ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 110/2016

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 110/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)

Asupra cauzei de față constată următoarele:

La

data de 15 mai 2013 s-a înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a

III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, cu Dosarul nr. 3585/2/2013

(nr. 960/2013), o cerere formulată de revizuentul M.D.M. întemeiată pe

dispozițiile art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., vizând hotărâri potrivnice

pronunțate între părți, în cauze având același obiect, respectiv cerere de

acordare daune morale astfel:

2010, pronunțată de Tribunalul București, secția a IX-a contencios

administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 4586/2/CA/2007, prin care s-a respins

cererea de daune formulată de reclamanta G.G.G., în contradictoriu cu pârâții D.N.A.

și conducătorul acestei instituții publice, D.M.M. - soluție rămasă irevocabilă

prin respingerea recursului prin Decizia civilă nr. 1135 din 20 mai 2011

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, și:

2011, pronunțată de Judecătoria sectorului 5 București, secția a II-a civilă,

în Dosarul nr. 22102/302/2010 prin care, într-o cerere cu același obiect și

părți, s-a admis cererea reclamantei în parte, cei doi pârâți fiind obligați la

plata, în solidar, către reclamantă, a sumei de 25.000 lei, cu titlu de daune

morale și să asigure, pe propria cheltuială, publicarea hotărârii

judecătorești, în două ziare centrale, după rămânerea irevocabilă a acesteia -

soluție menținută, de asemenea, prin decizia Tribunalului București din 19

aprilie 2013, prin respingerea recursurilor formulate de pârâți, ca nefondate.

În cauză s-au invocat excepțiile privind :

cauzei de către Curtea de Apel București, întrucât potrivit art. 323 alin. (2)

și art. 328 C. proc. civ. - lege aplicabilă la data formulării cererii de

revizuire, competența revine Înaltei Curți de Casație și Justiție - aspect ce

impune declinarea corespunzătoare de competență;

executării, care în realitate constituie un abuz de drept, prezumția legală

care reprezintă autoritatea de lucru judecat pentru părțile raportului juridic

constând în sentința civilă nr. 7560 din 30 septembrie 2011 pronunțată de

Judecătoria sectorului 5 București (definitivă și irevocabilă), neputând fi

răsturnată de simple alegații - contradictorii - formulate de către revizuent,

fiind distinct obiectul dedus judecății între cele două hotărâri contradictorii

invocate - în prima acțiune, capătul de cerere privind daunele fiind accesoriu

primului capăt de cerere - ambele fiindu-le aplicabile legea specială - Legea nr.

544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public - potrivit

principiului specialia generalibus derogant - în timp ce în a doua acțiune -

temeiul juridic invocat a fost dreptul comun dat de prevederile art. 998 C.

civ. - ceea ce exclude autoritatea de lucru judecat, pentru cea de-a doua

hotărâre.

revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ.,

învederându-se și faptul că însăși sentința civilă nr. 7560 din 30 septembrie 2011

a reținut că între cele două acțiuni nu există identitate de obiect și cauză,

astfel că s-a respins excepția autorității de lucru judecat, raportat la prima

hotărâre invocată de recurent în cererea de revizuire pendinte.

Analizând cererile deduse judecății, Curtea a

constatat următoarele considerente:

Excepția invocată în întâmpinare privind

necompetența materială de soluționare a cauzei nu a fost reținută, și s-a

respins ca nefondată, în raport de prevederile art. 323 alin. (2) C. proc. civ.,

care statuează că instanța competentă să soluționeze revizuirea întemeiată pe

dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. aparține instanței mai mare în grad instanțelor

care - au pronunțat cele două hotărâri potrivnice - acestea fiind sentințele

Judecătoriei sectorului 5 București și Tribunalului București - care au rămas

irevocabile prin respingerea recursurilor, instanța superioară comună, celor

două instanțe de fond, fiind în acest caz, Curtea de Apel și nu Înalta Curte de

Casație și Justiție.

