ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5085/2006

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată inițial pe

rolul Tribunalului Prahova sub nr. 10884/2002 contestatorul A.A. a solicitat,

în contradictoriu cu intimata Primăria municipiului Ploiești, anularea

dispoziției nr. 4142/2002 emisă de intimată și restituirea în natură a

terenului în suprafață de 738 mp, precum și plata unor despăgubiri bănești

pentru construcțiile demolate.

În motivarea contestației s-a arătat

că refuzul restituirii terenului în natură contravine dispozițiilor Legii nr.

10/2001 întrucât preluarea bunului în proprietatea statului a fost abuzivă și

s-a făcut fără titlu valabil, așa încât apartenența la domeniul public nu este

legală.

Prin sentința civilă nr. 160 din 12

martie 2003 pronunțată de Tribunalul Prahova, secția civilă, s-a admis în parte

contestația și s-a anulat în parte dispoziția emisă de primărie în sensul

obligării acesteia la plata către moștenitorii persoanei îndreptățite A.A.

decedat în cursul procesului, a sumei de 1.395.298.000 lei reprezentând

contravaloarea construcțiilor demolate.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a

reținut că terenul în litigiu nu ar putea fi restituit în natură întrucât, deși

a trecut în proprietatea statului fără titlu valabil și fără plata unei

despăgubiri, în prezent este ocupat de utilități publice și anume de o parcare

cu plată pentru autovehicule, un WC ecologic, o gheretă metalică și o pompă de

apă care deservesc parcarea.

Împotriva acestei sentințe au

declarat apel contestatoarele și intimata.

Prin decizia civilă nr. 160 din 21

iulie 2003 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția civilă, s-a respins ca

nefondat apelul declarat de contestatoare. A fost admis apelul Primăriei

municipiului Ploiești și s-a schimbat în parte sentința în sensul că s-a

înlăturat obligația privind obligarea intimatei-pârâte la plata despăgubirilor

în sumă de 1.395.298.000 lei, contravaloarea construcțiilor demolate.

În motivarea acestei decizii s-a

reținut că terenul în litigiu nu poate fi restituit în natură întrucât face

parte din domeniul public local, în baza Hotărârii nr. 101 din 31 iulie 1998

emisă de Consiliul local al municipiului Ploiești.

Cât privește obligarea

intimatei-pârâte la plata despăgubirilor bănești pentru construcțiile demolate,

s-a considerat că prima instanță și-a depășit competența materială, întrucât

stabilirea și acordarea efectivă a despăgubirilor bănești solicitate de

persoana îndreptățită nu se poate dispune decât pe cale administrativă, în

cadrul legal reglementat de art. 36-40 din Legea nr. 10/2001 și H.G. nr.

498/2003.

Împotriva deciziei pronunțată în

apel au declarat recurs contestatoarele care au invocat lipsa de temei legal a

hotărârii atacate, susținând că ambele instanțe, au aplicat greșit legea când

au justificat nerespectarea principiului restituirii în natură prin apartenența

imobilului la domeniul public local, întrucât terenul nu face parte din

domeniul public pentru că a fost preluat de stat fără titlu valabil, prin

aplicarea greșită a Decretului nr. 92/1950, pe numele unui neproprietar. S-a

mai susținut că instanțele ar fi reținut contrar dovezilor cauzei că întregul

teren ar fi ocupat de utilități publice, aplicând greșit dispozițiile art. 16

din Legea nr. 10/2001.

Prin decizia nr. 6985 din 9

decembrie 2004 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă

și de proprietate intelectuală, s-a admis recursul, s-a casat decizia recurată

și s-a trimis cauza pentru rejudecarea apelurilor, aceleiași instanțe.

În considerentele acestei decizii

s-a reținut că apartenența terenului la domeniul public al municipiului

Ploiești nu a fost dovedită în cauză, întrucât la dosar nu se regăsesc dovezile

utile care ar permite reținerea unei asemenea concluzii, ceea ce impune

rejudecarea cauzei. În aplicarea corectă a legii, s-a prevăzut ca instanța de

rejudecare să aibă în vedere dispozițiile art. 6 din Legea nr. 213/1998,

caracterul măsurii de preluare de către stat a unor imobile cu aplicarea

greșită a Decretului nr. 92/1950 precum și examinarea criticii formulată în

subsidiar de recurenți.

Prin decizia civilă nr. 1015 din 11

octombrie 2005 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția civilă, în

rejudecare, s-a admis apelul declarat de contestatoare, s-a schimbat în parte

sentința instanței de fond în sensul că a fost obligată intimata să restituie

în natură contestatoarelor terenul în suprafață de 738 mp situat în Ploiești.

