ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1835/2004

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Judecătoria sectorului 1 București, la data de 17 septembrie 2002, reclamanții B.R. și B.Ș.T. au chemat în judecată pe pârâtul, O.R.C.B. (fostă A.V.A.B.) București, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să-l oblige pe acesta să radieze ipoteca constituită prin contractul de eșalonare a creanței nr. 179 din 21 martie 2002, cu plata cheltuielilor de judecată. În motivarea cererii, reclamanții au arătat că pârâtul a dobândit, prin contractul de cesiune de creanță nr. 55101/12086 din 13 decembrie 1999, de la creditorul cedent B.C.R. SA, creanța asupra debitorului cedat B.R.

și că, la cererea acestuia, a aprobat eșalonarea plății datoriei, conform contractului de eșalonare a plății nr. 179 din 21 martie 2001 și, cu toate că sumele au fost achitate integral și la termenul convenit, totuși pârâtul a refuzat să radieze ipoteca constituită asupra apartamentului din București, proprietatea reclamanților, pe motiv că ar mai exista un rest de plată în valoare de 492,85 dolari S.U.A., urmare a consolidării creanței în conformitate cu dispozițiile art. 18 1 din O.U.G. nr. 51/1998, aprobată prin Legea nr. 409/2001, text legal care, în opinia reclamanților, nu era aplicabil, în speță, din moment ce a fost adoptat ulterior încheierii contractului de eșalonare a creanței și deci nu poate produce efecte retroactiv.

Prin sentința civilă nr. 9646 din 7 noiembrie 2002, Judecătoria sectorului 1 București a admis excepția de necompetență materială invocată de pârât și a declinat competența de soluționare a pricinii în favoarea Curții de Apel București, iar, prin încheierea din 21 februarie 2003, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a dispus, față de obiectul cauzei, scoaterea cauzei de pe rol și înaintarea acesteia secției comerciale a Curții de Apel București. Prin sentința nr. 60 din 12 iunie 2003, Curtea de Apel București, secția comercială, a respins, ca neîntemeiată, cererea reclamanților, împotriva pârâtului devenit A.V.A.B. București, reținând, în esență, în fundamentarea acestei soluții că, în speță, sunt incidente dispozițiile art. 18 1 din O.U.G.

nr. 51/1998, aprobată prin Legea nr. 409/2001, respectiv art. 21 alin. (2) din O.U.G. nr. 51/1998, republicată, potrivit cărora, în vederea valorificării creanțelor preluate de A.V.A.B. la valori cât mai apropiate de valoarea nominală, actualizată la zi, debitele în lei și în alte valute decât dolari S.U.A., la data preluării, se consolidează în dolari S.U.A., în baza raportului lei/dolari S.U.A. Ca atare, creanța bancară preluată de A.V.A.B. față de debitorul cedent B.R., intră în categoria „creanțelor preluate la datoria publică și, ca urmare, aceasta trebuie actualizată la zi, operațiunea din care a rezultat debitul în discuție, în valoare de 492,85 dolari S.U.A., și care a constituit temeiul refuzului pârâtei de a consimți la radierea ipotecii.

Pe cale de consecință, instanța a înlăturat susținerile reclamanților, în sensul că aplicarea consolidării creanței în dolari S.U.A. nu poate produce efecte, ținând cont de faptul că eșalonarea creanței intervenită prin convenția nr. 179 din 21 martie 2001, cu ultim termen de scadență la 28 februarie 2002, a fost anterioară intrării în vigoare a dispozițiilor art. 18 1 alin. (2) din O.U.G. nr. 51/1998, aprobată prin Legea nr. 409 din 19 iulie 2001, reținând, cu privire la acest aspect, că atâta timp cât convenția de eșalonare era în curs de executare, la data aprobării prin lege a dispozițiilor art. 18 1 alin. (2) din O.U.G.

nr. 51/1998, nu se poate pretinde că în aceste circumstanțe s-ar recunoaște caracterul retroactiv al textului legal precitat care urmează să producă efecte, fără a se putea invoca încălcarea principiului neretroactivității legii civile și asupra situațiilor juridice în curs de executare la data intrării în vigoare a Legii nr. 409/2001 (19 iulie 2001) și, ca atare, față de cele arătate, rămâne fără nici o relevanță împrejurarea că părțile au convenit anterior momentului menționat, respectiv la 21 martie 2001, eșalonarea datoriei, din moment ce datoria nu era stinsă integral la data intrării în vigoare a Legii nr. 409/2001, considerente pentru care prima instanță a apreciat că neplata diferenței de 492,85 dolari S.U.A.

de către reclamanți, rezultată din operațiunea de consolidare a creanței, potrivit dispozițiilor legale precitate, justifică refuzul pârâtei de nerenunțare la ipotecă. Împotriva sentinței instanței de fond au declarat recurs reclamanții B.R. și B.Ș.T., susținând, în esență, că hotărârea primei instanțe este netemeinică și nelegală, întrucât aceasta a fost pronunțată cu încălcarea principiului neretroactivității legii civile, consacrat de dispozițiile art. 15 alin. (2) din Constituția României și art. 1 din C. civ., deoarece convenția de eșalonare a datoriei a fost încheiată anterior (respectiv la data de 21 martie 2001) intrării în vigoare a Legii nr. 409/2001 (19 iulie 2001), prin care s-a aprobat O.U.G.

