ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 110/2016

Asupra cauzei de față constată următoarele: La data de 15 mai 2013 s-a înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, cu Dosarul nr. 3585/2/2013 (nr. 960/2013), o cerere formulată de revizuentul M.D.M. întemeiată pe dispozițiile art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., vizând hotărâri potrivnice pronunțate între părți, în cauze având același obiect, respectiv cerere de acordare daune morale astfel: 1. Sentința civilă nr. 2302 din 14 septembrie 2010, pronunțată de Tribunalul București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 4586/2/CA/2007, prin care s-a respins cererea de daune formulată de reclamanta G.G.G., în contradictoriu cu pârâții D.N.A.

și conducătorul acestei instituții publice, D.M.M. - soluție rămasă irevocabilă prin respingerea recursului prin Decizia civilă nr. 1135 din 20 mai 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, și: 2. Sentința civilă nr. 7560 din 30 septembrie 2011, pronunțată de Judecătoria sectorului 5 București, secția a II-a civilă, în Dosarul nr. 22102/302/2010 prin care, într-o cerere cu același obiect și părți, s-a admis cererea reclamantei în parte, cei doi pârâți fiind obligați la plata, în solidar, către reclamantă, a sumei de 25.000 lei, cu titlu de daune morale și să asigure, pe propria cheltuială, publicarea hotărârii judecătorești, în două ziare centrale, după rămânerea irevocabilă a acesteia - soluție menținută, de asemenea, prin decizia Tribunalului București din 19 aprilie 2013, prin respingerea recursurilor formulate de pârâți, ca nefondate.

În cauză s-au invocat excepțiile privind : 1. Necompetența materială de soluționare a cauzei de către Curtea de Apel București, întrucât potrivit art. 323 alin. (2) și art. 328 C. proc. civ.

- lege aplicabilă la data formulării cererii de revizuire, competența revine Înaltei Curți de Casație și Justiție - aspect ce impune declinarea corespunzătoare de competență; 2. Inadmisibilitatea cererii de suspendare a executării, care în realitate constituie un abuz de drept, prezumția legală care reprezintă autoritatea de lucru judecat pentru părțile raportului juridic constând în sentința civilă nr. 7560 din 30 septembrie 2011 pronunțată de Judecătoria sectorului 5 București (definitivă și irevocabilă), neputând fi răsturnată de simple alegații - contradictorii - formulate de către revizuent, fiind distinct obiectul dedus judecății între cele două hotărâri contradictorii invocate - în prima acțiune, capătul de cerere privind daunele fiind accesoriu primului capăt de cerere - ambele fiindu-le aplicabile legea specială - Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public - potrivit principiului specialia generalibus derogant - în timp ce în a doua acțiune - temeiul juridic invocat a fost dreptul comun dat de prevederile art. 998 C. civ.

- ceea ce exclude autoritatea de lucru judecat, pentru cea de-a doua hotărâre. 3. Inadmisibilitatea privește și cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., învederându-se și faptul că însăși sentința civilă nr. 7560 din 30 septembrie 2011 a reținut că între cele două acțiuni nu există identitate de obiect și cauză, astfel că s-a respins excepția autorității de lucru judecat, raportat la prima hotărâre invocată de recurent în cererea de revizuire pendinte. Analizând cererile deduse judecății, Curtea a constatat următoarele considerente: Excepția invocată în întâmpinare privind necompetența materială de soluționare a cauzei nu a fost reținută, și s-a respins ca nefondată, în raport de prevederile art. 323 alin. (2) C. proc.

civ., care statuează că instanța competentă să soluționeze revizuirea întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. aparține instanței mai mare în grad instanțelor care - au pronunțat cele două hotărâri potrivnice - acestea fiind sentințele Judecătoriei sectorului 5 București și Tribunalului București - care au rămas irevocabile prin respingerea recursurilor, instanța superioară comună, celor două instanțe de fond, fiind în acest caz, Curtea de Apel și nu Înalta Curte de Casație și Justiție. Examinând apoi excepția de inadmisibilitate privind cererea de revizuire invocată de către intimată în întâmpinarea formulată în cauza pendinte, respectiv și de către Curte, din oficiu, Curtea a constatat-o întemeiată, pentru considerentele ce urmează: Practica judiciară și literatura de specialitate în materie au statuat că într-o cerere de revizuire întemeiată pe contradictorialitatea de hotărâri potrivit art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc.

