ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1109/2006

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea introdusă la Curtea de

Apel București, secția comercială, D.D. și D.L. în contradictoriu cu A.V.A.S.

București și SC A. SRL au solicitat revizuirea sentinței nr. 94 din 24 iunie

2003 prin care le-a fost respinsă contestația îndreptată împotriva formelor de

executare întocmite pentru executarea creditelor neachitate de SC A. SRL

Botoșani, din contracte.

În motivarea cererii s-a mai

susținut că soluția de respingere a contestației la executare se datorează

reținerii greșite de către instanță a faptului că au garantat creditul acordat

prin contractele de împrumut, conform contractului de cauțiune din 19

septembrie 1994 și contractului de garanție imobiliară din 20 septembrie 1994,

deși această ultimă garanție privea contractul de credit din 21 septembrie 1994

care a fost achitat în totalitate așa încât emiterea formelor de executare a

fost considerată nelegală. În ce privește contractul de cauțiune din 19

septembrie 1994, revizuienții au susținut că acesta a fost declarat fals și că

în ce-i privește s-a demonstrat că nu au garantat creditele din contracte.

Revizuienții și-au întemeiat cererea

pe prevederile art. 322 pct. 4 și 5 C. proc. civ. și au susținut pe de o parte

că prin hotărâre judecătorească s-a demonstrat falsificarea contractului de

cauțiune din 19 septembrie 1994 și că acesta nu are nici o legătură cu

garanțiile invocate de intimata A.V.A.S. pentru a porni executarea în baza

creanțelor preluate de la B.A., creanțe provenind din creditele nerestituite de

SC A. SRL conform contractelor, iar pe de altă parte că garanția imobiliară nu

putea fi executată întrucât împrumutul din contract a fost restituit.

Curtea de Apel București prin

sentința nr. 82 din 15 iunie 2005 a admis cererea de revizuire formulată de

soții D., a schimbat în tot sentința nr. 94 din 24 iunie 2003 pronunțată în

dosarul nr. 638/2003 în sensul admiterii contestației la executare formulată de

contestatorii D.D. și D.L. în contradictoriu cu A.V.A.S. și SC A. SRL și în

consecință a anulat formele de executare, respectiv publicația de vânzare din

data de 7 aprilie 2003 și procesul verbal de licitație din 7 aprilie 2003. Prin

aceeași sentință s-a dispus întoarcerea executării și restabilirea situației

anterioare începerii executării, intimatele fiind obligate la plata cheltuielilor

de judecată către cei doi revizuienți.

Pentru a hotărî astfel, Curtea a

reținut că sentința a cărei revizuire se solicită a avut în vedere contractul

de garanție din 20 septembrie 1994 și contractul de cauțiune încheiat la data

de 19 mai 1994 pentru a respinge contestația la executare formulată de D.D. și D.L.

apreciindu-se la aceea dată că prin cele două contracte, contestatorii s-au

obligat să garanteze în solidar cu debitoarea SC A. SRL, creanța care a fost preluată

de A.V.A.S. de la B.A. Curtea a mai reținut că în urma verificărilor

concretizate în raportul de constatare tehnico-științifică întocmit de I.P.J. Botoșani,

serviciul criminalistic, a raportului de expertiză criminalistică și a

raportului de constatare tehnico-științifică eliberat de M.A.I., I.P.J.,

Institutul de Criminalistică, s-a stabilit că un funcționar al SC B.A. SA,

rămas neidentificat, a contrafăcut semnăturile soților D. pe contractul de

cauțiune din 19 septembrie 1994 și că înscrisul fals a fost folosit abia în

anul 2003 la Curtea de Apel București de reprezentanții A.V.A.B. București

pentru a pune în executare garanțiile instituite pentru creditele nerestituite.

În urma acestor constatări M.P. prin

Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoșani a chemat în judecată în temeiul art.

45 C. proc. civ., pe A.V.A.B. București în vederea constatării nulității

contractului de cauțiune din data de 19 septembrie 1994.

Curtea, având în vedere că acest

contract a fost declarat fals, a stabilit că acesta nu poate să constituie

temei pentru executarea imobilului aparținând revizuienților și constatând că

sunt îndeplinite cerințele art. 322 pct. 4 C. proc. civ., cererea de revizuire

a fost admisă. Dintr-un alt punct de vedere, care viza împrumuturile garantate,

Curtea a stabilit că executarea împotriva revizuienților a avut ca temei

hotărârea nr. 193/1996 pronunțată de Tribunalul Botoșani, sentință care se

referă la creditele acordate debitoarei SC A. SRL prin contractele, care au

fost achitate.

