ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2466/2015

Decizia nr. 2466/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București sub nr. 3386/2/2013 revizuenta DNA a chemat în judecată pe intimații A. și B., solicitând anularea Sentinței civile nr. 7560/30 septembrie 2011 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București în Dosarul nr. x/302/2010, în temeiul art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

În motivarea cererii de revizuire se arată că există hotărâri definitive potrivnice date de instanțe de grade deosebite, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate, astfel că se impune anularea celei de-a doua hotărâri.

Mai concret, Judecătoria Sectorului 5 București s-a pronunțat prin Sentința civilă nr. 7560/2011 în Dosarul nr. x/302/2010, sentința menținută în recurs prin decizia din data de 19 aprilie 2013 asupra unei cereri de acordare daune în care se pronunțase deja Tribunalul București prin Sentința nr. 2302 din 14 septembrie 2010 în Dosarul nr. y/3/2007, hotărâre menținută de Curtea de Apel București prin Decizia nr. 1135 din 20 mai 2011.

Astfel, revizuenta consideră că în cauză sunt îndeplinite condițiile art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., existând hotărâri potrivnice date de instanțe de grade deosebite, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate.

Cu privire la identitatea de părți, aspectele sunt cât se poate de concrete, cele două cauze învederate în prezenta revizuire, desfășurându-se între aceleași părți, respectiv A., în calitate de reclamant, și Direcția Națională Anticorupție și B., în calitate de pârâți.

Sub aspectul identității de obiect, ambele acțiuni au fost întemeiate inițial, fără nici un dubiu, pe dispozițiile art. 998 C. civ.: prima acțiune, înregistrată la Tribunalul București sub nr. y/3/2007, prin precizările scrise de la termenul din 22 ianuarie 2008, ce poartă semnătura reclamantei, iar cea de-a doua acțiune, înregistrată la Judecătoria Sectorului 5 București sub nr. x/302/2010, a fost formulată sub incidența acestei norme încă de la început.

Deși ulterior daunele morale solicitate de reclamantă în prima acțiune au fost analizate din perspectiva aplicabilității art. 21 și art. 22 din Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, acest fapt se datorează doar principiului specialia generalibus derogant, iar Înalta Curte de Casație și Justiție a specificat cu claritate acest aspect, prin faptul că a înlăturat în privința capătului principal de cerere dispozițiile generale ale Legii nr. 554/2004, în favoarea celor ale Legii nr. 544/2001 și, implicit, a stabilit că și parametrii capătului al doilea de cerere al primei acțiuni se întemeiază pe dispozițiile aceleiași legi speciale, respectiv Legea nr. 544/2001 în pofida temeiului de drept precizat inițial de reclamantă la termenul din 22 ianuarie 2008, cel prevăzut în art. 998 C. civ.

Practic, faptul că în al doilea ciclu procesual al primei acțiuni, înregistrată sub numărul y/3/2007 la Tribunalul București, instanțele au privit speța doar sub aspectul aplicabilității art. 21 și art. 22 din Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, a fost cauzat tocmai prin eliminarea aplicabilității în cauză a art. 998 C. civ., atât timp cât există normă în legea specială care să acorde persoanelor vătămate drept la dezdăunare.

Că este așa, o dovedește circumstanța vădită concretizată prin faptul că în ambele acțiuni dreptul la daunele morale pretinse este văzut ca născându-se din același fapt pretins cauzator de prejudicii, respectiv emiterea de către DNA a Comunicatului de presă nr. 283/VIII/3 din 5 decembrie 2007.

Atât timp cât faptul generator de prejudiciu în cele două cauze este același, respectiv emiterea Comunicatului nr. 283/VIII/3 la data de 5 decembrie 2007 de către Direcția Națională Anticorupție, în speță nu contează cuantumul daunelor solicitate, mai cu seamă că, reclamanta a pretins acordarea acestor daune, indicând același izvor de drept în dispozițiile art. 998 C. civ., conform învestirii inițiale ale ambelor acțiuni formulate de A.

