ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5927/2005

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 4045 din 24 martie 2004, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a fost admisă excepția necompetenței materiale a Tribunalului București și declinată competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta P.E. domiciliată în București și pe pârâta A.V.A.B. cu sediul în București în favoarea Curții de Apel București, cu motivarea că potrivit art. 45 din O.U.G. nr. 51/1998 aprobată prin Legea nr. 409/2001 cererile de orice natură privind drepturile și obligațiile în legătură cu activele bancare preluate de A.V.A.B. sunt de competența Curții de Apel a cărei rază teritorială se află sediul sau după caz domiciliul pârâtului.

Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, prin decizia comercială nr. 151 din 5 octombrie 2004 a respins ca nefondată acțiunea cum a fost precizată formulată de reclamanta P.E., în contradictoriu cu pârâta mandatară A.V.A.S. București și pe cale de consecință a respins cererea de chemare în garanție a B.C.R. cu sediul în București. În fundamentarea acestei soluții, pe fond, s-a reținut că reclamanta nu a probat susținerile sale potrivit cu dispozițiile art. 1169 C. civ., respectiv probele nu relevă că a fost stinsă integral creanța, A.V.A.S. preluând prin cesiune o creanță în valoare de 14.819.534.630,23 lei vizând pe debitorul cedat SC M.P. SA București.

Anexa A la contractul de cesiune de creanță din 7 iulie 1999, care face parte din acest contract, stabilește că creanța precizată este relevată de titlul de creanță constând în Convenția de Credit din 1 septembrie 1995. Anexa B la același contract care de asemenea face parte din conținutul acestuia, relevă garanțiile date de SC M.P. SA cu privire la creditul vizând convenția, fiind inserate și contractele de ipotecă în litigiu. Convenția de credit, potrivit art. 969 C. civ., reprezintă legea părților, până la dovada contrară fiind un acord perfect valabil, nefiind nevoie de autentificarea acestui înscris, iar garanțiile constând în ipoteci imobiliare constituite potrivit contractelor de ipotecă sunt autentificate.

În urma tranzacției prin partajarea bunurilor comune dintre reclamantă și fostul ei soț, intervenită după încheierea addendumului la convenția, reclamanta a preluat imobilele respective grevate de sarcini și este disponibilitatea sa de a acționa în sensul desființării actelor juridice care i-ar provoca prejudicii. Nu se poate reține că s-a stins obligația garantată prin rambursarea integrală a creditului garantat la contract, neputând fi ignorată convenția de credit cât timp nu este desființată precum și addendumul la aceasta. Pe cale de consecință, întrucât capetele unu și doi din cerere nu apar fondate, nu este admisibil nici capătul trei din acțiune.

Împotriva sentinței comerciale nr. 151 din 5 octombrie 2004, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, a promovat recurs reclamanta P.E., care a criticat această hotărâre judecătorească pentru nelegalitate și netemeinicie, în esență sub aspectele că în mod greșit instanța de fond a reținut că nu au fost probate susținerile potrivit dispozițiilor art. 1169 C. civ., existând acte care dovedesc că creditul garantat s-a stins prin plată, iar o altă garanție valabilă nu s-a mai constituit, impunerea prorogării legalității excede atribuțiile puterii judecătorești și nu au fost analizate normele imperative prevăzute de art. 1747 și art. 1772 C. civ., fiind invocat ca temei de drept al cererii de recurs dispozițiile art. 299 – 308 C. civ., O.G.

nr. 51/1998, art. 1747, 1769, 1772, 1788 și 1800 C. civ. Înalta Curte, analizând materialul probator administrat în cauză, în raport de criticile formulate în cererea de recurs, constată că acestea sunt neîntemeiate, urmând a respinge ca nefondat recursul reclamantei P.E. pentru următoarele considerente. Este de necontestat că reclamanta, prin cererea de chemare în judecată, așa cum a precizat-o ulterior, a solicitat să se constate încetarea efectelor contractelor de ipotecă autentificate la 16 iulie 1994, 26 iulie 2004 și 25 iulie 1994 de notariatul de stat al sectorului 2 București, prin stingerea obligației garantate ca urmare a rambursării integrale a creditului garantat conform contractului de credit din 20 iulie 1994, să se constate că nu există obligații de plată derivând din acte juridice valabil încheiate între părți și să se radieze înscrisurile ipotecate efectuate de Judecătoria sectorului 2 București, în baza contractelor de ipotecă mai sus enumerate.

Din verificarea documentației existente, reiese că prin contractul de cesiune de creanță la 7 iulie 1999 încheiat între SC B.R.C.E.B. SA București, în calitatea de creditor cedent și A.V.A.B. București, în calitatea de cesionar s-a stabilit cesionarea de către cedentul SC B. SA și preluarea de către cesionarul A.V.A.B. a creanțelor față de debitorul cedat SC M.P. SA București, rezultată din titlurile de creanță menționate și identificate în anexate A parte integrantă din contract. Ca accesorii ale creanței cedate, a căror valabilitate, realitate și actualitate a fost garantată de către banca cedentă, au fost transferate către A.V.A.S. și contractele de garanție imobiliară autentificate de notariatul de stat al sectorului 2 București.

Amplu motivat și bine argumentat, instanța de fond a apreciat că prin addendumul din 11 martie 1996 încheiat între SC B. SA și SC M.P. SA, părțile au convenit doar prelungirea valabilității celor trei contracte de ipotecă și pentru împrumutul aferent convenției de credit din 1 septembrie 1995. Pentru rațiunile juridice expuse anterior, urmează ca toate criticile formulate de reclamanta P.E. în cererea de recurs să fie înlăturate ca neîntemeiate, nefiind îndeplinite nici una din cerințele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., menținând ca legală și temeinică sentința nr. 151 din 5 octombrie 2004, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta P.E., împotriva sentinței nr. 151 din 5 octombrie 2004 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 decembrie 2005.