Împotriva sentinței nr. 82 din 15

iunie 2005 pronunțată de Curtea de Apel București, secția comercială a declarat

recurs A.V.A.S. prin care a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304

alin. (8) C. proc. civ. în argumentarea căruia a susținut:

dispozițiile art. 322 alin. (4) C. proc. civ. este inadmisibilă întrucât un

astfel de motiv nu există în materialitatea lui;

- inadmisibilitatea revizuirii față

de împrejurarea că toate motivele expuse au fost invocate și în cererea de

recurs soluționată prin decizia nr. 1754/2004;

- tardivitatea cererii de revizuire

în raport de dispozițiile art. 324 alin. (4) C. proc. civ. și de data de 8

februarie 2005, când a fost comunicat raportul de constatare

tehnico-științifică.

civ., instanța a interpretat greșit actul dedus judecății, a schimbat natura și

înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.

În argumentarea acestui motiv

recurenta a susținut că titlurile de creanță cedate către A.V.A.S. sunt

reprezentate de contractul de credit din 21 septembrie 1994, contractul de

cauțiune din 19 septembrie 1994 și contractul de garanție imobiliară

autentificat la 20 septembrie 1994. A mai susținut autoarea că a executat

garanția imobiliară concretizată în contractul de garanție din 19 septembrie

1994 care garanta creditul din contract și nu sentința pronunțată de Tribunalul

Botoșani la cererea B.A.

În același sens a precizat că

executarea silită efectuată de A.V.A.S. s-a făcut în condițiile prevăzute de O.U.G.

nr. 51/1998, cu respectarea art. 58 și 39.

Față de aceste precizări, recurenta

a considerat că executarea silită întemeiată pe contractul de ipotecă nu are

legătură cu falsul constatat la încheierea contractului de cauțiune. Mai mult,

a considerat că raportul de constatare tehnico-științifică din 2 februarie

2005, confirmă indirect că semnăturile de pe contractul de garanție imobiliară

sunt autentice. În concluzie, recurenta a considerat că instanța s-a aflat în

eroare atunci când a constatat că executarea a fost pornită în baza

contractului de cauțiune, fiind astfel greșit interpretat actul dedus

judecății.

Intimații prin întâmpinare, au

solicitat respingerea recursului pentru motivul că soții D. nu au garantat

împrumuturile din contractele din 1995, iar împrumutul din contractul pentru

care se pretinde că s-a executat garanția a fost achitat la termen așa încât

executarea pornită de A.V.A.S. nu avea nici un temei. S-a mai precizat că B.A.

i-a trecut în mod abuziv ca garanți pe soții D. pentru împrumuturile din

contracte, situația acestor împrumuturi fiind lămurită prin hotărârea nr. 193

din 25 martie 1996, care a stat la baza executării creanțelor.

Recursul este nefondat.

revizuire pe aspectul că un asemenea motiv nu există în materialitatea lui,

critica este nefondată, întrucât din dispozițiile art. 322 pct. 4 C. proc. civ.

rezultă că se poate cere revizuirea unei hotărâri dacă aceasta s-a dat în

temeiul unui înscris declarat fals. Așa cum rezultă din sentința nr. 3695 din 6

iulie 2005, acțiunea formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoșani în

contradictoriu cu soții D.D. și D.L., a fost admisă, iar contractul de cauțiune

încheiat la data de 19 septembrie 1994 a fost anulat.

Această hotărâre prin care s-a

anulat actul fals demonstrează că și celelalte hotărîri pronunțate în baza

actului fals și-au pierdut fundamentul material, întrucât conținutul

înscrisului care a stat la baza acestora nu corespunde realității.

- Și cel de-al doilea motiv de

inadmisibilitate invocat de recurentă este nefondat întrucât pentru această

cale de atac extraordinară nu se prevede condiția de admisibilitate invocată.

Astfel, art. 322 C. proc. civ.,

prevede că „revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanța de apel sau

prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci

când evocă fondul se poate cere…” în cazurile prevăzute la punctele 1-9. Prin

urmare, nu prezintă nici o relevanță faptul că motivele s-au invocat în recurs.

Această cerință este specifică altei

căi de atac extraordinare, contestația în anulare, așa încât critica va fi

respinsă.

