ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1135/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe calea contenciosului administrativ, reclamanta G.Z. a contestat hotărârea nr. 8162/7424 din 26 septembrie 2003, emisă de Casa de Pensii a municipiului București - Comisia pentru aplicarea Legii nr. 189/2000. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că s-a născut în anul 1938, în orașul Brăila după ce familia sa s-a repatriat din comuna Viceslavca - U.R.S.S., în România.

În același an, 1938, tatăl reclamantei a primit în proprietate 10 ha pământ, în Durostor, comuna Doccilar, sat Dere Mahle din Bulgaria, unde reclamanta s-a mutat împreună cu întreaga familie, ca o reparație pentru faptul că tatăl acesteia a fost prizonier în lagărul din Siberia, în perioada 1916 - 1937. După cedarea Cadrilaterului, în septembrie 1940, familia reclamantei a fost nevoită să se refugieze în România, unde au stat în Babadag, județul Tulcea și apoi, au fost mutați în anul 1945, în comuna Cărpiniș, județul Tulcea, iar urmare a reformei agrare au fost împroprietăriți cu 5 ha teren, în județul Timiș. Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 333 din 18 februarie 2004, a admis acțiunea reclamantei G.Z.

A anulat hotărârea nr. 8162/7424 din 26 septembrie 2003, emisă de Casa de Pensii a municipiului București și a obligat pârâta să emită o nouă hotărâre prin care să recunoască reclamantei, drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, începând cu 1 martie 2003, pentru perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că în raport cu înscrisurile depuse la dosar, acțiunea s-a dovedit întemeiată. Astfel, din declarațiile autentificate ale martorilor A.M. și R.V. rezultă că reclamanta a fost evacuată la data de 7 septembrie 1940, împreună cu familia, din satul Dere-Mahle, comuna Doccilar, județul Durostor, Cadrilater, în orașul Babadag, Tulcea, iar în anul 1945 s-a stabilit definitiv în comuna Cărpiniș, județul Timiș.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, pârâta Casa de Pensii a municipiului București, pe care a criticat-o, ca nelegală și netemeinică, invocând dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. Recurenta a susținut în esență că instanța de fond a încălcat dispozițiile Legii nr. 189/2000, acordând drepturile prevăzute de art. 1 lit. c) din legea menționată, cu data cererii inițiale, ignorând faptul evident că în dosarul depus la Comisie nu s-au depus dovezi concludente cauzei. Iar reclamanta pentru a-și putea valorifica drepturile, ar fi necesar să se adreseze cu o nouă cerere, Comisiei de specialitate, singura abilitată prin lege să stabilească acordarea acestor drepturi.

Curtea, analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu criticile formulate, constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente: Prin hotărârea nr. 8162/7424 din 26 septembrie 2003, Comisia pentru aplicarea Legii nr. 189/2000 din cadrul Casei de Pensii a municipiului București, a respins cererea formulată de G.Z.. În motivarea hotărârii s-a reținut că reclamanta s-a născut în România și nu a depus la dosar nici un act din care să rezulte legătura de rudenie dintre aceasta și titularul situației de avere, S.I. Potrivit art. 6 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/ 2000, așa cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 319/2002, dovedirea situațiilor prevăzute la art. 1, se face de către persoanele interesate, cu acte oficiale eliberate la cerere, de către organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.

Prin declarație autentificată cu nr. 4886 din 18 noiembrie 2003, la Biroul Notarial Public „M.V.”, martorii A.M. și R.V. au declarat că reclamanta a fost evacuată la data de 7 septembrie 1940, împreună cu familia, din satul Dere-Mahle, comuna Doccilar, județul Durostor, Cadrilater, în orașul Babadag județul Tulcea, România, iar în anul 1945 s-a stabilit definitiv în comuna Cărpiniș, județul Timiș. Mai mult decât atât, prin hotărârea nr. 1412 din 30 mai 2002, a Comisiei municipiului București pentru aplicarea Legii nr. 189/2000, s-a aprobat cererea și s-a propus acordarea compensațiilor bănești, moștenitorilor defunctului S.I., pentru bunurile acestuia din urmă, trecute în proprietatea statului bulgar, iar printre moștenitorii defunctului S.I.

se află și reclamanta G.Z. Astfel că, din actele doveditoare depuse la dosarul cauzei, reclamanta a făcut dovada încadrării în prevederile art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, începând cu data de 6 septembrie 1940, până la data de 6 martie 1945. Pentru considerentele expuse, se constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, motiv pentru care se va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Casa de Pensii a municipiului București împotriva sentinței civile nr. 333 din 18 februarie 2004, a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 februarie 2005.