ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1757/2004

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1757/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la data de 6

decembrie 2001 și ulterior precizată la data de 5 februarie 2002, reclamanta SC

V. SA Râmnicu Vâlcea a solicitat anularea în parte, a deciziei nr. 1785 din 31

octombrie 2001, emisă de Ministerul Finanțelor Publice (pct. 1 din decizie),

privind suma de 5.854.189.824 lei, reprezentând taxe vamale, T.V.A., comision

vamal și majorări de întârziere.

În motivarea acțiunii s-a arătat că

prin decizia atacată a fost respinsă în parte, ca neîntemeiată, contestația

formulată împotriva actelor constatatoare nr. 38 - 199 din data de 24 mai 2001,

întocmite de Biroul Vamal Râmnicu Vâlcea, în baza notei de constatare încheiată

de organele de control din cadrul Direcției Regionale Vamale Interjudețene

Craiova, prin care s-a reținut în sarcina reclamantei, ca fiind datorată, suma

de 11.304.919.508 lei, reprezentând 2.988.044.017 lei, drepturi vamale și

8.316.875.491 lei, majorări de întârziere. Contestația a fost admisă numai

pentru suma de 5.450.729.684 lei, astfel încât, pentru diferența de

5.853.189.824 lei, reclamanta a formulat prezenta acțiune.

S-a precizat de către petentă, că în

ceea ce privește importul de utilaje achiziționate din aportul adus de

partenerul străin, la majorarea capitalului social, organele vamale au făcut

confuzie între noțiunea de subscriere și cea de vărsare a capitalului social

subscris. S-a arătat că subscrierea a fost aprobată în ședința A.G.A. din data

de 17 octombrie 1996, iar vărsarea efectivă a capitalului social s-a realizat

până la data de 15 octombrie 1997, în ședința A.G.A. din data de 28 noiembrie

1997 luându-se act de vărsarea capitalului social subscris, hotărându-se

majorarea capitalului social și aprobându-se lista de investiții pentru

perioada 1997 - 1998. Ca urmare, contestatoarea a apreciat că îndeplinește

condițiile prevăzute de lege, la data subscrierii capitalului social, pentru a

beneficia de facilitățile prevăzute de Legea nr. 35/1991.

În ceea ce privește regimul de

perfecționare activă, societatea a arătat că a importat diferite cantități de

oțel inox, oțel carbon și folie plastic, pentru a fi supuse unor operațiuni de

prelucrare în regim de perfecționare activă, în baza autorizației nr. 273/1998,

cu termen până la 31 decembrie 1998, termen prelungit până la 31 decembrie

1999; că, în urma procesului de prelucrare, au apărut, în mod inerent,

pierderi, care nu au putut constitui produse destinate exportului și nici

produse compensatoare. Ca urmare, pentru aceste produse, care reprezintă 7% din

total și care pentru societate au reprezentat gunoi inutilizabil, a fost

contactată o societate care se ocupa cu colectarea acestuia. Reclamanta a

precizat că nu au fost întocmite procese-verbale de distrugere, sub

supravegherea organelor vamale, deoarece o asemenea reglementare a apărut ulterior,

conform deciziei nr. 2287/2000, aplicabilă de la 13 octombrie 2000. S-a mai

arătat că reclamanta, încă de la data depunerii cererii pentru obținerea

autorizației, a înștiințat organele vamale, cu privire la faptul că pierderile

tehnologice sunt de 7% și sunt irecuperabile.

Prin sentința civilă nr. 66 din 3

iunie 2002 a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios

administrativ, acțiunea a fost admisă și pârâții au fost obligați la 15.003.000

lei cheltuieli de judecată. S-a reținut, avându-se în vedere expertiza tehnică

și cea contabilă efectuate în cauză, că susținerile reclamantei sunt întemeiate

și conforme dispozițiilor legale în materie.

Împotriva acestei hotărâri au

declarat recursuri, Direcția Generală a Finanțelor Publice Vâlcea, pentru

Ministerul Finanțelor Publice și Direcția Regională Vamală Interjudețeană

Vâlcea, pentru Direcția Generală Vamală, în prezent Autoritatea Națională a

Vămilor.

În motivarea recursurilor s-a arătat

în esență că reclamanta nu avea dreptul de a aduce din import, utilaje pentru

care să beneficieze de facilități vamale, întrucât la data importurilor nu

exista o majorare legală a capitalului social, fiind încălcate dispozițiile art.

