ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1227/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe calea contenciosului administrativ la data de 23 decembrie 2003, reclamanta S.V. a solicitat în contradictoriu cu Casa de Pensii a municipiului București, să se dispună modificarea hotărârii nr. 8163/7425 din 26 septembrie 2003 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 189/2000, prin care i s-a admis în parte cererea privind recunoașterea calității de beneficiară a prevederilor acestei legi. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat, în esență, că în anul 1937 s-a repatriat împreună cu familia, din comuna Viaceslavca - U.R.S.S., în orașul Brăila, după care, un an mai târziu, tatăl reclamantei a fost împroprietărit în Durostor, unde s-a mutat împreună cu întreaga familie.

După cedarea Cadrilaterului, în septembrie 1940, familia reclamantei a fost nevoită să se refugieze în România, fiind ulterior împroprietărită cu 5 ha de teren. Prin sentința civilă nr. 332 din 18 februarie 2004, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a admis acțiunea reclamantei S.V., a anulat hotărârea nr. 8163/7425 din 26 septembrie 2003, emisă de pârâta Casa de Pensii a municipiului București, pe care a obligat-o să-i recunoască reclamantei, calitatea de beneficiară a Legii nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare, pentru perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945, începând cu data de 1 martie 2003. Pentru a se pronunța în acest sens, instanța de fond a reținut că din probele administrate în cauză rezultă că reclamanta a făcut dovada încadrării în prevederile art. 1 lit. c) din O.G.

nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, pentru perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945. Atât declarațiile de martor, cât și hotărârea nr. 1412 din 30 mai 2002 a Comisiei municipiului București pentru aplicarea Legii nr. 9/1998, depuse la dosarul cauzei, au fundamentat această convingere. În cauză, este de necontestat că reclamanta a făcut dovada, prin declarațiile cu martori și înscrisurile depuse la dosar, că în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945, s-a refugiat de pe teritoriul Dobrogei de Nord, în România, ca urmare a schimbului de populație prevăzut în Tratatul româno-bulgar semnat la Craiova, la 7 septembrie 1940. În acest fel, reclamanta îndeplinește condițiile prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru a putea beneficia de drepturile acordate prin acest act normativ.

Nu poate fi primită critica din recurs, potrivit căreia prima instanță a greșit, administrând în cauză mijloace de probă suplimentare, care nu au fost prezentate comisiei de specialitate, înainte ca aceasta să emită hotărârea atacată în contencios administrativ. În virtutea rolului său activ și ca urmare a faptului că normele procedurale permit acest lucru, instanța de fond a procedat corect, acceptând aceste dovezi noi. Ca urmare, se constată că sentința pronunțată de instanța de fond este legală și temeinică, urmând a se respinge recursul declarat, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Casa de Pensii a municipiului București împotriva sentinței civile nr. 332 din 18 februarie 2004 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 februarie 2005.