civ. este necesar a se analiza prezumția legală și respectiv, excepția autorității de lucru judecat ce s-ar contura din perspectiva verificării existenței triplei identități - între cele două hotărâri - de obiect, părți și cauză - conform dispozițiilor art. 1201 C. civ. și interdicția prevăzută de art. 166 alin. (1) C. proc. civ., potrivit căreia - „nimeni nu poate fi chemat în judecată pentru aceeași cauză, același obiect și de aceeași parte, înaintea mai multor instanțe”. Potrivit art. 166 C. proc. civ., excepția puterii de lucru judecat se poate invoca de părți sau de judecător, chiar înaintea instanțelor de recurs.

Practica și literatura de specialitate au stabilit de asemenea, că este inadmisibilă cererea de revizuire întemeiată pe contrarietate de hotărâri, dacă în ultima hotărâre s-a invocat în fața instanțelor (fond, căi de atac) excepția autorității de lucru judecat, iar acestea au analizat-o și s-au pronunțat, în sensul respingerii ei, pentru neîndeplinirea cerinței triplei identități prevăzute de lege. Altfel spus, o nouă cercetare a îndeplinirii ori a neândeplinirii cerințelor art. 1201 C. civ., în situația de mai sus, este oprită în calea de atac a revizuirii potrivit art. 322 pct. 7 C. proc. civ., întrucât s-ar încălca prezumția legală de adevăr cu privire la soluția irevocabilă a instanței de judecată de respingere a excepției și care a intrat în puterea de lucru judecat.

A se proceda la o nouă analiză a excepției, din perspectiva art. 322 pct. 7 C. proc. civ., ar însemna în plus, a transforma în mod inadmisibil cererea de revizuire astfel formulată, într-o nouă cale de atac de control judiciar a ultimei hotărâri rămasă irevocabilă (într-un „nou recurs” - în speță), ceea ce este contrar specificului acestei căi de atac extraordinare, de retractare și care tinde la anularea celei de-a doua hotărâri.

În cauza pendinte, se constată că în cea de-a doua hotărâre judecătorească, sentința civilă nr. 7560 din 30 septembrie 2011 pronunțată de Judecătoria sectorului 5 București, secția a II-a civilă, în Dosarul nr. 22102/302/2010, s-a invocat excepția autorității de lucru judecat de către pârâți, decurgând din sentința civilă nr. 2302 din 14 septembrie 2010 pronunțată de Tribunalul București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 45864/3/CA/2007 (în rejudecare după casare), rămasă definitivă și irevocabilă prin Decizia civilă nr. 1135 din 20 mai 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, cu privire la cererea de daune morale solicitate în temeiul art. 998 și urm. C. civ.

prin cererea reclamantei G.G.G. de chemare în judecată - excepția fiind respinsă ca nefondată în chiar dispozitivul sentinței susmenționate, pe considerentul că nu se regăsește tripla identitate de obiect, părți și cauză, între cele două hotărâri judecătorești, pretins a fi contradictorii în prezenta cerere de revizuire. Pentru considerentele reținute, Curtea nu a putut proceda la o nouă analiză a autorității de lucru judecat din perspectiva textelor de lege susmenționate, în prezenta cerere de revizuire, pentru constatarea contrarietății între cele două hotărâri judecătorești, și anularea celei din urmă sentințe, întemeiată pe prevederile art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. În consecință, a fost admisă excepția de inadmisibilitate invocată de către intimata G.G.G.

și a fost respinsă cererea de revizuire pendinte, ca inadmisibilă. Privitor la cererea de suspendare a executării sentinței civile nr. 7560/2011 a Judecătoriei sectorului 5 București, pentru care nu s-a plătit cauțiunea stabilită de instanță, având în vedere soluția reținută privind inadmisibilitatea cererii de revizuire - o va respinge ca rămasă fără obiect, fiind astfel, lipsită de interes analizarea și a excepției de inadmisibilitate a cererii de suspendare a executării invocată în întâmpinarea intimatei G.G. de la dosar. Împotriva sentinței civile nr. 61/F din 23 iunie 2014 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, au declarat recurs recurenta G.G.G.