214 din Legea nr. 31/1990, republicată; că abia la data de 28 noiembrie 1997,

A.G.E.A. a hotărât majorarea capitalului social, cu suma de 6.328.300.000 lei,

efectiv vărsată de acționarul străin, la data de 15 octombrie 1997, deși la

data de 17 octombrie 1996, acesta a subscris că va participa la majorarea

capitalului social, cu cca. 20.000.000.000 lei în numerar.

S-a mai precizat că în sentință s-a

reținut greșit, că deșeurile rezultate în urma procesului de prelucrare

desfășurat în baza autorizației de perfecționare activă, constituie „pierderi”

și că „operațiunea de predare a deșeurilor, către o unitate specializată în

colectarea deșeurilor, nu are caracter comercial, obiectul ei nefiind obținerea

unui profit”, deoarece procentul de 7% nu a fost distrus, nu a dispărut, fiind

materializat fizic, prin căzături, rebuturi, șpan, ceea ce reprezintă produse

compensatoare secundare, altele decât cele pentru a căror obținere a fost

solicitat și acordat regimul de perfecționare activă, cu suspendarea

drepturilor de import, produse pentru care reclamanta avea obligația de a le da

o nouă destinație vamală. Or, aceasta le-a vândut către SC I. SRL Vălenii de

Munte. Așadar, produsele sunt produse compensatoare secundare, cu valoare

comercială și nu au fost supuse formalităților vamale de import definitiv, de

către petentă.

În recursul Direcției Generale a

Vămilor, actualmente Autoritatea Națională a Vămilor, s-a mai criticat sentința,

și pentru faptul că instanța nu a încuviințat ca experții să răspundă la

obiecțiunile formulate la cele două rapoarte de expertiză.

Verificând cauza, în funcție de

motivele de recurs, formulate în lumina dispozițiilor art. 304

1

C.

proc. civ., Curtea reține următoarele:

Referitor la motivul de recurs

privind actele constatatoare nr. 38 - 45 din 24 mai 2001, Curtea apreciază că

reclamanta trebuia să beneficieze de facilități vamale, în conformitate cu

dispozițiile art. 12 din Legea nr. 35/1991, astfel cum a reținut instanța de

fond.

Se constată că SC V. SA Râmnicu

Vâlcea a fost înmatriculată în Registrul comerțului, sub nr. J.38/1525/1991.

Prin hotărârea A.G.E.A. nr. 5 din 17

octombrie 1996, înregistrată la O.R.C. Vâlcea, investitorul străin SC G. SA, a

subscris că va participa la majorarea capitalului social al societății

reclamante, cu circa 20.000.000.000 lei. Până la data de 15 octombrie 1997,

investitorul străin a vărsat efectiv, suma de 6.328.300.000 lei. La data de 28

noiembrie 1997, A.G.E.A. a aprobat majorarea capitalului social, cu suma

efectiv vărsată de investitorul străin, ulterior fiind efectuate formalitățile

legale privind modificarea statutului societății, înscrierea mențiunii de

majorare a capitalului social, la O.R.C. și publicarea în Monitorul Oficial al

României.

În perioada dintre data subscrierii

(17 octombrie 1996) și data vărsării efective a sumei de mai sus (15 octombrie

1997), precum și până la data de 28 noiembrie 1997, au fost achiziționate

utilaje din aportul subscris și vărsat de investitorul străin, acestea fiind

necesare funcționării societății reclamante. Utilajele au fost achitate după

vărsarea efectivă a majorării de capital social, de către investitorul străin.

Prin nota de constatare ulterioară,

din data de 13 aprilie 2001, organele vamale au stabilit greșit că utilajele

importate până la data de 28 noiembrie 1997, nu beneficiau de facilități

vamale. Curtea apreciază că erau aplicabile dispozițiile art. 12 din Legea nr. 35/1991.

Potrivit acestor norme legale (art. 12

din Legea nr. 35/1991, republicată în anul 1993), utilajele și orice alte

bunuri din import necesare investiției, achiziționate din aportul în numerar al

investitorului străin, la capitalul social ori la majorarea acestuia, sunt

exceptate de la plata taxelor vamale.

La data de 19 iunie 1997 a intrat în

vigoare O.U.G. nr. 31/1997 care, la art. 6 și 22, cuprinde dispoziții

referitoare la facilități vamale, asemănătoare celor menționate în art. 12 din Legea

nr. 35/1991, dispoziții în care s-ar fi încadrat și importul utilajelor în

discuție, întrucât și investitorul străin a vărsat efectiv în numerar, 20% din

capitalul social și nu mai puțin de 200.000 dolari SUA sau echivalentul acestei

sume.

