ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1015/2005

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

La 28 martie 2002 reclamantul R.C. a

chemat în judecată pe pârâta Primăria comunei Liteni solicitând ca, prin

hotărârea ce se va pronunța, să se desființeze dispoziția nr. 18 din 27

februarie 2002 emisă de primar, și să i se acorde măsuri reparatorii în

echivalent, pentru imobilul cu destinație moară preluat în mod abuziv în anul

1960.

Motivându-și acțiunea reclamantul a

arătat, că a fost proprietarul imobilului situat în satul Rotunda, comuna

Liteni cu destinația moară, dotat cu toate instalațiile și utilajele necesare

bunei funcționări. Imobilul i-a fost preluat pentru neplata impozitului la 10

iunie 1960, în mod abuziv, de reprezentanții fostului Sfat Popular al comunei

Liteni, care nu au respectat procedura de vânzare încuviințată prin sentința civilă

nr. 435/1960 pronunțată de fostul Tribunal Popular al Raionului Fălticeni în

temeiul Decretului nr. 224 privitor la urmărirea imobiliară pentru realizarea

creanțelor statului.

Notificarea adresată primăriei la 7

septembrie 2001, prin care a solicitat restituirea prin echivalent a valorii

imobilului-construcție și utilajelor aferente, arată în continuare reclamantul,

i-a fost respinsă prin dispoziția nr. 18 din 27 februarie 2002 cu motivarea că

bunurile au fost preluate pentru neplata impozitelor.

În drept reclamantul și-a întemeiat

acțiunea pe dispozițiile art. 2 lit. d), art. 9, art. 10 și art. 33 din Legea

nr. 10/2001.

Investit cu soluționarea cauzei,

Tribunalul Suceava prin sentința civilă nr. 399 din 3 septembrie 2002 a admis

acțiunea, a desființat dispoziția emisă de Primarul comunei Liteni și a obligat

Primăria comunei Liteni la restituirea prin măsuri reparatorii în echivalent

pentru imobilul cu destinația moară, preluat de stat în baza sentinței civile

nr. 435 din 1 aprilie 1960 a fostului Tribunal Popular al Raionului Fălticeni.

Tribunalul a reținut, că la cererea

Sfatului popular al raionului Fălticeni pentru neplata de către reclamant a

impozitului în sumă de 22.227,53 lei datorat statului, prin sentința civilă nr.

435 din 1 aprilie 1960 fostul Tribunal al Raionului Fălticeni a încuviințat

vânzarea imobilului cu destinația moară-clădire și utilaje, de către Secția

financiară în vederea acoperirii debitului în condițiile aplicării Decretului

nr. 224/1951.

În baza sentinței, la 10 iunie 1960

s-a procedat la predarea-primirea imobilului cu destinație moară între

reprezentantul Secției financiare de pe lângă fostul Sfat Popular al Raionului

Fălticeni și reprezentantul fostului Sfat Popular al comunei Liteni, inventatul

morii urmând să fie înregistrat pentru valoarea de 22.227,53 lei, iar la 16

septembrie 1960 s-a mai încheiat un inventar al morii.

Tribunalul a constatat că aceste

înscrisuri au fost întocmite cu nerespectarea dispozițiilor art. 16 și art. 17

din Decretul nr. 224/1951 potrivit cărora termenul pentru vânzare nu putea fi

mai mare de 15 zile de la pronunțarea hotărârii, cu emiterea publicațiilor de

vânzare, evaluarea imobilului fiind prevăzută într-un proces verbal de

sechestru și a conchis că imobilul a fost preluat abuziv.

Apelul formulat de pârâta Primăria

comunei Liteni, a fost admis prin decizia civilă nr. 15 din 19 martie 2003

pronunțată de Curtea de Apel Suceava, iar sentința a fost schimbată în sensul

că s-a respins ca nefondată acțiunea pentru anularea dispoziției nr. 18 din 27

februarie 2002 emisă de primarul comunei Liteni.