Examinând apoi excepția de inadmisibilitate

privind cererea de revizuire invocată de către intimată în întâmpinarea

formulată în cauza pendinte, respectiv și de către Curte, din oficiu, Curtea a

constatat-o întemeiată, pentru considerentele ce urmează:

Practica judiciară și literatura de

specialitate în materie au statuat că într-o cerere de revizuire întemeiată pe

contradictorialitatea de hotărâri potrivit art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc.

civ. este necesar a se analiza prezumția legală și respectiv, excepția

autorității de lucru judecat ce s-ar contura din perspectiva verificării

existenței triplei identități - între cele două hotărâri - de obiect, părți și

cauză - conform dispozițiilor art. 1201 C. civ. și interdicția prevăzută de art.

166 alin. (1) C. proc. civ., potrivit căreia - „nimeni nu poate fi chemat în

judecată pentru aceeași cauză, același obiect și de aceeași parte, înaintea mai

multor instanțe”.

Potrivit art. 166 C. proc. civ., excepția

puterii de lucru judecat se poate invoca de părți sau de judecător, chiar

înaintea instanțelor de recurs.

Practica și literatura de specialitate au

stabilit de asemenea, că este inadmisibilă cererea de revizuire întemeiată pe

contrarietate de hotărâri, dacă în ultima hotărâre s-a invocat în fața

instanțelor (fond, căi de atac) excepția autorității de lucru judecat, iar

acestea au analizat-o și s-au pronunțat, în sensul respingerii ei, pentru

neîndeplinirea cerinței triplei identități prevăzute de lege.

Altfel spus, o nouă cercetare a îndeplinirii

ori a neândeplinirii cerințelor art. 1201 C. civ., în situația de mai sus, este

oprită în calea de atac a revizuirii potrivit art. 322 pct. 7 C. proc. civ.,

întrucât s-ar încălca prezumția legală de adevăr cu privire la soluția

irevocabilă a instanței de judecată de respingere a excepției și care a intrat

în puterea de lucru judecat.

A se proceda la o nouă analiză a excepției,

din perspectiva art. 322 pct. 7 C. proc. civ., ar însemna în plus, a transforma

în mod inadmisibil cererea de revizuire astfel formulată, într-o nouă cale de

atac de control judiciar a ultimei hotărâri rămasă irevocabilă (într-un „nou

recurs” - în speță), ceea ce este contrar specificului acestei căi de atac

extraordinare, de retractare și care tinde la anularea celei de-a doua

hotărâri.

În cauza pendinte, se constată că în cea de-a

doua hotărâre judecătorească, sentința civilă nr. 7560 din 30 septembrie 2011

pronunțată de Judecătoria sectorului 5 București, secția a II-a civilă, în Dosarul

nr. 22102/302/2010, s-a invocat excepția autorității de lucru judecat de către

pârâți, decurgând din sentința civilă nr. 2302 din 14 septembrie 2010 pronunțată

de Tribunalul București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, în Dosarul

nr. 45864/3/CA/2007 (în rejudecare după casare), rămasă definitivă și irevocabilă

prin Decizia civilă nr. 1135 din 20 mai 2011 pronunțată de Curtea de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, cu privire la

cererea de daune morale solicitate în temeiul art. 998 și urm. C. civ. prin

cererea reclamantei G.G.G. de chemare în judecată - excepția fiind respinsă ca

nefondată în chiar dispozitivul sentinței susmenționate, pe considerentul că nu

se regăsește tripla identitate de obiect, părți și cauză, între cele două

hotărâri judecătorești, pretins a fi contradictorii în prezenta cerere de

revizuire.

Pentru considerentele reținute, Curtea nu a

putut proceda la o nouă analiză a autorității de lucru judecat din perspectiva

textelor de lege susmenționate, în prezenta cerere de revizuire, pentru

constatarea contrarietății între cele două hotărâri judecătorești, și anularea

celei din urmă sentințe, întemeiată pe prevederile art. 322 alin. (1) pct. 7 C.

proc. civ.