Potrivit art. 27 din Normele

metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 31/1997, aprobate prin H.G. nr. 928/1997,

regimul juridic al aportului de capital străin, în numerar, instituit de art. 72

din Legea nr. 35/1991, se aplică pentru capitalul subscris, până la data

intrării în vigoare a O.U.G. nr. 31/1997. Ca urmare, utilajele achiziționate

până la 28 noiembrie 1997, din capitalul subscris de investitorul străin, la

data de 17 octombrie 1996, beneficiază de facilitățile prevăzute de art. 12 din

Legea nr. 35/1991, republicată.

Invocarea de către recurente, a

încălcării dispozițiilor art. 214 din Legea nr. 31/1990, nu poate fi primită.

Acest text legal reglementează

procedura de majorare a capitalului social, de către societățile comerciale și

prevede că hotărârile adunării generale privind majorarea capitalului social,

are efect, în măsura în care a fost adusă la îndeplinire în termen de un an de

la data sa. Cum la data de 17 octombrie 1996, A.G.A a luat act de subscrierea

investitorului străin, la majorarea capitalului social, iar la data de 15

octombrie 1997 (în termen de 1 an), acesta a vărsat 6.328.300.000 lei, condiția

legală a fost îndeplinită. În conformitate cu dispozițiile art. 215 din Legea nr.

31/1990, acțiunile trebuie plătite la data subscrierii, în proporție de 30%,

iar restul de 70%, în cel mult 3 ani de la data publicării hotărârii A.G.A.

Sancțiunea pentru neefectuarea la timp a plății vărsămintelor subscrise, este

prevăzută de dispozițiile art. 100 din Legea nr. 31/1990 și constă în urmărirea

acționarilor pentru vărsămintele restante, legea neprevăzând alte sancțiuni pentru

astfel de situații.

Ca urmare, importurile utilajelor în

discuție beneficiază de scutire de taxe vamale, în temeiul art. 12 din Legea nr.

35/1991, astfel cum s-a analizat mai sus. De asemenea, ele beneficiază de

scutire de plata T.V.A., în baza O.G. nr. 3/1993 și O.G. nr. 34/1997, care au

statuat că mașinile, utilajele, etc., necesare investițiilor, achiziționate din

aportul în numerar al investitorului străin, la capitalul social ori la

majorarea acestuia, pentru care nu se plătesc taxe vamale, sunt scutite de T.V.A.

Referitor la motivul de recurs

privind regimul vamal de perfecționare activă pentru operațiunile de

import-export derulate de reclamantă în baza autorizației nr. 273 din 2

februarie 1998, prelungită până la data de 31 decembrie 1999, Curtea apreciază

că recursurile sunt fondate.

Se reține că reclamanta a adresat

organelor vamale, cerere de autorizare a regimului de perfecționare activă, cu

acordarea suspendării la plata drepturilor vamale. În cerere a precizat că un

procent de 7% reprezintă pierdere tehnologică ce nu poate face obiectul

reexportului. Societatea a vândut aceste deșeuri, unei societăți specializate

în colectarea deșeurilor.

În realitate, procentul de 7% nu

reprezintă pierderi, cum eronat a reținut instanța de fond. Ele sunt produse

compensatoare secundare, deoarece, potrivit art. 187 lit. a) din Regulamentul

vamal, nu au fost distruse și nu au pierit în cursul operației de perfecționare

activă, ci au fost materializate fizic, prin: căzături, rebuturi, șpan.

Conform art. 211 și 212 din

Regulamentul vamal, în cadrul termenului de încheiere stabilit în autorizație,

titularul autorizației este obligat să depună la biroul vamal, care are în

evidență operațiunea sau la alt birou vamal, declarații vamale prin care

solicită o nouă destinație vamală pentru produsele compensatoare. În temeiul art.

220 alin. (1) și art. 221 alin. (1) din același Regulament, reclamanta avea și

obligația să depună un decont justificativ, în termen de 15 zile de la

depunerea declarațiilor vamale de încheiere a regimului, prin care produsele

compensatoare obținute au primit o altă destinație vamală.

Societatea comercială a încălcat

normele vamale și a vândut produsele compensatoare secundare (rezultate în urma

operațiunii de perfecționare, altele decât cele pentru a căror obținere i s-a

acordat regimul de perfecționare activă), SC I. SRL Vălenii de Munte, conform

contractului comercial de vânzare-cumpărare nr. 970097 din 3 noiembrie 1997,

contract care a fost actualizat periodic, prin acte adiționale și anexe.

