ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7368/2004

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 21

august 2003, reclamanta B.Ș. a solicitat anularea hotărârii nr. 5805/3481 din 9

iulie 2003, emisă de Casa de Pensii a municipiului București, să se constate că

are calitatea de beneficiară a Legii nr. 189/2000 și să fie obligată pârâta,

să-i acorde drepturile prevăzute de această lege.

În motivarea acțiunii, reclamanta

arată că s-a reținut greșit că nu există legătură de rudenie între aceasta și S.A.,

cu toate că a dovedit că acesta este tatăl său, cu declarații de martori și cu

actele pe care le-a prezentat în susținerea cererii.

Mai arată că explicația unor

neconcordanțe de nume, se datorează unor greșeli comise de autoritățile care au

emis actele de stare civilă.

Curtea de Apel București, secția de

contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 1786 din 30 octombrie 2003,

a admis acțiunea, în sensul că a anulat hotărârea contestată și a obligat

pârâta, să emită în favoarea reclamantei, o hotărâre prin care să constate că

se încadrează în dispozițiile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000.

Instanța reține că reclamanta nu a probat

legătura de rudenie existentă între aceasta și A.S., tatăl său, titularul

declarației de avere și faptul că împreună cu familia sa, a fost strămutată din

Bulgaria, în România, în luna septembrie 1940, ca urmare a Tratatului de la Craiova.

Pârâta Casa de Pensii a municipiului

București a declarat recurs împotriva sentinței, întemeiat pe dispozițiile art.

304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., considerând că instanța de fond a apreciat

greșit, ca edificatoare, probele administrate, cu toate că nu se putea face

dovada identității persoanei, în cadrul unui litigiu având ca obiect,

contestarea unui act administrativ, prin declarații de martori.

Recursul va fi respins.

Conform dispozițiilor art. 1 lit. c)

din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și

completările ulterioare, „Beneficiază de prevederile prezentei ordonanțe, persoana,

cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6

septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții din motive

etnice, după cum urmează lit. c), a fost refugiată, expulzată sau strămutată în

altă localitate”.

Art. 6

1

din O.G. nr. 105/1999,

introdus prin Legea nr. 319/2002, stabilește că „Dovedirea situațiilor prevăzute

la art. 1 ,se face de către persoanele interesate, cu acte oficiale eliberate,

la cerere, de către organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este

posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege”.

Instanța a făcut dovada, cu „Declarațiunea”

și „situația de avere imobilă rurală”, date de A.S.A., în data de 8 septembrie

1940, că persoana respectivă își avea domiciliul în comuna Cociular, județul Durostor,

era de profesie agricultor și avea doi copii: C. de 3 ani și E. de 1 an.

Din certificatul de naștere al

intimatei, rezultă că s-a născut la 20 octombrie 1939, în localitatea Cociular,

din părinții C.S. și C.A., aceleași elemente rezultând și din buletinul de

identitate al acesteia, având numele de V. după căsătorie.

Cu declarațiile autentificate date

de numitele P.E. și G.E., se confirmă că intimata s-a născut la 20 octombrie

1939, în localitatea Cociular - Durostor, că prenumele corect al acesteia este Ș.,

iar nu E., cum este menționat în declarația din 8 septembrie 1940.

În aceste declarații se mai

specifică faptul că în certificatul de naștere al intimatei s-a consemnat

greșit numele de familie al său, de C., în loc de A., C. fiind numele bunicului

patern și că părinții intimatei s-au numit A.S. și A.A.

Coroborând prevederile înscrisurilor

menționate mai sus, se poate concluziona că intimata este fiica numiților A.S. și

A.A., mai ales că mențiunea „declarațiunea” din 8 septembrie 1940, privind

minora E., de un an, este apropiată datei nașterii acesteia.

În ce privește calitatea de strămutată

a intimatei, din localitatea Cociular, județul Durostor, în România, în luna

septembrie 1940, urmare a prevederilor Tratatului de la Craiova, privind cedarea Cadrilaterului, către Bulgaria și schimbul de populație între cele

două țări, cum din probe se desprinde concluzia că părinții acesteia au fost

nevoiți să părăsească comuna Cociular și să se stabilească în România, iar

intimata și fratele său erau în vârstă de un an, respectiv 3 ani, rezultă că și

aceștia au venit împreună cu părinții lor.

Ca atare, Curtea consideră că

instanța de fond a făcut o apreciere corectă a probelor aflate la dosar,

stabilind calitatea intimatei-reclamante, de beneficiară a Legii nr. 189/2000.

De aceea, reținând că hotărârea

instanței de fond este legală și temeinică, va respinge recursul, ca nefondat,

în baza prevederilor art. 7 din O.G. nr. 105/1999 și art. 299 și 312 C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Casa

de Pensii a municipiului București împotriva sentinței civile nr. 1786 din 30

octombrie 2003, pronunțată de Curtea de Apel București, secția de contencios

administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 5 octombrie 2004.