În consecință, a fost admisă excepția de

inadmisibilitate invocată de către intimata G.G.G. și a fost respinsă cererea

de revizuire pendinte, ca inadmisibilă.

Privitor la cererea de suspendare a

executării sentinței civile nr. 7560/2011 a Judecătoriei sectorului 5

București, pentru care nu s-a plătit cauțiunea stabilită de instanță, având în

vedere soluția reținută privind inadmisibilitatea cererii de revizuire - o va

respinge ca rămasă fără obiect, fiind astfel, lipsită de interes analizarea și

a excepției de inadmisibilitate a cererii de suspendare a executării invocată

în întâmpinarea intimatei G.G. de la dosar.

Împotriva sentinței civile nr. 61/F din 23

iunie 2014 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu

minori și de familie, au declarat recurs recurenta G.G.G. și Ministerul Public

- Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A.

Recurenta G.G.G. a învederat nulitatea

absolută a înscrisului intitulat „recurs”, atribuit recurentei-intimate D.N.A.,

aparent emis de Cabinetul Procurorului Șef al D.N.A. sub nr. 1923/0/2010 din 23

iulie 2014.

Se susține că înscrisul intitulat „recurs”,

atribuit recurentei-intimate D.N.A., deși - în mod explicit - ar fi fost

formulat și asumat de procurorul șef L.C.K., este - în realitate - semnat

indescifrabil, de o persoană necunoscută.

Pentru aceste motive, se impune regularizarea

înscrisului intitulat „Recurs”, atribuit recurentei-intimate D.N.A., în

conformitate cu dispozițiile art. 200 C. proc. civ.

Pe fondul cauzei, se învederează că recursul

atribuit intimatei D.N.A. este confuz și contradictoriu, deoarece - pe de o

parte - se recunoaște ca, în prima cauză, Înalta Curte de Casație și Justiție,

prin Decizia nr. 1229 din 02 martie 2010 a statuat, cu putere obligatorie,

incidența/aplicabilitatea normei speciale (Legea nr. 544/2001) în detrimentul

normei generale (art. 998 - 999 C. civ.), dar - pe de altă parte - se susține,

repetitiv, teza contrară, și anume că autoritatea de lucru judecat s-ar datora

faptului că daunele morale solicitate de reclamanta în Dosarul nr. 45864/3/2007,

deși își au temeiul concret în dispozițiile art. 21 și 22 din Legea nr. 544/2001,

acestea își regăsesc izvorul tot în prevederile legii generale, respectiv, art.

998 - 999 C. civ.

Pe de altă parte, intimata D.N.A. eludează

evidența - de necontestat - că, în primă cauză (soluționată, conform

statuărilor instanței supreme, în conformitate cu dispozițiile art. 21 și art. 22

din Legea nr. 544/2001), daunele morale au fost solicitate ca urmare a

refuzului intimatei de a retracta Comunicatul din 05 decembrie 2007, în timp

ce, în cea de-a doua cauză (în care s-a pronunțat sentința nr. 7560 din 30

septembrie 2011 de Judecătoria sectorului 5, a cărei retractare face obiectul

prezentei cauze), daunele morale au fost întemeiate pe încălcarea prezumției de

nevinovăție de către intimata D.N.A., prin aceiași comunicat (din 05 noiembrie 2007).

Ca urmare, inclusiv pe fond, cele două cauze

au avut obiecte diferite: prima cauză a avut ca obiect obligarea D.N.A. la

retractarea/retragerea Comunicatului din 05 decembrie 2007 și acordare de daune

morale ca urmare a refuzului intimatei de a retrage comunicatul în urma cererii

prealabile formulate potrivit Legii nr. 544/2001, iar cea de-a doua cauză a

avut ca obiect constatarea faptului ilicit constând în încălcarea prezumției de

nevinovăție și acordarea de daune morale ca urmare a actului ilicit civil.