și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. Recurenta G.G.G. a învederat nulitatea absolută a înscrisului intitulat „recurs”, atribuit recurentei-intimate D.N.A., aparent emis de Cabinetul Procurorului Șef al D.N.A. sub nr. 1923/0/2010 din 23 iulie 2014. Se susține că înscrisul intitulat „recurs”, atribuit recurentei-intimate D.N.A., deși - în mod explicit - ar fi fost formulat și asumat de procurorul șef L.C.K., este - în realitate - semnat indescifrabil, de o persoană necunoscută. Pentru aceste motive, se impune regularizarea înscrisului intitulat „Recurs”, atribuit recurentei-intimate D.N.A., în conformitate cu dispozițiile art. 200 C. proc. civ.

Pe fondul cauzei, se învederează că recursul atribuit intimatei D.N.A. este confuz și contradictoriu, deoarece - pe de o parte - se recunoaște ca, în prima cauză, Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. 1229 din 02 martie 2010 a statuat, cu putere obligatorie, incidența/aplicabilitatea normei speciale (Legea nr. 544/2001) în detrimentul normei generale (art. 998 - 999 C. civ.), dar - pe de altă parte - se susține, repetitiv, teza contrară, și anume că autoritatea de lucru judecat s-ar datora faptului că daunele morale solicitate de reclamanta în Dosarul nr. 45864/3/2007, deși își au temeiul concret în dispozițiile art. 21 și 22 din Legea nr. 544/2001, acestea își regăsesc izvorul tot în prevederile legii generale, respectiv, art. 998 - 999 C. civ.

Pe de altă parte, intimata D.N.A. eludează evidența - de necontestat - că, în primă cauză (soluționată, conform statuărilor instanței supreme, în conformitate cu dispozițiile art. 21 și art. 22 din Legea nr. 544/2001), daunele morale au fost solicitate ca urmare a refuzului intimatei de a retracta Comunicatul din 05 decembrie 2007, în timp ce, în cea de-a doua cauză (în care s-a pronunțat sentința nr. 7560 din 30 septembrie 2011 de Judecătoria sectorului 5, a cărei retractare face obiectul prezentei cauze), daunele morale au fost întemeiate pe încălcarea prezumției de nevinovăție de către intimata D.N.A., prin aceiași comunicat (din 05 noiembrie 2007). Ca urmare, inclusiv pe fond, cele două cauze au avut obiecte diferite: prima cauză a avut ca obiect obligarea D.N.A.

la retractarea/retragerea Comunicatului din 05 decembrie 2007 și acordare de daune morale ca urmare a refuzului intimatei de a retrage comunicatul în urma cererii prealabile formulate potrivit Legii nr. 544/2001, iar cea de-a doua cauză a avut ca obiect constatarea faptului ilicit constând în încălcarea prezumției de nevinovăție și acordarea de daune morale ca urmare a actului ilicit civil. Recurentul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A., a susținut următoarele critici de nelegalitate a hotărârii recurate: Se consideră că hotărârea pronunțată de Curtea de Apel București este netemeinică, iar instanța, prin considerentele reținute nu a analizat toate susținerile cu privire la admisibilitatea cererii de revizuire a sentinței civile nr. 7560/2011 pronunțată de Judecătoria sectorului 5 în Dosarul nr. 22102/302/2010, susținându-se interpretarea eronată a dispozițiilor art. 322 pct. 7 C. proc.

civ. Se arată că instanța ce s-a pronunțat asupra cererii de revizuire nu a făcut referire în considerentele hotărârii atacate asupra aspectului învederat de D.N.A., respectiv acela că diferă motivele pentru care a fost invocată excepția autorității de lucru judecat în Dosarul nr. 22102/302/2010 față de cele invocate pe calea cererii de revizuire a sentinței civile nr. 7560/2011 pronunțată la data de 30 septembrie 2011. Prin note scrise depuse la dosar, intimata G.G.

a invocat excepția de inadmisibilitate a prezentei cereri de revizuire a sentinței civile nr. 7560/2011, arătându-se că motivarea sentinței nu se întemeiază pe un text de lege expres prevăzut în normele de procedură civilă, ci pe o cutumă acceptată de jurisprudență, ce consacră aspectul că, o dată invocată excepția autorității lucrului judecat în dosarul în care a fost pronunțată sentința a cărei revizuire se solicită, aceeași împrejurare nu mai poate face obiectul unei revizuiri, această cale extraordinară de atac devenind sub acest aspect inadmisibilă.