De asemenea, raportul juridic între părți este aceleași în ambele acțiuni, reclamanta considerându-se vătămată în drepturile sale de același fapt juridic, respectiv emiterea Comunicatului nr. 283/VIII/3 la data de 5 decembrie 2007.

Judecătoria Sectorului 5 București a pronunțat Sentința civilă nr. 7560/2011 în Dosarul nr. x/302/2010, cu încălcarea principiului autorității de lucru judecat și în condițiile în care a emis aprecieri asupra legalității și temeiniciei emiterii Comunicatului nr. 283/VIII/3 din data de 5 decembrie 2007, considerând că acesta ar fi generator de daune, deși o instanța judecătorească s-a pronunțat irevocabil asupra Comunicatului nr. 283/VIII/3 din data de 5 decembrie 2007, menținându-l ca fiind legal prin Sentința civilă nr. 2302 din 14 septembrie 2010 a Tribunalului București în Dosar nr. y/3/2007, sentință menținută în recurs de Curtea de Apel București.

De altminteri, pentru a justifica hotărârea dată, Judecătoria Sectorului 5 București reține doar în considerentele Sentinței civile nr. 7560/2011 în Dosarul nr. x/302/2010, nu și în dispozitivul acesteia (pentru că altfel am fi fost și în situația art. 322 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.) încălcarea art. 12, alin. (1), lit. f) din Legea nr. 544/2001 deși, nu era competentă material a face atare aprecieri, în privința incidenței Legii nr. 544/2001, iar Tribunalul București se pronunțase deja prin sentința civilă 2302/14 septembrie 2010 în Dosar nr. y/3/2007, în sensul respingerii acțiunii în tot, atât cu privire la anularea punctului 2 al comunicatului de presă emis de DNA, cât și cu privire la danele morale solicitate.

În consecință, în măsura în care Tribunalul București prin Sentința civilă nr. 2302 din 14 septembrie 2010 pronunțată în Dosar y/3/2007 a respins acțiunea prin care se solicita revocarea Comunicatului nr. 283/VIII/3 din data de 5 decembrie 2007 ca fiind neîntemeiată, sentință menținută în recurs de Curtea de Apel, prin decizia pronunțată la 20 mai 2011 și daunele subsecvente solicitate ca urmare a emiterii comunicatului sus-amintit apar ca neîntemeiate, iar Judecătoria Sectorul 5 București, prin Sentința civilă nr. 7560/2011 pronunțată la 30 septembrie 2011 în Dosarul nr. x/302/2010 de Judecătoria Sectorului 5 București a nesocotit autoritatea de lucru judecat a acestei sentințe, acordând daune morale reclamantei, în baza aceluiași fapt generator de prejudiciu.

Prin Sentința nr. 3605 din 19 noiembrie 2013, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția de inadmisibilitate și a respins cererea de revizuire formulată de DNA ca inadmisibilă.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că nu sunt întrunite cerințele de admisibilitate prevăzute de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., întrucât în cauza în care s-a pronunțat Sentința civilă nr. 2302 din 14 septembrie 2010 a Tribunalului București, ce a făcut obiectul dosarului nr. y/3/2007, hotărâre menținută prin Decizia nr. 1135 din 20 mai 2011, obiectul acțiunii a constat în refuzul nejustificat al DNA de a răspunde la solicitarea reclamantei întemeiată pe dispozițiile art. 22 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, astfel cum s-a stabilit și prin Decizia nr. 1129 din 2 martie 2010 a Înaltei Curți, acesta fiind temeiul de drept al acțiunii.

Tribunalul București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a reținut că acțiunea este neîntemeiată în ansamblul ei, întrucât pârâtul a răspuns cererii reclamantei prin Adresa nr. 932/VIII/2 din 17 decembrie 2007, aducând la cunoștința acesteia temeiul juridic potrivit căruia a emis Comunicatul nr. 283/VIII/3 din 5 decembrie 2007, precum și circumstanțele emiterii acestuia și, pe cale de consecință, cererea de acordare a daunelor morale este neîntemeiată.