Recurentul Ministerul Public - Parchetul de

pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A., a susținut următoarele

critici de nelegalitate a hotărârii recurate:

Se consideră că hotărârea pronunțată de

Curtea de Apel București este netemeinică, iar instanța, prin considerentele reținute

nu a analizat toate susținerile cu privire la admisibilitatea cererii de

revizuire a sentinței civile nr. 7560/2011 pronunțată de Judecătoria sectorului

5 în Dosarul nr. 22102/302/2010, susținându-se interpretarea eronată a dispozițiilor

art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

Se arată că instanța ce s-a pronunțat asupra

cererii de revizuire nu a făcut referire în considerentele hotărârii atacate

asupra aspectului învederat de D.N.A., respectiv acela că diferă motivele

pentru care a fost invocată excepția autorității de lucru judecat în Dosarul

nr. 22102/302/2010 față de cele invocate pe calea cererii de revizuire a

sentinței civile nr. 7560/2011 pronunțată la data de 30 septembrie 2011.

Prin note scrise depuse la dosar, intimata G.G.

a invocat excepția de inadmisibilitate a prezentei cereri de revizuire a

sentinței civile nr. 7560/2011, arătându-se că motivarea sentinței nu se

întemeiază pe un text de lege expres prevăzut în normele de procedură civilă,

ci pe o cutumă acceptată de jurisprudență, ce consacră aspectul că, o dată

invocată excepția autorității lucrului judecat în dosarul în care a fost

pronunțată sentința a cărei revizuire se solicită, aceeași împrejurare nu mai

poate face obiectul unei revizuiri, această cale extraordinară de atac devenind

sub acest aspect inadmisibilă.

Practic, anterior, în cursul judecării Dosarului

nr. 22102/302/2010, a fost invocată în fața Judecătoriei sectorului 5 București

excepția autorității de lucru judecat, pornind de la premisa că daunele morale

solicitate de reclamantă în Dosarul nr. 45864/3/2007, deși își au temeiul

concret de drept în dispozițiile art. 21 și art. 22 din Legea nr. 544/2001

privind liberul acces la informațiile de interes public, acestea își regăsesc

izvorul tot în prevederile legii generale, respectiv în art. 998-999 C. civ.,

regulile de admisibilitate urmărind aceleași aspecte ale răspunderii civile

delictuale consacrate în C. civ.

Aceleași motive au fost invocate și în

recursul formulat de D.N.A. împotriva sentinței civile nr. 7560/2011 pronunțate

de Judecătoria sectorului 5 București și au fost singurele care au susținut

excepția autorității de lucru judecat invocată de D.N.A. pe întreg parcursul

judecării în fond și recurs a Dosarului nr. 22102/302/2010.

Pe de altă parte, în cererea de revizuire

este invocat în principal un alt motiv de natură a încălca puterea de lucru

judecat respectiv acela că însăși reclamanta și-a întemeiat expres acțiunea ce

a făcut obiectul primului dosar, respectiv Dosarul nr. 45864/3/2007 de pe rolul

Tribunalului București, pe dispozițiile art. 998-999 C. civ. prin cererea

semnată personal, adresată instanței de judecată pentru termenul din 22

ianuarie 2008 (fila 66 din Dosarul nr. 45864/3/2007, regăsită și în copie la

fila 38 din prezentul Dosarul nr. 3386/2/2013). De altfel, chiar Înalta Curte

de Casație și Justiție, prin Decizia nr. 1129 din 2 martie 2010 a reținut

aplicabilitatea normei speciale, în detrimentul celei cu caracter general, în

cursul judecării recursului în Dosarul nr. 45864/3/2007, în speță fiind

reținută doar aplicabilitatea Legii nr. 544/2001 ca lege specială față de

normele generale ale Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, în

același dosar fiind invocate de intimată inclusiv art. 998-999 C. civ. ca temei

juridic al acțiunii.