Practic, anterior, în cursul judecării Dosarului nr. 22102/302/2010, a fost invocată în fața Judecătoriei sectorului 5 București excepția autorității de lucru judecat, pornind de la premisa că daunele morale solicitate de reclamantă în Dosarul nr. 45864/3/2007, deși își au temeiul concret de drept în dispozițiile art. 21 și art. 22 din Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, acestea își regăsesc izvorul tot în prevederile legii generale, respectiv în art. 998-999 C. civ., regulile de admisibilitate urmărind aceleași aspecte ale răspunderii civile delictuale consacrate în C. civ. Aceleași motive au fost invocate și în recursul formulat de D.N.A. împotriva sentinței civile nr. 7560/2011 pronunțate de Judecătoria sectorului 5 București și au fost singurele care au susținut excepția autorității de lucru judecat invocată de D.N.A.

pe întreg parcursul judecării în fond și recurs a Dosarului nr. 22102/302/2010. Pe de altă parte, în cererea de revizuire este invocat în principal un alt motiv de natură a încălca puterea de lucru judecat respectiv acela că însăși reclamanta și-a întemeiat expres acțiunea ce a făcut obiectul primului dosar, respectiv Dosarul nr. 45864/3/2007 de pe rolul Tribunalului București, pe dispozițiile art. 998-999 C. civ. prin cererea semnată personal, adresată instanței de judecată pentru termenul din 22 ianuarie 2008 (fila 66 din Dosarul nr. 45864/3/2007, regăsită și în copie la fila 38 din prezentul Dosarul nr. 3386/2/2013).

De altfel, chiar Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. 1129 din 2 martie 2010 a reținut aplicabilitatea normei speciale, în detrimentul celei cu caracter general, în cursul judecării recursului în Dosarul nr. 45864/3/2007, în speță fiind reținută doar aplicabilitatea Legii nr. 544/2001 ca lege specială față de normele generale ale Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, în același dosar fiind invocate de intimată inclusiv art. 998-999 C. civ. ca temei juridic al acțiunii. În consecință, se consideră că atât timp cât prezenta cerere de revizuire se sprijină în principal pe un motiv diferit de cel invocat în susținerea excepției autorității de lucru judecat în cursul judecării Dosarului nr. 22102/302/2010, trebuie respinsă excepția inadmisibilității cererii.

Referitor la fondul cererii de revizuire a sentinței civile nr. 7560/2011 pronunțată la 30 septembrie 2011 în Dosarul nr. 22102/302/2010 de Judecătoria sectorului 5 București, se solicită admiterea acesteia pentru următoarele considerente: Cu privire la identitatea de părți, aspectele sunt cât se poate de concrete, cele două cauze învederate în prezenta revizuire desfășurându-se între aceleași părți respectiv G.G.G., în calitate de reclamant, și D.N.A. și D.M.M., în calitate de pârâți.

Sub aspectul identității de obiect, se solicită a se avea în vedere faptul că ambele acțiuni au fost întemeiate inițial, fără nici un dubiu, pe dispozițiile art. 998 C. civ.: prima acțiune, înregistrată la Tribunalul București sub nr. 45864/3/2007, prin precizările scrise de la termenul din 22 ianuarie 2008, ce poartă semnătura reclamantei, iar cea de a doua acțiune, înregistrată la Judecătoria sectorului 5 București sub nr. 22102/302/2010, a fost formulată sub incidența acestei norme încă de la început. Astfel, în mod clar, unul din capetele de cerere ale acțiunii formulate de G.G. ce a făcut obiectul Dosarului nr. 45864/3/2007 al Tribunalului București (devenit ulterior nr. 45864/3/2007) a avut același temei de drept cu obiectul principal a celei de-a doua acțiuni, înregistrată sub nr. 22102/302/2010, la Judecătoria sectorului 5 București.