Curtea de apel a reținut și motivat,

că predarea către Sfatul Popular al comunei Liteni cu procesul verbal din 10

iunie 1960 a morii și utilajelor, din lipsă de cumpărători, nu califică drept

abuzivă această măsură luată conform art. 18 alin. (1) din Decretul nr.

224/1951 și că, întrucât reclamantul nu a dovedit că neplata impozitului a fost

determinată de motive independente de voința sa, preluarea imobilului este

legală și nu abuzivă.

Reclamantul a declarat recurs

împotriva deciziei pe care o consideră nelegală și netemeinică pentru motivele

prevăzute de art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ. susținând că: 1) greșit

instanța de apel a reținut că n-ar fi făcut dovada faptului că neplata

impozitelor s-a datorat unor motive independente de voința sa, pentru că, așa

cum a susținut în mod constant, impunerea cu suma de 22.227,53 lei s-a făcut

abuziv în scopul exclusiv al preluării imobilului, în realitate el nedatorând

la 1 aprilie 1960 decât 2.432,68 lei situație confirmată de raportul de

expertiză C.D.S. depus la dosar; 2) greșit s-a reținut că preluarea morii s-a

făcut cu respectarea Decretului nr. 224/1951 pentru că, pe de o parte, prin

acțiune s-a cerut încuviințarea vânzării silite a utilajelor morii, iar cererea

a fost completată oral în ziua judecății, când reclamantul nu a fost prezent,

cu solicitarea vânzării clădirii morii, iar pe de altă parte, nu există nici un

înscris în sensul că s-ar fi organizat procedura de vânzare, iar la termenul

stabilit nu s-ar fi prezentat cumpărători, caz în care s-ar fi justificat

preluarea fără plată; 3) instanța nu a analizat susținerile privind emiterea

dispoziției contestate cu încălcarea Legii nr. 10/2001 care nu prevede

posibilitatea revenirii instituției notificate, asupra unei dispoziții emise și

comunicate, așa cum s-a procedat de către pârâtă, care anterior soluționase

favorabil notificarea prin dispoziția nr. 57 din 30 octombrie 2001 ce nu a fost

anulată.

Recursul este fondat, pentru

motivele ce se vor arăta în continuare.

Reclamantul a avut în proprietate o

moară de porumb, dotată cu toate instalațiile și utilajele necesare pe care o

construise în 1958 pe terenul proprietatea sa, în satul Rotunda, județul

Suceava.

La cererea formulată în temeiul

Decretului nr. 224/1951 de fostul Sfat Popular al raionului Fălticeni în numele

și pentru Secția financiară a raionului, înregistrată la fostul Tribunal

Popular al raionului Fălticeni în martie 1960, completată oral de juristul

unității la 1 aprilie 1960, prin sentința civilă nr. 435 din 1 aprilie 1960 s-a

încuviințat vânzarea de către Secția financiară a imobilului proprietatea lui R.C.

compus din clădire, instalații aferente și anexe pentru acoperirea sumei de 22.227,53

lei reprezentând impozite datorate și neachitate de pârât.

Încuviințarea vânzării de către

organele Ministerului Finanțelor s-a făcut în temeiul art. 15 din Decretul nr.

224 din 12 decembrie 1951 privitor la urmărirea imobiliară pentru realizarea creanțelor

statului.

Art. 16 din decret, abrogat prevedea

că “imediat după obținerea hotărârii judecătorești, unitatea financiară va fixa

termenul de vânzare care nu poate fi mai mare de 15 zile de la pronunțarea

hotărârii. În acest scop se vor emite publicațiile de vânzare care vor

cuprinde: numele unității financiare care face urmărirea, numele și prenumele

debitorului urmărit, descrierea și evaluarea imobilului urmărit, data și locul

unde se face vânzarea. Publicația de vânzare va fi afișată la locul imobilului

și la ușa unității financiare urmăritoare cu cel puțin 5 zile înainte de ziua

fixată pentru vânzare. Dacă debitorul achită suma datorată înainte de termenul

fixat pentru vânzare s-au chiar în ziua vânzării, aceasta nu se mai face”.