În consecință, se consideră că atât timp cât

prezenta cerere de revizuire se sprijină în principal pe un motiv diferit de

cel invocat în susținerea excepției autorității de lucru judecat în cursul

judecării Dosarului nr. 22102/302/2010, trebuie respinsă excepția

inadmisibilității cererii.

Referitor la fondul cererii de revizuire a

sentinței civile nr. 7560/2011 pronunțată la 30 septembrie 2011 în Dosarul nr. 22102/302/2010

de Judecătoria sectorului 5 București, se solicită admiterea acesteia pentru

următoarele considerente:

Cu privire la identitatea de părți, aspectele

sunt cât se poate de concrete, cele două cauze învederate în prezenta revizuire

desfășurându-se între aceleași părți respectiv G.G.G., în calitate de

reclamant, și D.N.A. și D.M.M., în calitate de pârâți.

Sub aspectul identității de obiect, se solicită

a se avea în vedere faptul că ambele acțiuni au fost întemeiate inițial, fără

nici un dubiu, pe dispozițiile art. 998 C. civ.: prima acțiune, înregistrată la

Tribunalul București sub nr. 45864/3/2007, prin precizările scrise de la

termenul din 22 ianuarie 2008, ce poartă semnătura reclamantei, iar cea de a

doua acțiune, înregistrată la Judecătoria sectorului 5 București sub nr.

22102/302/2010, a fost formulată sub incidența acestei norme încă de la

început.

Astfel, în mod clar, unul din capetele de

cerere ale acțiunii formulate de G.G. ce a făcut obiectul Dosarului nr. 45864/3/2007

al Tribunalului București (devenit ulterior nr. 45864/3/2007) a avut același

temei de drept cu obiectul principal a celei de-a doua acțiuni, înregistrată

sub nr. 22102/302/2010, la Judecătoria sectorului 5 București.

Se apreciază că, deși ulterior daunele morale

solicitate de reclamantă în prima acțiune au fost analizate din perspectiva

aplicabilității art. 21 și art. 22 din Legea nr. 544/2001 privind liberul acces

la informațiile de interes public, acest fapt se datorează doar principiului s”pecialia

generalibus derogant”, iar Înalta Curte de Casație și Justiție a specificat cu

claritate acest aspect, prin faptul că a înlăturat în privința capătului

principal de cerere dispozițiile generale ale Legii nr. 554/2004, în favoarea

celor ale Legii nr. 544/2001 și, implicit a stabilit că și parametrii capătului

al doilea de cerere al primei acțiuni se întemeiază pe dispozițiile aceleiași

legi speciale, respectiv Legea nr. 544/2001 în pofida temeiului de drept

precizat inițial de reclamantă la termenul din 22 ianuarie 2008, cel prevăzut

în art. 998 C. civ.

Asupra excepției lipsei dovezii calității de

reprezentant invocată de recurenta G.G.G., Înalta Curte de Casație și Justiție

o va respinge pentru următoarele considerente:

Se invocă de către recurenta G.G.G. excepția

lipsei dovezii calității de reprezentant a celui care a semnat cererea de

recurs în numele reprezentantului legal. Instanța a solicitat relații de la

recurentul

Ministerul

Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A.

pentru a se face dovada abilitării

de

reprezentare persoanei care a semnat motivele

de recurs.

Prin adresa emisă de Ministerul Public -

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A., depusă la

dosarul cauzei la 27 noiembrie 2015, s-a menționat că recursul promovat

împotriva sentinței nr. 61/F din 23 iunie 2014 a Curții de Apel București a

fost semnat de procurorul șef adjunct - direcție, ca persoană desemnată a

înlocui de drept conducătorul unității.