Se apreciază că, deși ulterior daunele morale solicitate de reclamantă în prima acțiune au fost analizate din perspectiva aplicabilității art. 21 și art. 22 din Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, acest fapt se datorează doar principiului s”pecialia generalibus derogant”, iar Înalta Curte de Casație și Justiție a specificat cu claritate acest aspect, prin faptul că a înlăturat în privința capătului principal de cerere dispozițiile generale ale Legii nr. 554/2004, în favoarea celor ale Legii nr. 544/2001 și, implicit a stabilit că și parametrii capătului al doilea de cerere al primei acțiuni se întemeiază pe dispozițiile aceleiași legi speciale, respectiv Legea nr. 544/2001 în pofida temeiului de drept precizat inițial de reclamantă la termenul din 22 ianuarie 2008, cel prevăzut în art. 998 C. civ.

Asupra excepției lipsei dovezii calității de reprezentant invocată de recurenta G.G.G., Înalta Curte de Casație și Justiție o va respinge pentru următoarele considerente: Se invocă de către recurenta G.G.G. excepția lipsei dovezii calității de reprezentant a celui care a semnat cererea de recurs în numele reprezentantului legal. Instanța a solicitat relații de la recurentul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. pentru a se face dovada abilitării de reprezentare persoanei care a semnat motivele de recurs. Prin adresa emisă de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A., depusă la dosarul cauzei la 27 noiembrie 2015, s-a menționat că recursul promovat împotriva sentinței nr. 61/F din 23 iunie 2014 a Curții de Apel București a fost semnat de procurorul șef adjunct - direcție, ca persoană desemnată a înlocui de drept conducătorul unității.

Cum excepția lipsei dovezii calității de reprezentant este o excepție de procedură absolută și peremptorie, dar care începe prin a avea efect dilatoriu, aceasta poate fi acoperită, dacă dovada calității de reprezentant se realizează în termenul acordat. Astfel, condiția de fond a reprezentării o constituie puterea de a reprezenta pe altul, sens în care reprezentantul are obligația să justifice dobândirea acesteia. În cauză, recursul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. a depus memoriul de recurs care a fost semnat de conducătorul unității, prin persoana desemnată a înlocui de drept conducătorul unității, astfel că în cauză funcționează reprezentarea legală a unei persoane juridice, fiind realizată dovada calității de reprezentant a semnatarului memoriului de recurs.

Drept urmare, va fi respinsă excepția lipsei dovezii calității de reprezentant invocată de recurenta G.G.G. Nici excepția inadmisibilității recursului, invocată de aceeași recurentă, nu poate fi primită. Se invocă, în esență, faptul că în cauză lipsește manifestarea de voință a titularului cererii de revizuire, M.D.M., de a ataca hotărârea pronunțată de prima instanță. Se susține că, în lipsa atacării de recurs de către titularul cererii de revizuire a hotărârii pronunțate, recursul declarat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. apare lipsit de obiect de interes, fiind inadmisibil.

În cauză, nu se pune problema inadmisibilității recursului declarat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A., nefiind îndeplinite condițiile pentru a opera o astfel de excepție care să conducă la respingerea recursului ca inadmisibil, fie prin incidența unei inadmisibilități de ordin subiectiv (referitoare la excepția lipsei calității procesuale), fie de ordin obiectiv (referitoare la decădere la autoritatea de lucru judecat). În speță, admisibilitatea prezentului recurs decurge din solidaritatea părților din raportul juridic dedus judecății: atât Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A., cât și pârâtul M.D.M.

au fost obligați în solidar prin sentința civilă nr. 7560 din 30 octombrie 2011 a Judecătoriei sector 5 București la plata sumei de 25.000 lei cu titlu de daune morale către reclamantă. Deși numai o parte a formulat cerere de revizuire împotriva sentinței civile nr. 7560 din 30 septembrie 2011 a Judecătoriei sector 5 București, (revizuentul M.D.M.) și cealaltă parte Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. a declarat recurs împotriva sentinței civile nr. 61/F din 23 iunie 2014 prin care s-a respins cererea de revizuire ca inadmisibilă, dat fiind faptul că suntem în prezența unei solidarități pasive, ce are ca efect posibilitatea ca recurenta G.G.G.

să poată solicita executarea obligației impuse de la oricare dintre cei pârâți ( Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. sau M.D.M.), prezentul recurs exercitat de recurentul pârât Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. este admisibil, în aplicarea dispozițiilor art. 48 alin. (2) C. proc. civ.. Pe fondul recursului declarat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A., Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că acesta nu poate fi primit pentru următoarele considerente: Se invocă, în esență, eronata interpretare și aplicare a prevederilor art. 322 pct. 7 C. proc.