Așadar, deșeurile respective sunt

produse compensatoare secundare, cu valoare comercială, introduse în circuitul

economic, fără a fi supuse formalităților vamale de import definitiv. Pentru

cantitatea de 7% din mărfurile străine prelucrate în regim de perfecționare

activă, cu suspendarea drepturilor de import, cantitate pentru care în termenul

de încheiere stabilit de autorizația nr. 273/1998, reclamanta nu a solicitat o

nouă destinație vamală, organele vamale au calculat în mod corect taxe vamale

și alte drepturi de import datorate de intimată. Actele constatatoare nr. 91 - 199

din 24 mai 2002 au fost, astfel, corect încheiate în baza art. 215 alin. (1)

din Regulamentul vamal, aprobat prin H.G. nr. 626/1997 și reclamanta nu trebuia

exonerată de plata acestor debite, de către instanța de fond.

Prevederile deciziei Ministerului

Finanțelor nr. 2287/2000, invocate de reclamantă, nu sunt aplicabile, întrucât

nu pot retroactiva.

Pentru aceleași considerente, nu

sunt aplicabile nici prevederile adresei nr. 16562 din 20 martie 2003 a

Direcției Generale a Vămilor.

În ce privește motivul de recurs

invocat de Autoritatea Națională a Vămilor, referitor la neîncuviințarea de

către instanță, a efectuării de către experți, a unor răspunsuri la

obiecțiunile formulate de pârâte, la rapoartele de expertiză, Curtea constată

că nu este fondat. Întrucât obiecțiunile au avut în vedere chestiuni de fond și

de aplicare a legislației în materie, curtea de apel în mod corect a respins

cererile, având în vedere că aprecierile respective sunt de competența

instanței de judecată.

Referitor la excepția de tardivitate

a formulării recursurilor, invocată de intimata-reclamantă, Curtea reține că nu

este întemeiată.

Având în vedere că nu există la

dosar, dovezile de comunicare a sentinței atacate și că instanța de fond nu le

deține, Curtea a luat în considerare dovezile depuse de părți și borderourile

de expediție de la Curtea de Apel Pitești și de la Direcția Generală a Vămilor.

Se reține, astfel, că sentința a

fost primită de pârâte, la data de 23 iulie 2002, fiind expediată de la

instanță, la data de 22 iulie 2002, iar recursurile au fost declarate în termen

egal, la data de 8 august 2002, conform sigiliilor poștale de pe plicurile de

expediere.

Pentru considerentele expuse,

constatând că al doilea motiv din recursurile formulate de pârâte este fondat, acestea

vor fi admise și sentința atacată va fi modificată în parte. În fond, acțiunea

va fi admisă, numai pentru pct. 1 din acțiune, referitor la actele constatatoare

nr. 38 - 45 din 24 mai 2001 privind importul utilajelor achiziționate din

majorarea capitalului social subscris de investitorul străin. Se va anula

decizia nr. 1785 din 31 octombrie 2001 a Ministerului Finanțelor Publice, în ce

privește taxele vamale, 160.939.552 lei, T.V.A., 386.812.187 lei și majorările

de întârziere aferente în legătură cu aceste acte constatatoare și reclamanta

va fi exonerată de plata lor.

Conform art. 274 C. proc. civ.,

pârâtele vor fi obligate la cheltuieli de judecată, proporțional cu admiterea

cererilor reclamantei, respectiv la jumătate din cheltuielile efectuate de

aceasta, la fond și recurs - 8.500.000 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de

Direcția Generală a Finanțelor Publice Vâlcea, în numele Ministerului

Finanțelor Publice și de Direcția Regională Vamală Interjudețeană Craiova, în

numele și pentru Autoritatea Națională a Vămilor, împotriva sentinței civile nr.

66/F/C din 3 iunie 2002 a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de

contencios administrativ.

Modifică sentința atacată și în fond,

admite în parte acțiunea formulată de SC V. SA Râmnicu Vâlcea.

Anulează în parte. decizia nr. 1785/2001

a Ministerului Finanțelor Publice. privind actele constatatoare nr. 38 - 45 din

24 mai 2001. emise de Biroul Vamal Râmnicu Vâlcea. referitoare la importul

utilajelor achiziționate din majorarea capitalului social subscris de

investitorul străin. la data de 17 octombrie 1996, pentru sumele de 160.939.552

lei. taxe vamale,386.812.187 lei. T.V.A.. plus majorări de întârziere aferente.

Exonerează pe reclamantă. de plata

acestor sume.

Obligă pe pârâtele-recurente, să plătească

reclamantei-intimate, 8.500.000 lei cheltuieli de judecată la fond și recurs.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 4 mai 2004.