ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1227/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe

calea contenciosului administrativ la data de 23 decembrie 2003, reclamanta S.V.

a solicitat în contradictoriu cu Casa de Pensii a municipiului București, să se

dispună modificarea hotărârii nr. 8163/7425 din 26 septembrie 2003 a Comisiei

pentru aplicarea Legii nr. 189/2000, prin care i s-a admis în parte cererea

privind recunoașterea calității de beneficiară a prevederilor acestei legi.

În motivarea acțiunii,

reclamanta a arătat, în esență, că în anul 1937 s-a repatriat împreună cu

familia, din comuna Viaceslavca - U.R.S.S., în orașul Brăila, după care, un an

mai târziu, tatăl reclamantei a fost împroprietărit în Durostor, unde s-a mutat

împreună cu întreaga familie. După cedarea Cadrilaterului, în septembrie 1940,

familia reclamantei a fost nevoită să se refugieze în România, fiind ulterior

împroprietărită cu 5 ha de teren.

Prin sentința civilă nr. 332

din 18 februarie 2004, Curtea de Apel București, secția de contencios

administrativ, a admis acțiunea reclamantei S.V., a anulat hotărârea nr. 8163/7425

din 26 septembrie 2003, emisă de pârâta Casa de Pensii a municipiului

București, pe care a obligat-o să-i recunoască reclamantei, calitatea de

beneficiară a Legii nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare,

pentru perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945, începând cu data de 1 martie

2003.

Pentru a se pronunța în

acest sens, instanța de fond a reținut că din probele administrate în cauză

rezultă că reclamanta a făcut dovada încadrării în prevederile art. 1 lit. c)

din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, pentru perioada 6

septembrie 1940 - 6 martie 1945. Atât declarațiile de martor, cât și hotărârea nr.

1412 din 30 mai 2002 a Comisiei municipiului București pentru aplicarea Legii nr.

9/1998, depuse la dosarul cauzei, au fundamentat această convingere.

În cauză, este de

necontestat că reclamanta a făcut dovada, prin declarațiile cu martori și

înscrisurile depuse la dosar, că în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945,

s-a refugiat de pe teritoriul Dobrogei de Nord, în România, ca urmare a

schimbului de populație prevăzut în Tratatul româno-bulgar semnat la Craiova, la 7 septembrie 1940.

În acest fel, reclamanta

îndeplinește condițiile prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru a putea beneficia

de drepturile acordate prin acest act normativ.

Nu poate fi primită critica

din recurs, potrivit căreia prima instanță a greșit, administrând în cauză

mijloace de probă suplimentare, care nu au fost prezentate comisiei de

specialitate, înainte ca aceasta să emită hotărârea atacată în contencios

administrativ.

În virtutea rolului său

activ și ca urmare a faptului că normele procedurale permit acest lucru,

instanța de fond a procedat corect, acceptând aceste dovezi noi.

Ca urmare, se constată că

sentința pronunțată de instanța de fond este legală și temeinică, urmând a se

respinge recursul declarat, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Casa de Pensii a municipiului București împotriva sentinței civile nr. 332

din 18 februarie 2004 a Curții de Apel București, secția de contencios

administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 25 februarie 2005.