civ. de către Curtea de Apel care în mod greșit ar fi apreciat cererea de revizuire formulată ca inadmisibilă. Pe de o parte, se arată că motivele pentru care a fost invocată excepția autorității de lucru judecat în Dosarul nr. 22102/302/2010 sunt diferite față de cele invocate în Dosarul nr. 4586/2/CA/2007, iar pe de altă parte, că s-a întemeiat excepția de inadmisibilitate pe o cutumă acceptată de jurisprudență în ceea ce privește autoritatea de lucru judecat analizată de instanță. Înalta Curte de Casație și Justiție, apreciază că în cauză, Curtea de Apel București a interpretat în mod just dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. Criticile formulate de recurentul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A.

nu pot conduce la reținerea nelegalității deciziei recurate sub aspectul respingerii ca inadmisibilă a cererii de revizuire formulată. Invocarea motivului de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ. presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții:existența hotărârilor definitive contradictorii, hotărârile potrivnice să fie pronunțate în aceeași pricină, în dosare diferite și în cel de-al doilea proces să nu se fi invocat excepția autorității de lucru judecat, sau, dacă a fost invocată, instanța să fi omis să se pronunțe asupra ei. Or, în speță, corect Curtea a reținut că a fost invocată această excepție a autorității de lucru judecat și a fost respinsă de instanță, astfel că aceeași apărare nu mai poate fi reiterată pe calea revizuirii, deoarece s-ar opune tocmai puterea de lucru judecat a hotărârii date asupra primei acțiuni.

Drept urmare, în mod just instanța de apel a admis excepția inadmisibilității cererii de revizuire și a respins-o în consecință, rațiunea reglementării revizuirii prevăzute de art. 322 pct. 7 C. proc. civ. constituind o necesitate de a se respecta principiul puterii de lucru judecat, când s-au dat soluții contrare în dosare diferite cu același obiect, cauză și părți, dar nu s-a invocat autoritatea de lucru judecat a primei instanțe, cea din urmă condiție nefiind îndeplinită în cauză. Pentru aceste considerente, nu se vor mai analiza criticile recurentului Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. pe aspectul de fond al cererii de revizuire, dat fiind faptul că în mod just s-au interpretat dispozițiile legale incidente ce au impus admiterea excepției inadmisibilității acestei cererii de revizuire, cauza fiind analizată prioritar din perspectiva aspectelor de admisibilitate.

Drept urmare, se va respinge recursul declarat de recurentul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. - ca nefondat. În ceea ce privește recursul declarat de recurenta G.G.G., acesta apare ca fiind lipsit de interes. Interesul, ca o condiție de exercitare a acțiunii civile, reprezintă folosul practic urmărit de o parte prin declanșarea procedurii judiciare, iar acesta trebuie să fie legitim, născut, direct și actual. În speță, recurenta G.G.G. se situează pe poziția părții care a câștigat procesul, de vreme ce cererea de revizuire formulată (împotriva sa) a sentinței civile nr. 7560/2011 a Judecătoriei sector 5 București a fost respinsă prin sentința civilă nr. 61/F din 23 iunie 2014 a Curții de Apel București ca inadmisibilă, urmare a admiterii excepției de inadmisibilitate a revizuirii invocată chiar de ea.

Cum calitatea de parte în proces nu este suficientă pentru declararea căii de atac, fiind necesar ca cel care critică hotărârea să justifice și interesul de a o ataca, cel care a avut câștig într-o cauză (cum este situația recurentei G.G.G.) nu are interes, neputând demonstra drepturile care i-au fost lezate. Drept urmare, recursul declarat de această recurentă va fi respins ca fiind lipsit de interes. Prin respingerea celor două recursuri declarate și în baza art. 312 C. proc. civ., se va menține sentința civilă nr. 61/F din 23 iunie 2014 a Curții de Apel București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge excepția lipsei dovezii calității de reprezentant invocată de recurenta G.G.G. Respinge excepția inadmisibilității recursului formulat de recurentul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A., invocată de aceeași recurentă. Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. împotriva sentinței civile nr. 61/F din 23 iunie 2014 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Respinge, ca lipsit de interes, recursul formulat de G.G.G. împotriva aceleiași sentințe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 22 ianuarie 2016.