ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 8935/2004

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată cu nr. 3769

din 3 decembrie 2003, reclamanta A.E. a solicitat, în contradictoriu cu Casa de

Pensii a municipiului București, anularea hotărârii nr. 8536/7876 din 16

octombrie 2003, emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 189/2000, din

cadrul pârâtei și recunoașterea calității de beneficiară a acestei legi.

În motivare, reclamanta a arătat că

urmare a Tratatului din 7 septembrie 1940, s-a refugiat împreună cu bunica și

mama sa, din localitatea Silistra, județul Durostor, Bulgaria, în România, unde

s-a stabilit definitiv.

În cauză, pârâta a formulat

întâmpinare, cu motivarea că persecuția invocată nu a fost dovedită cu acte

oficiale.

Prin sentința civilă nr. 235 din 9

februarie 2004, instanța învestită, a admis acțiunea reclamantei, a anulat

hotărârea contestată și a obligat pârâta, să emită o nouă hotărâre, prin care

să îi recunoască acesteia, drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, în baza

cererii nr. 4789 din 7 martie 2003.

Pentru a pronunța această soluție, instanța,

din actele depuse, și anume: situația de avere în redactare bilingvă eliberată

de Arhivele Naționale, certificate de stare civilă și declarații de martor, a

reținut că reclamanta, împreună cu familia, respectiv cu bunica A.D. - titulara

proprietății și cu mama sa, D.A., căsătorită S., au fost strămutate din

Bulgaria, în România, ca urmare a Tratatului de la Craiova.

Împotriva sentinței a declarat

recurs, Casa de Pensii a municipiului București, susținând că la emiterea

hotărârii, Comisia pentru aplicarea Legii nr. 189/2000, a avut în vedere actele

înaintate la data depunerii cererii, neexistând dovezi concludente cauzei, care

să justifice acordarea calității de beneficiar al legii.

Recursul este nefondat.

Potrivit art. 2 din Normele pentru

aplicarea O.G. nr. 105/1999, aprobată și modificată prin Legea nr. 189/2000, cu

modificările ulterioare, beneficiază de prevederile art. 1 lit. c) din lege,

persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate de la 6

septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții din motive

etnice, fiind strămutată în altă localitate, refugiată sau care au făcut

obiectul unui schimb de populație, ca urmare a unui tratat bilateral, cum este

cazul în speță.

În raport cu aceste dispoziții

legale, se constată că sentința atacată este legală, în cauză dovedindu-se

faptul strămutării forțate, în luna septembrie, anul 1940, a reclamantei,

împreună cu familia sa, ca urmare a aplicării clauzelor prevăzute în Tratatul

dintre România și Bulgaria, reclamanta fiind, așadar, îndreptățită să

beneficieze de prevederile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000.

Față de cele ce preced, urmează a se

respinge prezentul recurs, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Casa

de Pensii a municipiului București împotriva sentinței civile nr. 235 din 9

februarie 2004, pronunțată de Curtea de Apel București, secția de contencios

administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 13 decembrie 2004.