Prin urmare, daunele morale asupra cărora s-a pronunțat instanța în Dosarul nr. y/3/2007 aveau caracter accesoriu și reprezentau eventualul prejudiciu moral cauzat reclamantei prin refuzul nejustificat de a răspunde la cererea întemeiată pe Legea nr. 554/2004 privind liberul acces la informațiile de interes public.

Pe de altă parte, în cauza în care s-a pronunțat Sentința civilă nr. 7576 din 30 septembrie 2011 de Judecătoria Sectorului 5 București, în Dosarul nr. x/302/2010, menținută în recurs de Tribunalul București, secția a III-a civilă prin Decizia nr. 1094/R din 19 aprilie 2013, reclamanta a solicitat în temeiul art. 998 - 999 C. civ., obligarea pârâților la repararea prejudiciului moral cauzat ca urmare a emiterii acelui comunicat, acțiunea având prin urmare, un alt obiect și o altă cauză juridică.

A reținut judecătorul fondului că nu prezintă relevanță că reclamantul a invocat în drept, în ambele cauze, art. 998 - 999 C. civ., întrucât în primul dosar, capătul de cerere accesoriu a fost întemeiat pe dreptul comun în materia răspunderii civile delictuale, având în vedere că Legea nr. 544/2001 și Legea nr. 554/2004 se completează în mod corespunzător cu dreptul comun în materie, însă izvorul eventualului prejudiciu era o altă faptă ilicită, refuzul nejustificat de comunicare a răspunsului la informația de interes public solicitată.

În fine, a mai reținut judecătorul fondului că, așa cum rezultă din considerentele și dispozitivul Sentinței civile nr. 7560 din 30 septembrie 2011, instanța s-a pronunțat cu privire la excepția autorității de lucru judecat, apreciind-o ca fiind neîntemeiată, astfel încât cererea de revizuire este inadmisibilă și din acest punct de vedere.

Revizuenta Direcția Națională Anticorupție a atacat cu recurs Sentința nr. 3605/2013, criticând-o pentru nelegalitate, în temeiul art. 304

1

C. proc. civ.

În esență, recurenta arată că instanța de fond nu a făcut referire în considerentele hotărârii atacate asupra aspectului învederat în fața sa, respectiv acela că diferă motivele pentru care a fost invocată excepția autorității de lucru judecat în Dosarul nr. x/302/2010, față de cele invocate pe calea cererii de revizuire a Sentinței nr. 7560/2011 pronunțată în 30 septembrie 2011 în Dosarul nr. x/302/2010 de Judecătoria Sectorului 5 București.

Intimata A. a invocat excepția inadmisibilității prezentei cereri de revizuire a Sentinței nr. 7560/2011, întemeind-o nu pe un text de lege expres prevăzut de normele de procedură civilă, ci pe o cutumă acceptată de jurisprudența ce consacră aspectul că, odată invocată excepția autorității de lucru judecat în dosarul în care a fost pronunțată sentința a cărei revizuire se solicită aceeași împrejurare nu mai poate face obiectul unei revizuiri, calea de atac devenind sub acest aspect inadmisibilă.

Consideră recurenta că această practică este valabilă numai în circumstanța în care motivele pentru care a fost invocată excepția autorității de lucru judecat în Dosarul nr. x/302/2010 ar fi fost aceleași cu cele invocate pe calea revizuirii Sentinței nr. 7560/2011, or, în speță, motivele cererii de revizuire diferă.

În fața Judecătoriei Sectorului 5 București invocarea excepției autorității de lucru judecat a pornit de la premisa că daunele morale solicitate de reclamantă în Dosarul nr. y/3/2007, deși își au temeiul concret de drept în dispozițiile art. 21 și 22 din Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, acestea își regăsesc izvorul tot în prevederile legii generale, respectiv art. 998 - 999 C. civ., regulile de admisibilitate urmărind aceleași aspecte ale răspunderii civile delictuale consacrate de Codul civil. Aceleași motive au fost invocate și în recursul formulat de DNA împotriva Sentinței nr. 7560/2011 pronunțată de Judecătoria Sector 5 București și au fost singurele care au susținut excepția autorității de lucru judecat invocată de DNA pe tot parcursul soluționării Dosarului nr. x/302/2010.

