Decizia nr. 1831/2003 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal · Dosar nr. 4260/2001 — recurs

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 136/F-C, pronunțată la data de 19 septembrie 2001 în dosarul nr. 4260/2001, Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ, a admis acțiunea formulată de reclamanta SC C.G. SA Râmnicu Vâlcea, împotriva Ministerului Finanțelor Publice și Direcției Generale a Finanțelor Publice a județului Vâlcea. Pentru a pronunța această soluție, Curtea de apel a reținut, în esență, că urmare a cererii formulate de societatea comercială reclamantă, pentru rambursarea T.V.A., organele de control din cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice Vâlcea au constatat că aceasta nu poate beneficia de facilitatea de scutire la plată a majorărilor de întârziere prevăzute de O.U.G.

nr. 163/2000, pentru suma de 9.457.400.834 lei, reprezentând majorări de întârziere la impozitul pe salarii (procesul-verbal nr. 4184 din 12 martie 2001), măsură care a fost menținută de Ministerul Finanțelor Publice care, prin decizia nr. 993 din 29 iunie 2001, a respins ca neîntemeiată contestația formulată împotriva procesului-verbal. Motivând soluția de respingere a acțiunii, instanța de fond a reținut că societatea comercială nu îndeplinea condițiile cerute de art. 1 din O.U.G. nr. 163/2000, pentru a beneficia de facilitatea acordată de acest act normativ, de scutire la plată a majorărilor de întârziere. Împotriva acestei soluții a formulat recurs reclamanta, susținând, în esență, că instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală și netemeinică, făcând confuzie între impozitul pe salarii și impozitul pe venituri din salarii, aplicând în mod greșit prevederile O.U.G.

nr. 163/2000. Ulterior, reclamanta a depus la dosar Convenția nr. 165 din 05 decembrie 2002, prin care Ministerul Finanțelor Publice i-a acordat scutirea la plată, a majorărilor de întârziere, în sumă totală de 16.851.352.083 lei, între care și majorările de întârziere la impozitul pe salarii, iar în concluziile scrise aceasta a cerut, în subsidiar, să se constate că astfel cauza a rămas fără obiect. Recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare. Prin acțiunea formulată, SC C.G. SA Râmnicu Vâlcea a cerut anularea deciziei nr. 993 din 29 iunie 2001, emisă de Ministerul Finanțelor Publice, precum și a procesului-verbal nr. 4184 din 12 martie 2001, cap. III, prin care s-a constatat și menținut măsura neacordării scutirii la plată a majorărilor de întârziere la impozitul pe salarii, în sumă de 9.457.400.834 lei.

Ulterior, așa cum rezultă din Convenția nr. 165 din 5 decembrie 2002, Ministerul Finanțelor Publice a aprobat societății comerciale recurente, scutirea la plată a majorărilor de întârziere, în sumă totală de 16.851.352.083 lei, între care și majorările de întârziere la impozitul pe salarii din perioada 9 iunie 1999 – 12 aprilie 2001, recurenta precizând că astfel cauza a rămas fără obiect. Astfel fiind, rezultă că recurenta-reclamantă nu se mai află în situația prevăzută de prevederile art. 1 din Legea nr. 29/1990, privind contenciosul administrativ, cererea sa de acordare a facilității respective, fiindu-i satisfăcută ulterior, prin convenția încheiată cu emitentul actului administrativ atacat, Ministerul Finanțelor Publice.

În concluzie, reținând că recurenta-reclamantă, ca urmare a emiterii actului ulterior de către Ministerul Finanțelor Publice, nu mai justifică un interes procesual pentru exercitarea acțiunii, soluția instanței de fond de respingere a acțiunii, este legală și temeinică, recursul de față urmând să fie respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge recursul declarat de SC C.G. SA, împotriva sentinței civile nr. 136/F-C din 19 septembrie 2001 a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 mai 2003.