ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 8935/2004

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată cu nr. 3769 din 3 decembrie 2003, reclamanta A.E. a solicitat, în contradictoriu cu Casa de Pensii a municipiului București, anularea hotărârii nr. 8536/7876 din 16 octombrie 2003, emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 189/2000, din cadrul pârâtei și recunoașterea calității de beneficiară a acestei legi. În motivare, reclamanta a arătat că urmare a Tratatului din 7 septembrie 1940, s-a refugiat împreună cu bunica și mama sa, din localitatea Silistra, județul Durostor, Bulgaria, în România, unde s-a stabilit definitiv. În cauză, pârâta a formulat întâmpinare, cu motivarea că persecuția invocată nu a fost dovedită cu acte oficiale.

Prin sentința civilă nr. 235 din 9 februarie 2004, instanța învestită, a admis acțiunea reclamantei, a anulat hotărârea contestată și a obligat pârâta, să emită o nouă hotărâre, prin care să îi recunoască acesteia, drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, în baza cererii nr. 4789 din 7 martie 2003. Pentru a pronunța această soluție, instanța, din actele depuse, și anume: situația de avere în redactare bilingvă eliberată de Arhivele Naționale, certificate de stare civilă și declarații de martor, a reținut că reclamanta, împreună cu familia, respectiv cu bunica A.D. - titulara proprietății și cu mama sa, D.A., căsătorită S., au fost strămutate din Bulgaria, în România, ca urmare a Tratatului de la Craiova.

Împotriva sentinței a declarat recurs, Casa de Pensii a municipiului București, susținând că la emiterea hotărârii, Comisia pentru aplicarea Legii nr. 189/2000, a avut în vedere actele înaintate la data depunerii cererii, neexistând dovezi concludente cauzei, care să justifice acordarea calității de beneficiar al legii. Recursul este nefondat. Potrivit art. 2 din Normele pentru aplicarea O.G. nr. 105/1999, aprobată și modificată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, beneficiază de prevederile art. 1 lit. c) din lege, persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții din motive etnice, fiind strămutată în altă localitate, refugiată sau care au făcut obiectul unui schimb de populație, ca urmare a unui tratat bilateral, cum este cazul în speță.

În raport cu aceste dispoziții legale, se constată că sentința atacată este legală, în cauză dovedindu-se faptul strămutării forțate, în luna septembrie, anul 1940, a reclamantei, împreună cu familia sa, ca urmare a aplicării clauzelor prevăzute în Tratatul dintre România și Bulgaria, reclamanta fiind, așadar, îndreptățită să beneficieze de prevederile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000. Față de cele ce preced, urmează a se respinge prezentul recurs, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Casa de Pensii a municipiului București împotriva sentinței civile nr. 235 din 9 februarie 2004, pronunțată de Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 decembrie 2004.