Pe de altă parte, în cererea de revizuire este invocat, în principal, un alt motiv de natură a încălca puterea de lucru judecat, respectiv acela că însăși reclamanta și-a întemeiat expres acțiunea (obiect al Dosarului nr. y/3/2007) pe dispozițiile art. 998 - 999 C. civ. prin cererea adresată instanței și semnată personal, aspect ce nu a fost nici un moment invocat de DNA în sprijinul excepției autorității de lucru judecat în cel de-al doilea Dosar - nr. x/302/2010 al Judecătoriei Sectorului 5 București.

În consecință, atâta timp cât prezenta cerere de revizuire se sprijină în principal pe un motiv diferit de cel invocat în susținerea excepției autorității de lucru judecat în cursul judecării Dosarului nr. x/302/2010 recurenta solicită admiterea recursului și modificarea sentinței în sensul respingerii excepției inadmisibilității cererii de revizuire.

Referitor la fondul cererii de revizuire recurenta arată că sunt îndeplinite cerințele art. 322 pct. 7 Cod procedura civilă, existând hotărâri definitive potrivnice date de instanțe de grade diferite, în una și aceeași pricină, între aceleași părți, având aceeași calitate, astfel că soluția pronunțată de instanța de fond în sensul constatării neîndeplinirii condițiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ. este greșită.

Ambele acțiuni au fost întemeiate inițial fără nici un dubiu, pe dispozițiile art. 998-999 C. civ. Atât prima acțiune înregistrată la Tribunalul București sub nr. y/3/2007, prin precizările scrise depuse la termenul din data de 2 ianuarie 2008 ce poartă semnătura reclamantei, cât și cea de-a doua acțiune înregistrată la Judecătoria Sectorului 5 București sub nr. x/302/2010 au fost formulate sub incidența aceleiași norme încă de la început.

Prezenta cerere de revizuire se sprijină pe un motiv diferit de cel invocat în susținerea excepției autorității de lucru judecat în cursul judecării Dosarului nr. x/302/2010.

Examinând cauza prin prisma criticilor invocate de recurentă și a prevederilor art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu se impune reformarea sentinței în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 sau art. 312 C. proc. civ.

Revizuenta Direcția Națională Anticorupție a solicitat revizuirea Sentinței nr. 7560/30 septembrie 2011 pronunțată în Dosarul nr. x/302/2010 al Judecătoriei Sectorului 5 București în temeiul dispozițiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ., susținând că prin această sentință Judecătoria Sectorului 5 București s-a pronunțat asupra unei cereri de acordare a unor daune morale în legătură cu care se pronunțase deja Tribunalul București prin Sentința nr. 2302 din 14 septembrie 2010 în Dosarul nr. y/3/2007, hotărâre menținută de Curtea de Apel București prin Decizia nr. 1135/2005-2011.

Fundamentul juridic al cererii de revizuire promovate este dat de dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. care sancționează situația în care este nesocotită autoritatea de lucru judecat a unei hotărâri prin pronunțarea altei hotărâri care statuează în sens contrar primei judecăți.

Potrivit art. 322 pct. 7 C. proc. civ., invocat drept temei al cererii, revizuirea se poate cere „dacă există hotărâri definitive potrivnice date de instanțe de același grad sau de grade deosebite, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate”.

Revizuirea nu poate fi însă admisă atunci când hotărârile a căror contrarietate se invocă nu conțin toate elementele pentru a se reține existența puterii de lucru judecat.

În speță revizuenta susține că prin sentința a cărei anulare se solicită se încalcă puterea de lucru judecat ce rezultă din Sentința nr. 2302 din 14 septembrie 2010 pronunțată de Tribunalul București, definitivă și irevocabilă prin Decizia nr. 1135 din 20 mai 2011.