nr. 51/1998, respectiv art. 18 1 alin. (2) din acest act normativ, în baza căruia pârâta era în drept să procedeze la consolidarea creanței, adică la convertirea acesteia din lei în dolari S.U.A., și din care a rezultat debitul (492,85 dolari S.U.A.) care a determinat-o pe aceasta să refuze stingerea ipotecii. Or, în respectarea principiului expus, rămâne fără nici o relevanță faptul că, la data intrării în vigoare a textului legal precitat (19 iulie 2001), convenția de eșalonare a debitului era în curs de executare, deoarece aceste noi dispoziții legale sunt aplicabile creanțelor ce urmau a fi preluate de A.V.A.B.

la datoria publică după intrarea în vigoare a Legii nr. 409/2001 (19 iulie 2001), și nu și celor preluate deja la datoria publică, cum este cazul, în speță, și care au făcut obiectul unei eșalonări conform contractului nr. 179 din 21 martie 2001. În ceea ce privește clauza înscrisă la art. 4.1 pct. a din convenția de eșalonare (fila 41 dosar nr. 13663/2002), potrivit căreia debitorul declară că se obligă „să se conformeze legilor și reglementărilor existente în vigoare sau celor ce intră în vigoare în cursul derulării prezentei convenții de eșalonare și a căror neexecutare poate afecta în mod direct buna executare a acesteia, recurenții susțin că aceasta nu poate produce nici un efect, din moment ce principiul neretroactivității legii civile constituie o normă imperativă de ordine publică și, ca atare, nu se poate deroga, conform art. 5 din C. civ., prin convenții de la legile care interesează ordinea publică și bunele moravuri.

În consecință, reclamanții solicită, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., admiterea recursului, modificarea sentinței atacate și admiterea acțiunii așa cum a fost formulată. Recursul reclamanților este fondat. Din examinarea actelor de la dosar, rezultă că pârâta nu contestă că, în realitate reclamanții au făcut integral plățile, conform contractului de eșalonare nr. 179 din 21 martie 2001, astfel cum acestea au fost menționate în recurs, susținând, însă, că debitul în sumă de 492,85 dolari S.U.A., care a justificat în opinia sa refuzul de a consimți la radierea ipotecii (art. 3.3 din convenția de eșalonare nr. 179 din 21 martie 2001), ar proveni din consolidarea creanței în dolari S.U.A., conform art. 18 1 alin. (2) din O.U.G.

nr. 51/1998, modificată și aprobată prin Legea nr. 409 din 19 iulie 2001. Or, având în vedere principiul neretroactivității legii civile, consacrat de dispozițiile art. 15 alin. (2) din Constituția României și art. 1 din C. civ., este evident că, în temeiul actului normativ menționat, urmau a fi supuse operațiunii de consolidare numai creanțele pe care A.V.A.B. le-a preluat la datoria publică internă a statului, ulterior intrării în vigoare a dispozițiilor art. 18 1 alin. (2) din O.U.G. nr. 51/1998, aprobată prin Legea precitată publicată la 19 iulie 2001. Ca atare, cum, în speță creanța a fost preluată la datoria publică anterior acestui moment, dovadă fiind încheierea contractului de eșalonare nr. 179 din 21 martie 2001, este evident că numai printr-o interpretare eronată a dispozițiilor constituționale și legale precitate, instanța fondului a considerat că, în speță, ar fi aplicabile prevederile art. 18 1 alin. (2) din O.U.G.

nr. 51/1998, și a respins pentru acest motiv acțiunea, în loc să constate că cererea reclamanților care au achitat integral datoria era îndreptățită în raport de actele normative în vigoare la data preluării de cota A.V.A.B. la datoria publică, a sumei care ulterior a fost eșalonată la plată, astfel că diferența de 492,85 dolari S.U.A. se cuvenea pârâtei și, pe cale de consecință, refuzul acesteia de radiere a ipotecii nu are nici o bază legală.

Faptul că reclamanții au semnat convenția nr. 179 din 21 martie 2001, care conținea la art. 4.1 lit. a) obligația reclamanților de a se conforma legilor și reglementărilor existente în vigoare sau celor ce intră în vigoare în cursul derulării convenției de eșalonare (ultima plată fiind prevăzută la 28 februarie 2002 și efectuată la 23 februarie 2002), nu poate conduce la încălcarea principiului expres al neretroactivității legii civile, deoarece acesta este consacrat de o normă de ordine publică (art. 15 alin. (2) din Constituția României) și, ca atare, de la o astfel de normă nu se poate deroga, conform art. 5 din C. civ., prin convenția părților. Așa fiind, urmează a se admite recursul declarat în cauză, a se schimba sentința atacată și a se admite acțiunea reclamanților, în sensul că dispune radierea ipotecii instituite în baza contractului de credit nr. 179 din 21 martie 2001.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Admite recursul declarat de reclamanții B.R. și B.Ș.T., împotriva sentinței nr. 60 din 12 iunie 2003, pronunțată de Curtea de Apel București, secția V-a comercială. Schimbă sentința atacată și admite cererea reclamanților, în sensul că dispune radierea ipotecii instituite, în baza contractului de credit nr. 179 din 21 martie 2002. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 20 mai 2004.