Cum excepția lipsei dovezii calității de

reprezentant este o excepție de procedură absolută și peremptorie, dar care

începe prin a avea efect dilatoriu,

aceasta poate fi acoperită, dacă dovada

calității de reprezentant se realizează în termenul acordat. Astfel, condiția

de fond a reprezentării o constituie puterea de a reprezenta pe altul, sens în

care reprezentantul are obligația să justifice dobândirea acesteia.

În cauză, recursul Ministerul Public -

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. a depus

memoriul de recurs care a fost semnat de conducătorul unității, prin persoana

desemnată a înlocui de drept conducătorul unității, astfel că în cauză

funcționează reprezentarea legală a unei persoane juridice, fiind realizată dovada

calității de reprezentant a semnatarului memoriului de recurs.

Drept urmare, va fi respinsă excepția lipsei

dovezii calității de reprezentant invocată de recurenta

G.G.G.

Nici excepția inadmisibilității recursului,

invocată de aceeași recurentă, nu poate fi primită.

Se invocă, în esență, faptul că în cauză

lipsește manifestarea de voință a titularului cererii de revizuire, M.D.M., de

a ataca hotărârea pronunțată de prima instanță. Se susține că, în lipsa

atacării de recurs de către titularul cererii de revizuire a hotărârii

pronunțate, recursul declarat de

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. apare lipsit de obiect de interes,

fiind inadmisibil.

În cauză, nu se pune problema

inadmisibilității recursului declarat de

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A., nefiind îndeplinite condițiile

pentru a opera o astfel de excepție care să conducă la respingerea recursului

ca inadmisibil, fie prin incidența unei inadmisibilități de ordin subiectiv

(referitoare la excepția lipsei calității procesuale), fie de ordin obiectiv

(referitoare la decădere la autoritatea de lucru judecat).

În speță, admisibilitatea prezentului recurs

decurge din solidaritatea părților din raportul juridic dedus judecății: atât

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție -

D.N.A., cât și pârâtul M.D.M. au fost obligați în solidar prin sentința civilă nr.

7560 din 30 octombrie 2011 a Judecătoriei sector 5 București la plata sumei de

25.000 lei cu titlu de daune morale către reclamantă.

Deși numai o parte a formulat cerere de

revizuire împotriva sentinței civile nr. 7560 din 30 septembrie 2011 a

Judecătoriei sector 5 București, (revizuentul M.D.M.) și cealaltă parte

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție -

D.N.A. a declarat recurs împotriva sentinței civile nr. 61/F din 23 iunie 2014

prin care s-a respins cererea de revizuire ca inadmisibilă, dat fiind faptul că

suntem în prezența unei solidarități pasive, ce are ca efect posibilitatea ca

recurenta

G.G.G.

să poată solicita executarea obligației impuse de la oricare dintre cei pârâți

(

Ministerul

Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. sau

M.D.M.), prezentul recurs exercitat de recurentul pârât Ministerul Public -

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. este

admisibil, în aplicarea dispozițiilor art. 48 alin. (2) C. proc. civ..

Pe fondul recursului declarat de Ministerul

Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A.,

Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că acesta nu poate fi primit

pentru următoarele considerente:

Se invocă, în esență, eronata interpretare și

aplicare a prevederilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ. de către Curtea de Apel

care în mod greșit ar fi apreciat cererea de revizuire formulată ca inadmisibilă.

Pe de o parte, se arată că motivele pentru

care a fost invocată excepția autorității de lucru judecat în Dosarul nr. 22102/302/2010

sunt diferite față de cele invocate în Dosarul nr. 4586/2/CA/2007, iar pe de

altă parte, că s-a întemeiat excepția de inadmisibilitate pe o cutumă acceptată

de jurisprudență în ceea ce privește autoritatea de lucru judecat

analizată de instanță.

