ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4561/2006

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului Suceava sub nr. 245/2003 B.E. a formulat contestație împotriva

dispoziției nr. 57/2002 emisă de Primarul comunei Moara prin care i s-a respins

notificarea privind restituirea în natură a 2 suprafețe de teren și acordarea

de despăgubiri bănești pentru construcția demolată.

În motivarea contestației s-a arătat

că cele 2 terenuri în suprafață de 2,78 ha și respectiv 1,30 ha, cât și casa ce

a fost demolată în anul 1958 au constituit proprietatea bunicului său G.C.,

imobile preluate abuziv după anul 1945.

Prin sentința civilă nr. 257 din 15

aprilie 2003 pronunțată de Tribunalul Suceava s-a admis contestația și s-a

desființat în parte dispoziția emisă de primar în sensul că s-a dispus

restituirea prin echivalent, către contestatoare, a contravalorii imobilului

casă, proprietatea autorului său.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond a reținut că suprafețele de teren solicitate au făcut obiectul cererilor

formulate în baza Legii nr. 18/1991, pentru suprafața de 2,78 ha

reconstituindu-se dreptul de proprietate prin sentința civilă nr. 1521/1994,

iar pentru suprafața de 1,3 ha se află în termenul prevăzut de legea specială

pentru reconstituire, în raport de cererea înregistrată la data de 13 februarie

1998.

Referitor la imobilul-casă s-a

reținut că s-a făcut dovada că aceasta a existat și a fost proprietatea

bunicului contestatoarei, însă nu se poate face dovada exproprierii.

Împotriva sentinței menționată a

declarat apel Primăria comunei Moara care a susținut, în esență, că intimata nu

a făcut dovada existenței imobilului pe parcela nr. 4721 din C.F. a comunei

cadastrale Bosanci, probele administrate nu pot fi luate în considerare, fiind

întocmite de persoane neautorizate și lipsind ștampila instituției.

Prin decizia civilă nr. 79 din 7

octombrie 2003 Curtea de Apel Suceava a respins ca nefondat apelul declarat de

pârâtă.

În motivarea deciziei s-a reținut că

s-a făcut dovada proprietății autorilor intimatei asupra casei în litigiu cu

certificatul nr. 95999/1992 emis de Direcția Generală a Arhivelor Statului

Român, filiala județului Suceava și extrasul de C.F. eliberat cu nr. 4116-4117

din 19 iunie 1997.

Împotriva deciziei pronunțată în

apel a declarat recurs Primăria comunei Moara, invocând drept temei legal

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs

se susține, în esență, că în cauză nu s-a stabilit regimul juridic al

imobilului-construcție pretins de intimată, dacă și cum a fost preluat de stat,

potrivit dispozițiilor normelor metodologice incidența „preluării abuzive”

nefiind prezumată- când a fost demolat, iar pe de altă parte nu s-a determinat

în nici un fel valoarea acestuia.

Intimata a formulat întâmpinare prin

care a solicitat respingerea recursului declarat de pârâtă.

Verificând legalitatea deciziei

recurate, în raport de criticile formulate și dispozițiile legale aplicabile,

Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce se vor

arăta în continuare.

Lege specială cu caracter

reparatoriu, Legea nr. 10/2001 privește regimul juridic al unor imobile

preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.

Prin art. 2 alin. (1) din lege se

stabilește domeniul de aplicare a acestui act normativ, precizându-se înțelesul

sintagmei „imobile preluate în mod abuziv” prin corelare cu temeiul în baza

cărora aceste bunuri au fost preluate de stat.

În raport de aceste dispoziții

notificarea adresată de persoana îndreptățită trebuie să cuprindă, pe lângă

elementele de identificare a bunului imobil și valoarea estimativă a acestuia

și încadrarea situației în speță într-unul din cazurile enumerate prin

dispozițiile art. 2 alin. (1) din lege.

De asemeni, persoanei îndreptățită

îi revine și obligația prezentării actelor doveditoare ale dreptului de

proprietate.

Corelativ cu aceste obligații

stabilite în sarcina persoanei îndreptățite chiar prin lege, și instanța este

datoare, în conformitate cu dispozițiile art. 129 C. proc. civ., să pună în

vedre părților drepturile și obligațiile ce le revin în calitatea lor în

proces, putând să ordone administrarea probelor pe care le consideră necesare,

pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza

stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării

unei hotărâri temeinice și legale.

Înalta Curte constată că

dispozițiile legale menționate nu au fost respectate în cauză, determinând

implicit pronunțarea unei hotărâri nelegale.

Astfel, nici din cererile

reclamantei și nici din probele administrate nu rezultă cu certitudine că

imobilul, construcție, în discuție, a existat nici modalitatea de preluare

către stat și când anume a fost demolat.

Toate aceste aspecte trebuie lămurite,

prin orice mijloc de probă permis de lege.

Fiind vorba de aspecte legate de

fondul pricinii, acestea nu pot fi lămurite în recurs întrucât, potrivit art. 314

C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție hotărăște asupra fondului

pricinii numai în scopul aplicării corecte a legii în împrejurări de fapt care

au fost deplin stabilite, ori, prin decizia recurată acestea nu au fost

stabilite.

Față de aceste considerente, urmează

a se admite recursul, a se casa decizia recurată și a se trimite cauza spre

rejudecare la curtea de apel, în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1)

și art. 313 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de Primăria

comunei Moara împotriva deciziei nr. 79 din 7 octombrie 2003 pronunțată de

Curtea de Apel Suceava, secția civilă.

Casează decizia atacată și trimite

cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Suceava.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 mai 2006.