ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2233/2005

Deliberând asupra contestației

în anulare,

La data de 24 noiembrie

2004, D.D. și D.L. au formulat contestație în anulare împotriva deciziei civile

nr. 1757 din 18 mai 2004, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție

motivat de faptul că ar fi rezultatul unei greșeli materiale.

Se arată că, în mod greșit a

fost respinsă contestația la executare întrucât contractul de cauțiune din 19

septembrie 1994 cât și contractul de garanție imobiliară autentificat sub nr. 13671

din 20 septembrie 1994, cu care au garantat creditul acordat SC A. SRL, în baza

contractului, ar fi servit ca garanții pentru contractele nerambursate, pentru

care în realitate, contestatorii nu au depus niciodată nici un fel de garanție.

Au fost depuse la dosar

contractele și hotărârile invocate dispunându-se atașarea dosarului nr. 1522/2003

al Înaltei Curți de Casație și Justiție, în care s-a pronunțat decizia atacată.

Curtea, analizând cererea

constată că aceasta este nefondată pentru următoarele considerente:

Prin sentința comercială nr.

94 din 24 iunie 2003 a Curții de Apel București a fost respinsă ca nefondată

contestația la executare precizată reținându-se că prin contractele de credit,

s-au constituit garanții, respectiv contracte de fidejusiune cu asociații

pârâtei care s-au obligat în solidar și contracte de garanție imobiliară și de

cauțiune din 19 septembrie 1994 cu contestatorii D.D. și D.L. Prin acest

contract de cauțiune contestatorii s-au obligat în solidar cu debitorul

renunțând la beneficiul de discuție și de diviziune.

Recursul contestatorilor a

fost respins, ca nefondat, de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia

nr. 1754 din 18 mai 2004 apreciindu-se că: în raport de sentința nr. 193 din 25

martie 1996 a Tribunalului Botoșani, nu operează autoritatea de lucru judecat,

existând și alte părți în litigiu iar obiectul și cauza fiind diferite;

garanțiile acordate de contestatori sunt ca fidejusori, obligați în solidar și

renunțând la beneficiul de discuțiune și diviziune.

Contestația în anulare

invocă alte motive pentru care se apreciază de către garanți că nu pot fi

executați decât cele din contestația la executare, respectiv neexecutarea

prioritară asupra bunurilor debitorului principal, perimarea executării și

caracterul determinat al creanței față de actualizarea cerută.

Nici cu ocazia recursului

împotriva sentinței nr. 94 din 24 iunie 2003, criticile nu au vizat apărări ce

se invocă prin contestația în anulare.

Cu privire la pretinsa

eroare în care s-ar fi aflat instanțele se constată că, prin sentința nr. 193

din 25 martie 1996 a Tribunalului Botoșani s-a admis acțiunea reclamantei

creditoare B.A.B. și această acțiune viza obligațiile rezultând din contractele

de credit din 6 aprilie 1995 și 12 aprilie 1995.

Pe calea contestației la

executare nu se pot repune în discuție situațiile juridice soluționate pe calea

care a dus la emiterea titlului executor astfel că nu se poate reproșa

instanței care a pronunțat decizia nr. 1757 din 18 mai 2004 că ar fi făcut o

greșeală materială în aprecierea contractelor cu care s-a garantat creditul.

Nefiind îndeplinite

condițiile prevăzute de art. 318 C. proc. civ., urmează a fi respinsă ca

nefondată contestația în anulare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în

anulare formulată de D.D. și D.L., împotriva deciziei nr. 1757 din 18 mai 2004

a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința

publică, astăzi 30 martie 2005.