Înalta Curte de Casație și Justiție,

apreciază că în cauză, Curtea de Apel București a interpretat în mod just

dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

Criticile formulate de recurentul Ministerul

Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. nu

pot conduce la reținerea nelegalității deciziei recurate sub aspectul

respingerii ca inadmisibilă a cererii de revizuire formulată.

Invocarea motivului de revizuire prevăzut de art.

322 pct. 7 C. proc. civ. presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor

condiții:existența hotărârilor definitive contradictorii, hotărârile potrivnice

să fie pronunțate în aceeași pricină, în dosare diferite și în cel de-al doilea

proces să nu se fi invocat excepția autorității de lucru judecat, sau, dacă a

fost invocată, instanța să fi omis să se pronunțe asupra ei.

Or, în speță, corect Curtea a reținut că a

fost invocată această excepție a autorității de lucru judecat și a fost

respinsă de instanță, astfel că aceeași apărare nu mai poate fi reiterată pe

calea revizuirii, deoarece s-ar opune tocmai puterea de lucru judecat a

hotărârii date asupra primei acțiuni.

Drept urmare, în mod just instanța de

apel a admis excepția inadmisibilității cererii de revizuire și a respins-o în

consecință, rațiunea reglementării revizuirii prevăzute de art. 322 pct. 7 C.

proc. civ. constituind o necesitate de a se respecta principiul puterii de

lucru judecat, când s-au dat soluții contrare în dosare diferite cu același

obiect, cauză și părți, dar nu s-a invocat autoritatea de lucru judecat a

primei instanțe, cea din urmă condiție nefiind îndeplinită în cauză.

Pentru aceste considerente, nu se vor mai

analiza criticile recurentului Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție - D.N.A. pe aspectul de fond al cererii de

revizuire, dat fiind faptul că în mod just s-au interpretat dispozițiile legale

incidente ce au impus admiterea excepției inadmisibilității acestei cererii de

revizuire, cauza fiind analizată prioritar din perspectiva aspectelor de

admisibilitate.

Drept urmare, se va respinge recursul

declarat de recurentul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție - D.N.A. - ca nefondat.

În ceea ce privește recursul declarat de

recurenta G.G.G.,

acesta apare ca fiind lipsit de interes.

Interesul, ca o condiție de exercitare a

acțiunii civile, reprezintă folosul practic urmărit de o parte prin

declanșarea procedurii judiciare, iar acesta trebuie să fie legitim,

născut, direct și actual.

În speță, recurenta G.G.G. se situează pe

poziția părții care a câștigat procesul, de vreme ce cererea de revizuire formulată

(împotriva sa) a sentinței civile nr. 7560/2011 a Judecătoriei sector 5

București a fost respinsă prin sentința civilă nr. 61/F din 23 iunie 2014 a

Curții de Apel București ca inadmisibilă, urmare a admiterii excepției de

inadmisibilitate a revizuirii invocată chiar de ea.

Cum calitatea de parte în proces nu este

suficientă pentru declararea căii de atac, fiind necesar ca cel care critică

hotărârea să justifice și interesul de a o ataca, cel care a avut câștig într-o

cauză (cum este situația recurentei G.G.G.) nu are interes, neputând demonstra

drepturile care i-au fost lezate. Drept urmare, recursul declarat de această

recurentă va fi respins ca fiind lipsit de interes.

Prin respingerea celor două recursuri

declarate și în baza art. 312 C. proc. civ., se va menține sentința civilă nr.

61/F din 23 iunie 2014 a Curții de Apel București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția lipsei dovezii calității de

reprezentant invocată de recurenta G.G.G.

Respinge excepția inadmisibilității

recursului formulat de recurentul

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A., invocată de aceeași recurentă.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

Ministerul Public - Parchetul

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A.

împotriva sentinței

civile nr. 61/F din 23 iunie 2014 a Curții de Apel București, secția a III-a

civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Respinge, ca lipsit de interes, recursul

formulat de

G.G.G.

împotriva aceleiași

sentințe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 22

ianuarie 2016.