ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1831/2003
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1831/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 136/F-C,
pronunțată la data de 19 septembrie 2001 în dosarul nr. 4260/2001, Curtea de
Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ, a admis
acțiunea formulată de reclamanta SC C.G. SA Râmnicu Vâlcea, împotriva
Ministerului Finanțelor Publice și Direcției Generale a Finanțelor Publice a
județului Vâlcea.
Pentru a pronunța această soluție,
Curtea de apel a reținut, în esență, că urmare a cererii formulate de
societatea comercială reclamantă, pentru rambursarea T.V.A., organele de
control din cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice Vâlcea au constatat
că aceasta nu poate beneficia de facilitatea de scutire la plată a majorărilor
de întârziere prevăzute de O.U.G. nr. 163/2000, pentru suma de 9.457.400.834
lei, reprezentând majorări de întârziere la impozitul pe salarii
(procesul-verbal nr. 4184 din 12 martie 2001), măsură care a fost menținută de
Ministerul Finanțelor Publice care, prin decizia nr. 993 din 29 iunie 2001, a
respins ca neîntemeiată contestația formulată împotriva procesului-verbal.
Motivând soluția de respingere a
acțiunii, instanța de fond a reținut că societatea comercială nu îndeplinea
condițiile cerute de art. 1 din O.U.G. nr. 163/2000, pentru a beneficia de
facilitatea acordată de acest act normativ, de scutire la plată a majorărilor
de întârziere.
Împotriva acestei soluții a formulat
recurs reclamanta, susținând, în esență, că instanța de fond a pronunțat o
hotărâre nelegală și netemeinică, făcând confuzie între impozitul pe salarii și
impozitul pe venituri din salarii, aplicând în mod greșit prevederile O.U.G.
nr. 163/2000.
Ulterior, reclamanta a depus la
dosar Convenția nr. 165 din 05 decembrie 2002, prin care Ministerul Finanțelor
Publice i-a acordat scutirea la plată, a majorărilor de întârziere, în sumă
totală de 16.851.352.083 lei, între care și majorările de întârziere la
impozitul pe salarii, iar în concluziile scrise aceasta a cerut, în subsidiar,
să se constate că astfel cauza a rămas fără obiect.
Recursul este nefondat pentru
considerentele care vor fi prezentate în continuare.
Prin acțiunea formulată, SC C.G. SA
Râmnicu Vâlcea a cerut anularea deciziei nr. 993 din 29 iunie 2001, emisă de
Ministerul Finanțelor Publice, precum și a procesului-verbal nr. 4184 din 12
martie 2001, cap. III, prin care s-a constatat și menținut măsura neacordării
scutirii la plată a majorărilor de întârziere la impozitul pe salarii, în sumă
de 9.457.400.834 lei.
Ulterior, așa cum rezultă din
Convenția nr. 165 din 5 decembrie 2002, Ministerul Finanțelor Publice a aprobat
societății comerciale recurente, scutirea la plată a majorărilor de întârziere,
în sumă totală de 16.851.352.083 lei, între care și majorările de întârziere la
impozitul pe salarii din perioada 9 iunie 1999 – 12 aprilie 2001, recurenta
precizând că astfel cauza a rămas fără obiect.
Astfel fiind, rezultă că
recurenta-reclamantă nu se mai află în situația prevăzută de prevederile art. 1
din Legea nr. 29/1990, privind contenciosul administrativ, cererea sa de
acordare a facilității respective, fiindu-i satisfăcută ulterior, prin
convenția încheiată cu emitentul actului administrativ atacat, Ministerul
Finanțelor Publice.
În concluzie, reținând că
recurenta-reclamantă, ca urmare a emiterii actului ulterior de către Ministerul
Finanțelor Publice, nu mai justifică un interes procesual pentru exercitarea
acțiunii, soluția instanței de fond de respingere a acțiunii, este legală și
temeinică, recursul de față urmând să fie respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de SC C.G.
SA, împotriva sentinței civile nr. 136/F-C din 19 septembrie 2001 a Curții de
Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică,
astăzi 15 mai 2003.