ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4561/2006

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava sub nr. 245/2003 B.E. a formulat contestație împotriva dispoziției nr. 57/2002 emisă de Primarul comunei Moara prin care i s-a respins notificarea privind restituirea în natură a 2 suprafețe de teren și acordarea de despăgubiri bănești pentru construcția demolată. În motivarea contestației s-a arătat că cele 2 terenuri în suprafață de 2,78 ha și respectiv 1,30 ha, cât și casa ce a fost demolată în anul 1958 au constituit proprietatea bunicului său G.C., imobile preluate abuziv după anul 1945. Prin sentința civilă nr. 257 din 15 aprilie 2003 pronunțată de Tribunalul Suceava s-a admis contestația și s-a desființat în parte dispoziția emisă de primar în sensul că s-a dispus restituirea prin echivalent, către contestatoare, a contravalorii imobilului casă, proprietatea autorului său.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că suprafețele de teren solicitate au făcut obiectul cererilor formulate în baza Legii nr. 18/1991, pentru suprafața de 2,78 ha reconstituindu-se dreptul de proprietate prin sentința civilă nr. 1521/1994, iar pentru suprafața de 1,3 ha se află în termenul prevăzut de legea specială pentru reconstituire, în raport de cererea înregistrată la data de 13 februarie 1998. Referitor la imobilul-casă s-a reținut că s-a făcut dovada că aceasta a existat și a fost proprietatea bunicului contestatoarei, însă nu se poate face dovada exproprierii. Împotriva sentinței menționată a declarat apel Primăria comunei Moara care a susținut, în esență, că intimata nu a făcut dovada existenței imobilului pe parcela nr. 4721 din C.F.

a comunei cadastrale Bosanci, probele administrate nu pot fi luate în considerare, fiind întocmite de persoane neautorizate și lipsind ștampila instituției. Prin decizia civilă nr. 79 din 7 octombrie 2003 Curtea de Apel Suceava a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtă. În motivarea deciziei s-a reținut că s-a făcut dovada proprietății autorilor intimatei asupra casei în litigiu cu certificatul nr. 95999/1992 emis de Direcția Generală a Arhivelor Statului Român, filiala județului Suceava și extrasul de C.F. eliberat cu nr. 4116-4117 din 19 iunie 1997. Împotriva deciziei pronunțată în apel a declarat recurs Primăria comunei Moara, invocând drept temei legal dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. În dezvoltarea motivelor de recurs se susține, în esență, că în cauză nu s-a stabilit regimul juridic al imobilului-construcție pretins de intimată, dacă și cum a fost preluat de stat, potrivit dispozițiilor normelor metodologice incidența „preluării abuzive” nefiind prezumată- când a fost demolat, iar pe de altă parte nu s-a determinat în nici un fel valoarea acestuia. Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului declarat de pârâtă. Verificând legalitatea deciziei recurate, în raport de criticile formulate și dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Lege specială cu caracter reparatoriu, Legea nr. 10/2001 privește regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989. Prin art. 2 alin. (1) din lege se stabilește domeniul de aplicare a acestui act normativ, precizându-se înțelesul sintagmei „imobile preluate în mod abuziv” prin corelare cu temeiul în baza cărora aceste bunuri au fost preluate de stat. În raport de aceste dispoziții notificarea adresată de persoana îndreptățită trebuie să cuprindă, pe lângă elementele de identificare a bunului imobil și valoarea estimativă a acestuia și încadrarea situației în speță într-unul din cazurile enumerate prin dispozițiile art. 2 alin. (1) din lege. De asemeni, persoanei îndreptățită îi revine și obligația prezentării actelor doveditoare ale dreptului de proprietate.

Corelativ cu aceste obligații stabilite în sarcina persoanei îndreptățite chiar prin lege, și instanța este datoare, în conformitate cu dispozițiile art. 129 C. proc. civ., să pună în vedre părților drepturile și obligațiile ce le revin în calitatea lor în proces, putând să ordone administrarea probelor pe care le consideră necesare, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. Înalta Curte constată că dispozițiile legale menționate nu au fost respectate în cauză, determinând implicit pronunțarea unei hotărâri nelegale. Astfel, nici din cererile reclamantei și nici din probele administrate nu rezultă cu certitudine că imobilul, construcție, în discuție, a existat nici modalitatea de preluare către stat și când anume a fost demolat.

Toate aceste aspecte trebuie lămurite, prin orice mijloc de probă permis de lege. Fiind vorba de aspecte legate de fondul pricinii, acestea nu pot fi lămurite în recurs întrucât, potrivit art. 314 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție hotărăște asupra fondului pricinii numai în scopul aplicării corecte a legii în împrejurări de fapt care au fost deplin stabilite, ori, prin decizia recurată acestea nu au fost stabilite. Față de aceste considerente, urmează a se admite recursul, a se casa decizia recurată și a se trimite cauza spre rejudecare la curtea de apel, în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) și art. 313 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de Primăria comunei Moara împotriva deciziei nr. 79 din 7 octombrie 2003 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția civilă. Casează decizia atacată și trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Suceava. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 mai 2006.