S-au menținut în rest dispozițiile sentinței. Apelul declarat de intimată a

fost respins ca nefondat.

În motivarea acestei decizii s-a

reținut, în esență, că în raport de probele administrate în cauză și în temeiul

art. 6 alin. (3) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul

juridic al acesteia titlul de proprietate al statului asupra imobilului în

litigiu nu este valabil, neexistând identitate între persoana menționată în

lista anexă la Decretul nr. 92/1950 și adevăratul proprietar al imobilului la

data naționalizării, situație în care, în speță nu își găsesc incidența

dispozițiile art. 11 din Legea nr. 213/1998.

Reținând că preluarea a fost făcută

fără titlu valabil și că terenul nu este ocupat de construcții, s-a apreciat că

se impune restituirea bunului în natură, făcându-se trimitere și la

modificările aduse art. 16 din Legea nr. 10/2001 prin Legea nr. 247/2005.

Referitor la apelul declarat de

intimată s-a reținut că susținerile acesteia sunt nefondate, întrucât nu a

formulat obiecțiuni la raportul de expertiză și nici nu a solicitat ca expertul

să aibă în vedere la întocmirea lucrării alte criterii de evaluare, care au

fost menționate pentru prima dată în apel.

Primăria municipiului Ploiești a

declarat recurs împotriva acestei ultime decizii, pe care o consideră ca fiind

lipsită de temei legal și că a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a

legii, invocând drept temei legal dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs

se susține că în mod nelegal s-a dispus restituirea în natură a terenului în

litigiu, întrucât acesta face parte din domeniul public al municipiului

Ploiești, astfel cum a fost atestat prin H.G. nr. 1359/2001, anexa G, poziția 1,

publicată în M.Of. nr. 128 bis din 18 februarie 2002, iar regimul juridic al

acestui bun este reglementat prin art. 136 din Constituție și Legea nr.

213/1998.

Verificând legalitatea deciziei

recurate, în raport de criticile formulate și prevederile legale aplicabile,

Înalta Curte constată că recursul declarat în cauză este nefondat, pentru

motivele ce succed.

Recurenta și-a întemeiat cererea de

recurs pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În speță, însă, cerințele ipotezelor

indicate de text nu sunt îndeplinite, întrucât hotărârea recurată nu este

lipsită de temei legal și nu a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a

legii.

Astfel, considerentele deciziei

criticate relevă elemente care justifică aplicarea legii în cauză, iar legea

aplicabilă, Legea nr. 10/2001, nu a fost încălcată în litera și spiritul ei.

Respectând toate dispozițiile legale

aplicabile și indicate în decizia recurată, instanța de apel a reținut în mod

corect că terenul în litigiu a fost preluat de stat fără titlu valabil și ca

atare în cauză devin incidente dispozițiile art. 9 din Legea nr. 10/2001,

potrivit cu care imobilele preluate în mod abuziv se restituie în natură în

starea în care se află la data cererii de restituire și libere de orice

sarcini, indiferent în posesia cui se află în prezent.

H.G. nr. 1359/2001 de care se

prevalează recurenta, nu poate înfrânge concluzia de mai sus; aceasta a fost

emisă la data de 27 decembrie 2001 și publicată în Monitorul Oficial la data de

18 februarie 2002, deci ulterior datei la care autorul contestatoarelor a

formulat notificarea pentru restituirea în natură a terenului, respectiv 25 mai

2001.

În sensul celor menționate, prin

modificările aduse art. 16 din Legea nr. 10/2001 prin Legea nr. 247/2005 este

evidentă intenția legiuitorului în sensul restituirii în natură a imobilelor ce

au făcut obiectul preluării de către stat în perioada 6 martie 1945-22

decembrie 1989, precizându-se că și în situația imobilelor intrate cu titlu

valabil în proprietatea statului și care sunt necesare și afectate exclusiv și

nemijlocit activităților de interes public, se restituie imobilele respective,

cu obligația menținerii afectațiunii, în condițiile expres arătate.

Față de toate considerentele expuse,

urmează a se respinge ca nefondat recursul declarat în cauză, în conformitate

cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

Urmează a face și aplicația

dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., privind plata cheltuielilor de judecată

de către partea care cade în pretenții.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de

pârâta Primăria municipiului Ploiești, prin Primar împotriva deciziei nr. 1015

din 11 octombrie 2005 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă.

Obligă pe recurenta Primăria

Municipiului Ploiești să plătească intimatelor solidare A.R. și I.A.M. suma de

457,88 RON, cu titlul de cheltuieli de judecată în recurs.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 mai 2006.