Prin Sentința nr. 2302 din 14 septembrie 2010, Tribunalul București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamantei al cărei obiect era constituit de refuzul pretins nejustificat al DNA de a răspunde la solicitarea reclamantei întemeiată pe dispozițiile art. 22 alin. (2) din Legea nr. 544/2001, temei reținut și de Înalta Curte în Decizia de casare nr. 1129 din 2 martie 2010.

S-a reținut prin sentința menționată că față de dispozițiile Legii nr. 544/2001, pârâtul a răspuns cererii reclamantei prin Adresa nr. S32/VIII din 17 decembrie 2007, aducând la cunoștința acesteia temeiul juridic potrivit căruia a emis Comunicatul nr. 283/VIII/3 din 5 decembrie 2007, precum și circumstanțele emiterii acestuia, astfel că și cererea de acordare a daunelor morale este neîntemeiată.

Sentința a fost menținută prin respingerea recursului formulat de reclamantă conform Deciziei nr. 1135 din 20 mai 2011 pronunțată de Curtea de Apel București.

Rezultă așadar că Tribunalul București, în Dosarul nr. y/3/CA/2007 a analizat cererea reclamantei prin prisma dispozițiilor art. 22 alin. (2) din Legea nr. 544/2001, iar cererea de acordare a daunelor morale formulată în acest dosar a avut un caracter accesoriu, fiind motivată pe crearea unui prejudiciu moral ca urmare a refuzului nejustificat de a răspunde cererii reclamantei privind comunicarea unor informații de interes public.

Or, în cauză, obiectul Dosarului nr. x/302/2010 al Judecătoriei Sectorului 5 București este constituit de cererea reclamantei A. întemeiată pe dispozițiile art. 998 - 999 C. civ.

Prin urmare, nu se poate vorbi despre o identitate de obiect și cauză între cele două acțiuni, atâta timp cât în Dosarul nr. y/3/2007 pretențiile deduse judecății au fost analizate doar raportat la dispozițiile art. 22 alin. (2) din Legea nr. 544/2001, astfel cum a impus-o Decizia instanței de recurs nr. 1129 din 2 martie 2010 a Înaltei Curți, iar în Dosarul nr. x/302/2010 cererea de despăgubiri a fost analizată din perspectiva întrunirii condițiilor răspunderii civile delictuale conform art. 998 - 999 C. civ.

Din analiza cuprinsului celor două hotărâri rezultă cu evidență că nu există identitate de obiect, cauză și părți, așa cum de altfel a reținut și Judecătoria Sectorului 5 București în Sentința nr. 7560 din 30 septembrie 2011 când a analizat excepția autorității de lucru judecat invocată de revizuenta din prezenta cauză - DNA.

Susținerea revizuentei în sensul că motivele pentru care a fost invocată excepția autorității de lucru judecat în Dosarul nr. x/302/2010 sunt diferite față de cele susținute în prezenta cerere de revizuire nu poate fi reținută de instanța de control judiciar. Aceasta pentru că, în caz contrar ar însemna ca instanța sesizată cu cererea de revizuire să nu se limiteze doar la anularea celei din urmă hotărâri, așa cum prevăd dispozițiile art. 327 alin. (1) C. proc. civ. ci să examineze și modul de rezolvare a excepției puterii de lucru judecat, cu alte cuvinte, să exercite un control judiciar care însă nu se poate rezolva pe calea revizuirii.

Așa fiind, principiul autorității de lucru judecat nu este înfrânt prin pronunțarea Sentinței nr. 7560 din 30 septembrie 2011 a Judecătoriei Sectorului 5 București, aceasta analizând cererea reclamantei A. de acordare a daunelor morale din perspectiva dispozițiilor art. 998 - 999 C. civ., fără a exista vreo legătură cu obiectul și cauza din dosarul nr. y/3/2007 în care s-a pronunțat Sentința nr. 2302 din 14 septembrie 2010 a Tribunalului București care a pricinuit eventualul prejudiciu moral cauzat reclamantei prin refuzul nejustificat de a răspunde la cererea întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public.

Având în vedere toate considerentele expuse și ținând seama de prevederile art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție împotriva Sentinței civile nr. 3605 din 19 noiembrie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 iunie 2015.

Procesat de GGC - LM