ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7899/2005

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra

cauzei civile de față, a reținut următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava, secția

civilă, la 7 iunie 2002, reclamantul B.V. a solicitat în contradictoriu cu

pârâta Primăria comunei Moara, prin primar, anularea dispoziției nr. 18 din 23

mai 2002 emisă de Primarul comunei Moara.

În motivarea cererii s-a arătat că reclamantul este unicul

moștenitor al defunctului B.V. de pe urma căruia au rămas imobile preluate

abuziv. În prezent, aceste imobile sunt înstrăinate către terțe persoane din

comună.

Prin sentința civilă nr. 6733 din 29 octombrie 2002

Tribunalul Suceava, secția civilă, a respins acțiunea ca nefondată.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că reclamantul nu

a făcut dovada preluării abuzive a imobilelor solicitate, deoarece la data

decesului autorului său acestea se aflau în patrimoniul autorului, fapt

confirmat de certificatul de moștenitor nr. 1836/1984.

Această soluție a fost păstrată de Curtea de Apel Suceava, secția

civilă, care, prin decizia civilă nr. 60 din 27 iunie 2003 a respins ca nefondat

apelul declarat de reclamant.

În considerentele deciziei instanței de apel s-a arătat că

în speță nu există nici un indiciu că imobilul ar fi fost preluat de la B.M. ori

de la reclamant de vreuna din entitățile prevăzute de Legea nr. 10/2001. Probele

administrate au demonstrat că reclamantul nu și-a putut valorifica drepturile

de moștenitor, care nu-i pot fi tăgăduite, din cauza pretențiilor lui P.E.

Cum statul nu apare implicat în preluarea bunurilor, iar

situația pe care o reclamă B.V. este în legătură cu modul de rezolvare a unei

succesiuni, în mod corect prima instanță a menținut dispoziția primarului.

Împotriva acestei decizii reclamantul a declarat recurs pe

care Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate

intelectuală, l-a admis, dispunând casarea cu trimitere spre rejudecare a

apelului.

Pentru a decide astfel, instanța de recurs a reținut că în

mod greșit a considerat instanța de apel că sarcina probării preluării abuzive

a unui imobil revine persoanei îndreptățite, aceasta fiind o probă ce nu poate

fi pretinsă decât de la deținătorul bunului al cărui titlu este contestat.

Se impune administrarea unor probe pentru a se verifica dacă

imobilul a fost preluat abuziv de stat și dat în administrarea intimatei; dacă

intimata a făcut acte de dispoziție asupra bunurilor a căror restituire se

solicită și dacă sunt întrunite cerințele art. 2 lit. h) din Legea nr. 10/2001

pentru a stabili cu certitudine că cererea reclamantului se încadrează sau nu

în dispozițiile Legii nr. 10/2001.

Rejudecând după casare, Curtea de Apel Suceava, secția

civilă, a pronunțat decizia civilă nr. 337 din 11 aprilie 2005 prin care a

respins ca nefondat apelul declarat de B.V. împotriva sentinței civile nr.

6733/2002 a Tribunalului Suceava, secția civilă.

În considerentele deciziei s-a arătat că, în limitele impuse

de art. 315 C. proc. civ., instanța a luat o declarație apelantului pentru a se

stabili dacă imobilul solicitat se încadrează în dispozițiile art. 2 lit. h)

din Legea nr. 10/2001.

Din această declarație rezultă că imobilele solicitate au

aparținut unchiului apelantului, B.M., iar la decesul acestuia s-a emis

certificat de moștenitor, anulat ulterior.

Imobilul solicitat de reclamant nu se încadrează în

categoria imobilelor preluate abuziv de stat, acesta nefiind niciodată în

posesia statului, ci în posesia unei alte persoane, care a fost considerată

greșit moștenitoare a defunctului B.M.

Ca urmare, pentru reglementarea situației imobilului

reclamantul trebuie să urmeze procedura prevăzută de dreptul comun și nu

procedura specială instituită prin Legea nr. 10/2001.

Împotriva acestei hotărâri reclamantul a declarat recurs,

critica privind următoarele aspecte:

Instanța care a rejudecat după casare nu a respectat

îndrumările date de instanța de recurs.

Imobilul solicitat se încadrează în prevederile Legii nr.

10/2001, situația juridică a recurentului regăsindu-se în mai multe texte ale

legii, art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (1), art. 3 alin. (1), art. 4 pct. 2 și

3, art. 22 și art. 47 alin. (1).

Prin decizia dată, în mod eronat Primăria nu-i recunoaște

recurentului calitatea de moștenitor al lui B.M. Dacă Primăria nu-i făcea acte

de proprietate lui P.E., aceasta nu putea să vândă imobilul.