- Potrivit art. 324 alin. (3) C.

proc. civ. termenul de revizuire este de o lună de la data când partea a luat

cunoștință de hotărârea care a declarat fals înscrisul, cerință care nu a fost

încălcată.

Mai mult, din adresa de la dosarul nr.

1504/2005, rezultă că intimații au primit înștiințarea Parchetului de pe lângă

Judecătoria Botoșani la data de 6 iunie2005. Comunicarea raportului de

constatare tehnico-științifică din 8 februarie 2005, nu poate constitui moment

de la care se calculează termenul pentru promovarea revizuirii întrucât

comunicarea nu a fost adresată intimaților D., așa încât și această critică va

fi respinsă.

hotărâri se poate cere când instanța interpretând greșit actul dedus judecății

a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia (art.

304 alin. (8) C. proc. civ.).

Acest motiv vizează netemeinica

hotărârii, respectiv situația în care rezultă fără dubiu natura actului însă

instanța a reținut alt act juridic și un alt conținut.

Situația menționată de recurentă

prin această critică nu se încadrează în motivul invocat întrucât așa cum s-a

demonstrat, prin hotărârile nr. 193 din 25 martie 1996 și nr. 94 din 23 iunie

2003 s-au luat în discuție debitele din contractele de credit pentru care s-a

încheiat contractul de cauțiune din 19 septembrie 1994, care a fost declarat

fals prin hotărâre judecătorească irevocabilă.

Este necontestat că potrivit O.U.G. nr.

51/1998, debitele preluate de la SC B.A. SA intră în categoria creanțelor

privilegiate ale statului numai că executarea nu poate avea ca temei un act fals.

S-a motivat că falsul (contractul de

cauțiune) nu a stat la baza executării creanței ci o garanție constituită prin

ipotecă pe care garanții intimați nu au contestat-o.

Din examinarea contractelor de

credit aflate la dosar se constată că garanția imobiliară privea creditul din contract,

care nu s-a demonstrat că intra în creanța preluată de la B.A. În plus, din

sentințele mai sus amintite ca și din decizia Înaltei Curți de Casație și

Justiție anexată la recurs rezultă că se discută executarea în legătură cu

contractele de credit la baza cărora a stat contractul de fidejusiune din 19

septembrie 1994, declarat fals, și nicidecum nerestituirea creditului din

contract, în temeiul căruia s-a constituit ipoteca, credit achitat de debitoare

în totalitate, plată necontestată de altfel.

Susținerea potrivit căreia

executarea nu are ca temei sentința nr. 193/1996, este cel puțin contradictorie

întrucât acțiunea împotriva intimaților D.D. și D.L. a fost respinsă ca

inadmisibilă în ce privește debitul de 118.912.000 lei stabilindu-se că aceștia

nu pot răspunde solidar pentru creditele din contracte.

Legătura dintre sentința nr. 193/1996

prin care B.A. a solicitat obligarea la restituirea creditelor acordate SC A.

SRL, astfel cum au fost garantate și executarea pornită de A.V.A.S. este

demonstrată întrucât așa cum rezultă din această sentință și din decizia

Înaltei Curți de Casație și Justiție aflată la dosar, cât și din sentința a

cărei revizuire s-a cerut, s-a încercat valorificarea sumei provenind din

contractele de credit și ca urmare ceea ce se putea pune în executare era

debitul restant, respectiv garanțiile pentru aceste credite. Ori, s-a stabilit

că revizuienții nu puteau răspunde solidar (conform sentinței și deciziei) cu

debitorul iar contractul de cauțiune s-a demonstrat a fi fals, așa încât

executarea bazată pe actul fals nu putea să producă efecte.

În fine, legătura dintre

valorificarea ipotecii și creditul provenind din contract trebuia demonstrată

de recurentă. Ori, din hotărârile mai sus menționate rezultă contrariul și

anume că, în contul creditelor din contracte s-a încercat și valorificarea unei

ipoteci care privea un alt credit care era deja achitat de debitoarea SC A.

SRL, fapt necontestat în recurs.

În consecință, motivul invocat nu

vizează nelegalitatea așa cum a afirmat recurenta, așa încât și această ultimă

critică va fi respinsă.

Față de argumentele ce preced

potrivit art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de

A.V.A.S. București, împotriva sentinței nr.

82 din 15 iunie 2005, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 17 martie 2006.