei,

exprimată în cadrul primului motiv de recurs, cum că aplicarea deciziei Curții

Constituționale, în cauza de față, ar contraveni principiului fundamental de

drept al neretroactivității legii, această instanță nu și-o însușește din

următoarele considerente: decizia Curții Constituționale este un act de

autoritate obligatorie care înlătură orice posibilitate de aplicare a

reglementării textului art. 6 alin. (3) din O.G. nr. 83/1998; în cauza de față

Se află în discuție un raport de drept fiscal litigios între reclamantă, în

calitate de contribuabil plătitor de venituri realizate de persoane juridice

nerezidente și cele două organe de autoritate fiscală, raport juridic a cărui

finalitate vizează executarea unor obligații fiscale; dacă aplicarea sancțiunii

penalității de 100% din impozitul datorat s-ar fi făcut cu respectarea

cerințelor legii, prin declararea ca neconstituțional a textului de lege

menționat, executarea sancțiunii ar fi devenit inaplicabilă.

Referitor la cererea reclamantei

privind obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată, instanța

constată că din înscrisurile depuse la dosarul de recurs nu se poate determina

cuantumul exact al acestora, astfel că reclamanta urmează să promoveze o

acțiune separată prin care să-și justifice cuantumul cheltuielilor de judecată

pretinse.

Față de considerentele expuse,

recursul declarat în cauză va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Cluj, în nume propriu și în

numele Ministerului Finanțelor Publice, împotriva sentinței civile nr. 49 din

29 ianuarie 2002 a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios

administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 12 februarie 2003.