Art. 18 din decret prevedea că numai

“dacă la primul termen vânzarea nu se poate face din lipsă de cumpărători

imobilele vor fi predate fără plată Comitetelor Executive ale Sfaturilor

Populare din orașul sau comuna unde este situat imobilul încheindu-se despre

aceasta proces-verbal”.

Din textele precizate, care aveau

caracter imperativ rezultă că, după pronunțarea hotărârii de încuviințare a

vânzării, urma o procedură obligatorie de realizare a acesteia, în cadrul

căreia debitorul avea posibilitatea achitării sumei datorate statului și numai

după parcurgerea acestei proceduri, dacă vânzarea nu s-a putut realiza din

lipsă de cumpărători, situație ce trebuia constatată prin proces-verbal conform

art. 17 din decret, imobilul putea fi predat fără plată statului prin organele

locale menționate.

În raport de aceste prevederi

legale, procesul verbal încheiat la 10 iunie 1960 între delegatul Secției

financiare a raionului Fălticeni și delegatul Sfatului popular al comunei

Liteni, de predare-primire a imobilului, în care se menționează că această

operațiune are loc în baza sentinței civile nr. 435/1960 a Tribunalului

raionului Fălticeni, nu poate constitui un titlu valabil de preluare de către

stat a acestui imobil.

Preluarea imobilului fiind făcută cu

încălcarea prevederilor Decretului nr. 224/1951, deci în mod abuziv, iar acest

imobil nemaiexistând în momentul de față după cum menționează pârâta în adresa

către Tribunalul Suceava aflată la fila 18 din dosarul de fond, reclamantul are

dreptul potrivit art. 9 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic

al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945–22 decembrie

1989, la restituirea prin măsuri reparatorii în echivalent.

În legătură cu entitatea care

trebuie să soluționeze notificarea, respectiv să acorde măsurile reparatorii în

echivalent se impune a menționa prevederile pct. 9.1 din Normele metodologice

de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 aprobate prin H.G.R. nr. 498/2003

potrivit cărora “Sintagma indiferent în posesia cui se află în prezent” are

semnificația, pe de o parte, că incidența legii este stabilită

erga omnes

,

indiferent de calitatea deținătorului și, pe de altă parte, are semnificația

stabilirii momentului în funcție de care se face calificarea unității

deținătoare, respectiv cel care deținea imobilul respectiv la data intrării în

vigoare a legii (prezent se raportează la momentul nașterii juridice a

dreptului la restituire). În cazul în care după intrarea în vigoare a legii, un

imobil notificat potrivit legii a fost transferat în administrarea unei alte

entități, aceasta din urmă devine entitate deținătoare investită cu

soluționarea notificării”.

În speță, instanțele nu s-au

preocupat de stabilirea acestei situații care este esențială pentru

soluționarea legală a cauzei.

Pentru clarificarea acestui aspect

esențial, al stabilirii entității este necesar să se administreze probe, motiv

pentru care se impune casarea hotărârilor pronunțate în cauză și reluarea

judecății.

Cu ocazia rejudecării, instanța va

analiza, sub formă de apărări și celelalte susțineri invocate de

recurentul-reclamant în motivele de recurs.

În consecință, recursul se va

admite, hotărârile pronunțate se vor casa, iar cauza se va trimite spre

rejudecare instanței de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul

declarat

de reclamantul R.C. împotriva deciziei nr. 15 din 19 martie 2003 a Curții de

Apel Suceava, secția civilă.

Casează

decizia recurată precum și sentința civilă nr. 399 din 3 septembrie 2002 a

Tribunalului Suceava, secția civilă, și trimite cauza pentru rejudecare la

același tribunal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 februarie

2005.