Imobilul a fost preluat de organele locale ale puterii,

astfel încât se încadrează în prevederile art. 2 lit. h) din Legea nr. 10/2001.

La cererea de recurs au fost atașate, în copie, o serie de

înscrisuri respectiv, actele care au stat la baza emiterii deciziei contestate,

certificate de moștenitor, plan de situație, extras de carte funciară, acte de

stare civilă, act de vindere-cumpărare.

Analizând decizia recurată, în limitele criticii formulate

prin motivele de recurs și în raport de probele administrate în toate etapele

procesuale, Curtea a apreciat că deși recurentul nu și-a motivat în drept

cererea, dezvoltarea criticilor aduse hotărârii instanței de apel face posibilă

încadrarea acestora, potrivit art. 306 alin. (3) C. proc. civ., în motivul de

modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în raport de care a fost

analizat recursul, reținându-se următoarele:

Dispoziția nr. 18 din 23 mai 2002 prin care Primarul comunei

Moara a respins cererea prin care B.V. a solicitat restituirea imobilelor

rămase de pe urma defunctului B.M., întrucât imobilele solicitate nu fac

obiectul Legii nr. 10/2001, a fost atacată, invocându-se faptul că imobilele se

încadrează în prevederile art. 2 lit. h) din Legea nr. 10/2001, în forma în

vigoare la data sesizării instanței.

Conform acestui text, sunt considerate imobile preluate

abuziv orice imobile preluate fără titlu valabil sau fără respectarea

dispozițiilor legale în vigoare la data preluării, precum și cele preluate fără

temei legal prin acte de dispoziție ale organelor locale ale puterii sau ale

administrației de stat.

Cu înscrisurile depuse la dosar recurentul a dovedit că este

moștenitorul lui B.M., aspect necontroversat și reținut ca atare, și de

instanțele de fond, precum și faptul că autorul său a avut în proprietate un

imobil situat în comuna Moara, sat Liteni, compus din teren și construcție.

În respectarea dezlegărilor de drept din decizia nr.

5695/2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de

proprietate intelectuală, obligatorii conform art. 315 C. proc. civ., instanța

de apel a administrat probe suplimentare pentru a stabili dacă imobilul a cărui

restituire se solicită se încadrează sau nu în prevederile art. 2 lit. h) din

Legea nr. 10/2001.

Prin declarația dată înaintea instanței de trimitere, B.V. a

arătat că dorește să obțină restituirea imobilelor înscrise în certificatul de

moștenitor nr. 1836/984. Imobilul înscris în acest certificat privește un teren

în suprafață de 250 mp, curte și o casă cu anexe, situate în vatra satului

Liteni, comuna Moara.

Certificatul de moștenitor invocat de recurent a fost

eliberat la 11 decembrie 1984. Drept urmare, la această dată, imobilul pretins

de recurent se afla în patrimoniul autorului său. Or, Legea nr. 10/2001 a fost

adoptată pentru a reglementa măsurile reparatorii ce se cuvin pentru imobilele

preluate abuziv de stat, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte

persoane juridice în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.

Din extrasul de carte funciară nr. 510 deschisă pentru satul

Liteni se poate constata că statul nu figurează ca proprietar asupra imobilului

dobândit de autorul recurentului în temeiul actului de vindere cumpărare

încheiat la 7 august 1940, ci M.B.

Faptul că în mod eronat o altă persoană a fost considerată

moștenitoare a autorului recurentului, și că această persoană nu putea să

dispună de imobil, nu înseamnă că M.B. a fost deposedat de organele locale ale

puterii sau administrației de stat, câtă vreme întregul material probator nu

conduce la această concluzie.

În aceste condiții, instanța de apel a apreciat în mod

corect probatoriul administrat și a ajuns la concluzia întemeiată pe

prevederile art. 2 lit. h) din Legea nr. 10/2001 că, de vreme ce nu s-a dovedit

preluarea abuzivă a imobilului de către stat, acesta nu poate fi restituit

conform procedurii speciale instituite de Legea nr. 10/2001.

Drept urmare, recurentul își poate valorifica dreptul de

proprietate pe calea dreptului comun.

Având în vedere cele mai sus arătate, Curtea a considerat că

motivele de recurs nu se încadrează în cerințele art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

astfel încât în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. a respins recursul ca

nefondat, cu consecința păstrării hotărârii atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul B.V. împotriva

deciziei civile nr. 337 din 11 aprilie 2005 pronunțată de Curtea de Apel

Craiova, secția civilă, în contradictoriu cu intimata Primăria comunei Moara,

prin primar.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 octombrie 2005.